Idei și concluzii după titlul lui Angelique Kerber: cu ce rămânem după prima mare surpriză a anului

Adrian Țoca | 1 februarie 2016

Titlul lui Angelique Kerber propune și o întrebare: va deveni Serena vulnerabilă de aici înainte? Vor urma și alte jucătoare exemplul noului număr doi mondial?

 

Triumful lui Angelique Kerber a adus surplusul de energie care a dinamizat Australian Open 2016, i-a redat culoarea care-i dispăruse un pic după un început de turneu dominat de controverse. Australian Open își păstrează, astfel, capacitatea de a genera campioni și/sau finaliști debutanți, uneori din cale afară de surprinzători, la fel cum s-a mai întâmplat în ultimii ani cu Na Li sau cu Stan Wawrinka. Iar performanța lui Angie mai are și capacitatea de a dinamiza circuitul feminin. Ne așteaptă un an spectaculos și imprevizibil. Câteva idei notate la cald după finala feminină:  

Cum și în câte feluri e această victorie notabilă 

Cu greu s-ar putea propune un caz mai convingător pentru un titlu de Grand Slam decât cel pe care și l-a construit Angelique Kerber. După ce a scăpat de eliminare ca prin urechile acului în primul tur, germanca a folosit din plin a doua șansă pe care a primit-o și și-a ridicat jocul de la un tur la altul, dar greutatea titlului o dau victoriile cu Azarenka și cu Serena. Vika era văzută de mulți drept o favorită alternativă la trofeu alături de Serena, în plus, Kerber n-o mai învinsese niciodată. În ce-o privește pe Serena, nu există o misiune mai grea în tenis decât s-o învingi pe Williams când pe masă e un trofeu de Grand Slam. Adăugând la asta faptul că Angelique a mai depășit și tracul debutului la un astfel de nivel, plus recordul copleșitor al Serenei în finale de Grand Slam, plus survolarea emoțiilor inevitabile când a trebuit să servească pentru titlu, plus respingerea asaltului de final al Serenei, avem detaliile unui moment sportiv special. Sunt ingrediente care, pe hârtie, îi micșorau ridicol de mult șansele lui Kerber, dar care i-au amplificat, la final, frumusețea performanței reușite.

Dar ce elemente din jocul ei o recomandă pe Angelique Kerber drept campioană de Grand Slam? Sunt câteva lucruri:

Un pachet aproape unic în circuit. Kerber nu este doar o altă jucătoare defensivă care se mulțumește să pună fiecare minge înapoi, ci este o combinație rară între calități extraordinare de counterpuncher și abilitatea de a produce un număr considerabil de winners. Pe cât de bine se poate apăra și folosi viteza atacurilor adverse pentru passinguri extraordinare în unghiuri uneori absurde, pe atât e capabilă să treacă în control și să închidă un rally cu forehandul în lung de linie, o lovitură excepțională, producându-și singură viteză și forță. Auzim adesea că nu poți câștiga un Slam fără o armă de bază, un “go to weapon”. Forehandul lui Angie poate fi considerat o astfel de armă.

Este stângace. Nu-i puțin lucru, pentru că asta o ajută să creeze mismatch-uri contra celorlalte jucătoare de top, care au mereu nevoie să facă ajustări și să se adapteze felului diferit în care vine mingea. Uneori poți să te ajustezi, alteori e mai greu. “E întotdeauna tricky să joci cu o stângace, pentru că sunt spinuri diferite, lovituri diferite cu care trebuie să te obișnuiești repede”, a spus și Serena, în conferința ei de presă.

Aceste două elemente au fost completate de un progres considerabil la serviciu, alt element vital într-o campanie de două săptămâni către un Slam. Dar mai ales ca s-o bați pe Serena, pentru că e aproape imposibil s-o învingi fără un serviciu solid. În finala de sâmbătă, Angie a servit plasat și variat, frustrând-o pe americancă în momente cheie. “E dificil să răspunzi serviciului ei, mai ales când îl servește în exterior”, spunea Alexandra Dulgheru după meciul celor două din turul secund. “Da, planul meu de azi s-a bazat și pe serviciu. Am încercat să pun cât mai mult serviciul întâi în teren, să nu joc mult cu serviciul doi”.

