Începe US Open: Se repetă finala de la Wimbledon? Djokovic și Federer sunt marii favoriți la New York

Adrian Țoca | 24 august 2014

Rămas fără campionul en-titre, US Open e, aparență, mai deschis. În realitate, sunt doi mari favoriți: Novak și Roger.

Acum un an, Rafa Nadal domina autoritar sezonul de hard și translata această dominare într-o triplă Montreal – Cincinnati – US Open, realizare pentru care e posibil să nu fi primit atât de mult credit pe cât ar fi meritat de fapt. La acel moment, era greu spre imposibil de prevăzut că US Open 2014 va începe într-un context în care aproape toată lumea tenisului crede că turneul va fi o afacere în doi, Djokovic – Federer. Acum doisprezece luni lucrurile stăteau cu totul altfel: aura de invincibilitate pe hard a lui Djokovic tocmai fusese spulberată, în vreme ce la Federer prognoza era de-a dreptul pesimistă. Elvețianul suferea pe toate planurile, iar căderea lui a fost atât de drastică, încât a-l da favorit la un vreun alt Slam, oricare ar fi el, părea la ora respectivă un act de inconștiență.

Și totuși, azi, când începe US Open 2014, firul narativ se plimbă aproape exclusiv între Novak și Roger. Lipsa altor opțiuni e pregnantă. Aproape că e mai simplu să explici de ce NU va câștiga trofeul altcineva în afara celor doi. Nadal, campionul en-titre, lipsește. Andy Murray, campionul de acum doi ani și mereu în ecuație la un GS pe hard, e într-o pană profundă de rezultate. Juan Martin Del Potro, alt fost campion la US Open, lasă și el un alt gol imens pe tablou, pentru că recuperarea mai durează. Stan Wawrinka, cel spre care se îndreaptă pe bună dreptate privirile celor care își doresc și altceva în afară de Big Four, e un mic mister în acest sezon, greu de deslușit sau de explicat chiar și de către el. La urma urmelor, elvețianul a mai dus la capăt un Slam: câștigând în Australia, Stan a dat curaj plutonului. Și totuși, Wawrinka e o opțiune mai degrabă riscantă. Exceptând AO și Monte Carlo, sezonul lui e o enigmă.

Tomas Berdych, alt suspect de serviciu, e și el într-o cădere evidentă de formă: după sfertul de finală de la Roland Garros, cehul n-a mai lipit trei victorii la rând. Ce-i drept, stă în obiceiul lui Berdych să răspundă cu un rezultat spectaculos la astfel de perioade: nici acum doi ani, când a ajuns la US Open, Berdych nu bătuse pe nimeni toată vara, dar a provocat surpriza turneului la Flushing Meadows, eliminându-l pe Federer.

Jo-Wilfried Tsonga a redevenit interesant după succesul impresionant din Canada, dar constanța lui Jo e precum vremea din Londra, întotdeauna schimbătoare. Plus, francezul are o tragere dificilă și ar avea nevoie să servească perfect două săptămâni la rând ca să aibă o șansă la titlu.

Milos Raonic a ieșit pe primul loc în US Open Series; deși Federer are rezultatele mai bune, canadianul s-a clasat în frunte grație unei aberații din regulament care îi dublează punctele acumulate în seria de turnee americane, cu condiția să fi participat la cel puțin trei, ceea ce Milos a și făcut. Ce valorează primul loc în US Open Series, afară de prestigiu? Un bonus de un milion de dolari acordat lui Raonic în cazul în care el va câștiga și US Open. Dar să recunoaștem, Milos ar putea fi foarte bine motivat și cu un bonus de 10 milioane, pentru că șansele lui rămân oricum la fel de mici. În ciuda declarațiilor ultraoptimiste și a unei atitudini corecte, canadianul întârzie să facă pașii cei mari și sfârșește prin a fi de fiecare dată prin a pierde clar în meciurile care contează. Și așa mai tăiem un eventual pretendent de pe listă, sau în cel mai bun caz, îi lipim un mare semn de întrebare.

