Irina Begu câștigă turneul de dublu de la Rio, românii ajung la 6 trofee în 2014

Treizecizero | 22 februarie 2014

După evoluțiile bune din Fed Cup, Irina confirmă și în circuitul WTA. Este al treilea titlu de dublu din cariera Irinei Begu, după cele de la Hobart și Hertogenbosch.

Săptămâna și trofeul! Românii continuă seria rezultatelor foarte bune, iar cea care punctează acum la capitolul titluri este Irina Begu, care a câștigat turneul de dublu de la Rio.

Irina a făcut pereche cu argentinianca în vârstă de 26 de ani, Maria Irigoyen, o jucătoare clasată pe locul 171 la simplu și 123 la dublu. Cele două au trecut de Alexandra Cadanțu/S.Soler în primul tur (7-5, 6-1), apoi de T.Babos/J.Gajdosova (6-4, 7-5). În semifinale a fost meciul cel mai greu, contra principalelor favorite, Zakopalova/Zahlavova, două jucătoare mult mai experimentate și cu un clasament mult mai bun la dublu. Într-un meci care a stat sub semnul întrebării până la ultimul punct, Begu și Irigoyen s-au impus la mare luptă, 6-2, 6-7, 10-8.

Finala, jucată cu perechea J.Larsson/C.Scheepers a curs mult mai simplu: 6-2, 6-0 în 54 de minute pentru ineditul cuplu româno/argentinian. Irina și Maria nu mai jucaseră împreună până în această săptămână, iar parcursul prelungit de la dublu le-a pus pe amândouă în mare încurcătură în ce privește programul viitoarei săptămâni.

Astfel, ambele erau programate să joace în primul tur al calificărilor de la Florianopolis (hard) chiar azi, ba chiar între startul celor două meciuri era o diferență de doar o jumătate de oră. Între cele două orașe este un drum de 13 ore cu mașina, iar primul zbor pleacă la mai puțin de 50 de minute de finalul meciului și durează aproape două ore, așa că Maria și Irina au avut nevoie de un artificiu al organizatorilor de la Florianopolis, care le-au permits să joace mâine.

Chiar și cu un program într-atât de comprimat, a meritat efortul. Irina câștigă al treilea titlu de dublu al carierei, după cele reușite la Hobart, cu Monica Niculescu (2012) și la Hertogenbosch, cu Anabel Medina Garrigues (2013). Premiul pentru câștigătoare este de 12.300 de dolari și câte 280 de puncte în clasamentul de dublu, în care Irina ocupa locul 84 înaintea acestei săptămâni. Pentru Irigoyen este primul titlu al carierei.

Cele două sunt și primele campioane din istoria turneului de la Rio, competiție care a debutat anul acesta.

Mai important, titlul reușit la Rio este o gură de aer proaspăt pentru Irina, care încearcă să-și regăsească drumul spre Top 100. Ea a jucat și la simplu la Rio, pierzând în sferturile de finală, rezultat cu care va sălta de pe locul 145 pe locul 123, de săptămâna viitoare.

Titlul Irinei completează bilanțul românilor în 2014, care promite deja să-l depășească pe cel de anul trecut (13 titluri și 6 finale). Până acum, jucătorii noștri au adunat deja șase titluri și două finale!

Trofeele românilor în 2014:

Monica Niculescu, dublu – Shenzen
Monica Niculescu, dublu – Hobart
Florin Mergea, dublu – Vina del Mar
Horia Tecău, dublu – Zagreb
Simona Halep, simplu – Doha
Irina Begu, dublu, Rio

Finale:
Horia Tecău, dublu – Rotterdam
Horia Tecău, dublu mixt – Australian Open.

 

Îți place?
Susține Treizecizero
Sprijinul tău e esențial ca să putem produce acest conținut. Susține-ne pentru un jurnalism de sport cât mai relevant și valoros!
Prin cont bancar:

IBAN RO51RNCB0079145659320001

Asociația Lideri în Mișcare,

Banca Comercială Română

Treizecizero.ro Abonează-te la 30-0+
Cele mai noi