În căutarea timpului pierdut. Novak Djokovic luptă și îl învinge pe Nishikori într-un prim tur dur

Când l-am întrebat pe Daniel Dobre ce crede că a adus nou Djokovic în tenis, acesta a răspuns: flexibilitatea și concentrarea. Prima era ușor de observat în vremurile lui de glorie – reluările în slow-motion ni-l arătau expandat în vreo trei direcții deodată, picioare, torso, rachetă alunecând miraculos pentru a lovi mingea. Era un spectacol, și la televizor și pe stadion. Lucrurile care m-au frapat la Big 4 când i-am văzut pentru prima data în carne și oase: la Federer, dozarea milimetrică a efortului, la Rafa energia care bâzâia în jurul lui, iar la Murray…lookul de adolescent deșirat cu părul vâlvoi. La Novak a fost felul în care se mișca pe teren: fără întreruperi, fără sughițuri, de nu-l simțea nici vântul, nici pământul. Dacă e cineva din ATP care să merite să împartă cu Radwanska statutul de ”ninja”, apoi Novak e ăla. Mișcarea este ingredientul numărul 1 al jocului său; ca orice lucru care-i vine ușor, chiar după atâta timp de stat pe bară Djokovic și-a păstrat-o în mare parte și a făcut progrese rapide în ultimele săptămâni. Dacă la Monte Carlo îi lipsea ultimul pas pentru apărarea colțurilor, azi a fost acolo de la începutul meciului.

De asemenea, Djokovic și-a reaccesat mentalitatea agresivă în schimburi: azi a luat inițiativa primul cu schimbări de direcție și lunguri de linie pe ambele părți. Că nu i-au ieșit toate, asta e partea a doua – redirecționarea mingii, mai ales din mișcare, e treabă fină și Novak mai are de lucrat la butoane, iar butoanele trebuie ajustate în meciuri, în  condiții de presiune, nu la antrenamente. Și condiția pentru a juca meciuri e că Novak trebuie să câștige meciuri. Poate de asta a tras încăpățânat de fiecare minge azi și i-a suflat de sub nas lui Nishikori ambele seturi cu breakuri în ultimul game. Cu toate că și-a arătat de câteva ori frustrarea cu tradiționalele diatribe către propria lojă, Novak a continuat să preseze și până la urmă pressingul a dat roade.

La ora asta, jocul lui Djokovic are deci câteva piese lipsă – pe lângă plasament și acuratețea schimbărilor de direcție, mai este returul, pe care pe vremuri îl punea constant și înnebunitor în șireturile adversarilor. Azi, doar 33% din retururi au aterizat aproape de baseline. Totuși, a fost suficient pentru a-i face trei breakuri lui Nishikori, al cărui serviciu nu este una din armele sale principale – unii ar zice că e chiar o slăbiciune. De cealaltă parte, Djokovic s-a putut baza pe al lui un pic mai mult: vreo 10-15 km/h în plus și pe primul și pe al doilea și vreo 5% la toate procentajele. Nu pare mult, dar tenisul e sportul micilor mari diferențe.

Al doilea element menționat de Dobre – concentrarea supraumană – era chestia care-l făcea pe Novak cu adevărat înspăimântător pentru adversari. Odată-l vedeai că i se fixează privirea undeva, dincolo de suprafața lucrurilor și nu mai greșea nimic șase gameuri la rând. Aceste tuneluri de concentrare în care intra, și el și jocul său, erau rarisime printre ceilalți jucători. Doar Rafa în zilele sale bune mai putea concura, dar știm cu toții cine a ieșit câștigător când Rafa cel Bun s-a întâlnit cu Nole cel Rău. Timp de vreo doi ani și ceva (2011, 2015 și prima jumătate a lui 2016), lui Djokovic i-a fost uluitor de la îndemână să acceseze nivelul ”transă”.

Dar și transele astea am senzația că nu se accesează bătând din palme, ci sunt rezultatul unor acumulări tăcute: ani la rând în care jocul este îmbunătățit, pregătirea fizică este adaptată, rezultatele aduc încredere și toate celelalte planete se aliniază. După această capacitate de a intra în transă aleargă acum Novak. A fost arma lui secretă, imposibil de copiat, eficientă oricând și împotriva oricui, superputerea sa. Marea întrebare este: va reuși să și-o recapete vreodată? Și dacă da, când? Și la ce capacitate?

Meciul de azi a arătat fragmente, scânteieri de joc bun urmate de neforțate ale sale sau winnere ale lui Nishikori. Stilurile lor de joc sunt similare: amândoi pot alerga și apăra de mama focului, deci diferența a făcut-o cine a fost mai agresiv. Djokovic a riscat mai mult (a făcut mai multe neforțate decât Kei, dar și mai multe winnere), însă defensiva și ofensiva sa sunt departe de a se îmbina fără cusur, ca-n vremurile de glorie.

Novak este ”a work in progress”. Ca de obicei în sport, nu există garanții, nici într-o direcție, nici în cealaltă. Totul depinde la momentul ăsta de voința lui de a trage cu dinții pentru fiecare victorie, pentru a avea cât mai multe oportunități de a intra pe teren și a-și continua căutările. Trebuie să recunosc, găsesc captivantă revenirea lui Djokovic. Poate e din cauza penuriei de jucători mari care a lovit ATP anul trecut, dar mi-a făcut plăcere să-i revăd jocul și loviturile. Îi țin pumnii lui Novak – care de la bau-bau universal a devenit acum underdog, fosta glorie lovită de greutăți care se chinuie să-și regăsească sclipirea de odinioară. Material de film holywoodian.

Era să uit: pe lista cu chestii de recuperat nu e nevoie să treacă și smashul. N-au fost prieteni niciodată, iar unele lucruri nu se schimbă.

https://twitter.com/Ashish__TV/status/993520125285285890

***

„My Forehand is Better Than Yours!”, „Play Hard, Get Dirty” și „Vam10s” – sunt parte din oferta primăverii în Shop-ul 30-0! Disponibile acum la 55 de lei, ofertă valabilă un timp limitat!

*

În Shop ai reduceri de primăvară, de până la 40 la sută!

Primește primăvara cu reducerile din Shop-ul 30-0: până la 40 la sută reducere la produsele selectate! Fără voucher, fără condiții secrete; ce vezi e ce primești. Sunt ultimele reduceri aplicate în magazinul 30-0 pentru o perioadă însemnată; verifică-le și profită de ele acum, aici!