Rafa îl învinge pe Federer, revine în finala Australian Open! Duel cu Wawrinka pentru trofeu

Adrian Țoca | 24 ianuarie 2014

Rafa Nadal a câștigat pentru a 23-a oară în fața lui Roger Federer și doar un meci îl mai separă de al 14-lea titlu de Slam al carierei.

Într-un meci care a respectat, în bună măsură, tiparele meciurilor anterioare dintre Roger și Rafa, spaniolul s-a impus și de această dată în minimum de seturi, scor 7-6, 6-3, 6-3. Rafa va juca duminică în finala AO 2014 cu Stanislas Wawrinka, noul nr.1 elvețian (începând de luni). Stan este singurul obstacol care mai stă între Rafa și titlul numărul 14, cu care ar egala totalul de trofee reușite de Pete Sampras. Campionul american a fost, de altfel, în tribune, printre invitații speciali ai organizatorilor.

Rafa și-a început dimineața vizionând imagini din cel mai recent meci jucat de cei doi la Australian Open, semifinala din 2012. Interesant că a simțit nevoia să-și refresheze amintirile, deși nu cred că a avut parte de vreo revelație majoră din sesiunea de YouTube, după cum nici nu cred că mai avea nevoie de vreo revelație. Rafa știa bine ce are de făcut și a executat splendid planul de joc, ceea ce a dat meciului un aer de previzibil, în special după ce am trecut de prima oră de joc. 

Dacă s-a adunat ceva încredere în ranița lui Federer după traseul promițător de la AO, ea a dispărut grabnic. Diferența de atitudine la elvețian între precedentele două meciuri și cel cu Rafa a fost imensă și atât de vizibilă, încât continuă să frapeze, deși nu e prima oară când o observăm. A contribuit și ea la sentimentul de inevitabil pe care l-a căpătat repede meciul. Trebuie să crezi, înainte de orice altceva, iar Federer n-a părut să creadă. Nu azi, nu contra unui rival care are același efect asupra lui precum kriptonita: „Când joc cu Rafa, trebuie să-mi schimb cu totul jocul”, a descris Federer, într-o singură frază, întregul matchup. Cumva, Nadal a confirmat. „Servesc acolo de unde pot să obțin superioritate. În seara asta am servit mult către rever, asta mi-a dat un avantaj în startul punctului”.

Înaintea meciului, erau clare câteva lucruri pe care Federer trebuia să le facă, dacă dorea să abată jocul de la scenariul tradițional: că trebuie să servească nu bine, ci excelent. Că trebuie să fie foarte ofensiv, și nu oricum, ci asumat. Că trebuie să continue să creadă, indiferent dacă atacurile lui vor fi penalizate de passingurile lui Rafa. Și, în special, că are mare nevoie de primul set, vital pentru șansele lui la victorie, atât din punct de vedere al tradiției, cât și din cel al rezistenței fizice și al încrederii. Mare parte dintre aceste obiective n-au fost atinse.

Am citit câteva preview-uri înainte de meci și am rămas surprins de câți jurnaliști și specialiști au analizat meciul plecând de la forma slabă a lui Rafa din meciul cu Dimitrov, respectiv forma bună a lui Roger din meciul cu Andy. Nu cred că mai suntem în faza în care forma celor doi mai reprezintă un factor înaintea unui meci direct. Și nici nu e prima oară când momentumul e diametral opus înainte de meci, iar rezultatul final e același cu cel de azi. Rafa adoră să joace cu Federer, pentru simplu fapt că are din start un avantaj indubitabil și tot mai greu (dacă nu cumva imposibil, mă întreb) de răsturnat. Rafa poate juca natural, în vreme ce Federer nu mai are acest lux: trebuie să-și iasă din traseele obișnuite ale jocului său, să execute perfect, să-și asume riscuri uriașe, să atace liniile la fiecare punct, să-și păstreze cifrele în proporții superioare celor normale. Marjele lui de eroare nu mai sunt cele din meciurile cu orice alt jucător (Djokovic și Murray inclusiv), motiv pentru care cred că era absolut irelevant ce s-a întâmplat în turul anterior. 

Ba, dimpotrivă, dacă forma arătată de cei doi în turul anterior a avut vreun efect, s-ar putea să fie invers față de cel scontat de specialiști: Federer a început să resimtă un soi de presiune a favoritului, în vreme ce Rafa, impins în rolul confortabil de outsider, a devenit și mai atent, alertat de zumzetul produs de cele două victorii foarte solide reușite de Federer. Victorii care, pe de altă parte, nu trebuiesc downgradate sau uitate brusc doar pentru că azi a pierdut din nou cu Rafa. 

Cum a spus Federer la conferință, întrebat fiind dacă mișcarea lui pe teren a fost mai puțin fluidă decât în turul anterior: „E un meci complet diferit. Nu știu cum să vă explic. Când joci cu Rafa e complet diferit de orice alt meci. Când joci cu Murray și cu Rafa e ca ziua cu noaptea. Nu e o scuză, e o realitate”.