Restul? David Ferrer e mereu acolo, în fazele avansate, gata să profite; dar pe Ferru au început să-l lase bateriile. În plus, recordul său contra Djokovic/Federer e catastrofal și e greu de crezut că îi va putea evita pe amândoi. Kei Nishikori e mereu accidentat, iar Ernests Gulbis e mereu… Gulbis; semifinala de la RG, în loc să-i deschidă apetitul, mai rău i l-a potolit. John Isner are prostul obicei de a se rătăci în meciuri lungi, epuizante, și inevitabil vine un moment în care nu-și mai poate cumpăra o viață în plus numai cu serviciul. Marin Cilic joacă bine anul acesta, dar îl vede cineva capabil să ducă o campanie de Slam la capăt? Monfils ne va oferi spectacolul de rigoare, dar exact când să-ți pui speranțele în el, tinde să dispară. Așa se face că, tot tăind nume de pe listă, ajungi la concluzia că Grigor Dimitrov devine cel mai plauzibil nume pentru o surpriză de proporții: la urma urmelor, la Wimbledon n-a fost chiar așa departe de o finală. Însă bulgarul nu are nicio victorie în carieră pe tabloul principal de la US Open: poate e cam mult să ne așteptăm că va reuși acum șapte la rând.

Sigur că se pot întâmpla surprize. Sigur că am exagerat pe alocuri mai sus, dar am făcut-o pentru a demonstra un punct de vedere: deși discursul general e că începe cel mai deschis US Open din ultimii ani, am mari dubii în privința acestei teorii. Atunci când vine vorba de câștigătorul final, nu de revelații, e foarte dificil să construiești un caz pentru cineva pe care nu-l cheamă Djokovic sau Federer.

Primii doi capi de serie sunt favoriții indiscutabili și autentici ai acestui turneu și o nouă finală de Slam între ei doi, a doua în numai trei luni, are șanse mari să se producă de azi în două săptămâni. Întrebarea reală a US Open, cel puțin înainte ca turneul să înceapă, este CINE are prima șansă între cei doi.

Vocea publicului a înclinat puternic spre Federer în ultimele săptămâni, și numai acest amănunt în sine ar trebui să fie flatant pentru jucătorul elvețian. La 33 de ani, fostului lider mondial i se deschid în față niște perspective amețitoare pentru noi ceilalți, dar de care Federer lasă impresia că e singurul care nu s-a îndoit niciodată. Finala de la Wimbledon ar fi trebuit să fie, conform accepțiunii generale, ultima ușă către un Slam, ușă pe care i-a închis-o în nas însuși Djokovic. Dar parcă pentru a demonstra cât de nepractic este să dai verdicte în tenis, Federer are acum nu doar o nouă șansă la titlul 18, ci și posibilitatea de a reintra în cărți pentru o spectaculoasă revenire pe primul loc! Un trofeu la New York nu doar că i-ar cimenta legenda, dar i-ar deschide calea către alte câteva săptămâni adăugate la un record și așa amețitor, de 302 săptămâni petrecute pe locul 1 în clasamentul ATP.

Sunt câteva elemente care au contribuit la această perspectivă pro-Federer: forma slabă a lui Djokovic s-a pliat pe absența lui Nadal. În plus, Roger a primit o tragere la sorți aproape ideală, iar după doi ani mediocri la US Open, un turneu pe care l-a dominat cu autoritate între 2004-2008, trendul ar fi viceversa. Dar cea mai importantă, respectiv mai convingătoare, e forma elvețianului. De când a devenit din nou tătic, Federer a trecut la nivelul următor: patru finale în ultimele patru turnee jucate, multe victorii convingătoare, titlul de la Cincy, o condiție fizică de invidiat și un mindset aproape perfect. Federer e într-un loc foarte bun acum. Netulburat de nimeni și de nimic, el pare într-un marș liniștit către o performanță mare de tot, oricare ar fi aceea. Și să nu câștige la New York, Roger tot e într-o situație win-win: anul său e nemaipomenit de bun, cu trei titluri și opt finale, dintre care una de Slam. Mai important, Federer a câștigat în lupta cu timpul, oferindu-le fanilor săi încă un sezon relevant, lucru aproape de nesperat la finalul lui 2013. Tocmai această abordare relaxată, în care Happy Roger trece pe planul secund încrâncenarea mizei, îl face pe Federer foarte primejdios. Dacă va scoate un iepure din pălărie și va regăsi drumul spre un nou titlu de Slam la 33 de ani, e lesne de imaginat ce valuri va declanșa elvețianul în lumea tenisului și cât de prețioasă se va dovedi acest potențial triumf la trasul liniei.

