Rafa. Numărul 1 de drept. Nadal câștigă a doua oară US Open, are acum 13 Slamuri!

Adrian Țoca | 10 septembrie 2013

Rafa Nadal scrie istorie în propriile lui cuvinte. Campionul spaniol a câștigat a doua oară în carieră titlul de la US Open și ajunge la 13 titluri de Slam, pe locul trei all-time.A fost 6-2, 3-6, 6-4, 6-1 pentru Rafa, într-o finală în care Djokovic a condus cu un break în setul trei și părea în control. Nadal a întors însă incredibil meciul. Diferența dintre cei doi este acum la doar 120 de puncte.

Acum un an, Rafa nu era prezent la US Open, nu era prezent nici la știri, nici în calculele de final de sezon, ba dimpotrivă, era scos din orice fel de discuție despre Slamuri, recorduri și istorie. I se cânta prohodul și se discuta mai mult despre perspectiva de a-și încheia cariera prematur. Fast-forward 12 luni mai târziu, și Rafa este deținătorul a două titluri de Slam, cinci titluri de Masters, câștigătorul a 10 titluri din 13 turnee, toate astea, grație a 60 de victorii din 63 de meciuri, fără ca vreuna dintre cele trei înfrângeri să vină pe hard. În plus, este la doar 120 de puncte de primul loc, iar asta fără să fi jucat un Slam. Și suntem abia în septembrie!

Sub fierbințeala unei finale care ne-a amețit cu câteva raliuri sufocante și cu două schimbări de direcție inopinate, e prea devreme să discutăm despre magnitudinea revenirii lui Rafa. E suficient de spus doar atât: după toate semnele, nu există un obstacol pe care Rafa să nu-l poată trece. Nu există problemă căreia să nu-i găsească soluție, după cum nu există limite pentru un jucător căruia, la finalul zilei, îi place foarte mult să lupte, să muncească și să concureze împotriva celor mai buni. Intrarea în istorie e un bonus. Iar de azi, Rafa e în primii trei jucători din lume din toate timpurile ca număr de Slamuri câștigate, completând o tripletă în jurul căreia se vor spune milioane de cuvinte: Federer (17) – Sampras (14) – Nadal (13).

Rafa a dominat tot sezonul și a ajuns la ora finalei cu Djokovic neînvins pe hard, însă Djokovic are (și păstrează încă) faima de a fi singurul în stare să-l răpună pe spaniol. Câștigând finala de la US Open contra marelui său rival, după ce făcuse același lucru și în semifinalele Roland Garros, Nadal își validează sezonul, se autentifică drept cel mai bun jucător din lume al momentului și spulberă orice mister în ce privește lupta pentru locul 1 la finalul sezonului. Djokovic, în schimb, pierde a patra finală la US Open și a doua la rând. Sârbul își păstrează locul 1 în clasament pentru cel puțin încă trei săptămâni, însă distanța dintre cei doi s-a redus la doar 120 de puncte, iar Nole are multe puncte de apărat în restul sezonului. 

Pentru doi oameni care au jucat 36 de meciuri împreună, nu mai există loc de surprize, motiv pentru care  meciul a fost o permanentă luptă pe plan tactic, dusă pe spatele și factura unui efort fizic colosal, dar obișnuit la cei doi. Rafa a început meciul bine înfipt pe baseline, căutând mereu dreapta lui Djokovic și plesnind cu venin forehandul cu fiecare ocazie. Djokovic a căutat, în primul set, să răspundă pe reverul spaniolului, dar s-a descurajat rapid când a văzut că Nadal are răspuns la orice. De altfel, court-coverage-ul lui Nadal la începutul finalei era unul de natură să descurajeze pe oricine, la fel și adâncimea cu care și-a plasat loviturile. La fel ca și maniera în care a dictat cu forehandul și a ținut prizonier BH-ul lui Nole. Bonus: câteva veniri la fileu inspirate, care l-au făcut pe sârb să caute dezgustat soluții dinspre boxa sa. Dar soluțiile n-aveau cum să vină de acolo, după cum e la fel de adevărat că limbajul corpului său l-a alimentat cu energie pe Nadal. Nu trecuseră trei game-uri din meci și Djokovic avea deja mâinile-n șolduri. Prost dispus și prea static, dacă nu chiar greoi în mișcare și reacții. În plus, ce m-a surprins a fost lipsa lui de reacție la câteva mingi. Nu e ca și cum ar fi putut să le ajungă (exemplu, cele două winners în crosscourt făcute de Nadal la fileu), însă Nole pe care îl știm noi ar fi făcut măcar efortul de a le urmări. Nu și acum. Un mesaj deloc greu de tradus despre încrederea lui la acel moment, aparent inexistentă în fața unui Nadal pur și simplu unplayable.

