Mister Masters | Cine ar fi crezut? Rafa câștigă titlul la Indian Wells! Iar sezonul abia acum se aprinde

Adrian Țoca | 18 martie 2013

Mister Masters | Cine ar fi crezut? Rafa câștigă titlul la Indian Wells! Iar sezonul abia acum se aprinde

Cu două săptămâni în urmă, Rafa nici măcar nu era sigur dacă va veni sau nu la Indian Wells. Până la urmă a venit și, contrar tuturor așteptărilor, a plecat acasă cu trofeul celui mai prestigios turneu pe hard exceptând Slamurile: 4-6, 6-3, 6-4 într-o finală superbă cu admirabilul Juan Martin Del Potro. Ce victorie și ce moment pentru Rafa, care împușcă mai mulți iepuri dintr-o lovitură: reușește primul titlu pe hard din 2010 încoace, punând la respect interminabilele discuții despre abilitatea lui pe suprafețele altele decât zgura (sau iarba); câștigă meciul 600 al carierei; ajunge la 3 titluri (din 4 finale) în 2013; doboară recordul de turnee Masters, cu 22 de astfel de titluri în palmares; și, nu în cele din urmă, urcă înapoi în top 4, depășindu-l, cel puțin pe moment (vor face din nou rocada post-Miami) pe David Ferrer. Pentru Rafa, care a anunțat deja că nu merge la Miami, sezonul de zgură nici c-ar putea să înceapă mai repede.

Dar poate cel mai important câștig pentru Nadal, dincolo de toate aceste realizări fabuloase, îl reprezintă maniera prin care a obținut trofeul. Pentru un personaj atât de devotat ideii de muncă, seriozitate dusă la extrem și spirit de sacrificiu precum e Rafa, să câștigi o astfel de finală printr-o revenire, prin depășirea unui moment critic, ei bine, nici dacă ar fi scris Unchiul Toni scenariul și n-ar fi putut s-o facă mai bine. Rafa avea nevoie de o astfel de reușită precum cea cu Del Potro, avea nevoie ca ea să se întâmple așa cum s-a întâmplat, avea nevoie să fie împins la limită. Avea nevoie să-și demonstreze în primul rând lui că nu și-a alterat capacitatea de a se lua la trântă cu cei mai mari jucători ai lumii în momentele cheie, când miza e cea mai mare și se joacă punctele cele mai importante. 

Și mai avea nevoie să spulbere orice fel de îndoieli în ce-l privește. Meciurile câștigate în tururile anterioare aveau, la o adică, tot soiul de asteriscuri, iar contestatarii și-ar fi putut găsi alibiuri cu care să le diminueze relevanța: s-ar fi putut spune că Gulbis era predispus să nu facă față pshic, că Federer era accidentat, iar pe Berdych îl domina oricum mental. Victorii cu bulină, s-ar fi putut argumenta. Rafa avea nevoie, așadar, de o ocazie în care să-și testeze întregul arsenal. Și numai cine nu-l cunoaște și nu înțelege modul în care funcționează Rafa s-a putut mira de explozia emoțională de la final de meci. Alături de Roland Garros 2012, un titlu venit tot într-un context special, a fost poate cel mai sărbătorit titlu al lui Rafa din ultimii mulți ani: o explozie de energie, o bucurie curată, copilăroasă, reală. O desprindere definitivă de coșmarul ultimelor luni. O vindecare.

Și ca să vă faceți o idee despre cât de mult gustă Rafa trofeul acesta: e prima finală pe care o câștigă după ce pierduse, în prealabil, primul set, de la Roland Garros 2006 încoace!

Până să se arunce în genunchi și să mulțumească minute în șir publicului care i-a admirat complice sărbătoarea, Rafa a trecut de la agonie la extaz cu Del Potro, omul care a trăit cel mai probabil a doua cea mai frumoasă săptămână a carierei, dar care va pica, ușor nedrept, în umbra performanței lui Nadal.

