Privită cu lupa de o jucătoare precum Petra Kvitova, Mihaela Buzărnescu se alege cu o experiență neprețuită din a doua finală a carierei

Codruț Baciu | 5 mai 2018

Un test dur, cu o jucătoare precum Petra Kvitova, care nu are doar palmaresul și experiența, ci și un randament excelent în finale, e un mod excelent ca Mihaela să învețe, să acumuleze acea experiență de concurs în condiții de adversitate care îi lipsește acum. O finală pierdută, însă ciocnirea de Kvitova (urmată în decurs de numai 24 de ore de cea cu Sharapova) e ceea ce Mihaela Buzărnescu, acum numărul 32 în lume, are nevoie

Probabil că nu a existat niciodată o perioadă mai bună pentru ca românilor să le pice cu tronc tenisul. E un sport bun de jucat, așa cum spunea, simplu și profund, Roger Federer. Cu fetele noastre aducând finale și trofee din toate colțurile lumii și cu Marius Copil izbutind, iată, să se mențină în prima sută, cel mai important sfat pe care oricine ar trebui să-l dea sau să-l primească despre acest sport este: dacă doar de uiți la el, pune mâna și joacă-l. Dacă joci tenis, nu doar că o să simți adrenalina cu fiecare backhand în lung de linie, dar o să înțelegi mult mai bine de ce unii jucători rup rachete, de ce alții se ceartă cu arbitrii, în timp ce alții, ca Mihaela Buzărnescu, se enervează după fiecare punct pe care îl pierde.

Finala de astăzi de la Praga (4-6, 6-2, 6-3 Kvitova) s-a dus pe două planuri. Primul a fost jocul în sine și cum își folosește Mihaela uneltele pentru a ține în frâu tot pachetul ”Petra”. Al doilea a fost atitudinea ei pe teren (cu tot cu cititul pe buze, un spectacol în sine).

Kvitova pornea favorită, așa cum pornește favorită în mai toate meciurile în ultima vreme; titlul luat azi e deja al treilea anul ăsta. Atitudinea și un serviciu care nu a trădat-o toată săptămâna au adus-o în finală fără să piardă vreun set măcar. Doar Zhang, în semifinala de ieri, a reușit să-i ia mai mult de 3 game-uri într-un set, ceea ce e destul de impresionant chiar și pentru standardele unei campioane de Grand Slam. Enter Buzărnescu. Care în ciuda unui traseu solid până în finală, a avut meci greu de întors în semifinale, scene, lacrimi și ocazionalele mostre de limbaj colorat. Nu a fost deloc lapte și miere.

Primul set al finalei a început destul de previzibil. Pe teren propriu, cu un track record recent super bun (și cu un public în tribună despre care o să vorbim mai jos, că m-a enervat), Kvitova a făcut break rapid. A urcat la 3-0 și 4-1, iar OCC-ul Mihaelei putea fi o repetare al celui cu Giorgi, din semifinală. Din fericire, deși bosumflată, a reușit să transforme momentul respectiv în energie pozitivă și a început să-și câștige serviciul și punctele intens disputate.

Buzărnescu are uneori nevoie să se enerveze ca să joace bine, dar asta e valabil pentru mulți jucători și jucătoare. Nu e genul de supărare și arțag prezente la Simona Halep, care se supără pe ea însăși. La Mihaela nervii sunt direcționați către nimeni și toată lumea. Înjură pasional, se insultă când e depășită de ași și se răstește la antrenoarea ei care, în afară de ”haide”, nu vorbește o boabă românește. E Kyrgios minus serviciul 2.

Revenirea ei de la 1-4 la 6-4 este dovada că se poate și ca ea. Ba mai mult, se poate ca ea contra unei jucătoare excepționale. Atâta doar că e nevoie și de un pic de noroc pentru ca scorul să o ia la vale în favoarea sa. Jocul Petrei, constant și fără glamour shots, ar învinge-o pe Mihaela. Însă tot finalul setului întâi, dublele greșeli (5 la număr) și procentajul serviciului 2 au sabotat-o în momente importante. Buzz a prins curaj și și-a adus aminte că poate schimba direcția într-un rally la fel de bine ca toate campioanele care se pregătesc de Paris, așa că a lăsat brațul liber și a lovit. Un set luat cu 6-4 Kvitovei este motiv suficient pentru a spera la meciul cu totul.