Are o deplasare fantastică, susținută de un joc de picioare tot mai bun. Din nou Serena: “Cred că mișcarea ei pe teren s-a îmbunătățit mult, o ajută mult. Și mentalul ei, cu siguranță. Se agață de absolut fiecare punct”. Când o jucătoare aleargă, urmărește și scoate mingi aproape imposibile, asta-i suficient să-ți sădească dubii în minte, iar data viitoare când vei veni la fileu, cazul Serenei, să fii poate cu 10 la sută mai nesigură. Nu-s multe jucătoare cu o deplasare și viteză de reacție mai bune decât Kerber. Serena e în aceeași ligă a jucătoarelor cu o deplasare excepțională, dar apropo de viteza de reacție, asta n-a ajutat-o cu nimic la cele două scurte “clutch” executate în game-ul care a rupt echilibrul în decisiv: “Pur și simplu nu le-am văzut venind”, a spus Williams.

Radiografia Alexandrei Dulgheru, făcută în discuția cu Treizecizero după întâlnirea cu Kerber din turul al doilea, merită o recitire: „E ca un perete. Speculează foarte bine și-ți dă niște unghiuri… Trebuie să servești bine și să joci cum am jucat în setul doi. Trebuie să stai cu ea la joc, să ții schimburile, să accepți că va avea și ea momentele ei incredibile. Simte atât de bine mingea, o blochează foarte bine. E inteligentă și meticuloasă. Cu ea, dacă nu servești bine, e o problemă, pentru că te chinui să-i faci break. Are serviciu de stângace, cu un efect foarte complicat, mingea se duce mult în exterior și e greu de pus înapoi în teren; își poate face foarte ușor serviciul. Iar mingea ei nu e ușoară, trebuie să te lași mereu pe genunchi să o ridici. Trebuie să schimbi tot timpul câte ceva în joc, nu poți nici să dai tare-tare, că ei îi convine de minune. Trebuie să joci cu răbdare și când ai ocazia să te duci să faci punct„. 

Tenisul lui Kerber se simte bine pe aproape orice suprafață. Anul ei 2015 – excelent în materie de titluri – i-a adus rezultate bune pe o varietate de suprafețe: zgură verde, zgură roșie indoor, hard outdoor și iarbă. În plus, anul trecut Angelique a fost implicată într-o sumedenie de meciuri de mare calitate, câteva dintre cele mai bune ale anului. Cu Sharapova și Wozniacki la Stuttgart, cu Pliskova la Birmingham, cu Muguruza la Wimbledon, cu Radwanska la Stanford, cu Simona la Toronto și, într-un final, perla coroanei, cu Azarenka la US Open. Kerber nu a câștigat mereu aceste meciuri – pe cât de prețioase au fost victoriile, pe atât de dureroase au fost înfrângerile, mai cu seamă că două dintre ele s-au întâmplat relativ devreme în Slamuri – dar fiecare dintre aceste meciuri a contribuit cu o bucățică la un puzzle ce a căpătat brusc formă la început de an 2016. I-au dat încredere că poate juca de la egal la egal cu oricine și i-au pus în valoare armele. Interesant, din acest punct de vedere, ce a spus Kerber la conferință: “Când am intrat în setul trei al finalei mi-am spus, ok, chiar pot să câștig. Pentru că am jucat multe meciuri de trei seturi în ultimii ani, am câștigat multe dintre ele, așa că, de fapt, am avut mai multă încredere în setul trei decât în al doilea datorită acelor meciuri. Pentru mine a fost mai important să câștig, de asemenea, primul set, a fost mai bine decât să-l fi câștigat pe al doilea, așa am simțit pe teren.”

Progresul mental

Dar cel mai important lucru este că Angie a intrat pe teren cu o atitudine potrivită: a venit să joace ca să câștige, nu ca să nu piardă. Nu poți să ajungi undeva dacă nu-ți propui. Pe măsură ce a început să lege puncte frumoase, iar Serena s-o mai ajute cu câteva neforțate, încrederea ei s-a consolidat. Vedem în multe ocazii cum Serena apucă adesea să recupereze un start slab, pentru că-și ridică nivelul, dar și pentru că adversara nu și-l mai menține pe al ei. N-a fost cazul la Kerber. Angie a fost rock solid în puncte jucate cu sufletul la gură, a lovit puncte direct câștigătoare cu nonșalanță și nu și-a pierdut cumpătul decât în foarte puține ocazii, revenind de fiecare dată. Adesea, jucătoarea mai emotivă a fost nu ea, ci Serena. Kerber nu s-a comportat așa cum pățesc multe debutante în finalele de Slam; nu a înghețat și nu s-a crispat. “Cred că am avut, într-adevăr, mai puțină presiune decât Serena înainte de meci. N-aveam nimic de pierdut, cum am declarat; în același timp, aveam totuși de pierdut meciul. Știam că trebuie să joc cel mai bun tenis al meu în seara asta și am ieșit pe teren cu gândul să arăt că pot să joc bine și că pot să o bat. În Australia am început să cred foarte mult în mine. Victoria cu Azarenka, primul set luat cu Serena, aceste două momente mi-au demonstrat că sunt o jucătoare bună și pot să demonstrez și pe terenurile mari”, a spus Angelique.