Un start letargic al lui Delpo, cuplat cu energia debordantă a lui Rafa, a dus repede scorul la 3-0 în primul set. Nadal era peste tot pe teren, acoperind liniile, scoțând tot, deschizându-și unghiurile, pedepsind rapid firavele încercări de slice pe rever ale lui Delpo. Ce funcționase ideal cu Murray și cu Nole n-avea cum să mai meargă, din rațiuni evidente, cu Nadal, astfel că Juan Martin s-a trezit repede la realitate, și-a dinamizat prezența pe teren și după ce a evitat cu greu un al doilea break, a dat drumul motorului. Și ce motor! Cu forehand-ul pus în funcțiune, Del Potro a pus stăpânire cu o asemenea autoritate pe meci încât a reușit nu doar să-l eclipseze pe Nadal,  ci și să-l reducă, pe alocuri, la postura de simplu spectator. Argentinianul a lovit mingea incredibil de tare, directe de dreapta care au smuls rumoare din tribune, iar pe Nadal l-au făcut să pară incert, nesigur pe el, fără cadență. Game-urile s-au scurs unul după altul, Delpo era pe val, dar poate că tocmai asta l-a costat. După o serie de 8 game-uri câștigate din 9, Del Potro s-a desprins la set și 3-1 în manșa secundă, moment în care juca într-atât de convins de forțele sale, încât l-am văzut reușind chiar și un half-volley a la Federer, o execuție de mare finețe, complet atipică pentru masivul argentinian.

Dar după două reveniri succesive în sferturi și semifinale, Delpo era pe un teren nou pentru el: un set și un break avans contra lui Rafa e o situație poate chiar mai greu de negociat decât să revii cu alți jucători. Poate prea casual în joc, poate prea sigur pe forehandul său absolut ireal, poate un pic obosit sau grăbit să închidă în două seturi, Del Potro a coborât un pic nivelul. Doar un pic. Exact cât avea nevoie Nadal ca să declanșeze începutul sfârșitului pentru Juan Martin. Primul break i-a servit lui Rafa porția de energie pe care o căuta. Realimentat, Nadal și-a regăsit nivelul din primele trei game-uri, ba chiar l-a upgradat. A început să lucreze la reverul lui Delpo, s-a bazat mai mult pe forehand, zonă de pe care erorile neforțate au dispărut ca prin farmec, a intrat tot mai mult în teren și a fost mai agresiv ca oricând în tot turneul. Din 1-3, în câteva minute setul doi era deja istorie și ne pregăteam de decisiv.

Care decisiv a început cu un game de peste 10 minute, pe care Del Potro l-a câștigat cu eforturi uriașe. Direcția era însă clară, iar argentinianul n-a mai scăpat a doua oară. De aici încolo, cum Rafa și-a făcut viața mai ușoară, cedând doar trei puncte în tot setul pe serviciul său, finalul nu putea fi decât unul singur: deși a salvat remarcabil trei mingi de meci la 3-5, a fost ultimul dans al lui Delpo. După trei meciuri de poveste, turnul argentinian s-a prăbușit fără zgomot la picioarele lui Nadal.

Del Potro a ratat astfel ocazia celei mai importante performanțe a carierei post-US Open. Roger Federer rămâne unicul jucător din lume care i-a învins pe Djokovic, Murray și Nadal la același turneu (Turneul Campionilor 2010). Dar pentru Juan Martin, Indian Wells ar putea fi, în fapt trebuie să fie, e musai să fie, un fel de al doilea început. Când bați doi jucători din Big Four unul după altul și îl ai în mână pe al treilea nu poate însemna decât un singur lucru: că ești unul de-al lor.

Cât despre Rafa, el își va lua o pauză acum, sărind peste Miami, dar focusul lui e evident: sezonul de zgură. Campion de 8 ori la Monte Carlo, de 7 ori la Barcelona, de 6 ori la Roma și de 7 ori la Paris, Rafa se pregătește să intre în cea mai profitabilă porțiune a calendarului pentru el. Și după un astfel de start de sezon (17-1) și un astfel de moral, parcă nu-ți vine să le dai prea mult credit rivalilor săi. E rândul lor să mute.

 

 

 

Rezumatul finalei Nadal – Del Potro

 Interviu Rafa

 Interviu Delpo

Festivitatea de premiere 

Top 10 cele mai frumoase execuții ale Indian Wells 2013

Îți place?
Susține Treizecizero
Sprijinul tău e esențial ca să putem produce acest conținut. Susține-ne pentru un jurnalism de sport cât mai relevant și valoros!
Prin cont bancar:

IBAN RO51RNCB0079145659320001

Asociația Lideri în Mișcare,

Banca Comercială Română

Treizecizero.ro Abonează-te la 30-0+
Cele mai noi