Final de primă săptămână: declarații, glume, ironii și rachete rupte

Adrian Țoca | 29 iunie 2013

Prin toată nebunia rezultatelor din prima săptămână, încep să se profileze numele unor jucători pe cale să profite din plin de șansa primită: Laura Robson, Bernard Tomic, Fernando Verdasco, Jerzy Janowicz.

Sfântul forehand. „Forehandul lui Benoit Paire e sfânt: numai Dumnezeu știe unde va ajunge”, sunt cuvintele unui jucător din ATP, jucător pe care ziaristul care l-a auzit spunându-le a decis să-l păstreze anonim. O descriere cum nu se putea mai potrivită pentru jocul francezului care a reușit să nu se ia în serios nici când tragerea la sorți îi oferise un culoar greu de regăsit în alte ocazii. Fără replică la stilul incomod al adversarului, Paire a pierdut însă cu Lukasz Kubot în trei seturi, ceea ce înseamnă că Polonia are în premieră doi jucători în optimile de finală ale unui Slam. După meci, Paire a spus că vrea să plece departe, în vacanță, că nu-i place Wimbledon și că terenurile nu-s în regulă. „Aș fi preferat să joc cu un Nadal la 50 la sută din potențial și într-un genunchi decât cu Kubot. M-a înnebunit!”. Întrebat dacă nu-i e frică de o posibilă amendă, Paire a replicat: „Poate așa își vor putea repara terenurile!”

Dacă vă întrebați pentru ce anume să primească amenda, imaginea principală a articolului și cea de mai jos sunt pe post de răspuns.

Tot sâmbătă, Fernando Verdasco l-a bătut clar pe Ernests Gulbis, 6-2, 6-4, 6-4 și ajunge pentru a patra oară în turul 4 la Wimbledon. Fernando arată din nou bine pe teren, pare focusat și nici tabloul nu arată rău pentru el: următorul adversar este francezul Kenny De Schepper, alt produs al nebuniei de la Wimbledon de anul acesta. Francezul câștigase doar trei meciuri pe tablourile principale ale turneelor ATP în acest sezon, dar iată-l ajuns în optimi la Wimbledon.

Mult mai logică este calificarea lui Mikhail Youzhny. Rusul, un obișnuit al fazelor avansate la turneele pe iarbă, a trecut de Troicki și îl va întâlni pe Murray, în ceea ce s-ar putea să fie un test destul de solicitant pentru Andy.

Alți doi învingători relevanți ai zilei: Laura Robson și Bernard Tomic. Laura începe să confirme așteptările puse în ea, devenind prima jucătoare britanică în turul 4 la Wimbledon din 1998 încoace, în vreme ce Tomic, fost sfertfinalist la Wimbledon, a făcut un meci foarte solid cu Richard Gasquet. Iar mai jos, tweet-ul care descrie cel mai bine problema lui Bernie: aceea că joacă (bine) numai la AO și, ocazional, la Wimbledon:

Andy, în Royal Box. Mai rar să vezi jucători încă angrenați în turneu și care să fie în tribune, pe post de invitați de onoare, cu atât mai mult în loja regală. Andy Murray s-a regăsit în această situație, pentru că a făcut parte din delegația sportivilor britanici cu rezultate remarcabile la Olimpiada de anul trecut și care au fost invitați pe Centre Court. Grupul olimpicilor a fost prezent la Gasquet – Tomic.

Numai Llodra. Francezul și-a atras multe critici după ce s-a retras dintr-un meci de simplu în turul 2, citând probleme fizice, dar câteva ore mai târziu s-a întors pe teren și a jucat la dublu, câștigând alături de Nicolas Mahut. Replica lui Llodra? „Am 33 de ani. Nu mai joc pentru bani. Am destui în cont. Nu-mi pasă despre bani. Joc pentru un trofeu.”

Vina e a… mortului? Wimbledon a stabilit un record cu cele 7 retrageri/abandonuri de miercuri, însă este încă departe de recordul per total, deținut de US Open 2011. Atunci 17 jucători (11 bărbați, 6 femei) au renunțat pe parcursul turneului. Chiar și așa, s-au înregistrat o mulțime de declarații sau aluzii care insinuau că iarba n-ar fi în cele mai bune condiții și că din cauza asta am asistat la atâtea căzături, alunecări, acccidentări și, într-un final, retrageri. Replica unui editorialist englez: „Oricine care cunoaște All England Club va ști că toate acuzele astea sunt o prostie. La fel de bine ai putea să acuzi Rolex că fabrică și pune pe piață ceasuri de mână fără limbă”. În articolul său, jurnalistul evidențiază faptul că fereastra de timp dintre Roland Garros și Wimbledon pur și simplu nu mai este suficientă, raportat la rigorile tenisului de azi. Jeremy Bates, un fost jucător englez, spune că terenurile sunt perfecte: „Iarba e într-o condiție ideală. Nu sunt la fel de sigur că jucătorii din zilele noastre mai sunt obișnuiți cu iarba”. 

Declarații not-boring.

