Revenirea Soranei e acum împlinită cu o victorie de elită. Cum a ajuns Sori să bată iar jucătoare de Top 5

Radu Marina | 5 octombrie 2017

Sorana Cîrstea reușește cea mai importantă victorie a carierei sale din ultimii ani după un meci entuziasmant împotriva Karolinei Pliskova, fostul lider mondial și în prezent pe locul 4. Sori revine astfel într-un nou sfert de finală Premier Mandatory, după cel reușit la Madrid, tot anul acesta, iar sezonul ei capătă și mai multă formă. E o victorie care o duce pe Sorana pentru prima dată după aproape 4 ani grei în top 40 și se apropie cu pași repezi să revină și în top 30. În sferturi o va întâlni pe Jelena Ostapenko

Ultima dată când Sorana reușea să învingă o jucătoare din top 5 se întâmpla acum 4 ani, la Toronto, când o învingea pe Na Li în semifinale, într-un turneu fantastic, încheiat cu o înfrângere la Serena Williams în finală. De la acel moment și până la victoria de azi, deși premisele erau bune în ceea ce o privește pe româncă, drumul a fost complicat, cu multe obstacole.

Au urmat ani dificili, cu o accidentare la umăr care a obligat-o să-și schimbe mișcarea la serviciu (durerea apărea când rotea brațul în sus), a căzut aproape de top 300, iar perspectivele nu erau cele mai optimiste. Dar a continuat să creadă, și-a dorit să revină, a luat-o practic de la zero jucând turnee de 25K, competiții care se țin uneori și fără arbitri de linie sau copii de mingi. A început să lege iar victorii în aceste turnee mici și pas cu pas a revenit la un nivel aproape de cel normal. Asta, deși serviciul a tras-o mult în jos și chiar și ea admitea în câteva rânduri că e conștientă că, dintr-o dată, serviciul ei pe care îl considera o armă a devenit foarte vulnerabil. Iar asta s-a simțit de-a lungul timpului în multe meciuri cu adversare care au returul foarte puternic.

Toate aceste probleme, căderi, schimbări și perioade de pauze i-au schimbat perspectiva Soranei asupra tenisului, asupra carierei și chiar și asupra ei – așa cum am documentat, de-a lungul timpul, pe site. Spunea la un moment dat că această accidentare a fost până la urmă și o lecție; acum se bucură mai mult de timpul petrecut pe teren, se bucură că e acolo și că poate juca. Tot ea mărturisea că s-a maturizat mult, că tratează altfel meciurile, reacționează cu maturitate la înfrângeri. “De exemplu, înainte, după o înfrângere, nu știam ce să fac. Mi-era foarte greu. Pierdeam, și două-trei zile mai târziu, încă mă gândeam la acel meci și eram tristă. Deodată era timpul să joc următorul turneu și eu nu eram pregătită”, povestea Sorana despre perioada dinainte de accidentare.

Aceste schimbări de perspectivă s-au reflectat și în jocul Soranei. A revenit în circuit cu un joc mult mai așezat, cu mai multă răbdare, a trecut la o rachetă care îi conferă mai mult control, iar această nouă abordare a avut efecte pozitive; rezultatele ei au fost mult mai consistente, căderile nu au mai fost la fel de bruște și așa a reușit ca în acest sezon să urce aproape de top 30, continuând ce făcuse bun anul trecut, anul revenirii (a început anul acesta de pe locul 78). Sorana a ajuns la aproape 30 de victorii în circuit până acum, iar în turneele Premier Mandatory a ieșit o singură dată din turul 1, la Indian Wells, în fața Monicăi Niculescu. Lipsea însă și o victorie la un nume foarte mare, lucru care s-a petrecut în această dimineață; victoria cu Pliskova, prima vs. top 10 a anului, confirmă trendul ascendent din această perioadă și jocul bun avut pe alocuri în multe meciuri sezonul ăsta.