Performanța ta demonstrează cât de important a devenit mentalul în tenis? – a fost întrebată? “Da, cu certitudine, mentalul e foarte relevant acum, am putut să mă conving singură. Trebuie să fii foarte relaxată și să ai mare încredere în tine. Acesta este, de fapt, cel mai important lucru pe care l-am învățat în aceste două săptămâni: că trebuie să încerci ca să poți reuși. Vei mai avea înfrângeri în carieră, de asemenea o să mai apară și momente dificile, căderi. Dar trebuie să crezi mereu că vei reuși. M-am convins de acest lucru în ultimele zile”.

Anii slabi în Slamuri nu exclud o performanță viitoare 

Titlul lui Kerber vine după un an în care germanca, în ciuda numeroaselor titluri câștigate, în pofida tenisului foarte bun jucat în multe situații, a fost un non-factor la Slamuri. Eliminată rapid de Irina Begu în Australia, de Muguruza la RG și la Wimbledon și de Azarenka la US Open, Kerber n-a putut produce tenisul ei cel mai bun atunci când a contat cu adevărat, dintr-o combinație de factori. Două lucruri rezultă de aici. Primul, că nu e neapărat relevantă o perioadă de secetă în Slamuri ca indicație pentru traseul viitor în aceste turnee. Al doilea, așa cum spunea Angie, că trebuie să nu-ți pierzi răbdarea și încrederea în ceea ce poți produce pe teren.

Câștigarea unui titlu de Grand Slam presupune un cumul de condiții draconice, iar ca să ajungi să le îndeplinești pe toate presupune că ai accesat un nivel de joc special, dar mai ales că ești dispus să crezi și să faci tot ce e nevoie pentru acel titlu, inclusiv să suferi pentru el. Jucătoarele au nevoie de perioade de timp și de lucruri diferite pentru a se convinge că pot, pentru a-și pune abilitățile la lucru sau pur și simplu pentru a atinge nivelul necesar unui Slam. Poate că au nevoie să cadă mai întâi, să se lovească de tot felul de obstacole, să întâlnească adversitate sau, de ce nu, să atingă punctul cel mai low al unei cariere. Au nevoie să-și testeze limitele sau să acumuleze experiență. Nu le putem încadra și judeca pe toate în același șablon, după cum nu putem, acolo unde există calitate, exclude o performanță viitoare. Traseul lui Kerber este dovada supremă.

Sportivitatea Serenei

Serena este, de multe ori, vârâtă în tot soiul de controverse, multe dintre ele pornite din detalii mărunte, dar merită mult credit pentru felul în care s-a comportat la înfrângere. N-a fost nimic fals sau forțat în atitudinea ei, pentru că tristețea era evidentă, în ciuda zâmbetelor. Dar este posibil să te bucuri pentru adversarul tău în același timp în care îți pare rău pentru tine; cele două sentimente nu se exclud reciproc. Așa cum, în trecut, și adversarele ei s-au bucurat sau au admirat victoriile și recordurile Serenei, americanca a găsit puterea să o aclame pe Kerber, să o felicite și să vorbească foarte cald despre noua campioană de la Australian Open: “Angie e în circuit de mult timp. A jucat atât de bine azi și a avut o atitudine din care mulți oameni pot să învețe: a rămas mereu pozitivă și nu a renunțat niciun moment. Mi s-a părut inspirațională atitudinea ei. E o fată foarte bună, și dacă n-am putut câștiga eu, mă bucur că a câștigat ea”, a spus Serena.