– Tommy Haas, despre vârsta sa: „Nu primesc favoruri pentru că am avut cinci operații de-a lungul carierei. Lucrurile nu merg așa în circuit. Trebuie să-ți câștigi rezultatele. Nu poți să cumperi puncte ATP sau să-ți plătești ranking-ul. Dacă ar fi fost posibil, Gulbis ar fi fost numărul 1 mondial.”.

– Gulbis, dacă Slamurile ar trebui să renunțe la sistemul 3/5 sau nu: „Un Grand Slam este un Grand Slam. Nu există scurtături. Dacă nu faci față, atunci nu faci față. Îmi pare rău, aia e, stai acasă și fă altceva. Grand Slamurile trebuie să aibă cinci seturi, să fie bătaie, sânge, luptă până la capăt, până când cineva moare”.

– Navratilova, despre Kimiko Date-Krumm: „Jucătoarelor mai tinere le tremură genunchii, pentru că nimeni nu vrea să piardă la mamaie. Așa a fost și cu mine. Nici măcar la dublu nu-i convine nimănui să piardă la o jucătoare de peste 40 de ani”. Navratilova este cea mai în vârstă jucătoare care a câștigat un meci de Slam, la 47 de ani. Kimiko Date Krumm a întâlnit-o pe Serena Williams în turul III al turneului feminin. Japoneza are 42 de ani și a făcut semifinale la Wimbledon în 1996, când a pierdut cu Steffi Graf. Apoi a făcut o pauză de 12 ani și s-a întors în circuit în 2008. 

– Sharapova, dacă a fost distrasă de schimbul de declarații cu Serena, de Grigor Dimitrov sau de proiectul Sugarpova: „Am trecut prin multe lucruri în afara terenului de-a lungul carierei mele. Sunt de patru ori campioană de Slam. Am fost numărul 1 în lume. Nu știu dacă se poate spune că mai e ceva care să îmi distragă atenția”.

– Lleyton Hewitt, imediat după ce a fost eliminat, întrebat despre starea sportului australian: „Tocmai ce am pierdut la Wimbledon. Este tot ce am de comentat”.

– Benoit Paire, după meciul cu Kubot: „Mai bine era dacă aș fi jucat cu un Nadal într-un genunchi”.

Catalogările lui Gilles Simon. Francezul a făcut ceva vâlvă, înaintea startului turneului de la Wimbledon, cu o serie de declarații foarte detaliate despre diverși jucători din circuit. Gillou spune despre Llodra și Tursunov că-s cei mai nebuni din circuit („la Roma aruncau cu sticle de apă unul în altul”) și despre Verdasco și Lopez că-s cei mai cocheți și vanitoși – nimic nou aici. Cele mai interesante sunt însă următoarele:

– Ferrer e cel mai subestimat: „Doar de către public. În realitate, dintre jucători nimeni nu vrea să joace cu el. Te face să alergi pe dreapta, pe stânga. Se spune despre el că e rezistent, dar adevărul e că nu el este cel care aleargă, ci tu!”

– Janowicz e cel mai puțin iubit: „Înainte, era Robin Soderling. Nici Stepanek sau Almagro n-au o presă bună, dar cred că Janowicz îi va enerva pe mulți jucători. A avut câteva declarații sau atitudini un pic la limită. Dar este tânăr. Și Berdych a fost la fel la început, iar acum este adorabil”.

– Despre Monfils: „În 2011 l-am văzut într-un club, în plin Roland Garros, iar două zile mai târziu îl bătea pe Ferrer în cinci seturi. La JO de la Beijing cu 10 minute înainte de meciul cu Almagro se încălzea cu un McMorning în mână, dar l-a bătut cu 7-5 în decisiv”.

– Federer e cel mai rapid: „Nimeni nu vorbește despre jocul lui de picioare, dar e un mare punct forte al lui. Întotdeauna joacă pe baseline. Strict defensiv vorbind, cred că Monfils are mai multe vieți. Iar dacă ar fi pe o cursă de 100 de metri, Tsonga ar fi greu de bătut”

– Despre bad losers: „Dacă vorbim despre 'Nu-mi place să recunosc că celălalt a jucat mai bine ca mine', atunci Jo-Wilfried este „câștigătorul”. Asta nu se reflectă în interviuri, dar eu îl cunosc bine. Federer funcționează, de asemenea, un pic în felul acesta. Amândoi se simt atât de puternici încât cred că rezultatul unui meci este în întregime la discreția lor. Încrederea este o calitate, dar care ascunde o slăbiciune: încăpățânarea. Spre exemplu, Federer a refuzat să-și imagineze o altă tactică pentru a contracara jocul lui Nadal la RG, tocmai pentru că era convins că-l poate bate pe Rafa la Paris”. 

– Despre cei mai respectați jucători: „Nadal. Cam pe același palier cu Federer. Djokovic e încă departe de respectul pe care îl primesc cei doi. Dar când Nadal joacă cu jucătorul 100 din lume, pe zgură, și-l auzi zicând că „Nu sunt favorit” îți vine să-l iei la palme. Asta e, probabil, singurul lucru pe care l-aș critica la Rafa”.

Ce mai zice Stakhovsky pe Twitter.

Îți place?
2performant

Cele mai bune jucătoare de tenis sunt la Singapore. Cei mai buni generatori de vânzări online sunt în Affiliate Ranking by 2Performant

Cele mai noi