După succesul OCC-urilor, WTA vrea să permită coachingul din tribune. Yes, no?

Camelia Butuligă | 28 martie 2017
Revoluționar sau...?

Președintele WTA, Steve Simon, vrea să ducă ideea sesiunilor de on court coaching la un nou nivel și să permită coachingul și din tribună. Tot timpul. Va ajuta puterea de decizie a jucătoarelor pe teren sau o va slăbi? Este un exces sau o idee genială și vizionară?

Când WTA a introdus în 2009 sesiunile de consiliere antrenor-jucătoare în timpul meciului, reacțiile au fost împărțite. Fostele glorii și o parte a presei și-au declarat scepticismul: se altera, spuneau ei, o parte fundamentală a tenisului, și anume faptul că pe teren jucătoarea trebuie să găsească singură soluții. Unele foste jucătoare au mers până acolo încât au privit mișcarea ca pe un afront; carevasăzică, femeile nu erau considerate capabile să depășească singure obstacolele fără ajutorul antrenorului, care era, de cele mai multe ori, bărbat.

Nu cred că la baza deciziei WTA a stat misoginismul sau o atitudine condescendentă față de propriile jucătoare, ci dorința de a mări audiențele, mai mici decât la tenisul masculin. On-court coaching a fost văzut ca o oportunitate de a da noi informații despre tactică și strategie direct de la sursă. Inițial, și eu am fost sceptică, dar motivele mele erau altele: mi-era teamă că, știind că vor fi filmați și auziți, atât antrenorii, cât și jucătoarele, nu vor fi autentici și se vor cenzura. Apoi, circuitul profesionist fiind extrem de cosmopolit, mi-era teamă că majoritatea OCC-urilor se vor desfășura în limbi pe care nu le voi înțelege.

Ambele temeri s-au dovedit nefondate până la urmă. La început, da, a fost o ușoară stângăcie în comunicare din partea protagoniștilor, normală în orice situație nouă. Însă destul de repede timiditatea sau reticența au fost anulate de dorința de a profita de cele câteva zeci de secunde pentru a transmite informații urgente și prețioase. Atât jucătoarele, cât și antrenorii au început să se obișnuiască cu ideea OCC-ului și să se simtă în largul lor (unii au început să se simtă prea în largul lor; despre asta, mai jos). Apoi, temerea legată de limba de comunicare a fost rezolvată, paradoxal, tocmai de cosmopolitismul circuitului. Da, sunt jucătoare și antrenori de toate naționalitățile, dar nu deseori întâlnești o pereche jucătoare-antrenor de aceeași naționalitate. Când ai o jucătoare bielorusă și un antrenor francez, limba în care vor comunica este… engleza. În afară de engleză, se vorbește destul de mult în spaniolă, franceză și italiană, limbi pe care noi românii suntem norocoși să le putem înțelege cât de cât. Curios, chiar și în cazul în care nu înțeleg o boabă din ce se vorbește (valabil pentru limbi ca ceha, germana sau rusa) tot mă uit, pentru că poți obține multe informații din limbajul corporal, gesturi și tonul vocii. Cam 90% din informația dintr-o conversație este non-verbală și uneori n-ai nevoie să înțelegi limba pentru a evalua relația antrenor-jucător. OCC-urile dintre Petra Kvitova și David Kotyza erau printre favoritele mele, deși nu pricepeam o boabă din ce spuneau, în afară de ”forehand” și ”backhand”.

WTA-ul a făcut, deci, o mișcare bună mizând pe OCC-uri. Steve Simon, CEO al circuitului feminin, a confirmat de curând că televizarea acestor minisesiuni de consiliere a avut rezultate pozitive asupra publicului telespectator (cei de pe stadion nu aud ce se vorbește). Nu-i nevoie de sondaje de opinie sau studii de piață complicate pentru a vedea asta: e suficient să te uiți la ce succes au in social media clipurile sau GIF-urile cu OCC-uri, mai ales cele cu năbădăi sau mai neconvenționale.

Steve Simon a pus punctul pe ”i”: OCC-urile sunt o modalitate de a-i face cunoscuți publicului și pe antrenori, iar mulți dintre ei sunt adevărate personaje, uneori mai interesanți decât jucătorii. Dacă stai să te gândești, e normal: sunt mai în vârstă, deci mai experimentați și mai înțelepți, și în unele cazuri destul de relaxați ca să nu se mai streseze de ce zice lumea. Contribuția lor este nu numai informativă și utilă, dar uneori de-a dreptul ilară prin onestitate și directețe. Fanii români știu despre ce vorbesc: multe din OCC-urile româncelor au dat naștere la expresii celebre, intrate în folclorul pasionaților de tenis. Știm că trebuie să batem din palmele alea, să ne ducem și să ne câștigăm meciul, eventual punând niște scurte mai lungi sau lovind din prelată.

