#18 pentru Federer! Roger îl învinge pe Rafael Nadal, câștigă marea finală Australian Open și se bate de-acum cu istoria!

Camelia Butuligă | 29 ianuarie 2017

Revenirea lui Federer este completă! După o pauză de cinci ani, Roger câștigă Slamul cu numărul 18. Că titlul din Australia vine după o finală imensă cu marele său rival, Rafa Nadal, e cu atât mai special. A fost 6-4, 3-6, 6-1, 3-6, 6-3 pentru Roger, într-un meci care a oferit, ca de obicei, de toate: realizări incredibile și greșeli simple, momente de intensitate apăsătoare și rare perioade de respiro. Cu Federer impecabil în seturile unu și trei, cu Nadal neiertător în seturile doi și patru, meciul și-a cerut, cum altfel? – superba și costisitoarea bătălie din decisiv.

2017 se anunță la fel de nebunesc la 2016, dar în sensul bun. Să vedem: după ce au ratat perioade mari anul trecut din cauza accidentărilor, Rafael Nadal (30 de ani, cap de serie 9) și Roger Federer (35 de ani, cap de serie 17) ajung în finală la primul Slam la care participă în 2017. Federer câștigă în cinci seturi, devenind cel mai în vârstă câștigător de Slam de la Ken Rosewall, primul jucător care câștigă un Slam învingând patru adversari din top 10 de la Mats Wilander încoace (RG82) și câștigând pentru prima oară în cariera sa trei meciuri de cinci seturi în același Slam.  

A fost un clasic? A fost. Poate nivelul jocului nu a fost stratosferic de la început la sfârșit (deși au fost bucăți mari când cei doi au jucat bine concomitent, mai ales în setul 5), dar din punct de vedere al contextului mai larg (accidentările lor recente. istoria lor comună și miza finalei pentru ambii), acest meci a fost un clasic. Nu mai vorbesc de micile tușe (he) care i-au dat savoare, cum ar fi faptul că Federer, faimos pentru aversiunea sa față de Hawkeye, cât și pentru faptul că pierdea matchpointuri cu neforțate de dreapta, a câștigat azi meciul cu un winner de dreapta pe care Hawkeye l-a arătat pe linie. 

Încă de la început, acest Fedal a avut o vibrație diferită față de cele anterioare, și motivul a fost că Federer a venit cu o tactică diferită. Rafa a jucat din punct de vedere tactic ce juca de obicei cu Federer (dacă nu-i stricat, de ce să-l repari?): un-doi-uri alcătuite din servicii cu exteriorul și drepte câștigătoare, atacarea serviciului doi, lungirea punctelor prin defensivă excelentă și mai ales, pressing înalt pe reverul lui Federer. Însă Federer a făcut niște ajustări majore în planul de joc, ajustări care au dat roade și care m-au făcut să-mi spun, în setul unu: ”Are o șansă să câștige dacă nu-și pierde mințile.” Urma să am dreptate: Roger a câștigat, deși și-a pierdut mințile temporar în setul 2, apoi în 4 și la începutul decisivului. Însă spre deosebire de celelalte Fedaluri de 3 din 5, când odată pierdute, mințile și loviturile lui Federer pierdute rămâneau, cumva, Roger a reușit să se redreseze și să-și aducă aminte de tactica câștigătoare din setul 1. Să vedem care au fost elementele esențiale ale acesteia. 

1. Serviciul. Când lui Federer îi merge serviciul unu, viața e mai ușoară pentru el. Serviciul este fundația jocului său și când nu merge totul este de două ori mai greu. Azi: 20 de ași, 3 duble, 67% cu primul dintre care 76% câștigate, 49% câștigate pe al doilea. Fundația a fost la locul ei.  

2. Reverul. De-a lungul acestui AO, reverul lui Federer a înregistrat performanțe notabile comparativ cu alte Slamuri din trecut. Câte winnere de rever a făcut Federer până la finală de-a lungul anilor? La Wimbledon 03 și 04: sub 40. La US Open 2015, 44. Acum? 62. Câte a făcut azi? 14, față de doar 3 ale lui Rafa. Cum de a făcut Federer atâtea puncte cu reverul? În primul rând, a redus sliceurile și a lovit drive-uri sănătoase, atât la retur (multe câștigătoare, mai ales pe serviciul doi)  cât mai ales în schimburi. L-am văzut chiar, minunea minunilor, ieșind din încercuirea clasic nadaliană de mingi înalte și cu spin și pleznind revere câștigătoare în cros contra dreptei înfricoșătoare a lui Rafa. Nu de fiecare dată, dar de suficiente ori cât să conteze când s-a tras linia. Nu în ultimul rând, Federer a variat imprevizibil plasamentul, atacând-i la rândul său reverul lui Rafa în mod repetat în schimburi în lung de linie, un pattern de joc care l-a prins de câteva ori pe Rafa pe contre-piedDimitrov a folosit în semifinala sa revere adânci, înalte și pe centru atunci când era țintuit pe backhand: a fost o tactică smart, pentru că nu-i dădea unghiuri lui Rafa și nu-l lăsa să facă pasul periculos în teren. Federer a folosit și el ideea azi. Aș spune că schimbarea tactică a reverului a fost unul din elementele cheie ale victoriei.  

