Raluca Olaru: "Sunt în progres, jocul meu e tot mai complet, iar meciul cu Hingis și Mirza mi-a dovedit că pot juca la un nivel înalt"

Adrian Țoca | 20 ianuarie 2016

Oricând o opțiune solidă pentru formula de dublu a echipei de Fed Cup, Raluca Olaru a trecut în turul al doilea la Australian Open alături de Ysaline Bonaventure. Raluca spune că meciul de la Sydney cu Hingis/Mirza i-a validat convingerea că e pe un trend ascendent

Turneul de dublu a început cu o victorie grozavă reușită de Raluca Olaru și de partenera ei din acest turneu, belgianca de 21 de ani Ysaline Bonaventure. Pe de o parte, pentru că adversarele au fost cu nume; Jelena Jankovic și Andrea Petkovic poate că nu joacă mult dublu, dar sunt redutabile atunci când o fac. Petkovic reușise o finală la Brisbane, alături de Angelique Kerber, iar Jankovic are două finale anul trecut și o experiență imensă, care o face dificilă pentru orice meci. În plus, Raluca și Ysaline sunt la abia al doilea meci în această formulă; la Brisbane, unde a avut loc precedentul, nici n-au apucat să lucreze prea mult împreună.

Nu s-a văzut prea mult lipsa de vechime a echipei. A fost un meci foarte frumos și intens, ceea ce contrazice un pic mitul conform căruia meciurile de dublu nu necesită un consum deosebit. Olaru și Bonaventure au pornit în forță, foarte energice și inspirate și au dominat primele game-uri prin agresivitate și reflexe bune la fileu. Break-ul a venit instant și a fost bine protejat în restul setului cu servicii foarte solide, în ciuda faptului că Petkovic și Jankovic au crescut, treptat, nivelul și au făcut game-urile mai strânse. Raluca a avut un prim set excelent, cu o mulțime de decizii inspirate, puncte duse excelent și cu câteva execuții foarte fine la fileu, care i-au atras aplauze intense din partea unei audiențe numeroase.

Setul secund a început similar, cu break pentru Olaru / Bonaventure, dar meciul s-a îngreunat, brusc, și a crescut în intensitate. Jankovic și Petkovic au făcut rebreak imediat, unica oară când au câștigat pe serviciul advers, apoi au avut ocazia unui al doilea break și desprindere la 3-1. Au urmat multe game-uri cu schimburi aprige și jucate pe muchie, iar Raluca și Ysaline au reușit două holduri foarte grele. Meciul s-a jucat într-un interval de câteva puncte; la 3-4 și deuce pe serviciul lor, Raluca a ratat un smash de la fileu, dar Bonaventure a răspuns cu un serviciu outwide excelent, iar mingea de break a fost salvată. “În primul moment, evident, am fost supărată și m-am speriat un pic, însă am încercat să rămân calmă și mi-am zis că e bine ce fac și că trebuie să continui asta, să mă bag la fileu și să fiu activă. Pentru că era clar că asta e direcția prin care putem să le batem și m-am bucurat că nici pe ea n-a părut s-o afecteze greșeala mea și am continuat în același ritm. Am trecut cu bine peste moment”, a spus Raluca. După hold, dublul româno-belgian a făcut rapid breakul cu o serie de puncte de mare efect. Raluca a servit apoi meciul, plantând și unul dintre reverele ei în lung de linie, specialitatea casei.

Victorie foarte solidă și satisfăcătoare pentru Raluca Olaru, care-i confirmă trendul ascendent și lucrul foarte bun din offseason. Explicabil că Raluca era foarte bucuroasă după meci: “Și acum sunt cu adrenalina la maxim!”, spunea ea, la o oră și jumătate după obținerea calificării în turul secund, pentru a treia oară la Melbourne, turneul ei preferat de Slam.

“Mi s-a părut un meci bun, cred că am fost solidă mai mult la fileu azi; în general atuurile mele ar fi serviciul și jocul solid de pe baseline, iar la fileu sunt pe progres. Dar azi mi s-a părut că am fost invers, poate la retur un pic cu mai multe greșeli, dar la fileu a fost foarte bine. Cred că a contat mult, mai cu seamă împotriva unor adversare ca ele. În setul doi am tremurat un pic, dar a fost bine, am crescut nivelul mult.”