Astea fiind spuse, cred că publicul se grăbește un pic în ce-l privește pe Djokovic. Tentația tuturor de a-i acorda prima șansă lui Federer, în special din punct de vedere sentimental, e mare și e de înțeles. Argumentele de mai sus ajută și ele. Vorbim, totuși, despre Novak Djokovic, discutabil cel mai bun jucător pe hard al ultimilor patru, poate cinci ani. Iar dacă sârbul a trecut peste dulcea mahmureală de după cea mai fericită lună din viața sa (titlul la Wimbledon + revenirea pe primul loc + nunta, la care se adaugă și viitoarea ‘carieră’ de tătic), atunci el rămâne favoritul principal la titlu.

Succesul de la Wimbledon a fost, vorba clișeului, ca o sabie cu două tăișuri pentru Nole. Pe de o parte, i-a rezolvat problemele de încredere, l-a scutit de presiunea rezultatelor, i-a salvat sezonul și i-a deblocat contul în ce privește Slamurile, unde rămăsese înțepenit la “doar” șase titluri, cu impresia puternică de underachiever, impresie confirmată chiar de el. Toate astea au avut o importanță enormă, dar efectul contrar a fost o stare de prea mult bine, pe care Djokovic a avut dificultăți în a o manageria. De aceea, întoarcerea pe teren a fost greoaie. La Toronto și Cincy, Nole a intrat pe teren fără gheare, fără răutate, pasiv și neinspirat. Sau, în cuvintele lui, “sătul”. Ori, foamea de trofee a fost mereu un factor determinant în suita de performanțe a lui Novak. Înainte de New York, sârbul spune că și-a regăsit pofta și motivația și că e gata din nou de luptă. În caz că nu era deja, Nole ar trebui să fie mobilizat și de palmaresul său la US Open. În ciuda suprafeței care îl ajută, deși a jucat cinci finale aici, Djokovic n-are decât un titlu, cel venit în anul său de grație, 2011. Când spunea, lunile trecute, că simte că a lăsat să-i scape unele titluri, Novak se referea cu predilecție la ultimele două pierdute aici, cu Murray în 2012 și cu Nadal în 2013. La ambele, sârbul era favorit indiscutabil, dar a pierdut în primul rând pentru că nu și-a dorit atât de mult precum adversarii săi.

Djokovic își va dori să evite o situație similară în fața celuilalt mare rival al său, în cazul în care marea finală cu Federer se va produce. În primul rând, trebuie să ajungă acolo. Novak are, într-adevăr, tabloul mult mai dificil, infernal chiar, deoarce sunt mulți jucători pe traseu care nu doar că i-ar putea pune probleme, ci l-ar putea elimina direct: Isner, Tsonga sau Murray, Wawrinka, cu toții au mai făcut-o în trecut. Au jocul cu care să rănească un Djokovic insuficient de conectat. Dacă va supraviețui acestui parcurs, liderul mondial va putea culege beneficiile: un drum greu îți aduce nu doar încredere, ci îți ridică și jocul. Victoriile cu adversari puternici sunt infinit mai prețioase, iar Djokovic ar putea să-și găsească nivelul cel mai bun exact la timp, pentru finală.

Federer n-a mai ajuns într-o finală de Slam jucată pe hard tocmai din 2010, de la Australian Open. Nu cumva îi cerem prea mult așteptându-ne să ajungă într-una și să o și câștige patru ani mai târziu? La rândul său, Djokovic n-a mai ratat prezența într-o finală la US Open din 2009, dar nu cumva traseul ghimpat îi va fi fatal?

Pentru amândoi există întrebări și dileme, pentru amândoi există dubii și motive de optimism, dar în ciuda aparențelor, în ciuda formei și a tragerii la sorți, Djokovic păstrează prima șansă. Dacă marea finală se va produce, cel puțin un lucru e cert: spectacolul și drama nu vor lipsi. Dacă aveți dubii, amintiți-vă numai de ultimele lor două meciuri de la US Open, faimoasele semifinale din 2010 și 2011.

 

Tabloul masculin

Sfertul 1

Dacă Guillermo Garcia-Lopez va ajunge cumva să joace cu Novak în turul 3, ibericul ar putea fi primul test solicitant pentru sârb. Spaniolul e incomod pe hard și i-a făcut zile fripte lui Nole la Monte Carlo, într-o partidă spectaculoasă. John Isner mai e pe acest sfert, marea și unica speranță reală a americanilor pe tabloul masculin. Dar Big John are o problemă: în ultimii doi ani a pierdut de fiecare dată în turul 3 la US Open, învins de Philipp Kohlschreiber. Ghici cu cine are toate șansele să se revadă anul acesta în turul 3. Exact.

