Pliskova: "Nu suntem favorite: voi o aveţi pe Simona, iar suprafaţa nu ne avantajează"

Camelia Butuligă | 4 februarie 2016

Numărul 2 al Cehiei a vorbit cu Treizecizero despre punctele forte ale echipei României în această săptămână: Simona și jocul nonconformist al Monicăi. Karolina Pliskova spune că-și dorește să rămână în top 20 anul acesta. Am mai vorbit despre succesul Cehiei în Fed Cup, suprafață, Serena și Kerber

Nu sunt obişnuită să văd fete mai înalte decât mine, dar la Karolina Pliskova mă uit în sus. Spre deosebire de imaginea impasibilă pe care o oferă pe teren, în discuţia de după antrenamentul de azi, am descoperit o tipă vorbăreaţă şi candidă, cu o engleză foarte bună.

Deşi pentru prima oară la Cluj, nimeni din echipa Cehiei nu are, din păcate, prea mult timp pentru turism, pentru că toată lumea e ocupată cu descifrarea suprafeţei. „E foarte lentă, mult mai lentă faţă de ce vezi de obicei la turnee. De fapt, nu prea sunt turnee pe o astfel de suprafaţă. Mingea nu se duce înainte după ce sare, rămâne oarecum pe loc. Dar ne obişnuim deja, am avut patru zile de antrenament, mai avem mâine una şi sperăm să fim gata în weekend”, ne spune Karolina, numărul 13 mondial.

Care este cheia împotriva unei jucătoare ca Simona? A jucat de trei ori cu ea şi niciodată nu i-a luat set, dar scorul a fost mereu strâns. Prima oară s-au văzut chiar într-o finală, cea de anul trecut de la Dubai. Apoi, la Indian Wells, iar cel mai recent meci a fost acum câteva săptămâni, la Sydney. „Da, toate seturile jucate contra ei au fost 6-4, 7-5, 7-6. Cred că la Sydney a fost cel mai prost din toate meciurile mele cu ea. Amândouă am avut probleme din cauza condiţiilor meteo, a bătut vântul. E greu cu Simona, pentru că apără foarte bine, aleargă bine. Trebuie să joci fără greşeală, pentru că nu-ţi dă erori neforţate. Dacă prinzi o zi bună în care loveşti fără greşeală, poţi să încerci să închizi repede. Dar altfel, trebuie să ai răbdare şi să aştepţi până la momentul potrivit pentru a face punct. Dar ea apără destul de bine, aşa că e greu să închizi cu prima lovitură. Nu ştiu pentru celelalte fete din echipă, dar pentru mine cred că cel mai bine este să încerc să joc câteva lovituri din spate şi apoi să încerc să închid.”

Dar Monica? „Toată lumea are probleme cu ea, pentru că e unică în top 100. Cred că este foarte periculoasă mai ales din cauza sliceului, care nu sare. O să ne fie greu mie şi Petrei, suntem destul de înalte şi va trebui să stăm destul de jos tot timpul.”

Cum e să joci într-o echipă care are atâta succes? În ultimii anii, Cehia este pentru Fed Cup cum este Serena pentru WTA: dominaţie aporape totală. „Simţim puţin presiunea, pentru că am câştigat de atâtea ori, încât toată lumea se aşteaptă să câştigăm din nou şi oamenii ne presează puţin. N-aş spune că suntem favorite în această întâlnire – pentru că o aveţi pe Simona, care este cel mai bine clasată dintre noi. Personal, eu încerc doar să mă bucur de această săptămână, pentru că este diferită de restul turneelor: avem o echipă mare care ne susţine şi are grijă de noi, fizioterapeuţi, antrenori. Până la urmă sunt două zile, vom face tot ce vom putea şi la sfârşit vom spune că indiferent de rezultat, noi am dat totul.”

Anul trecut, Pliskova a făcut marele salt în clasament, a intrat în top 10 (career high pe locul 7). Acum este pe 13. Care este obiectivul anul acesta, pentru că se spune că al doilea an după o ascensiune spectaculoasă este chiar mai greu: rezultatele anului anterior trebuie confirmate. „Una e să urci repede, alta e să aperi din nou toate acele puncte. Anul trecut am jucat bine aproape în fiecare săptămână, asta înseamnă că în 2016 am puncte de apărat în fiecare săptămână. O să fie greu. Dar obiectivul meu este doar să mă menţin în top 20. Ştiu că au fost fete care au urcat foarte repede şi apoi la fel de repede au şi căzut. Anul trecut şi eu am ajuns în top 10 repede: eram pe 30 la începutul anului şi apoi eram în top 10. 20 de locuri înseamnă multe puncte. Ştiu că pot fi de top 10, dar nu vreau să pun presiune pe mine. Să apăr o parte din puncte şi să joc bine la turneele mari, atât”, explică Pliskova obiectivul ei în acest an.

Ce crede despre ce-a făcut Angelique în Australia? Brusc, Karolina se însufleţeşte: „E uimitor! Adică, ştiam că este jucătoare bună şi are titluri câştigate, dar un Grand Slam înseamnă şapte meciuri la rând şi ea are un joc foarte solicitant fizic, aleargă mult. Probabil s-a pregătit bine în intersezon, ne-a luat prin surprindere. M-a învins de câteva ori, dar nu mi-am imaginat că poate câştiga un Slam învingând-o pe Serena. Pentru că am văzut-o pe Serena cu Radwanska şi a omorât-o pur şi simplu, aşa de bine a jucat. Şi apoi în finală…” Crede că Serena e mai vulnerabilă în fazele ultime pentru că este atât de aproape de a deveni cea mai bună din istorie? „Da, pentru că a bătut-o pe Sharapova atât de uşor în sferturi. Cred că la sfârşitul turneului simte presiunea, şi la US Open a păţit-o. Este emoţionată şi greşeşte mai mult decât de obicei. Nu ştiu ce se întâmplă acum în capul ei, pentru că de obicei ar învinge-o pe Angelique.”

Ei bine, tot ce trebuie să faci este s-o prinzi pe Serena într-o finală de Slam. Karolina stă un pic pe gânduri şi apoi râde: „Da, şi gata, ai rezolvat-o.” Până la Serena, are alte probleme mai presante de rezolvat în acest weekend: mingi care nu sar şi fete care nu-ţi dau două lovituri la fel. 

Îți place?
Susține Treizecizero
Sprijinul tău e esențial ca să putem produce acest conținut. Susține-ne pentru un jurnalism de sport cât mai relevant și valoros!
Prin cont bancar:

IBAN RO51RNCB0079145659320001

Asociația Lideri în Mișcare,

Banca Comercială Română

Treizecizero.ro Abonează-te la 30-0+
Cele mai noi