Fanilor le-a plăcut atât de mult spectacolul din OCC-uri încât au început să le aștepte cu nerăbdare, chiar să le solicite: ”De ce nu-l cheamă pe antrenor, poate o mai trezește, că joacă groaznic!” În plus, am învățat deja la ce gen de OCC-uri să ne așteptăm, în funcție de ce fel de echipă formează jucătoarea și antrenorul. Avem categoria OCC ”calm și echilibrat” (Cahill-Halep), categoria ”simpozion științific” (antrenorul Kuznetsovei), categoria ”telenovela” (Sumyk-Muguruza), categoria ”lucid și la obiect” (Cruciat-Begu) și categoria ”Călin Ciorbagiu” (Ciorbagiu-Niculescu).

 

Dincolo de valoarea de divertisment, care s-a dovedit mai mare decât fusese estimată, OCC-urile au început să conteze tot mai mult în schimbarea dinamicii meciurilor. Antrenorii au devenit din ce în ce mai pricepuți în a comprima informațiile cele mai urgente și relevante în timpul unei pauze, făcând și multitasking: în timp ce vorbesc, dau prosopul, iau sticlele goale și mai schimbă câte o rachetă. Jucătoarele, de asemenea, au devenit mult mai receptive și mai active în conversație. De unde la început vedeai priviri goale și tăceri mormântale, acum au loc foarte des dialoguri animate, uneori în contradictoriu (zilele trecute, Muguruza i-a zis lui Sumyk nici mai mult nici mai puțin decât să tacă dracului din gură; e drept că pare un pic contra-intuitiv: de ce îl mai chemi dacă n-ai chef să auzi ce spune? Și-a cerut scuze în următorul OCC, dar GIF-ul intrase deja în istorie).

Ce vreau să spun este că OCC-urile au început să influențeze curgerea meciurilor și să conteze din ce în ce mai mult în scorul final. Așa de mult, încât Steve Simon vrea să ducă toată treaba la un nou nivel și să permită coachingul și din tribună. Tot timpul.

Eh, aici deja se schimbă lucrurile și aceasta este întrebarea la care vreau să răspundeți cu YES sau NO. E o idee bună sau nu aceasta? Până acum, OCC-urile erau permise o dată pe set plus în timpul pauzelor medicale luate de adversară. Frecvența este deci limitată și alegerea momentului trebuie făcută cu grijă. De asemenea, e limitat și ca lungime de pauza de schimbare a terenului. Acum, în plus față de OCC-uri, antrenorii ar putea fi liberi să strige din tribună sfaturi la orice moment. Steve Simon spune că oricum coachingul din tribună este larg răspândit, în ciuda faptului că este interzis oficial. Pot confirma: la meciurile live la care am participat, am auzit deseori dându-se indicații din lojă jucătorilor. Deci dacă tot se face, de ce să nu oficializăm? Majoritatea celor care nu sunt familiarizați cu tenisul și lumea lui ciudată și excentrică nu înțeleg în ruptul capului de ce antrenorul nu are voie să… antreneze. Nu știu, mai există vreun sport în care comunicarea jucător-antrenor să fie interzisă în timpul competiției?

Dacă WTA legalizează coachingul din tribună, care vor fi consecințele? Meciurile vor fi mai imprevizibile decât sunt deja, cu mai multe schimbări de momentum? Vom vedea mai multe upseturi? Vor deveni antrenorii mai importanți, un fel de al doilea jucător din tribună? Jucătoarele se vor lenevi mental și vor aștepta indicațiile din tribună? Sau va fi invers: enervate de amestecul continuu al antrenorilor, unele vor face cum a făcut Bartoli, care l-a dat afară din tribună pe tatăl său (care îi era și antrenor) în timpul unui meci oficial?

Daniel Dobre ne spunea că la Simona Halep calitatea de căpătâi este capacitatea de a-și lua propriile decizii pe teren, în funcție de intuiție și instinct. ”Orice ai face ca antrenor, nu trebuie să-i iei această capacitate.” Va aprecia o jucătoare ca Simona acest amestec constant din tribună? O va distrage sau o va ajuta? Poate lucrurile vor fi împărțite: unele vor alege să asculte ce li se strigă din lojă, altele le vor da indicații antrenorilor înainte de meci să-și limiteze sfaturile la OCC-urile de pe teren.

Va modifica această mișcare granița dintre teren și tribună? Va ajuta puterea de decizie a jucătoarelor pe teren sau o va slăbi? Este un exces sau o idee genială și vizionară?

Fotografii: Jimmie48Photography

Îți place?
Cele mai noi
  • Sezonul Soranei Cîrstea a luat sfârșit azi cu o retragere în setul doi al meciului cu Cepede din turul 1 de la Luxembourg, la 5-7, 2-3.