Dar chiar și așa, meciul era departe de a fi jucat. L-am văzut pe Djokovic la Roland Garros făcând un set prost și un altul mizerabil contra lui Nadal, și totuși a ajuns să aibă un break avans în decisiv, la câțiva pași de victorie. Iar asta pe zgură!

Statistica primului set  a ascuns un Nole dispus cel puțin să încerce. A greșit mult cu forehandul forțând loviturile (14 UE în primul set), dar planul său a început să dea roade în setul doi. Purtat pe spate de public, evident doritor de un meci cât mai lung. Novak a început să dea semne de trezire. A sărbătorit cu un un strigăt game-ul de 1-0, dar, la 30-0 în game-ul al doilea, s-a petrecut un schimb cât o descriere pentru prima parte a finalei: Djokovic a încercat, succesiv, în patru sau cinci ocazii pe BH-ul lui Nadal, iar la prima ocazie când s-a putut elibera și a avut șansa să se poziționeze cu dreapta, spaniolul a îngropat mingea în terenul advers. Altă privire către boxă dinspre Nole, însă măcar semnele revirimentului erau evidente. Dinspre jumătatea setului secund, sârbul își crescuse deja nivelul, iar fabulosul schimb de 54 de mingi la punctul de break din game-ul șase a certificat revenirea lui Djokovic.

Mult mai relaxat, înțelegând că a găsit cheia cu care să deschidă apărarea lui Nadal, Djokovic a început, brusc, să împrăștie lovituri direct câștigătoare cu forehandul ca la comandă. La 4-3, Nole l-a dominat din nou într-un schimb sufocant pe Nadal, obligându-l la o scurtă neinspirată, care a dus la al doilea break la rând. În uralele de pe Ashe, Djokovic reușea al doilea break consecutiv.


Dacă în primul set ne întrebam cum ar putea emite vreodată sârbul pretenții în fața lui Nadal, la finalul setului secund și începutul celui de-al treilea, întrebarea era alta: ce șanse poate să aibă Rafa când Djokovic joacă așa? Vreme de cinci, șase game-uri, senzația a fost că Djokovic era cel din 2011: a returnat fabulos, a reușit puncte imense cu forehandul și și-a creat toate condițiile ca să învingă. Break în setul trei, plus minge de dublu break. Acolo s-a jucat și titlul: în loc să profite de un Nadal revenit la trei metri în spatele liniei de fund, Djokovic nu și-a luat polița de asigurare echivalentă cu un dublu break. Minute mai târziu, la 3-2, el a ratat două mingi simple și totul se resetase. Iar la 4-4 s-a jucat game-ul care a scris istoria. Novak s-a desprins la 40-0 pe serviciul lui Nadal, dar sentimentul pe care l-a lăsat era că parcă nu sesizase importanța momentului. Nadal a căzut, dezechilibrându-se, și totul părea gata, chiar acolo.

Un winner de FH aplaudat și de Nole, apoi un as, primul din meci, la 30-40, și Nadal se extrăgea dintr-o situație imposibilă. În game-ul următor, spaniolul a revenit din nou, de la 0-30, uluindu-l pe Nole și făcând break pentru set. Meciul se jucase chiar acolo, pentru că Djokovic avea să dispară în setul patru. Felul în care a sărbătorit Nadal a spus totul despre importanța capitală a acelui schimb de momentum.

