Horia Tecău este campionul Turneului Campionilor! Un an grozav: ATP Finals, locul 1, Wimbledon!

Camelia Butuligă | 22 noiembrie 2015

Horia Tecău și Jean Julien Rojer au câștigat Turneul Campionilor, 6-4, 6-3 în finala cu Florin Mergea și Rohan Bopanna, în prima întâlnire dintre doi români într-o astfel de finală. Horia și Jean Julien completează astfel un an fantastic, în care s-au impus drept echipa de dublu numărul 1 a momentului. În dreptul lor se regăsesc titlurile de la Wimbledon și Turneul Campionilor, ambele obținute în Londra, plus urcarea pe primul loc a ierarhiei pe echipe din ATP, performanță obținută ieri. În dreptul lui Florin Mergea rămâne, de asemenea, un sezon excelent, mai ales prin prisma faptului că parteneriatul său cu Rohan Bopanna a început abia în aprilie.

Înainte să începem, aş vrea să ne oprim un moment şi să ne gândim la următoarea treabă: au fost doi români în finala Turneului Campionilor la dublu. Nu unul, doi. În finală, după ce au lăsat în urmă de-a lungul săptămânii şase dintre primele opt echipe ale lumii. Ale LUMII. Cât de mişto e chestia asta? Vă spun eu: foarte, foarte mişto. Bravo lor, familiilor, prietenilor şi echipelor care i-au susţinut de-a lungul timpului. Oameni talentaţi plus muncă egal succes.

Şi acum, să ne mai luăm un moment de răgaz ca să digerăm faptul că Rojer şi Tecău, perechea care de ieri este pe locul unu în lume în clasamentul de dublu, a câştigat acest turneu fără să piardă set, chestie care nu s-a mai întâmplat niciodată de la introducerea formatului pe grupe în 1986. Deci Wimbledon, locul 1 la sfârşitul anului ŞI Turneul Campionilor fără să piardă set. Cu alte cuvinte, dominaţie.

Horia şi Jean Julien au dominat şi în finală cum au dominat toată săptămâna. După aproape doi ani de jucat împreună, au ajuns să se armonizeze atât de bine, că nu îţi dai seama unde se termină unul şi începe celălalt pe teren. Sunt ca un bloc compact, în care serviciul şi returul sunt atât de omogene încă e imposibil să faci breşe prin ele. După această primă linie, la fileu sunt amândoi ca nişte păsări de pradă, iuţi şi nemiloşi. Temperamental, iar seamănă: serioşi şi concentraţi, fără emoţii irosite, fără gesturi inutile. Şi-au şlefuit doi ani şi jocul şi atitudinea, iar acum culeg roadele: sunt o maşinărie precisă şi performantă, care nu dă nimic gratis. Înspăimântător de buni.

De celaltă parte a fileului, i-am avut în această seara pe Bopanna şi Mergea, care se află acum cam unde se aflau Horia şi JJ anul trecut: în faza ajustărilor, în faza de investiţie. Este evident că parteneriatul lor are potenţial: joacă abia de la Casablanca împreună şi iată-i la sfârşitul anului nu numai calificaţi la Londra, dar în finală! Pe cât de mult se confundă stilurile lui Horia şi JJ, pe atât de mare este contrastul între Florin şi Rohan. Începând cu apariţia fizică, apoi cu bagajul tehnic şi terminând cu temperamentul, fiecare are propria zonă de expertiză. Mergea este artistul loviturilor, Rohan este forţa serviciului. De acum înainte provocarea este să îmbine aceste zone, să încerce să devină mai buni şi la ce sunt mai puţin buni. În seara asta de exemplu, Bopanna a fost targetat constant în schimburile mai prelungite din spate şi de multe ori a greşit. De asemenea nici arma lui de bază, serviciul, n-a fost la cote suficient de înalte (ambele breakuri s-au întâmplat pe serviciul lui). La retur, niciunul n-a reuşit să pună probleme suficient de serioase adversarilor (au avut doar două şanse de break, ambele în setul unu).

Cumva, deşi au fost şi puncte spectaculoase, meciul a curs încă de la acel prim break din primul game în favoarea lui Rojer şi Tecău. Pur şi simplu au fost prea buni, prea constanţi şi nu au greşit decât rareori. Iar atunci când o fac, se repliază imediat, fie cu un serviciu câştigător, fie cu un retur câştigător sau un punct încheiat dominant la fileu. Nu permit adversarilor să câştige încredere, să intre emoţional în meci. Cred că aceasta este cea mai importantă calitate pe care o au la ora aceasta: managementul impecabil al meciului.

Dacă şi ţara asta ar fi condusă cum conduc Rojer şi Tecău un meci, am fi şi noi campioni.

Până atunci, avem campioni la tenis şi la alte sporturi, oameni care muncesc o viaţă şi apoi spun la festivitatea de premiere, indiferent că sunt învinşi sau învingători cuvinte ca: „Mulţumesc că joci cu mine”, sau „Ne cunoaştem de la şase ani, e greu să joc împotriva lui”, sau „O iubesc pe soţia mea, este centrul universului meu”. Cuvinte de recunoştinţă, respect şi dragoste.

Aveam nevoie de o finală ca aceasta şi de astfel de cuvinte, după aceasta ultimă lună care ne-a pus la încercare, şi ca români şi ca europeni; îţi mai dă un pic de speranţă. Aceasta este puterea sportului, să înalţe inimile şi să dea curaj şi celor de pe teren, şi celor de pe marginea lui. 

Îți place?
2performant

Cele mai bune jucătoare de tenis sunt la Singapore. Cei mai buni generatori de vânzări online sunt în Affiliate Ranking by 2Performant

Cele mai noi