Pierre Paganini, preparatorul fizic al lui Roger Federer: “Cu cât ai mai mult talent, cu atât trebuie să munceşti mai mult”

Camelia Butuligă | 16 noiembrie 2012

Pierre Paganini, preparatorul fizic al lui Roger Federer: “Cu cât ai mai mult talent, cu atât trebuie să munceşti mai mult”

Are 54 de ani, poartă tot timpul o şapcă şi ochelari şi e rareori văzut în tribune la meciuri. De obicei, când începe turneul, treaba lui e deja încheiată. Numele lui este Pierre Paganini şi din anul 2000 este preparatorul fizic al lui Roger Federer. Nu vrea ca lumea să se concentreze asupra lui. „Până la urmă, jucătorul este cel care intră pe teren. E adevărat, am numele Roger Federer lipit pe frunte, dar nu vreau să profit de asta.”

Vine dintr-o familie care nu a avut legătură cu sportul: tatăl lui a fost profesor de pian şi mama profesoară universitară. Până la 20 de ani, Pierre a studiat vioara, însă mărturiseşte că mereu a fost fascinat de „ce se întâmpla în culisele sportului, cum se pregăteau sportivii pentru meciurile pe care le vedeam la televizor”. Nu a jucat niciodată tenis, însă a concurat la atletism pentru clubul Lausanne-Sports şi a jucat fotbal în liga a doua şi a treia în Elveţia. A jucat tenis cu Roger o singură dată în viaţa lui. Nu a mers foarte bine: „Am alergat încoace şi-ncolo timp de 10 minute şi abia reuşeam să văd mingea!”

La începuturile carierei lui de preparator fizic, s-a concentrat pe atletism şi fotbal. În curând, a început să aibă cereri de la tenismeni. Primul lui client a fost Marc Rosset, medaliat cu aur la Olimpiada din 92, cu care a lucrat timp de 17 ani, apoi surorile Maleeva şi Ana Ivanovic. Tenisul i s-a părut imediat fascinant: „Nu poţi să fii brutal de rapid sau de puternic în tenis. Trebuie să încerci să fii creativ şi să combini aceste calităţi fizice pe teren”.  Între 1991-1995 şi 2003-2008 a lucrat cu echipa elveţiană de Cupa Davis şi şi-a dezvoltat propria lui metodă de fitness:  „Reţeta succesului în tenis este cât de bine reacţionezi la ce face adversarul. Am proiectat peste 100 de exerciţii care sunt bazate pe mişcări specifice tenisului şi factori cum ar fi: anduranţa, viteza de reacţie şi rapiditatea.” Metoda Paganini este folosită şi azi în Centrul naţional pentru copii şi juniori de la Ecublens. Acolo l-a întâlnit pe Federer prima dată, în 1994.  


Paganini a început să lucreze individual cu Federer în anul 2000. Atunci au pus la punct celebrul „Plan pe trei ani”, care avea să devină fundaţia succesului viitor al lui Federer. „E foarte uşor să lucrezi cu Roger, e o persoană minunată. Este un artist care cunoaşte valoarea muncii”. În momentul când a început să colaboreze cu Roger, Paganini avea deja experienţă cu tenismenii. „Federer este o anomalie incredibilă. Pentru că are atâta talent, multe lucruri sunt mai uşoare cu el, însă multe lucruri sunt mai dificile. Antrenamentul lui trebuie să fie mult mai complex pentru ca el să-şi poată valorifica potenţialul. A fost o provocare pentru mine, dar de pe urma căreia am beneficiat ca preparator”

Paganini îşi împarte timpul între Zermatt, Elveţia –unde locuieşte- şi Dubai, unde Federer se antrenează deseori. Pierre îi alocă lui Federer între 140 şi 160 de zile pe an, împărţite în trei sau patru perioade care pot fi ajustate din mers în funcţie de cerinţe (eventuale accidentări sau obligaţii familiale). ”Anticiparea şi planificarea au devenit foarte importante de când Roger este tată. În pregătirea fizică, este esenţial să faci lucrul potrivit la momentul potrivit. Lucrurile trebuie făcute atunci când îţi aduc cel mai mare beneficiu. Iar dozajul are o importanţă enormă”.

