Personaje la Roland Garros: Facundo Bagnis, omul care voia doar să știm că există

Adrian Țoca | 27 mai 2014

Argentinianul de 24 de ani l-a învins pe Julien Benneteau într-un set cinci crunt: 6-1, 6-2, 1-6, 3-6, 18-16. Meciul a durat patru ore și 26 de minute.

V-am mai spus și anul trecut cât de mult îmi place Court 1. Locul e un cocktail rar de istorie, excitement și neprevăzut. Slamurile s-au inventat pentru arene ca aceasta, sau invers. Și tot pentru Slamuri s-au inventat și meciurile de cinci seturi, și cu fiecare ocazie ni se arată cât de greșită e discuția despre renunțarea la sistemul trei din cinci seturi în turneele de Grand Slam.

Printre multe alte calități, meciurile de cinci seturi pot relansa cariere sau fac din anonimi perfecți eroi de o zi. Iar, uneori, asta e exact imboldul de care astfel de anonimi aveau nevoie ca să prindă curaj și să treacă la nivelul următor. Să luăm exemplul lui Facundo Bagnis, un argentinian de 24 de ani clasat pe locul 143, care-și câștigă o pâine trudind prin zecile de turnee challenger din America Latină, și despre care n-au auzit decât acei fani care fac o pasiune din urmărirea turneelor de rang inferior. Până azi, el nu câștigase niciodată un meci la un Slam. De fapt, nici măcar nu se calificase la vreunul. Abia la a 10-a încercare a reușit să prindă tabloul, după ce a câștigat trei meciuri pe tablou de calificări. A debutat, așadar, cu Julien Benneteau. Și ce debut! Patru ore și jumătate, un set decisiv uriaș și lacrimi greu de oprit la final.

Pentru cine n-a citit articolul linkuit mai sus, fac un rezumat rapid: Court 1, sau Bullring, cum mai este cunoscut datorită formei sale circulare, este o arenă cu o atmosferă aparte. Designerul său l-a gândit în antiteză cu forma dreptunghiulară a lui Chatrier, arenă cu care se și învecinează. „Mi-am propus să aduc puțină blândețe la Roland Garros”, spune Jean Lovera, care l-a gândit în 1980 și care dă și cea mai frumoasă definiție arenei: „Diferența majoră aici, față de alte terenuri, vine din sunet. Cred că sunetul ajunge și rezonează diferit cu spectatorii, și cred că asta generează de la sine alt tip de emoții, atât din partea jucătorilor, cât și din partea fanilor. Trăirile și reacțiile sunt mai puternice decât de obicei”. N-ar fi putut fi mai inspirat: sunetul e, cu adevărat, diferit. Iar când, în 1997, Wimbledon și-a făcut propriul Court 1, a decis să-l facă tot într-o formă circulară, ca o formă de apreciere pentru terenul similar de la Paris. 

Pe lângă farmecul aparte, Bullring și-a câștigat și un renume de cimitir al favoriților. Nu mai departe de azi, Nishikori căzuse la datorie tot aici.  

Ziariștii au motive suplimentare să-i fie recunoscători lui Lovera, pentru inspirația pe care a avut-o când a plasat locurile dedicate presei la nivelul terenulu, la o palmă în spate de poziția în care se găsește arbitrul de linie de pe lungul liniei. 

Așa că, învățat de ce am văzut anul trecut la superbul decisiv dintre Haas și Isner, m-am înființat la Benneteau – Bagnis când cei doi intraseră în prelungirile decisivului. Până atunci, sud-americanul câștigase clar primele două seturi, Benny a procedat la fel cu următoarele. Inevitabila dramă era pregătită. 