Partea de jos a acestui sfert are două vedete, Murray și Tsonga. Andy Murray, care acționează cumva pe sub radar la acest Open, ceea ce s-ar putea să-l ajute, începe drumul cu Robin Haase. Andy și Robin au produs deja un meci greu de uitat la New York, în 2011, fix pe terenul pe care vor juca și acum, Louis Armstrong. Atunci, Haase a câștigat primele două seturi jucând strălucitor, 7-6, 6-2. Dar Murray a blitzuit în următoarele două, 6-2, 6-0. În decisiv, Haase a condus cu 4-0, dar a pierdut cu 6-4.

Murray are șansa de a salva un an mult sub așteptări cu un parcurs prelungit la US Open. Și el are de lucrat cu un tablou neprietenos, dar are o tradiție bună în meciurile în cinci seturi cu Tsonga și poate să-i facă față oricând lui Novak Djokovic. Pentru Murray, un matchup mai greu decât cel cu Nole ar fi potențiala semifinală cu Wawrinka, elvețianul fiind cel care l-a eliminat de două ori la US Open, în 2010 și anul trecut, când Stan s-a impus clar, în trei seturi.

Fernando Verdasco sau Julien Benneteau sunt cele două nume care ar putea împiedica o revanșă Tsonga – Murray în optimi.

Sfertul 2

În teorie, Wawrinka ar trebui să meargă netulburat spre o nouă semifinală la US Open, fază în care a ajuns și anul trecut, când a pierdut un alt meci memorabil cu Djokovic, tot în cinci seturi. Cei doi s-ar putea revedea acolo anul acesta, dar Stan trebuie să-și curețe partea de tablou mai întâi, și mai presus de asta, să arate ceva constanță, pentru că în restul sezonului, afară de faimoasele excepții AO și Monte Carlo, jocul său a fost un mix frustrant între evoluții apetisante și dezamăgiri crunte. E ca și cum Stan încă are probleme în a-și înțelege și accepta noul statut și noile pretenții, așa că acționează oscilant și imprevizibil. Raonic, Robredo, Youzhny sau Chardy sunt printre cei care l-ar putea opri. Mai e și Nishikori, dar japonezul a spus singur că are mari dubii în privința condiției sale fizice. Ochii pe Nick Kyrgios și Borna Coric, pentru că viitorul e deja aici. Nici Vasek Pospisil nu trebuie neglijat și până și Jack Sock a avut o vară promițătoare.

Sfertul 3

Sfertul care evidențiază poate cel mai bine absența lui Rafa. Așa că sintagma “totul e posibil” e inevitabilă. David Ferrer e cel mai bine clasat favorit, cu Berdych, Cilic, Feliciano Lopez, Janowicz, Gilles Simon sau Kevin Anderson într-un contingent solid de jucători cu experiență, dar capabili să-ți dea dureri de cap când ți-e lumea mai dragă. Sfat: nu faceți planuri pentru acest sfert. Ochii pe Dominic Thiem și Martin Klizan, poate chiar și pe Steve Johnson, faceți cunoștință cu Noah Rubin și pregătiți o pungă în plus de popcorn la Bernard Tomic – Dustin Brown.

Sfertul 4

Până la posibilul sfert cu Grigor Dimitrov (sau Gael Monfils), Roger Federer va fi ținut în priză de nonșalantul Marinko Matosevic, apoi, foarte posibil, de doi big serveri (Groth și Karlovic), capitol la care Roger nu a avut însă niciodată probleme. Realist vorbind, doar un accident l-ar ține departe pe Roger de sferturi, ori 2014 nu are nimic în comun cu 2013. Ochii pe David Goffin, care a pierdut recent după 25 de victorii consecutive, așa că a avut timp să se refacă. În plus, partea lui de tablou îi dă dreptul să spere. De numărat reverele direct câștigătoare ale lui Gasquet, rachetele rupte de Fognini și execuțiile no-look ale lui Gael.

Îți place?
Susține Treizecizero
Sprijinul tău e esențial ca să putem produce acest conținut. Susține-ne pentru un jurnalism de sport cât mai relevant și valoros!
Prin cont bancar:

IBAN RO51RNCB0079145659320001

Asociația Lideri în Mișcare,

Banca Comercială Română

Treizecizero.ro Abonează-te la 30-0+
Cele mai noi