Pe lângă importanța victoriei dată de diferența de clasament, de faptul că Pliskova are un sezon solid și a fost numărul 1 în lume, mai grozav de atât e cum a fost obținută. După un început timid de meci al româncei, în care și-a pierdut serviciul încă din debut, a urmat o serie de 6 game-uri la rând câștigate de Sorana. În tot acest timp, ea a jucat tot timpul ce trebuie, cât trebuie, nu a forțat și a speculat excelent deplasarea greoaie a cehoaicei cu acele mingi liftate și departe de corpul adversarei. Iar cu returul a fost impecabilă; Pliskova nu a câștigat niciun punct cu serviciul doi, iar cu prima servă a făcut doar 4 puncte.

Pliskova nu a excelat, e adevărat; după acel break reușit, a avut dificultăți cu serviciul, a jucat haotic în multe rânduri și a părut că nu știe de unde să apuce meciul ăsta. Fie voia să fie super agresivă încă de la retur, fie căuta să stea mai mult în schimburi pentru a forța greșeala; aici intervine meritul Soranei, care și-a ținut bine nervii, a continuat să preseze, nu a dat ritm și a alternat tot timpul loviturile.

Cum era de așteptat, în setul doi Pliskova și-a ridicat nivelul; a început setul cu break după 3 retururi câștigatoare iar mai apoi s-a dus la 3-0 și mingi de 4-0, lovind parcă din ce în ce mai tare (au fost lovituri de dreapta cu o viteză de aproape de 140 km/h) și încercând să impună un ritm mai alert. Pe moment i-a ieșit: Sorana a fost dominată clar în câteva schimburi, asta și pe fondul unui joc ceva mai drept, plat și cu mult ritm care i-a convenit de minune Karolinei.

De la 0-3 și mingi de break, când lucrurile păreau că se îndreaptă către un decisiv, Sorana a dat semne că nu renunță așa ușor. A rezistat incredibil de bine la asalturile cehoaicei, cu returul a făcut din nou o treabă excelentă (acel retur lung, pe centru și aproape de corpul adversarei a adus foarte multe puncte) și nu a părut deloc intimidată de forța cehoaicei. Ba din contră, i-a răspuns cu retururi câștigatoare chiar pe prima servă și a câștigat multe schimburi de forehand.

Un alt moment sensibil la care Sorana a răspuns cu un calm și o nonșalanță incredibilă a fost la 2-5 și 3 mingi de set pentru Pliskova. Sorana a răspuns la toate aceste mingi de set cu servicii de nereturnat sau ași, iar de aici nu s-a mai uitat în urmă. A preluat controlul, a dictat, a revenit la acele lovituri rotunde, bine plasate, serviciul a rămas la cote înalte și a părut foarte lucidă în fiecare moment. După ce a egalat la 5, a continuat să preseze, a profitat de faptul că Pliskova e tensionată după mingile de set ratate și a forțat-o să greșească, a chemat-o la fileu, a folosit în câteva rânduri și slice-ul, reușind astfel break-ul. A rămas la fel de lucidă și când a servit pentru meci, încheind meciul fără nicio emoție după 4 servicii excelent plasate.

E o victorie mare pentru Sorana, atât ca importanță, cât și ca joc. O victorie care arată că până la urmă tenisul îi răsplătește mai devreme sau mai târziu pe cei care nu renunță și continuă să creadă că mai au o șansă, chiar dacă lucrurile nu merg, în primă fază, în favoarea lor. E ceva ce am văzut acum la Sorana, ieri la Simona, vs Sharapova, dar și la multe alte jucătoare (începând de la Mihaela Buzarnescu, și ea cu o poveste impresionantă și terminând cu Venus Williams). E o lecție pe care nu trebuie s-o uităm niciodată atunci când tenisul va mai propune momente grele favoriților noștri.

***

Noile tricouri 30-0  sunt acum pe stoc!
„My Forehand” și „Play Hard” sunt disponibile.

Ia-le din Shop 30-0:

 

My Forehand

 

„Play Hard”

 

 

Fă-ți o bucurie sau ia cuiva drag un cadou din Noul 30-0 Shop, aici

 

Îți place?
2performant

Cele mai bune jucătoare de tenis sunt la Singapore. Cei mai buni generatori de vânzări online sunt în Affiliate Ranking by 2Performant

Cele mai noi