Confortul victoriei inevitabile: Simona crește nivelul, o învinge iar pe Pliskova

Adrian Țoca | 18 martie 2015

Simona Halep s-a calificat pentru al doilea an consecutiv în sferturile de finală de la Indian Wells.

Simona Halep a produs în optimile de finală cel mai bun meci al ei de până acum în turneu, făcând să pară ușor un meci cu o adversară altminteri dificilă, una dintre jucătoarele cu rezultate excelente în 2015. A fost 6-4, 6-4 în o oră și 17 minute cu Karolina Pliskova, a doua victorie în tot atâtea turnee asupra cehoaicei, numărul 4 în Road to Singapore. 

La 5-3 în setul doi, Simona a dat să se îndrepte spre fileu, aproape sărbătorind victoria, fără să realizeze, evident, că meciul nu e gata și pe tabelă, deși era gata în ochii oricui îl urmărea cu o urmă de obiectivitate. Atât de adâncită în transă era românca. A realizat imediat ce se întâmplă și s-a ascuns în spatele terenului pentru o scurtă chicoteală nevinovată și o regrupare rapidă; apoi, la următorul serviciu, a închis autoritar meciul, cu un alt winner down the line, de data asta cu dreapta. Dar episodul cu pricina, numai bun pentru a deveni viral precum episodul similar avându-l pe Federer drept protagonist, arată mindsetul din acest meci al Simonei: concentrată 100 la 100, perfect conștientă de ce are de făcut, implicată, activă. De neînduplecat, în sensul bun al cuvântului.

Intrată deja în turneu după două meciuri cu obstacole, Simona ne-a reamintit două lucruri importante: cât de mult contează matchup-ul în tenis și cât de greșit e să anticipezi outcome-ul unui meci bazându-te numai după ce s-a întâmplat în precedentul. Faimosul “niciun meci nu seamănă cu altul” nu e limbă de lemn, e printre adevărurile universal valabile ale acestui meci.

Sau poate că jocul de azi a semănat, totuși, cu un altul. Dar în niciun caz cu cel cu Lepchenko. A adus simțitor cu finala de la Dubai, câștigată tot cu un scor strâns care nu spune corect povestea. Două victorii în două turnee consecutive, și iată cum putem spune că a apărut, în sfârșit, prima jucătoare de tip big-hitter cu care Simona adoră să joace.

Numărul 3 mondial a avut un plan clar: să returneze lung și agresiv și să o păstreze pe Pliskova în mișcare în fiecare schimb; ceea ce s-a întâmplat, românca impunându-se în marea majoritate a raliurilor lungi. „Știam la ce să mă aștept”, a comentat Simona, ulterior. Iar confortul mental al unui plan bine executat este inestimabil într-un turneu în care surprizele se succed cu repeziciune. 

Bonusul zilei a venit însă de la serviciu. Simona a servit extraordinar, câștigându-și confortabil multe jocuri pe serviciu, la adăpostul unor first serves cu plasament foarte bun, returnate scurt de Pliskova și transformate cu ușurință în puncte. Foarte determinată să nu lase nimic, Halep a întors două game-uri de la 0-30 în setul secund și n-a făcut decât maxim un game slab pe tot parcursul meciului, și acela într-un moment neutru, la 2-1 în primul set. Ca la Dubai, Simona a profitat din plin de partea statică a jocului cehoaicei, incapabilă să anticipeze și greoaie în blocstart, drept urmare țintuită în teren la o sumedenie de mingi; ceea ce înseamnă că Halep n-avea neapărată nevoie să ia liniile la țintă ca să facă punct.

Când Simona n-a putut construi cum și-ar fi dorit, a primit destul ajutor și din partea adversarei. Pliskova rămâne dependentă de jocul ei unilateral, de tipul go big or go home, dar care îi lasă prea puțin spațiu de manevră în fața unei jucătoare atât de competente la retur precum Simona. Karolina a comentat despre acest aspect al matchup-ului lor după finala de la Dubai, unde a luptat spectaculos și a făcut meciul interesant pe final, spunând că simțea pe teren că ar fi putut juca ore în șir, că Simona ar fi continuat să găsească o cale de a-i returna serviciul și puternicele groundstrokes.