Raluca era mulțumită de comunicarea de pe teren cu Bonaventure: “Mai ales în momentele alea din setul doi, când am fost amândouă, pe rând, un pic mai nesigure, am reușit să ne tragem una pe cealaltă. Ne-am rodat la Brisbane, direct în meci, aici ne-am și antrenat împreună. Ne cunoaștem mai bine de la zi la zi. Îmi place că lovește mingea tare, are mână bună. E stângace și e un atu, întotdeauna mi-a plăcut să joc cu o stângace, mai ales că-s rare. Dar mai avem până să ne completăm. Nu știu dacă e de perspectivă parteneriatul, deocamdată suntem aici și luăm fiecare meci în parte”.

Raluca spune că a avut un offseason excelent și că se văd deja efectele: “Lucrurile la care am lucrat în intersezon se simt deja, le-am implementat în meci și mă simt mult mai completă. Am avut și ceva probleme de sănătate și mă bucur mult că-s bine acum și mi-au trecut. Mă bucur că am început sănătoasă sezonul și pot să pun în practică exact ce lucrasem. Am lucrat bine și fizic, e o parte importantă a jocului, apropo de intensitatea și de mișcarea la fileu. În rest, ceva la serviciu, ceva la dreapta, la vole, la rever, câte puțin din toate.”

O validare a pregătirii a venit rapid în meciul cu Hingis/Mirza, de la Sydney, unde Olaru, care a făcut pereche cu Shvedova, a fost foarte aproape să le oprească seria de victorii consecutive celor două jucătoare care domină dublul feminin actual.

“A fost un meci foarte bun pentru mine. Cumva, am simțit că meritam să câștigăm, întreruperea din cauza ploii (la set și 2-1 cu break) a schimbat cumva lucrurile și le-a pus peste noi, însă nivelul jocului a fost foarte bun, foarte ridicat. Și a fost bine pentru mine să văd că pot să joc de la egal la egal cu ele, ba chiar peste, în unele momente. Cumva, asta m-a făcut să mă simt mult mai bine în ce privește jocul meu, m-a împins de la spate. Simțeam deja până în meciul cu ele că m-am îmbunătățit și am un nivel mai bun, dar cumva acel meci mi-a dat și mai multă încredere”.

Rezoluția Ralucăi pe 2016? Nu clasamentul, ci jocul. “Cu cât mă axez mai mult pe asta, să mă îmbunătățesc tot timpul, să adaug mereu ceva jocului meu, să fiu sănătoasă, să lucrez mereu fizic ca să mă mențin sănătoasă, cu atât îmi va fi mai ușor să mă pun în valoare, astfel încât să vină și o parteneră pe termen lung. N-am ce face decât să o iau din aproape în aproape, să mă îmbunătățesc eu. Jucătoarele de dublu bune sunt puține și-s acolo, în Top 20-30. Dacă eu ajung la un nivelul lor, cred că va fi bine din acest punct de vedere”, s-a referit ea la mult-discutatul aspect al găsirii unei partenere de termen lung.

În turul următor, Raluca și Ysaline le așteaptă pe învingătoarele dintre Gavrilova/Svitolina și favoritele 5, Pavlyuchenkova/Vesnina. Alexandra Dulgheru și Soler Espinosa au pierdut în turul 1, eliminate de Shvedova/Stosur (7-6, 6-3), în vreme ce Irina Begu și Monica Niculescu sunt programate azi, contra Cibulkova/Flipkens.

Îți place?
Susține Treizecizero
Sprijinul tău e esențial ca să putem produce acest conținut. Susține-ne pentru un jurnalism de sport cât mai relevant și valoros!
Prin cont bancar:

IBAN RO51RNCB0079145659320001

Asociația Lideri în Mișcare,

Banca Comercială Română

Treizecizero.ro Abonează-te la 30-0+
Cele mai noi