Cât despre vârsta lui Federer, Paganini vede imaginea de ansamblu: ”Cineva care a jucat 1000 de meciuri n-o să mai aibă rezistenţa pe care o avea odată. Dar are avantajul că ştie exact ce să facă pe teren. Şi-n acest sport, deseori micile detalii fac diferenţa. Esenţialul este să găseşti echilibrul între pregătire, turnee şi recuperare. Sunt absolut sigur că atâta timp cât Roger vrea să joace tenis şi rămâne sănătos şi în formă, va juca extrem de bine.”

 

Interviu dat de Pierre Paganini la începutul lunii noiembrie 2012 pentru New York Times

Q. Ce trebuie să facă Roger  în mod special pentru a reuşi la vârsta lui?

A. Nu ai aceleaşi ţeluri ca jucător la 19 ani şi la 31. Când lucrezi cu un tânăr de 19 ani, te gândeşti pe termen lung. Te gândeşti şi la ziua de azi, dar o incluzi într-un plan pentru întreaga lui carieră. Cu cât înaintezi în vârstă, cu atât devin mai importante fiecare sezon şi fiecare moment în parte. Roger are încă o capacitate incredibilă de a progresa. De aceea este încă în top: mental este puternic şi astfel se poate adapta şi la partea fizică.  

Cu Roger, trebuie să fii foarte bun ca să găseşti exerciţii care să-i pună probleme. Are o coordonare atât de bună. În 2000, când am reînceput să lucrăm împreună full-time, i-am propus un exerciţiu complex şi am observat, în timp ce-l executa, cum exerciţiul era făcut din ce în ce mai bine. La sfârşit, Roger mi-a explicat de ce îl pusesem să facă acel exerciţiu. Pentru mine a fost fascinant, pentru că el înţelesese ca atlet cum să-l facă, dar de asemenea înţelegea şi de ce trebuie să-l facă. Putea să acopere şi aspectele exterioare, dar şi pe cele interioare. Nu este o persoană care doar consumă, este o persoană care creează.

Q. De ce a rezistat el unde ceilalţi nu au reuşit? A avut nişte probleme cu spatele, dar nicio accidentare majoră.

A. Cred că viaţa lui este construită în jurul tenisului, dar pe de altă parte ştie cum să facă un pas în spate şi să se distanţeze de sport, ceea ce este foarte important. Ştie că recuperarea după turnee este o parte crucială a procesului. Iar după recuperare este şi mai motivat să se antreneze din nou. Ce găsesc foarte interesant este că este la fel de motivat şi acum ca atunci când era junior. Aş zice chiar mai motivat acum pentru pregătirea fizică. Când era tânăr, era un artist şi voia să fie numai asta: artist. Acum este un artist care ştie ce anume este necesar pentru a-şi exprima virtuozitatea.

Q. Părerea generală este că darurile lui genetice – tipul de corp, graţia naturală- îi uşurează mult munca şi îl ajută să rămână sănătos, mai mult decât în cazul altora. E adevărat?

A. Aud asta tot timpul. Să ai potenţial e una, dar să-l fructifici în 70 de meciuri pe an e alta. Acesta este scopul lui Roger, să fie constant în fiecare meci şi în fiecare antrenament. Cred că se subestimează toată munca pe care Roger o face, şi asta este o problemă bună, pe care n-o are toată lumea. Când îl vedem jucând, vedem doar artistul exprimându-se. Uităm că trebuie să muncească pentru a ajunge acolo. E la fel cu balerinii: vezi frumuseţea, dar nu vezi munca din spate. Trebuie să munceşti foarte mult în fiecare zi pentru a dansa atât de frumos.

Q. În jocul modern, bazat pe forţă şi calităţi atletice, viteza pare să fie un factor crucial.

A. Da, dar nu uitaţi, nu vorbim doar de viteză la modul abstract. Vorbim despre viteză şi rezistenţă, la pachet. Nu sprintezi ca atletul care aleargă 100 de metri plat. În tenis, sprintezi timp de 3 ore sau mai mult şi o faci astfel: porneşti, te opreşti, porneşti, te opreşti. Asta e foarte dur. Şi ai doar 25 de secunde între puncte şi 90 între game-uri pentru a-ţi reveni. Trebuie să ţii mereu cont de asta la antrenamente. Nu e necesar să baţi recorduri la viteză. Dar este necesar să fii rapid în mod repetat pe perioade lungi de timp. Asta este ceea ce face tenisul interesant. Într-un meci de 5 ore, nu alergi 40 de km. Puşi cap la cap, alergi maxim 6 kilometri.

