Educaţional: Este reverul cu o singură mână pe cale de dispariție?

Camelia Butuligă | 21 martie 2013

Educaţional: Este reverul cu o singură mână pe cale de dispariție?

Odată majoritar, reverul cu o singură mână a devenit aproape anacronic azi. Dacă persistă încă, graţie unor jucători ca Federer, nu mai este la modă. Totuşi are încă simpatizanţi care aduc argumente în favoarea sa. O lovitură depăşită? Poate că nu…Preluăm un material via wearetennis.com, care ridică o întrebare interesantă: este reverul cu mână pe cale de dispariţie?  

Reverul său era ciudat, îl lovea cu o singură mână, era o noutate. Cineva îi schimbase lovitura şi mi se părea evident că asta îl va costa scump.” Aşa descrie Andre Agassi în autobiografia sa, “Open”, întâlnirea cu noul rever cu o singură mână al lui “cum îi zicePete Sampras“. Viitorii fraţi inamici ai tenisului anilor ’90 aveau doar 17 ani atunci şi “puştiul din Las Vegas” a simţit aproape un regret pentru acest californian pe care l-a demolat în două seturi la Roma: “Pare un tip de treabă. Dar nu mă aştept să-l văd din nou în circuit.”

“Reverul cu două mâini e mai uşor de învăţat”

Urmând sfatul primului său antrenor, Peter Fischer, un medic pediatru fără cunoştinţe de tenis, dar fascinat de Rod Laver, adolescentul Sampras a abandonat reverul său cu două mâni la 15 ani. O erezie? Nici patru ani mai târziu, “Pistol Pete” l-a umilit pe Agassi în finala de la US Open 1990 – o vctorie a reverului cu o mână asupracelui cu două mâni predat la Academia Bollettieri. 

Ştim cu toţii ce s-a întâmplat apoi. În 1991, în top 10 erau opt jucători care loveau reverul cu o singură mână: Stefan Edberg, Boris Becker, Michael Stich, Ivan Lendl, Pete Sampras, Guy Forget, Karel Novacek şi Petr Korda. 22 de ani mai târziu, Roger Federer şi Richard Gasquet sunt ultimii care rezistă. Reverul cu două mâni a câştigat bătălia. Se pare că a instaurat chiar o dictatură în tenisul feminin, unde trebuie să mergi până la locul 24, la spaniola Carla Suarez-Navarro pentru a vedea un rever în stilul Hénin sau Mauresmo.

Primele succese ale reverului cu două mâini în competiţiile oficiale au apărut în anii 30, o epocă în care australienii Bromwich and McGrath erau văzuţi ca outsideri cu această lovitură aparent împrumutată din baseball. De atunci,  Connors, Evert şi mai ales Borg au luat-o pe acest drum.

La Federaţia Franceză de Tenis (FFT), antrenorul Alain Solvès a scris un eseu pe acest subiect. El crede că evoluţia rachetelor şi racordajelor explică parţial această revoluţie: “Deşi copiii începeau tenisul la vârste din ce în ce mai fragede, rachetele rămâneau la fel. În mod natural, cei mici ţineau racheta cu ambele mâini, mai ales la rever, pentru a avea mai multă forţă”. Fostul antrenor al lui Arnaud Di Pasquale are o explicaţie în plus: “E clar că instructorii de tenis preferă să predea reverul cu două mâini. Odată, pentru că e mai uşor de învăţat, şi apoi copiii au rezultate mai rapid.” 

“Roger mă enervează cu reverul lui tăiat!”

Viziunea pe termen scurt câştigă astfel în detrimentul jocului pe termen lung. Trebuie să recunoaştem că reverul cu două mâini are avantajele lui. A transformat o lovitură care era considerată defensivă pe vremuri într-o armă distructivă de atac. Dar reverul cu o mână nu este încă învins. Rămâne favoritul nostalgicilor şi puriştilor, şi are anumite avantaje când vine vorba de contracararea invaziei lui Djokovic, Murray, Nadal ori Williams. “Cu acţiunea încheieturii, care dă execuţiei o viteză mai mare, reverul cu o singură mână poate găsi unghiuri mai închise. Este şi mai uşor să loveşti volee când ai un rever cu o mână”.  

Paradoxal, pentru că este rar, reverul cu o mână a devenit dificil de gestionat pentru adversari. Câţi nu urăsc micile împunsături tăiate ale lui Roger Federer? După ce a fost învins la Roland Garros în 2009, Gael Monfils a scăpat această declaraţie: “Roger mă enervează la culme cu reverul lui tăiat!” Poate că-i enervează la culme pe jucători, dar câştigă! Ca Sampras, Federer şi-a păstrat reverul cu o mână, în loc să treacă la cel cu două mâini, ca restul lumii. “La cel mai înalt nivel, reverul cu o mână nu este o slăbiciune. Este chiar un avantaj. Uitaţi-vă doar la clasament”.

Dar Federer nu este etern. Când jucătorul cu 17 Grad Slam-uri va decide să se retragă ca să se ocupe de familie şi de avere, cine va prelua ştafeta? Almagro, Gasquet, sau inconstantul Dimitrov? La prima vedere, se pare că dominaţia reverului cu două mâini va deveni copleşitoare. Alain Solvès refuză însă să creadă aşa ceva. În ultimii ani a observat “o revenire a reverului cu o mână” în centrele de pregătire ale Federaţie Franceze. Totuşi, rămâne de văzut dacă şi când va fi descoperit următorul “cum îi zice… Sampras“.

 

 

Voi ce părere aveți? Preferați reverul cu două mâini sau sunteți în categoria nostalgicilor după reverul cu o mână? 

Și ce jucător de rever cu o mână apreciați cel mai mult?

How to

Compilație best backhands

Îți place?
2performant

Cele mai bune jucătoare de tenis sunt la Singapore. Cei mai buni generatori de vânzări online sunt în Affiliate Ranking by 2Performant

Cele mai noi