Cum face Wimbledon Social Media și ce jucătoare inovează cu Google Glass la antrenamente

Adrian Țoca | 30 iunie 2013

Deși a pierdut încă din turul 1, Rafael Nadal este cel mai pomenit jucător pe Twitter în prima săptămână a Wimbledon.

Cei de la Wimbledon fac social media mai bine ca oricare alt turneu de Slam. Poate doar Australian Open să se apropie la capitolul acesta de englezi, însă calitatea conținutului produs de Wimbledon pare să se detașeze. Conturile de Twitter și Facebook sunt surse indispensabile de informație pentru orice fan, pagina de Instagram este un must-see, și până și pe pagina de Google Plus se întâmplă lucruri interesante. Evident, nu este de ratat canalul de YouTube al turneului, care produce conținut exclusiv, pune la dispoziție highlights-urile meciurile sau cele mai importante momente de la conferințele de presă. 

Social media face parte din felul în care fanii trăiesc marile competiții sportive din zilele noastre, iar Twitter, îndeosebi, este folosit cu precădere pentru a comenta în real-time ce se întâmplă pe terenurile de la Londra. E interesant de văzut cum s-a vorbit pe Twitter după prima săptămână a turneului, conform datelor oficiale oferite de cei de la IBM, care au analizat peste 1,4 milioane de tweet-uri.

Astfel, de când a început Wimbledon și până acum, cel mai pomenit jucător pe Twitter a fost Rafael Nadal, cu 108.585 mențiuni, din care mai bine de 67.000 au fost făcute luni, când spaniolul a și părăsit turneul, învins de Steve Darcis. Chiar și fără Nadal în turneu, spaniolul a fost în continuare amintit cu o frecvență mult peste medie, astfel că, după prima săptămână, el are un avans de aproximativ 24.000 de tweet-uri asupra celui de-al doilea clasat, Roger Federer. La rându-i eliminat din turneu, Federer a bifat până acum 84.385 tweet-uri. Andy Murray este pe locul 3, cu 73.569, iar Novak Djokovic este pe patru, cu 48,588. Locul 5 este ocupat de Steve Darcis, cu 38.887 de mențiuni.

În ce privește tabloul feminin, tot o jucătoare eliminată ocupă și aici primul loc, ca și în cazul băieților: Maria Sharapova, una dintre cele mai urmărite sportive din lume, a fost amintită în 59.240 de tweet-uri, la o distanță considerabilă de ocupanta locului 2, britanica Laura Robson, care, cu 41.896 de mențiuni, o depășește la limită pe Serena Williams (40.110). Între primele trei și următoarele clasate e o diferență uriașă: Victoria Azarenka, locul 4, are abia 15.213 mențiuni, iar Ana Ivanovic, locul 5, are 9.224.

Nu doar jucătorii au fost discutați, alți câțiva termeni specifici Wimbledon adunând mențiuni semnificative. Cuvinte precum „Minge”, „Căpșuni”, „Țipăt”, „Ploaie”, „Britanic”, „Surpriză”, „Acoperiș” sau „Iarbă” se numără printre cele mai des folosite mențiuni, potrivit monitorizării făcute de organizatori.

În fine, împărțirea volumului de tweet-uri pe zile vorbește de la sine despre felul în care a evoluat turneul. Foarte multe tweet-uri în prima zi, când a fost eliminat Nadal (418.000), apoi o scădere bruscă în ziua a 2-a, pentru ca vârful să se înregistreze, explicabil, în Miercurea Neagră, cu 442.109 mențiuni. Apoi, din nou scădere în următoarele zile.

Cele mai bune imagini de pe pagina de Instagram a Wimbledon

| Sursa

Mattek Sands: soție, campioană de Slam, inovatoare, pată de culoare

Cu siguranță că n-ați uitat-o pe excentrica americancă Bethanie Mattek-Sands, faimoasă pentru ținutele ei colorate, pentru ciorapii până la genunchi și coafurile ieșite din tipare. Dar pentru români, Bethanie mai e cunoscută și pentru faptul că a fost coechipiera lui Horia Tecău în ceea ce a fost singurul titlu de Slam reușit de român până acum, titlul de dublu-mixt la Australian Open 2012.

Bethanie este obișnuită să șocheze pe teren și în afara lui, motiv pentru care mulți au denumit-o o Lady Gaga a tenisului, dar ultima ei experiență este mai mult decât o simplă nebunie. Nu, nu faptul că și-a vopsit părul în verde și albastru cu ocazia Wimbledon 2013 (felul ei de a răspunde la obligația de a purta numai alb pe iarba londoneză), ci faptul că a devenit prima jucătoare care folosește, experimental deocamdată, Google Glass, inovatorul device care arată ca o pereche de ochelari normali, dar care funcționează precum un smartphone.

Americanca folosește Google Glass pe post de asistent personal, pentru to-do lists, browser sau video camera, filmându-și antrenamentele dintr-o nouă perspectivă. Mattek-Sands a purtat ochelarii și la petrecerea jucătorilor, nedespărțindu-se de ei la vestiare, sală de forță sau terenurile de antrenament, atrăgând curiozitatea celorlalți jucători.

„Când am aflat despre ochelari, m-am gândit că va fi foarte tare să filmez dintr-un astfel de unghi, să văd mai apoi ceea ce văd ochii mei atunci când lovesc mingea”, spune Bethanie, care a folosit apoi imaginile obținute pentru a analiza pe calculator detalii precum punctul de contact, timingul la minge sau poziționarea capului. „Suntem mereu în căutarea unor mici detalii care să te facă un jucător mai bun, iar grație ochelarilor avem o perspectivă care n-a mai fost folosită niciodată până acum. Este un asistent de antrenament foarte spectaculos”. 

Pe termen lung, potențialul Google Glass în tenis ar putea fi mai mare decât ne închipuim acum, nu doar pentru jucători, ci și pentru fani, care i-ar putea folosi pe teren pentru a accesa statistici în timp real, filma meciurile sau, cine știe, ca să vadă meciurile chiar cu „ochii” jucătorilor. 

Mattek-Sands nu a avut mare succes la Wimbledon, fiind eliminată în primul tur, dar americanca în vârstă de 28 de ani a avut un sezon de zgură mult mai solid, cu semifinală la Stuttgart și turul IV la Roland Garros. 

Mai multe detalii despre experiența Google Glass, în clipul următor.

Îți place?
2performant

Cele mai bune jucătoare de tenis sunt la Singapore. Cei mai buni generatori de vânzări online sunt în Affiliate Ranking by 2Performant

Cele mai noi