Q. Şi-a pierdut Roger ceva din sprinteneală?

A. Sunt convins că nu. De asemenea, să nu uităm că Roger are o anticipare enormă. În tenis, nu trebuie doar să fii rapid. Trebuie mai ales să alergi în linii curate şi să-ţi foloseşti inteligent viteza. Roger e foarte deştept la capitolul acesta, iar acest capitol include: percepţia spaţială a terenului, anticiparea şi maturitatea.

Q. Roger are nevoie să lucreze fizic la fel de mult ca Nadal sau Djokovic?

A. Doar pentru că jocul lui nu se distinge printr-o fizicalitate evidentă, asta nu înseamnă că nu trebuie să muncească la partea fizică. Roger are un joc foarte variat. Un joc variat înseamnă mişcări variate şi joc de picioare variat. Asta înseamnă că trebuie să te antrenezi fizic pentru a fi adaptat la acest fel de joc. De aceea este şi imposibil să foloseşti o singură metodă de pregătire fizică pentru toţi jucătorii de tenis. Federer joacă diferit faţă de Nadal sau Djokovic, deşi toţi trei sunt campioni.

Să facem o paralelă cu vorbitul limbilor străine. Compară pe cineva care vorbeşte franceză şi engleză bine cu cineva care vorbeşte engleză, rusă, japoneză, spaniolă şi chineză. Pentru mine, Roger este cazul al doilea. El poate să vorbească multe limbi pe teren cu creativitatea sa, şi de asemenea vorbeşte multe limbi cu viteza sa de deplasare, cu coordonarea sa. E obligat să vorbească multe limbi pentru că este un jucător creativ. Ce este mai dificil? Să vorbeşti cinci limbi sau două? E mai greu cu cinci, ceea ce dovedeşte că atunci când ai mai mult talent, trebuie să munceşti mai mult. Asta trebuie să facă Roger.

Ar fi incapabil să continue dacă nu i-ar plăcea mult. Poţi să te forţezi să munceşti chiar dacă nu-ţi place când eşti tânăr, pentru că eşti „înfometat”. Dar după ce ai succes, trebuie să-ţi placă cu adevărat ca s-o faci în continuare, pentru că ştii cât efort presupune şi ce muncă te aşteaptă. La 23 de ani, preparatorul fizic te poate surprinde cu ce-ţi cere să faci. Dar la 30, Roger ştie la ce să se aştepte, şi cu toate astea, zâmbeşte când mă vede.

Q. Cât de problematice au fost problemele lui Roger cu spatele?

A. Indiferent despre ce este vorba – spatele, picioarele- poate fi o problemă. Dar Roger îşi cunoaşte bine corpul şi este un foarte bun comunicator. S-a întâmplat de multe ori să ne spună că simte o problemă înainte ca acea problemă să se manifeste. Asta ne ajută pe noi să anticipăm.

Q. Dacă Roger n-ar fi jucător de tenis, la ce sport ar fi bun?

A. Ar fi putut fi foarte bun la fotbal. E coordonat din cap până-n picioare. Ar fi putut fi un bun aruncător cu suliţa, ar fi putut fi bun la baschet, sau volei sau ski, pentru că are un echilibru foarte bun. Este foarte flexibil. Cred că tinerii jucători ar putea să găsească multă inspiraţie în el. Să faci sport este ca învăţatul limbilor străine: dacă îţi dezvolţi o capacitate variată şi largă de coordonare când eşti tânăr, te ajută să te exprimi mai bine când eşti matur. Antrenamentul pentru tenis n-ar trebui limitat, făcut într-un tunel, ci într-o curte largă.

Şedinţă de pregătire fizică a lui Federer din perioada junioratului

Surse: New York Times, Credit Suisse, swissinfo.ch

Îți place?
2performant

Cele mai bune jucătoare de tenis sunt la Singapore. Cei mai buni generatori de vânzări online sunt în Affiliate Ranking by 2Performant

Cele mai noi