Mihaela Buzărnescu e în semifinale la Strasbourg

Radu Marina | 24 mai 2018

Mihaela Buzărnescu a bifat astăzi a 15-a victorie a anului în circuitul WTA, după 6-0, 6-3 cu Su-Wei Hsieh și s-a calificat în a treia semifinală a sezonului și a patra a carierei, după cele reușite la Linz, Hobart și Praga.

Mihaela Buzărnescu reușește un nou rezultat încurajator, după seria ultimelor luni care au propulsat-o pentru prima dată în postura de cap de serie la un turneu de Grand Slam. Românca a învins-o pe Su-Wei Hsieh la Strasbourg, 6-0, 6-3, și va juca în semifinalele unui turneu WTA pentru a treia oară în acest sezon. De fiecare dată în ocaziile precedente (Hobart, Praga) a ajuns și în finală. Mihaela le-a învins anterior pe Magda Linette, 4-6, 7-6, 6-3 și pe Elena Rybakina, 6-3, 7-6.

După înfrângerile suferite în primul tur la Roma și Madrid, șansele Mihaelei de a fi printre capii de serie la Roland Garros se diminuaseră. Acum însă ea nu numai că va fi cap de serie la al doilea Slam al anului, dar va ajunge la Paris într-o poziție excelentă: cu câteva victorii legate, numai bune pentru încredere și moral înaintea unui Slam.

Până la Paris, Mihaela mai are lucruri de făcut la Strasbourg. Astăzi a trecut de Su-Wei Hsieh, o jucătoare cu un tenis imprevizibil și foarte variat. În alte cuvinte, o adversară incomodă ce a pus mari probleme multor jucătoare, ultima victima fiind Lucie Safarova, de care a trecut categoric chiar în turul anterior la Strasbourg. De altfel, lista ei e mai largă și le cuprinde, printre altele, și pe Jo Konta, Garbine Muguruza sau Aga Radwanska.

Astăzi însă, contra Mihaelei nimic n-a părut să o ajute. Nici jocul la fileu, acolo unde excelează, nici unghiurile extrem de scurte pe care le generează de pe ambele părți și nici jocul variat, cu efecte și traiectorii diferite. Mihaela a fost într-una din acele zile în care fiecare piesă a jocul ei a fost la locul potrivit: de la forehand la deplasare și de la rever la serviciu, totul a fost impecabil și fără greșeală.

Primul set l-a câștigat după 20 de minute de joc, cu doar patru puncte pierdute cu serviciul, cinci erori neforțate și 10 winnere. La OCC, Hsieh îi spunea antrenorului că Mihaela lovește prea puternic și mingea se duce prea repede, iar dacă va continua și în setul doi la fel, simte că nu are nicio șansă. E adevărat, Mihaela n-a continuat și a mai scăzut puțin ritmul și intensitatea jocului în setul doi, dar a rămas în continuare alertă, cu aceeași lungime potrivită a loviturilor și gata să facă pasul în față și să atace orice minge mai scurtă a adversarei. Singurul moment mai gri din meci pentru ea a fost după break-ul reușit chiar în debutul setului doi, când l-a cedat cu o dublă și a pierdut două game-uri la rând, salvând și o minge de break. Dar și-a găsit repede reperele, s-a regrupat și a răspuns cu patru game-uri la rând, urmând că apoi să închidă meciul la 5-3, cu returul.

Pentru o a treia finală WTA, Mihaela va juca cu învingătoarea meciului Dominika Cibulkova – Samantha Stosur. Ambele sunt jucătoare complicate și cu experiență, dar cu un  sezon slab; până la Strasbourg, Stosur legase doar două victorii într-un singur turneu, iar Cibulkova avea patru înfrângeri în ultimele cinci meciuri jucate.

*

La Nurnberg, celălalt turneu feminin al săptămânii, Sorana Cîrstea așteaptă ca ploaia să permită desfășurarea meciului ei din sferturile de finală cu învingătoarea dintre Putintseva și Riske, meci întrerupt din cauza condițiilor meteo nefavorabile.

Ca să ajungă aici, Sorana a bifat două victorii excelente. Întâi a trecut într-un thriller de Andrea Petkovic, 2-6, 7-6 (3), 7-6 (5), apoi a învins-o pe Madison Brengle, 6-3, 3-6, 6-3. E un rezultat foarte util pentru Sori, care nu mai reușise două victorii legate de la Doha.

Cele două, alături de restul reprezentantelor noastre, își vor afla în seara asta adversarele la Roland Garros, în urma tragerii la sorți care se va desfășura începând cu ora 20:00. Alături de fetele direct calificate pe tablou încearcă să vină și Irina Bara, care a trecut azi și de al doilea tur de calificări, victorie în trei seturi cu rusoaica Blinkova, 4-6, 6-4, 6-1.

 

***

„My Forehand is Better Than Yours!”, „Play Hard, Get Dirty” și „Vam10s” – sunt parte din oferta primăverii în Shop-ul 30-0! Disponibile acum la 55 de lei (reducere de 34 de lei!). Ofertă valabilă un timp limitat!

*

În Shop ai reduceri de primăvară, de până la 40 la sută!

Primește primăvara cu reducerile din Shop-ul 30-0: până la 40 la sută reducere la produsele selectate! Fără voucher, fără condiții secrete; ce vezi e ce primești. Sunt ultimele reduceri aplicate în magazinul 30-0 pentru o perioadă însemnată; verifică-le și profită de ele acum, aici!

Îți place?
Susține Treizecizero
Sprijinul tău e esențial ca să putem produce acest conținut. Susține-ne pentru un jurnalism de sport cât mai relevant și valoros!
Prin cont bancar:

IBAN RO51RNCB0079145659320001

Asociația Lideri în Mișcare,

Banca Comercială Română

Treizecizero.ro Abonează-te la 30-0+
Cele mai noi