Foot Fault: Federer, avertizat de Wimbledon. Motivul? Pantofii!

Adrian Țoca | 26 iunie 2013

Dacă decizia va rămâne finală, asta înseamnă că pantofii cu pricina n-au fost folosiți decât 69 de minute de elvețian.

Wimbledon este oferit pe 30-0 de

Foarte scrupuloșii oficiali ai All England Club nu țin cont de nume atunci când vine vorba de regulile și tradițiile care trebuiesc respectate la Wimbledon. Așa că l-au avertizat tocmai pe Roger Federer, cel mai titrat jucător de pe tablou când vine vorba de turneul londonez. Multiplul campion elvețian ar fi încălcat politica de îmbrăcăminte a clubului, purtând acei pantofi cu talpa în întregime portocalie, ceea ce contravine, conform oficialilor britanici, regulii care spune că jucătorii trebuie să fie îmbrăcați din cap și până-n picioare în haine aproape în întregime albe.

Lui Federer i s-a cerut, potrivit Daily Mail (dar informația a fost confirmată deja și de alți jurnaliști), să renunțe la respectiva încălțăminte pentru meciurile următoare. Nu s-a confirmat dacă este vorba și de o amendă, așa cum se speculase pe Twitter cu o zi înainte.   

Discuția în ce privește pantofii este ceva mai neclară. Comparativ cu tricourile și șorturile, producătorii de echipament nu sunt obligați să înainteze designul către Wimbledon cu 90 de zile înainte de startul turneului pentru a fi verificat și admis de către organizatori. Iar regula referitoare la pantofi spune, textual, că „Toate celelalte părți ale echipamentului, incluzând șepci, ciorapi și pantofi trebuie să fie aproape în întregime albe”.

De altfel, nu e prima oară când jucătorii poartă diverse nuanțe de culori pe pantofi, fără ca asta să le atragă atenția organizatorilor. De asemenea, „puțină” culoare este admisă pe echipament, conform regulilor. Chiar la acest turneu, Kevin Anderson a purtat pantofi cu logo-ul Lotto de culoare verde. Iar Serena Williams, de exemplu, are de asemenea pantofi Nike personalizați tot cu portocaliu. 

Pantofii Nike cu talpă portocalie purtați de Federer, altfel în întregime albi, sunt o versiune specială a colecției Zoom Vapor creată pentru elvețian, iar talpa vine să se asorteze cu celelalte alte câteva imprimeuri discrete de pe echipamentul lui Federer, toate în aceeași culoare. Pantofii sunt deja sold-out pe site-ul Nike. 

 

 

Toni Nadal: „Vom reveni la Wimbledon”. Ca pentru a mai potoli speculațiile stârnite în ce privește viitorul lui Rafa pe iarbă, Toni Nadal a declarat că Rafa se va întoarce cu siguranță la Wimbledon. „Ne place atât de mult să jucăm aici. Sper că anul viitor va juca mult mai bine, pentru că Wimbledon e un loc special pentru Rafa, scena uneia dintre cele mai mari victorii, cea din 2008. Wimbledon e mereu în mintea noastră”, a declarat Toni, care a mai spus că Rafa își va relua antrenamentele de săptămâna aceasta, iar că genunchiul stâng nu e în niciun caz un motiv de îngrijorare acum. „Genunchii lui au fost și la Roland Garros exact la fel cum sunt și acum. Și acolo a câștigat turneul”.

Antrenorul și unchiul lui Rafa a vorbit și despre setul 3 al meciului cu Darcis: „N-am avut un feeling bun legat de nimic în acel set: nici selecția loviturilor, nici mobilitatea, nici atitudinea.”

Echipa nepotului său încă nu a decis la ce turneu își va face revenirea spaniolul în circuit, post-Wimbledon: „Poate vom putea juca încă puțin pe zgură, sau poate vom merge în Statele Unite. Încă nu știu, nu e sigur”. După cum spuneam și aici, sunt șanse ca Rafa să mai adauge un turneu pe zgură, urmând să aleagă între Bastad, Stuttgart, Hamburg, Gstaad, Umag și Kitzbuhel.

Primii la înfrângeri. Olandeza Arantxa Rus a ajuns, cu înfrângerea din turul 1 de la Wimbledon, la 17 înfrângeri consecutive în circuit, ceea ce egalează un record deținut de Sandy Collins. Dacă aceasta din urmă a avut nevoie de trei ani ca să ajungă la 17, Rus, fostă campioană de juniori la Australian Open, a înregistrat cele 17 eșecuri consecutive începând cu 21 august anul trecut, când a pierdut la Jelena Jankovic. Anul trecut, Rus ajungea până în turul IV la Roland Garros, dar acum a căzut până pe 156 în lume. 

Și Marcos Baghdatis a apucat-o pe un drum similar. Cipriotul, fost finalist de Slam, are un an de coșmar. Ultima lui victorie la nivel de ATP s-a înregistrat la Rotterdam, cu Gasquet, iar de atunci a suferit 11 înfrângeri consecutive, 10 dintre ele în primul tur. Culmea e că Baghdatis începuse chiar bine anul, din punct de vedere al calității jocului, dar și ca rezultate, el făcând o semifinală la Brisbane pierdută la mare luptă, în tiebreak-ul decisivului cu Dimitrov. Marcos e totuși departe de recordul absolut din ATP, înregistrat de Vince Spadea, care a cedat 21 de meciuri unul după altul, între 1999 și 2000.

Îți place?
Susține Treizecizero
Sprijinul tău e esențial ca să putem produce acest conținut. Susține-ne pentru un jurnalism de sport cât mai relevant și valoros!
Prin cont bancar:

IBAN RO51RNCB0079145659320001

Asociația Lideri în Mișcare,

Banca Comercială Română

Treizecizero.ro Abonează-te la 30-0+
Cele mai noi