“E vina mea, oportunitățile au fost chiar acolo, iar eu nu am știut să profit. Se presupune că ar fi trebuit să înțeleg șansa și să profit de ea. Dar n-am făcut-o, așa că n-am meritat să câștig. În momentele importante, a jucat mai bine”, a spus Novak, încercând să explice cum a pierdut un set în care a reușit 17 lovituri direct câștigătoare.

În apărarea lui, sârbul a jucat mult mai pozitiv decât la Montreal și a fost la ani lumină de no-show-ul din finala Wimbledon. În schimb, jocul său a arătat oglinda întregului său sezon: momente strălucitoare urmate brusc de căderi și erori inexplicabile. Ieșit senzațional dintr-o ambuscadă care i-ar fi putut fi fatală, Nadal s-a reîntors la agresivitatea cu care începuse meciul. Adâncimea loviturilor era din nou acolo, la fel și agresivitatea, la fel și poziționarea pe teren. Nu e jucător mai bun în lume ca Nadal atunci când are piciorul pe grumazul victimei sale. Dacă Djokovic s-a văzut trădat de killer instinct-ul său, absent când era nevoie mai mare de el, nu era nicio șansă ca același lucru să i se întâmple și lui Nadal.

Rafa a câștigat și grație unui alt aspect: a câștigat 45 la sută din punctele jucate pe retur, un procent la care n-a ajuns niciodată pe hard contra lui Novak. În plus, a câștigat marea majoritate a punctelor care au depășit 10 mingi, în vreme ce Djokovic a plătit prețul numeroaselor greșeli neforțate, dar mai ales a timing-ului acestora, adesea în momentele cruciale ale jocului (rebreak-ul de la 3-2 în setul 3, spre exemplu, sau game-ul de la 4-5 în setul trei). Ultima sa șansă a murit la game-ul foarte slab făcut la 1-4 în setul 4. Era, totuși, un moment în care doar un break îi departaja pe cei doi. De la 30-0 însă, Novak s-a pierdut pur și simplu cu firea.

Și mai e un detaliu major, asupra căruia trebuie revenit: reverul în lung de linie practic i-a dispărut în 2013. E lovitura cu care Djokovic a făcut diferența în trecut, și fără de care rămâne cu o armă uriașă în minus într-un război în care, din punct de vedere mental, are mai puține atuuri în acest moment. Doar unul dintre motivele pentru care e rândul lui Rafa să trăiască un an precum cel al sârbului din 2011. E rândul lui la glorie. Din nou.  

Tot Novak descrie bine de tot performanța lui Rafa: „A fost prea bun, a meritat cu siguranță trofeul. Treisprezece titluri de Slam pentru un jucător de 27 de ani este incredibil. Toată lumea ar trebui să respecte ce a realizat el până acum, nicio urmă de îndoială”.

Este al 10-lea titlu al sezonului pentru Nadal, al doilea de Slam, după Roland Garros și al 60-lea al carierei. Spaniolul își trece în cont și un premiu de 3,6 milioane de dolari. Dar banii sunt prea puțini relevanți acum, în comparație cu imensa satisfacție pe care o simte Rafa trăind un sezon pe care l-a descris imediat după finală drept „cel mai emoționant al carierei”. Cu două Slam-uri în cont și cu luxul unui avans consistent în Race, Rafa se va bucura de un final de sezon ca o sărbătoare continuă și poate pregăti în liniște lovitura finală: un posibil prim titlu la Turneul Campionilor. De azi, pentru el, cifra 13 n-ar putea avea semnificații mai frumoase. 

Schimbul de 54 de mingi


Mingea de meci, îmbrățișarea de la fileu și bucuria lui Rafa

Rezumat


 

Îți place?
2performant

Cele mai bune jucătoare de tenis sunt la Singapore. Cei mai buni generatori de vânzări online sunt în Affiliate Ranking by 2Performant

Cele mai noi