Déjà vu | Nole și Stan, campionii meciurilor de poveste. Djokovic merge în finală!

Adrian Țoca | 7 septembrie 2013

Sârbul s-a impus cu 2-6, 7-6, 3-6, 6-3, 6-4 într-un thriller care a trecut de patru ore și care a respectat întru totul scenariul din Australia. Novak își va păstra astfel primul loc în clasament indiferent de rezultatul din finală

 

Se întâmplă rareori ca meciurile memorabile, precum a fost cel din Australia, să primească o continuare pe măsură. Nole și Stan au făcut exact asta: o capodoperă de patru ore turnată după chipul și asemănarea primeia, poate doar cu mici (spre insesizabile) diferențe calitivate. Ca niște regizori care au găsit rețeta succesului la public și nu se grăbesc să renunțe prea ușor la ea, cei doi au urmat cu fidelitate rețeta primului blockbuster: au respectat scenariul și, bineînțeles, distribuția, au picantat replicile, au venit cu intrigi noi (accidentarea, nervii), au mai umblat un pic la suspansul acțiunii, ba chiar au mai adăugat un capitol nou și foarte inspirat (game-ul din setul cinci). Doar luminile, costumele și decorul au fost schimbate cu totul. Finalul, în schimb, a fost același – în dulcele stil hollywoodian, un pic previzibil. Rezultatul? Succes de casă garantat. Dacă Australia a fost un film memorabil primit cu aclamații de către critici, US Open a însemnat un sequel pe măsură, care va fi nominalizat cu siguranță la Oscarurile tenisului în 2013. De altfel, coproducția Serbia – Elveția nu e la primul rezultat de o asemenea grandoare în ultimii ani și, cel mai probabil, nici la ultimul, atâta doar că în sezonul acesta s-a schimbat regizorul din partea elvețiană.


Se spune adesea despre game-urile lungi, complicate, cu multe egalități și răsturnări de situație, game-uri care se întâmplă invariabil în momente-cheie ale meciurilor, că jucătorul care le câștigă va câștiga și meciul. E lesne de înțeles logica unei astfel de construcții, însă de foarte multe ori ea nu se dovedește a fi altceva decât un clișeu foarte uzitat. E cazul deja faimosului game jucat la începutul setului decisiv, un fel de film în film, cu propriul lui scenariu: după 20 de minute de dramă și întorsături de situație care ar merita un review separat, Wawrinka a câștigat game-ul, dar cu ce preț! Elvețianul a pierdut acolo poate ultima fărâmă de energie pe care o mai avea la dispoziție, în vreme ce Novak, care trecuse, până atunci, prin toate stările, începea să urce. Djokovic o fi pierdut game-ul maraton, dar l-a obligat pe adversarul său la un efort atât de mare, încât acestuia i-a devenit imposibil să mai mențină ritmul atât de sus și să-l repete în game-urile următoare. Cu alte cuvinte, pierzi ceva și atunci când câștigi. Câteva minute mai târziu, după ce sârbul a reușit un hold ultrarapid, obligându-l astfel pe Stan să se întoarcă imediat la serviciu, Wawrinka a cedat, consumat emoțional și fizic, iar meciul s-a terminat chiar acolo.


Dar ar fi complet nedrept să rezumăm un meci ca acesta într-un singur game. Ca și în Australia, Wawrinka a început fabulos, cu aerul omului care are ceva unfinished business și vrea să le rezolve cât mai repede. Stan a fost agresiv, dar controlat, răbdător, dar exploziv, inspirat și genial când vine vorba de reverul său de excepție. Dincolo, Djokovic a fost lipsă la apel în primul set. Încordat, neconcentrat, aproape pierdut cu totul la serviciu și complet neinspirat la retur, Novak și-a pierdut serva de trei ori în primul set, în condițiile în care în tot turneul o cedase de doar cinci ori. Ca și la AO, primul set s-a dus incredibil de repede și de clar în contul lui Stanislas, chiar dacă acesta n-a pus decât 36 la sută din primul serviciu în teren. Stan a păstrat ritmul și în cel secund, în care s-a desprins rapid, făcând break-ul în game-ul cinci, oră la care Djokovic adunase deja 20 de greșeli neforțate.

Nu e ca și cum Wawrinka ar fi trăit numai din ele. Stan a avut momente sublime de tenis ofensiv, cu execuții explozive și soluții descurajante pentru Djokovic. Dar cel mai relevant pentru nivelul actual al lui Stan, dar și pentru cât de slab a fost Nole la începutul semifinalei, este senzația că Wawrinka a fost atât de dominant în primele două seturi fără să fie nevoit să joace meciul vieții, așa cum a făcut-o în Australia. Acolo s-a autodepășit. Aici a făcut „doar” un meci foarte, foarte bun, ceva în stilul evoluției din meciul cu Murray: curat, solid, fără cadouri, cu treceri superbe și eficiente din defensivă în ofensivă. Dar n-a avut nevoie să atingă un nivel supraomenesc, așa cum, spuneam, am avut senzația că a făcut-o acum nouă luni. 