Deloc surprinzător, Nadal a spus după meci că nu s-a simțit surprins de niciunul din lucrurile pe care Federer le-a încercat: s-a așteptat la o agresivitate în startul meciului, dar era conștient că, pe măsură ce meciul va avansa, va putea să-și impună propriile condiții. „Știam că va încerca să ia mingea repede la început, să caute lovituri direct câștigătoare”, în vreme ce elvețianul a confirmat: „Cred că Rafa face o treabă excelentă neutralizând ceea ce încerci să faci. N-am reușit să pun în practică tot ce mi-am propus, dar asta pentru că a fost el acolo”.

Rafa: „Important pentru mine era să servesc bine și să rezist la început”. Ceea ce a și făcut. Pentru Rafa, prima parte a unui meci cu Federer e întotdeauna cea mai grea. Elvețianul a avut o portiță când a venit la două puncte de set, la 5-4, 30-30, dar o minge atacată prost cu forehandul l-a costat teribil. Ajunși în tiebreak, un vole relativ ușor trântit în fileu, în condițiile pierderii echilibrului, l-a costat un mini-break, dar și încrederea. Tie-break-ul s-a jucat mai apoi în condițiile lui Rafa, la fel ca și restul serii. Spaniolul a jucat un tenis complet, a acoperit excelent terenul și a pulverizat minge după minge către reverul lui Federer. Iată un exemplu excelent de construcție a punctului:

Și da, Rafa a avut mai multe erori neforțate decât de obicei, dar asta și pentru că a căutat încă din start să obțină o adâncime cât mai mare a mingilor, tocmai ca să-l țină pe Federer pe linia de fund. A obținut nu doar asta, ci și atacuri uneori precipitate ale lui Federer, obligat să schimbe ceva tocmai pentru că orice rally care trecea de 20 de lovituri, fie și câștigat, ar fi însemnat o piatră de moară pentru el.

La 0-1 la seturi, Federer ar fi putut să se elibereze de presiune și să joace cu mai multă libertate și cu mai puține de pierdut, dar e mai simplu de spus decât de făcut. Soarta meciului s-a decis între game-urile 2-9, când am văzut reluându-se o mulțime de tipare ale jocurilor lor. Singurul lucru un pic neobișnuit, exceptând numărul mare de UE din ambele părți? Procentul foarte slab de conversie al mingilor de break pentru Rafa. Dar Nadal este neobosit, așa că nu s-a oprit din bătut în poartă, până când ea nu s-a deschis larg. Federer a salvat cumva minge de break după minge de break, adesea venind brav la fileu, dar sentimentul era că elvețianul, la rându-i incapabil să-și creeze oportunități la primire, atârna de un fir de ață. Firul s-a rupt în game-ul de la 2-3, când Rafa a trecut la o altă viteză pe rever, aripă de pe care frecvența de lovituri direct câștigătoare sau aducătoare de erori neforțate a crescut. La 30-40, într-un moment în care avea 0/7 la mingi de break, Rafa a spart, în fine, baricada cu un winner de forehand inside-out.  

Ceva mai târziu, La 5-3, 15-30, cu Federer căutând relansarea setului și cu Rafa părăsit pentru scurt timp de serviciu, s-a întâmplat punctul următor: Federer e ținut prizoner în stânga terenului, e împins din nou și din nou și din nou pe rever, dar găsește totuși un backhand foarte puternic, printre rarele lui reușite ale serii. Dar reverul vine înapoi cu dobândă; e prefăcut de Rafa într-un FH down the line ucigător și demoralizant. Meciul era gata acolo. 

Pentru că Rafa n-a pierdut niciodată în Slamuri de la 2-0 la seturi. În NICIUNA din precedentele 136 de ocazii. Federer e cel care l-a egalat de la 0-2 la seturi în finala de la Wimbledon 2008, dar și aceea pierdută într-un final. Însă acum nu mai suntem în 2008, iar setul trei s-a scurs într-o rutină totală, zgâlțâită doar de unicul break al serii reușit din senin de Roger. Notabilă reacția de autopedepsire a lui Rafa, furios că a oferit cele două șanse de break. 

N-a fost un meci frumos. Dacă n-ar fi fost Roger și Rafa pe teren, s-ar fi vorbit câtuși de puțin despre el. A fost un rezultat normal, între liderul mondial și locul 6. A fost un alt episod dintr-o rivalitate pe care Nadal o stăpânește clar, mai ușor acum decât în alte ocazii, dar care continuă. Continuăm să vedem meciuri Roger – Rafa și, într-un fel sau altul, asta e bine pentru tenis, măcar și pentru energiile care le degajă.

