Federer și Nadal merg mai departe fără emoții: despre "nivelul de bază" în tenis și importanța lui

Mă uitam aseară la interviurile cu jucători şi când am ajuns la Ana Ivanovic, din potopul de cuvinte care alcătuiesc de obicei conferinţele sârboaicei, mi-a atras atenţia: „Am lucrat în offseason mai cu seamă la a-mi ridica nivelul de bază”. Această expresie, „base level”, mi se pare foarte interesantă pentru că denumeşte un concept foarte important în tenisul profesionist: tenismenii nu pot juca tot meciul la acelaşi nivel, ci au un interval în care variază jocul lor. Nivelul lor de bază este cel de la care porneşte meciul. Nu vorbim aici de delicatese, volee luate din şireturi, scurte, passing shoturi din alergare sau smashuri. Vorbim de chestii pe care jucătorul trebuie sa le facă bine la fiecare punct: serviciu, retur şi lovituri de rutină din spate. Asta constituie fundaţia jocului, şi când nu te poţi baza pe ele, toate slice-urile de fineţe din lume nu te mai pot ajuta să câştigi.

De ce vorbesc de acest nivel de bază? Pentru că, uitându-mă la Federer contra Kavcic, m-am gândit că unde a scăzut foarte mult Roger, ce a pierdut în acest ultim an, nu a fost la execuţiile de fineţe, ci la acest nivel de bază. Un nivel de bază ridicat este secretul pentru câştigarea meciurilor. Rafael Nadal exact asta face, şi la antrenament şi în meciuri, a spus-o de nenumărate ori. Încearcă să mențină un nivel de bază cât mai ridicat, cât mai mult timp şi fără întreruperi, sau, cum spune el în engleză: „să joc cu intensitate”. Nivelul de bază nu este spectaculos, dar e sănătos. Poate nu va ajunge în selecţiile gen „Shot of the day”, dar îţi pune un W lângă nume pe tabloul de concurs.

Cu Kavcic (6.2, 6.1, 7.6), Federer mi s-a părut că şi-a regăsit nivelul de bază: a servit bine, apoi a returnat bine şi în schimburi n-a greşit lovituri de rutină. Comentatorii britanici erau încântaţi, lăundându-i fluiditatea şi execuţiile. Dar dacă nivelul tău de bază este acolo unde trebuie, e mai uşor apoi să ieşi cu nişte lovituri spectaculoase care să-ţi închidă punctul. Dacă baza stă în picioare fără lacune, adversarul are mai puţine opţiuni, „nu are unde să se ducă, nicio parte a jocului său nu-i face winners” (aşa cum spuneau prin setul doi despre Kavcic comentatorii).

Cum îţi ridici nivelul de bază? Ivanovic zicea de antrenamente. Ieri, Federer a fost văzut lucrând la antrenament mai cu seamă la serviciul doi din careul din stânga (ad court) şi la retur. Serviciul doi este piatra de temelie a nivelului de bază. „You're only as good as your second serve” zice o vorbă veche din tenis. Returul a devenit esenţial în ultimii ani şi în tenisul masculin, nu numai în cel feminin. Djokovic, Murray şi Nadal şi-au construit carierele pe retur la început, înainte să-şi facă din serviciu o armă. Edberg, un jucător excelent pe serviciu şi retur în anii lui de glorie, cred că este omul potrivit pentru a-i da avânt şi sfaturi lui Federer. Pe lângă aspectul mental şi inspiraţional de a-l avea pe unul din idolii copilăriei sale în lojă, Edberg s-ar putea să fie la fel de preţios pentru Federer ca tactician şi tehnician al acestor două lovituri de temelie. Pentru că „nivelul de bază”, este, aşa cum îi spune şi numele, de bază.

Rafa Nadal nici n-a trebuit să-şi scoată din arsenal mai mult decât acest „nivel de bază” pentru meciul cu tânăra speranţă australiană Kokkinakis (6.2, 6.4, 6.2), Nadal a făcut o chestie foarte inovatoare şi inteligentă de-a lungul anilor: a inclus în pachetul de bază al jocului său spinul. Nu contează cu ce viteză loveşte, dar toate loviturile conţin spin. Şi asta e destul contra unui jucător mai neexperimentat. Australianul a început abia prin setul doi să apuce să pună racheta ca lumea pe serviciile lui Rafa care îi veneau pe rever şi care săreau hăăăt în afara terenului. Nu erau foarte rapide, dar nici nu era nevoie. Spinul era suficient.

Rafa a avut parte de un fel de antrenament cu public, dar vreau sa spun aici câteva cuvinte despre tânărul australian. La 17 ani, slăbuţ şi evident încă în creştere, cu urme de acnee încă vizibile pe faţă, nu cred că se aştepta cineva să-i pună probleme reale lui Rafa. Dar mi-a plăcut atitudinea lui. A făcut tot ce-a putut cu ce avea la dispoziţie (serviciu şi dreaptă bune, rever mai puţin), a luptat şi s-a încurajat atunci când reuşea lovituri bune, şi a făcut un meci decent în faţa unei arene pline împotriva jucătorului numărul 1 din lume. Şi el, şi Krygios, celălalt puşti australian, par nişte jucători mai aşezaţi emoțional şi mai uşor de susţinut decât volatilul şi îndoielnicul Tomic.

Highlights