Dar diferența s-a făcut însă în principal la capitolul mental, acolo unde Simona o domină deja cu autoritate pe Karolina. Cu amintirea finalei respective încă proaspătă, Pliskova a părut rapid dezarmată și, afară de două-trei schimburi, n-a mai excelat în apărare ca la primul meci, lăsând impresia că nu crede că ar putea găsi o cale peste apărarea româncei. Asta se traduce și prin presiunea pusă pe game-urile jucate pe propriul serviciu (procentaj de 57 la sută, câteva game-uri foarte încordate, dublă greșeală într-un moment cheie în setul doi). Sigur, și-a făcut porția de winners, a impresionat din nou prin ușurința cu care lovește fără avertisment, cu viteza și forța cu care ia mingea, dar, contra Simonei, Pliskovei îi va fi tot timpul spre imposibil greu să compenseze cu suficiente winners rația de erori neforțate, inevitabil foarte mare.

În fapt, nici la winners lucrurile nu au stat prea disproporționate. Dinamică în mișcare și explozivă în special în partea a doua a meciului, Halep a încheiat jocul cu 17 winners vs 23 ai cehoaicei, cu 21-33 raportul de UE. Printre loviturile direct câștigătoare, Simona a mai adăugat câteva highlights la colecția cu bunătăți la acest turneu, la ale cărui condiții jocul ei răspunde încă o dată foarte bine.

“Am un retur bun, de aceea pot câștiga contra ei. Am multă încredere acum și asta e cel mai important. Lupt pentru fiecare punct. Ați văzut, crezusem că meciul e gata la 5-3. Mă simt încrezătoare acum”, a comentat Simona la conferință (toate declarațiile, aici) despre un matchup care tinde să alunece în direcția în care merge marea majoritate a meciurilor lui Federer cu big-serverii din ATP. Sigur că e încă devreme, dar după două victorii solide, atât pe hard rapid, cât și pe hard (foarte) lent, Simona își asigură un ascendent moral relevant în perspectiva următoarelor meciuri cu Pliskova, mereu util de avut contra unei posibile colege de Top 10. Pentru că vor mai fi, cu siguranță, destule întâlniri directe, și e de văzut cu ce ajustări va veni data viitoare Pliskova.

Între timp, Simona are motive serioase de optimism. Ca în atâtea alte ocazii, jocul ei se dezvoltă promițător pe măsură ce turneul avansează, iar ea survolează cu bine momentele dificile. Iar între ea și o reîntâlnire cu Serena Williams, adevărata finală a competiției, nu mai stau în cale decât Carla Suarez Navarro și surprinzătoarea Timea Bacsinszky.

Revedere cu Carla Suarez Navarro

Victoria din turul al IV-lea a fost a 17-a din 18 meciuri jucate în circuitul WTA anul acesta de Simo, care s-a calificat în al patrulea sfert de finală al anului (Shenzhen, AO, Dubai, IW). 

În faza următoare Simona se va reîntâlni cu Carla Suarez Navarro (miercuri, nu înainte de ora 22:00, ora României), una dintre jucătoarele pe care le-a întâlnit des până în urmă cu un an. Bilanțul meciurilor directe dintre Simo și jucătoarea spaniolă este de 4-4, dar cel mai recent s-a jucat în 2013, la New Haven, când românca s-a impus în trei seturi. Pe hard, Simona conduce cu 3-1.

 

Îți place?
Susține Treizecizero
Sprijinul tău e esențial ca să putem produce acest conținut. Susține-ne pentru un jurnalism de sport cât mai relevant și valoros!
Prin cont bancar:

IBAN RO51RNCB0079145659320001

Asociația Lideri în Mișcare,

Banca Comercială Română

Treizecizero.ro Abonează-te la 30-0+
Cele mai noi

I really look forward to being back in Doha next year 🙏

Sending you my best wishes for a safe and successful week @QatarTennis 😊 https://t.co/ojaYTyiXr8