Rafa merge așadar în finală pentru a treia oară la Australian Open, iar dacă va fi să-l oprească cineva, sarcina îi revine lui Stanislas Wawrinka. Situația seamănă un pic cu cea de la Roland Garros de anul trecut, când Nadal și-a învins cel mai puternic rival în semifinale, apoi a avut de înfruntat un finalist debutant. Și pe cât de în formă e noul număr 1 elvețian, pe atât de improbabile sunt șansele lui în finala de duminică. Nu doar că match-up-ul îi este la fel de neprietenos și lui, ca și lui Roger, dar Stan a pierdut toate cele 12 meciuri anterioare, în care n-a câștigat nici măcar un set! Niciun set, niciodată. Va trebui să ia trei acum, iar asta, la prima sa finală de Slam a carierei. Misiune mai grea de atât nu există acum în tenis. Am văzut pe viu două meciuri Stan – Rafa, și tot ce ar fi de spus despre ele, în loc de concluzie, este că perspectivele arată grozav pentru Rafa. O victorie duminică îl va aduce la 14 în clasamentul titlurilor de Slam. Ar fi primul titlu de Slam pe care spaniolul îl câștigă fără să trebuiască să înfrunte vreun jucător din Top 5 în drumul spre titlu. 

Despre Federer? Ca de obicei, e remarcabil cât de repede se trece dintr-o extremă în alta în tenis, uitându-se imaginea de ansamblu. Abordarea corectă în cazul prezent? Federer era un jucător clasat pe locul 6 în lume, la nici trei luni distanță de cel mai slab tenis al carierei, care a intrat în Australian Open după un meci dezolant cu Hewitt și cu puțin speranțe. În condițiile astea, a câștigat cinci meciuri, dintre care două consecutive cu doi jucători de Top 10 (reușită la care a ajuns abia pe finalul anului trecut). În plus, jocul său a început să arate din nou bine. Trist, dar deloc resemnat și foarte ancorat în realitate la conferința de presă, Federer este din nou pregătit fizic, acoperă terenul și se apără mult mai bine, și a început să-și regăsească inclusiv sclipirile de geniu. 

Federer: „Aveam nevoie de un turneu ca acesta, pentru că a fost o perioadă grea. Deși Basel, Paris, Londra au fost bunicele, jocul nu era grozav. Mie-mi place să fiu la comandă, să dictez, ceea ce am putut face în aceste ultime săptămâni. Așa că nu sunt complet dezamăgit, pentru că vin de departe. E un început bun, încurajator. N-am avut problemele de sănătate ale lui Murray sau Rafa, dar am avut de înfruntat ceva pentru o lungă bucată de timp. E un pas în direcția bună și într-acolo vreau să merg. Am încrederea că va fi din nou un an bun pentru mine”.

Rațional vorbind, chiar sunt semne bune în ce-l privește. Luând în calcul de unde „vine”, a fost un turneu nesperat de bun pentru el. Problema cu Federer nu mai este și n-ar trebui să mai fie faptul că pierde în niște meciuri în care se presupune că trebuie să piardă. Problema lui era până acum impostorul care-i luase locul în 2013. Federer va fi întotdeauna de aici înainte outsider în fața lui Nadal și Djokovic, și mai mult va pierde decât va câștiga. Însă ca să poată profita de un context favorabil, are nevoie să-și recapete forma maximă. Numai așa poate spera că, în conjunctura potrivită, va putea sprinta către un Slam.

S-ar putea întâmpla din nou la Wimbledon, ca în 2012. An care, la fel, a început cu o înfrângere dezamăgitoare în semifinalele AO cu Nadal, dar care a continuat apoi cu o sumedenie de titluri, precum și cu întoarcerea pe primul loc. Nu se mai poate vorbi de primul loc acum, însă o evaluare corectă a situației actuale n-arată rău pentru Federer. Dacă întrebai în septembrie anul trecut orice fan al lui, ți-ar fi răspuns îndoindu-se că Federer va trece de turul 3 la AO. Probabil că ar fi semnat cu două mâini pentru o semifinală la AO.

De luni, Federer coboară pe locul 8 și-și pierde și supremația la el acasă, în favoarea lui Wawrinka. Dar restul anului îl va juca liber de orice griji. Nu mai sunt puncte de apărat, nu mai sunt recorduri de protejat, nu mai sunt griji în ce-i privește condiția fizică. Ceea ce l-ar putea face un outsider periculos pentru oricine, când ocazia potrivită va veni. Iar în tenis lucrurile se schimbă întotdeauna.


 

Video

Pete Sampras

Faza meciului


Highlights



Mingea de meci


„Și câte șanse vom mai avea să-i vedem?”

Interviuri

Îți place?
2performant

Cele mai bune jucătoare de tenis sunt la Singapore. Cei mai buni generatori de vânzări online sunt în Affiliate Ranking by 2Performant

Cele mai noi