Pe Benneteau îl știam bine, dar surpriza mare a fost Bagnis. A servit mereu din spate, astfel că de la 4-5 și până la 15-16 a servit de fiecare dată ca să stea în meci, salvând și o minge de meci pe parcurs. Cât de grea e misiunea asta atunci când joci împotriva unui francez la el acasă, cu o arenă ca un mic vulcan de zgură, în stare să te înghită cu totul? E enorm de grea, nu grea. Dar Facu, așa cum îl încurajau cei câțiva apropiați, a rezistat admirabil. Mi-a plăcut mult cum, între puncte, indiferent dacă îl câștigase pe precedentul sau nu, se regrupa de unul singur, acolo, în colțul lui, nesusținut și neaclamat pe cât ar fi meritat. Mi-a plăcut cum și-a ținut privirea departe de sursele de intimidare din jurul lui, strângând jumătate bărbătește, jumătate copilărește, din maxilare. Mai mereu cu capul în jos, dar nu pentru că ar fi fost speriat, ci fixând cu privirea mingea, racheta și zgura. Mereu preocupat de următorul punct. Și mi-a plăcut cum, după ce s-a scos dintr-o situație complicată pe propriul serviciu, a râs ștrengărește către echipa sa, de parcă și-ar fi amintit de o glumă bună. Mi-am petrecut game-uri la rând urmărindu-i reacțiile, nu punctele, și întrebându-mă dacă acum chiar va ceda. N-a cedat, ba până la urmă a cedat Benneteau, acest etern condamnat al maratoanelor și al finalelor.

La 18-16, Facu s-a prăvălit pe zgură și a rămas acolo câteva secunde. Mai apoi a rămas în jur de 20 de minute pe teren. A plâns, discret, cu capul afundat în tricou, apoi a vorbit la telefon minute în șir. Bullring se golise deja, afară de mine, de doi ziariști argentinieni și de vreo două duzini de spectatori nu mai era nimeni, oamenii din staff încercau să pregătească zgura, dar Bagnis nu ceda o palmă de zgură, încă își mai gusta succesul înțepenit în același loc, parcă refuzând să plece de pe teren.

Ulterior, una din declarațiile lui explică importanța momentului: „Acasă nu ni se dă prea multă importanță. Sperăm cu toții că vom trece de calificări doar ca să dovedim că existăm”.

Tocmai de asta, meciurile de cinci seturi n-ar trebui abandonate niciodată. Și am mari dubii că teoria lui Steve Tignor, cum că decisivul ar trebui închis la 6-6 cu un tiebreak, ar trebui pusă în practică la toate Slamurile. Lungi și plictisitoare, poate, când sunt văzute de acasă, ele sunt mană cerească pentru spectatori și pentru jucători de tipul lui Facu. Ei au nevoie de astfel de șanse prin care să se anunțe. După cum fiecare Slam ar avea nevoie de câte un Bullring. Ca și în multe alte situații, trebuie să fii acolo ca să apreciezi.

Fără nicio legătură: câteva ore mai târziu, la plecare, l-am văzut pe Cedric Mourier plecând agale către casă, pe jos. Probabil se grăbea la metrou. Omul tocmai ce arbitrase pe Chatrier surpriza turneului, eliminarea lui Wawrinka. Avea un aer foarte liniștit și relaxat, zâmbea în timp ce vorbea la telefon, și m-am gândit, uitându-mă cum se îndepărtează, că și el este un erou nescris al turneelor de tenis, o altă poveste care n-apucă să fie spusă niciodată în întregime. Tenisul n-ar fi niciodată la fel fără dramele în cinci seturi, fără oamenii din umbră și, mai ales, fără acei nebuni frumoși care așteaptă o carieră întreagă ca să trăiască o zi de glorie.

Personaje la Roland Garros este o rubrică oferită de Air France

Air France operează 5 zboruri zilnice din București spre Paris Charles de Gaulle

Îți place?
Cele mai noi
  • Anett Kontaveit (112) e viitoarea adversară a Simonei Halep, după 67 62 62 cu Makarova. Simona n-a mai întâlnit-o pe jucătoarea din Estonia

comments powered by Disqus