Similitudini cu 2014

Kerber – Serena a fost, cu ușurință, cea mai bună finală feminină de Slam de la Roland Garros 2014 încoace și una dintre cele mai bune din ultimii ani. Similitudinile dintre cele două momente sunt numeroase: pe de o parte, o jucătoare experimentată, favorită, câștigătoare în trecut a turneului; pe de altă parte, o debutantă într-o finală de Grand Slam. Match-up-urile au fost, de asemenea, asemănătoare, iar diferențele între stilurile celor două finaliste au contribuit la varietatea și dramatismul punctelor, la schimburi epuizante, jucate cu inima-n gât și cu totul pe masă, în uralele unui public în extaz. Kerber a dus la capăt ceea ce Simona n-a putut face la Paris acum doi ani, deși s-a apropiat la doar două game-uri distanță. Ca unul care a avut norocul să le urmărească live pe ambele, cred că Sharapova acelei zile din 2014 a fost mult mai proactivă decât Serena finalei de la AO 2016. Maria nu a avut vreun moment nervozitatea arătată de Serena în primul și în al treilea set; ca să-i smulgă setul al doilea și să joace de la egal la egal cu ea în setul decisiv, Halep a trebuit să-și ridice absurd. Pe linia de sosire, Maria a fost o stâncă și a jucat cu sânge rece finalul, un moment pe care Simona, spre deosebire de Angie, n-a știut sau n-a mai găsit resurse să-l negocieze inspirat. 

Un rezultat care schimbă cumva tonul pentru restul anului

Să ne gândim. Ultimele două GS-uri au fost câștigate de Flavia Pennetta și de Angelique Kerber. Cu toată dominația ei aproape sufocantă, Serena nu mai deține în acest moment decât două Slamuri. Trofeele câștigate de două jucătoare considerate, la un moment dat, a fi “de pluton” vor da încredere mare tuturor celorlalte sportive din Top 20 și nu numai, care vor simți că se poate. WTA era oricum spectaculos, dar devine un circuit din cale afară de interesant acum. Cu Serena potențial vulnerabilă în timpul sezonului de zgură, cu un calendar aglomerat, totul se joacă. Dacă ar fi câștigat americanca la Melbourne, era foarte simplu ca plutonul să intre la loc în acalmie, episodul US Open să fie considerat un accident, iar curajul altor răzvrătiri să fie anihilat. De luni, Top 10 arată astfel: Serena, Kerber, Simona, Radwanska, Muguruza, Sharapova, Pennetta, Suarez Navarro, Kvitova, Safarova. Scoțând-o din calcule pe retrasa Flavia, avem, cu excepția Carlei, numai finaliste și câștigătoare de Slam. Va fi o concurență fantastică în lunile următoare. De asemenea, vom avea și mult imprevizibil.

Victoria lui Angie are, așadar, o greutate majoră, mai cu seamă că liniștea impunătoare care a înconjurat victoriile Serenei în primele șase meciuri nu anunța nimic bun pentru rivalele ei. Până să ajungă în finală, Serena a îndepărtat-o din nou cu ușurință pe Sharapova, a fost la un nivel stratosferic în meciul cu Radwanska, și, în general, a jucat un tenis foarte curat, lipsit de dramă și de complicații. “Am făcut poate cel mai bun Slam al meu din ultimii ani. Dar tot trebuie să câștig și ultimul meci”, spunea Serena. N-a reușit, iar acest detaliu schimbă mult contextul acestui sezon. Acum câteva luni, după Wimbledon, perspectiva depășirii recordului lui Steffi Graf părea iminentă. Serena este în continuare bine plasată să reușească această performanță, iar jocul ei rămâne superior oricărei rivale din top, dar cu certitudine că restul jucătoarelor vor juca de aici înainte cu mai multă încredere, în special în fazele finale ale turneelor de Grand Slam.

Uneori, e nevoie de atât de puțin pentru a schimba cu totul conversația.

Tenisul își creează singur echilibre. Și niciun campion nu este invincibil

Fascinant cum găsește mereu tenisul noi și noi povești inspiraționale. Exact atunci când un sportiv domină mai abitir, începem să-l considerăm invincibil, iar superioritatea lui inhibă, se întâmplă o surpriză care readuce rapid interesul la cote înalte. Să nu subestimăm niciodată abilitatea tenisului de a-și reechilibra singur ecosistemul. Serena a remarcat și ea acest lucru, oftând cu un zâmbet amar la conferința de presă: “Știți, e amuzant, dar de fiecare dată când sunt în această cameră, toată lumea se așteaptă să câștig fiecare meci, în fiecare zi, pentru tot restul vieții. Oricât de mult mi-ar plăcea să pot face asta, nu pot”.

“Cred că, în continuare, e foarte dificil să o bați pe Serena. Dar, în același timp, sunt multe jucătoare bune în circuit și altele care vin tare din urmă. Îi vor da o replică puternică Serenei mie sau oricărei alte jucătoare bune. Da, să vedem ce se va întâmpla în următoarele luni și ani”, a spus și Angie.

Îți place?
Cele mai noi
  • Maria: ar accepta orice de la RG, inclusiv calificări. A evitat, în mare, întrebările directe re: wildcarduri, vestiar, declarații agent

comments powered by Disqus