În timp ce Djokovic și-a atras un avertisment pentru coaching, apăreau primele semne că sârbul e acasă. După una dintre erorile neforțate cu care și-a cadorisit oponentul, Nole a produs unul dintre acele zâmbete care numai a zâmbete nu arată, dar pe care le afișează deseori când se regăsește într-o postură incomodă. E un zâmbet care s-ar traduce prin ceva de genul “ok, gata cu hârjoana, e timpul să ne apucăm de treabă”. Și, ca un făcut, în același game a venit și rebreak-ul, moment în care tot Internetul își reamintea că, în Australia, Wawrinka a condus cu 6-1, 5-2 și tot n-a fost de ajuns.

Djokovic se trezise deja, și, în pofida altor câtorva puncte superbe făcute de Stan, s-a strecurat cu setul. Vital în economia meciului, vital în contextul în care, de la un ipotetic 0-2 la seturi, e foarte posibil ca o revenire să fi devenit aproape imposibilă.

Câteva dintre cele mai spectaculoase schimburi s-au întâmplat în setul 3, acest moment crucial în viața oricărui meci de 5 seturi. Două dintre cele mai lungi rally-uri, unul de 29, altul de 35 de mingi i-au revenit lui Stan. Puncte numai bune pentru de moral, servite de elvețian la pachet cu game-ul foarte slab făcut de Djokovic la 3-4, un cadou venit aproape din senin. Stanislas a zis merci și a servit setul cu un as. Era 2-1, prima mare schimbare față de scenariul din Australia.

Doar că era aproape imposibil să nu ai sentimentul că Stan e dator cu o cădere pentru acel cadou din setul trei. Iar căderea a venit rapid, în game-ul doi al setului 4. Un pic neglijent, elvețianul s-a trezit condus cu 0-40. Prima minge a salvat-o urcând aproape neglijent la fileu, cumva norocos. Pe a doua, cu un as. A treia a însemnat dublă greșeală. Djokovic mai punea o bucată la lungul drum al întoarcerii. Game-ul imediat următor, servește sârbul: Stan câștigă primul punct, apoi ratează un passing accesibil. Frustrat și obosit, dă cu racheta de pământ, apoi se asigură că o rupe în mâini. Primește punct de penalizare și-l ajută astfel pe Nole să își facă serviciul. Cumva, setul se terminase acolo. A fost mesajul dat sârbului că Stan devenise vulnerabil, cumva sictirit și obosit de presiunea păstrării nivelului atât de sus, atât de mult timp.

Pauza medicală avea să contribuie la pierderea ritmului, iar setul era compromis. Și așa s-a setat contextul pentru decisiv, pentru acel game-monstru, 21 de minute, 29 de puncte, opt mingi de game pentru Stan și cinci mingi de break pentru Nole. Poate cel mai bun game al anului, încheiat cu un mesaj amăgitor în ce privește numele învingătorului.

Câteva minute mai târziu, coproducția sârbo-elvețiană se termina cu același final pe care l-am mai văzut: pentru a treia oară în patru ani, Novak Djokovic revine de la 1-2 la seturi, într-o semifinală jucată la US Open contra unui elvețian. De data asta, n-a mai trebuit să salveze mingi de meci, cel puțin.

Va fi a patra finală consecutivă pentru Nole, și, la pachet, garanția că-și va păstra primul loc și după US Open. Pentru cât timp, rămâne de văzut. Adversarul din finală nu e altul decât Rafa Nadal. E timpul să vedem cine este numărul 1, de fapt. 

Știrea celei de-a doua semifinale: Rafa a pierdut un serviciu!

Semifinala care a urmat show-ului Nole – Stan avea același context: un favorit indiscutabil contra unui one handed backhand la unul dintre cele mai bune turnee ale vieții. Numai că desfășurarea nu putea fi mai diferită. Richard a intrat foarte timorat pe teren, lucru care s-a văzut atât de la primele puncte, cât și din limbajul corpului. Și-a pierdut rapid serviciul, apoi a fost într-o permanentă cursă de urmărire a lui Rafa, însă cumva game-urile foarte bune făcute pe propriul serviciu de francez în primul set au fost umbrite de faptul că ele au venit mereu când n-a fost pus sub presiunea scorului. Când miza a crescut, Gasquet a clacat, chiar dacă în setul doi a reușit să facă lucrurile interesante, ce-i drept, și pe fondul unei scăderi de ritm din partea lui Rafa. Așa a survenit și primul serviciul pierdut de Nadal în tot turneul. Ba, mai mult, la 4-3 în setul secund, Gasquet a avut două mingi pentru un al doilea break, care i-ar fi dat șansa să servească pentru set. Nadal a servit fabulos în momentele respective, apoi a făcut un tiebreak aproape perfect, moment în care orice umbră de suspans s-a pierdut. Credit lui Richard însă pentru că a reușit un meci decent. Rafa, în schimb, are un pește mai mare de prins. Despre finală, vorbim separat.

Articolul se actualizează în cursul zilei. 

Îți place?
2performant

Cele mai bune jucătoare de tenis sunt la Singapore. Cei mai buni generatori de vânzări online sunt în Affiliate Ranking by 2Performant

Cele mai noi