Putea să fie, dar n-a fost chiar cum speram. Setul al doilea a început la fel ca primul, cu Mihaela pierzându-și serviciul din prima încercare și Petra făcând hold după hold. Doar că de la 4-1, revenirea româncei nu s-a mai petrecut, pentru că o cădere în joc este, de obicei, suficientă Kvitovei pentru a învăța rapid din greșeli. La 5-2, Buzz și-a pierdut iarăși serviciul, însă nu înainte de a servi câteva lovituri câștigătoare pe care le veți revedea, fără îndoială, în grupajul de highlights al turneului. Publicul, neimpresionat. Oamenii păreau să fi venit acolo pentru Petra, nicidecum pentru tenis; ceea ce este, până la un punct, de înțeles, însă nu mai puțin enervant.

https://twitter.com/WTA/status/992710473744187392

Din punct de vedere emoțional, decisivul de azi a fost unul dintre cele mai rele seturi pentru Mihaela. Rar vezi, chiar și la nebunii de serviciu din ATP, ieșiri nervoase și gesticulări intense după fiecare punct pierdut. Energia irosită de ea astăzi (inclusiv la lovituri la care efectiv nu avea ce face) a fost imensă. Cel mai probabil, stresul și emoțiile au făcut-o să-și diminueze serios și jocul. La 3-1 încă reușea să alterneze unghiurile bune cu mingile date tare și pe centru, pentru a o face pe Petra să gândească o fracțiune de secundă în plus, pentru a o face să judece loviturile, nu să le lovească din instinct, cu dreapta. Apoi a venit OCC-ul în care am văzut-o pe Mihaela râzând cu antrenoarea.

Sper că parte din motivele pentru care s-a râs este chiar atitudinea ușor caraghioasă de pe teren a Mihaelei. E ok să pierzi, o să pierzi în aproape fiecare săptămână a carierei tale, deci e de preferat să nu o iei razna de fiecare dată când se întâmplă. În plus, Top 30-ul, finalele, adversarele de renume – toate astea pun lupa pe tine și n-ar fi rău să știi să gestionezi tensiunea (din corp și din cap) cu un plus de demnitate. La 30 de ani, Mihaela are însă mai puțină experiență decât ar sugera vârsta, așa că va învăța, probabil, din greșeli. Este una dintre cele mai complete jucătoare din circuit, o stângace exagerată și pretențioasă, pe care am face bine să o urmărim cu atenție la Roland Garros.

Finalul decisivului a găsit-o pe Petra concentrată exact acolo unde în primul set i s-a topit setul printre degete: serviciul. N-a făcut decât o singură dublă greșeală și a reușit să salveze 6 din cele 7 ocazii de break ale româncei (86%). În schimb, Mihaela, deși ceva mai liniștită după discuția cu antrenoarea, nu a găsit resursele să-și ridice jocul din nou, iar pe serviciul doi a etalat un procentaj dezastruos, de numai 13%.

O finală pierdută în decisiv cu Kvitova nu e cel mai rău lucru din lume, deci vestea bună rămâne, de fapt, aceeași: Buzz urcă neabătut spre mai sus. Ziua de luni o va găsi pe locul 32, iar finala de dublu pierdută ieri probabil că a făcut și ea bine. O săptămână excelentă pentru Mihaela Buzărnescu, din care însă are de învățat.

Nu are timp de pierdut, nici de reflectat. Duminică după amiază va fi iar pe teren, la Madrid, contra Sharapovei. Tenisul nu are răbdare, dar este exact ce-și dorește Mihaela. Să joace tenis, mult tenis.

***

Jucătorii români în 2018, titluri și finale, ATP și WTA, simplu și dublu:

Titluri:

Simona Halep – Shenzhen
Simona Halep, Irina Begu – dublu, Shenzhen
Horia Tecău (cu JJ Rojer) – dublu, Dubai
Raluca Olaru (cu Anna Blinkova) – dublu, Rabat

Finale:

Simona Halep – Australian Open
Mihaela Buzărnescu – Hobart
Marius Copil – Sofia
Mihaela Buzărnescu (cu L.Marozava) – dublu, Praga
Mihaela Buzărnescu – Praga

***

„My Forehand is Better Than Yours!”, „Play Hard, Get Dirty” și „Vam10s” – sunt parte din oferta primăverii în Shop-ul 30-0! Disponibile acum la 55 de lei (reducere de 34 de lei!). Ofertă valabilă un timp limitat!

*

În Shop ai reduceri de primăvară, de până la 40 la sută!

Primește primăvara cu reducerile din Shop-ul 30-0: până la 40 la sută reducere la produsele selectate! Fără voucher, fără condiții secrete; ce vezi e ce primești. Sunt ultimele reduceri aplicate în magazinul 30-0 pentru o perioadă însemnată; verifică-le și profită de ele acum, aici!

Îți place?
Susține Treizecizero
Sprijinul tău e esențial ca să putem produce acest conținut. Susține-ne pentru un jurnalism de sport cât mai relevant și valoros!
Prin cont bancar:

IBAN RO51RNCB0079145659320001

Asociația Lideri în Mișcare,

Banca Comercială Română

Treizecizero.ro Abonează-te la 30-0+
Cele mai noi