Cum a ajuns expresia Vintage Federer de modă veche. Sau cum poți răspunde la întrebarea-întrebărilor: joacă Federer astăzi cel mai bun tenis din viața lui?

Andrei Năstase | 13 septembrie 2015

Paradoxal, într-un an în care Djokovic a câștigat deja Australian Open și Wimbledon, a jucat finala Roland Garros și s-a calificat fără emoții în ultimul act al US Open, jurnaliștii și iubitorii tenisului caută să demonstreze că Federer nu a jucat niciodată mai bine decât azi.

Încă de la semifinala de la Wimbledon, pe care Federer a câștigat-o înaintea britanicului Andy Murray, după un joc excepțional – chiar și după standardele lui Federer – o întrebare a pornit să-i bântuie pe iubitorii de tenis și să-i încânte pe cei care îndrăgesc statistica și clasamentele de orice fel: este Federer de azi mai bun decât cel din perioada 2004-2007, când aduna titluri de Mare Șlem just for fun – așa cum comenta recent un gazetar american? Dacă s-ar întâlni Roger de azi cu cel de atunci? Dacă s-ar întâlni cu cel din 2009, oare cine ar învinge? Dar cu cel din 2012?

De multe ori, să încerci un răspuns la întrebările acestea înseamnă să patinezi pe o gheață subțire, cu riscul să cazi în ridicol. Și totuși.

Victoriile entuziasmante de la Cincinnati – unde Federer a inventat noi lovituri și a spulberat, fără să-și piardă serviciul, vechi adversari, ca Murray și Djokovic – apoi parcursul perfect de la US Open au alimentat și mai tare zarva creată în jurul ideii că Federer ne arată, la cei 34 de ani ai săi, cel mai bun tenis pe care l-a jucat vreodată.

Probabil că miza discuției despre cea mai bună variantă a lui Federer are sens (doar) dacă povestea urmărește evoluția unui joc care a fost considerat, de mai multe ori în istoria ultimilor 11 ani, perfect.  Dar perfect pentru ce? Dacă e perfect pentru a câștiga trofee, atunci modelul din 2004-2007 e greu de scos din uz. Pentru că Federer reprezenta atunci ultimul update pe care îl primea jucătorul de tenis – numit aici generic. Era o variantă îmbunătățită, pe calea evoluției jocului de tenis, față de reprezentanții generației care se pregătea, în anii aceia, să iasă din scena sportului. Federer i-a prins pe Sampras (44 de ani) sau Agassi (45) pe final de carieră, și spre desebire de colegii săi de generație, Roger propunea la jumătatea anilor 2000 un nou model de tenis. Jocul primise un upgrade, iar Federer reprezenta ultima versiune.

Mai târziu, când lumea a început să vorbească despre Big Four, alături de Roger apăruseră, chiar la conducerea tenisului, versiuni mai tinere ale jucătorului modern. Atleți mai bine pregătiți (tot pe calea evoluției) pentru orice update pe care jocul de tenis îl primea în anii aceia sau urma să-l suporte în viitor.

Pus în fața noilor modele de tenismeni, Federer a trebuit să scape de piesele vechi și să își potrivească pe structură arme și armură nouă. Iar restul e istorie: elvețianul s-a bătut și încă se bate de la egal cu orice alt competitor și, mult mai important, jocul lui rămâne una dintre cele mai frumoase expresii ale sportului nostru. Dacă gândim tenisul așa, ca pe o aplicație tehnologică, înseamnă că jucătorii sunt programe care funcționează mai bine sau mai rău cu cerințele sistemului (citește – cerințele jocului de tenis). Or, modelul de azi al lui Federer este mai bine pregătit pentru tenisul de azi, așa cum Federer din 2004 era mai bine pregătit pentru tenisul de atunci.

Asta ar închide, dar nu ermetic, discuția despre modelul ideal.

Rămân, însă, în picioare toate celelalte aspecte. Unele țin de ceea ce americanii numesc soft ciment – adică, lucrurile pe care e greu să pui degetul și sunt mult mai dificil de măsurat: e mai frumos jocul lui Federer azi decât în trecut?

Altele, datorită avansul tehnologic devin mult mai simplu de măsurat, iar asta conduce la răspunsuri ușoare și sigure, așa cum este afirmația lui Tom Perrotta (pentru WSJ). Perrotta nu știe dacă Federer joacă cel mai bun tenis din viața lui, dar e convins că reverul lui Roger nu a fost nicicând la fel de bun. Și autorul are câteva argumente cu greutate: în primele cinci meciuri, Federer adunase 42 de erori neforțate cu backhand-ul. Dintre acestea, doar două lovituri cu rama. Or, pentru orice iubitor de tenis, rama de rever a lui Federer devenise, mai ales în ultimii ani, la fel de cunoscută ca lasoul pe care Nadal îl descrie cu forehand-ul.

Inclusiv Federer spune că lovește backhand-ul mai bine. Crede că asta se datorează noii rachete, care are suprafața de lovire ceva mai mare decât precedenta. “În plus”, spunea Federer, “cred că reușesc cele mai bune voleuri din ultimii zece ani.”

Într-adevăr, comparat cu ediția de anul trecut a turneului de la New York, Federer a urcat mai mult la fileu (plus 14%) și are un procentaj mai bun acolo. În semifinala cu Wawrinka, unul dintre cei mai capabili jucători de passing din circuit, Roger a urcat la fileu de 28 de ori și a câștigat 22 de puncte. Asta înseamnă aproape 80% – imens pentru un jucător care ia drumul fileului atât de des.

Mai important, specialiștii – între care Darren Cahill, Brad Gilbert sau Mats Wilander – spun că Federer servește la fel de bine, dacă nu cumva mai bine decât în perioada 2004-2007. Elvețianul nu și-a pierdut decât accidental serviciul în ultimele 11 meciuri, iar în timpul acesta la retur s-au găsit Djokovic, Murray sau Wawrinka. Pentru cei care susțin că Federer traversează (din nou) cea mai bună perioadă din cariera lui, măcar prin joc, dacă nu prin rezultate, statistica oferă o bună susținere.

Însă Federer spună că marele câștig din ultima perioadă este curajul; are din nou încredere să aleagă loviturile cele mai grele, cu procentaj scăzut de reușită, un obicei la care renunțase în ultimii ani, inhibat probabil de adversari ca Rafa Nadal sau Novak Djokovic. “Sunt din nou capabil să mă distrez pe teren; să joc tenis în termenii mei”, spunea Federer înaintea scurtei semifinale pe care a câștigat-o în fațalui Stan Wawrinka.

Și în vreme ce distracția lui Roger e greu de cuantificat statistic, recentele sale isprăvi i-au inspirat pe mulți (autori și autoare deopotrivă) să încerce să exprime în cuvinte ceea ce el arată cu atâta har pe teren. Așa au apărut recent, după o pauză destul de lungă, câteva articole grozave.

Este dovada că tenisul lui Federer este în stare din nou să inspire și să traverseze bariera sportului. Însă nimeni nu poate spune dacă Roger este mai bun decât a fost vreodată.

Și chiar dacă este, s-ar putea să nu fie de ajuns pentru al 18-lea lui titlu de Grand Slam.

Îți place?
Susține Treizecizero
Sprijinul tău e esențial ca să putem produce acest conținut. Susține-ne pentru un jurnalism de sport cât mai relevant și valoros!
Prin cont bancar:

IBAN RO51RNCB0079145659320001

Asociația Lideri în Mișcare,

Banca Comercială Română

Treizecizero.ro Abonează-te la 30-0+
Cele mai noi