3. Imprevizibilitatea urcărilor la fileu. Rafa este cel mai bun pasator din alergare, iar în trecut, când Federer abuza de urcările la fileu, devenea previzibil și Nadal era mereu pregătit să-l paseze. Azi, Roger a alternat urcările cu punctele din spate (29 de puncte din 40 de urcări). Rafa a făcut doar 6 winnere din passinguri 

4. Scurtarea punctelor din spate. Punctele lungi au fost mereu moarte sigură pentru Federer, indiferent contra cui juca, dar în special cu Nadal. Azi în setul patru, cel mai lung punct care se jucase avusese 17 lovituri. Durata meciului, decentă pentru un meci de 5 seturi, este de asemenea un indicator al scurtimii punctelor.  

5. Forehandul. Au fost neforțate cu terenul gol din poziții favorabile, au  fost goluri mentale și decizii discutabile, și la trasul liniei, raportul winners-neforțate cu lovitura de dreapta a fost favorabil lui Rafa (26-28 vs 19-14), însă forehandul lui Federer n-a mai fost bomba cu ceas de pe vremuri, care se dezintegra când îi era lumea mai dragă. O ajustare interesantă mi s-a părut că Federer n-a mai lovit cât a putut de fiecare dată, alegând să plaseze mingea cu viteză mai mică, dar suficientă pentru a face winner. Mult mai nuanțat.  

Cam asta a fost tactica. Însă vorba ceea, planul e simplu, execuția e grea. La conferință, Federer a spus că planul de joc a fost bazat pe ideea că ”cei curajoși vor fi răsplătiți” și că în setul 5 și-a zis că, măcar dacă pierde, va pierde atacând. Și într-adevăr, atâta timp cât a executat planul de joc bazat pe agresiune smart și varietate, a fost la cârmă. Imediat cum a luat piciorul de pe accelerație și a avut acele lapsusuri mentale din seturile doi și patru, Nadal a profitat. În momentul când Federer dădea gratis greșeli consecutive, Rafa își ridica imediat nivelul de agresiune și începea să preseze pe rever. Aici a fost însă lebăda neagră la care nu m-am așteptat: nu m-am așteptat ca Federer să revină după ambele momente de cădere, și din setul 2 și din setul 4, dar mai ales începutul decisivului, cu breakul cedat repede și cu mingile de break salvate ulterior de Rafa. 

Asta nu era în scenariu. În scenariu era scris că cicatricile începeau să-l doară, amintirile să-l chinuiască și deriva să se continue până la final. Însă azi în decisiv, la 35 de ani și după un deceniu și ceva de Fedaluri, Federer a întors foaia și a scris un nou scenariu; unul în care l-a presat pe Rafa tot decisivul cu mingi de break, până când acesta a cedat, doborât de presiune. Cine ar fi crezut? Federer a jucat nadalian, strângând șurubul și făcând-i break lui Rafa în ultimele două gameuri pe serviciul acestuia, iar apoi, când a servit pentru meci, a apărat (iar a la Rafa) două mingi de break înainte să închidă meciul la a doua șansă.  

”A meritat un pic mai mult să câștige decât mine”, a evaluat realist Rafa la ceremonie. Într-adevăr, azi Federer a fost jucătorul mai inovator tactic și mai inspirat, dar cel mai mult m-a impresionat felul cum a mai omorât niște demoni, luptând până la final, în ciuda faptului că era condus cu 3-1 în decisivul unei finale de Slam de Rafa Nadal. Clișeul acela cum că niciodată nu e prea târziu? Adevărat.   

 

 

Îți place?
2performant

Cele mai bune jucătoare de tenis sunt la Singapore. Cei mai buni generatori de vânzări online sunt în Affiliate Ranking by 2Performant

Cele mai noi