Simona Halep o învinge pe Wozniacki la Dubai, se califică în a doua finală a anului!

Treizecizero | 20 februarie 2015

Simona Halep și-a îmbunătățit bilanțul pe 2015 la 13-1 în circuitul WTA și va juca a doua finală a sezonului, după cea câștigată la Shenzhen.

Simona Halep a trecut peste un start mai puțin reușit în semifinala de la Dubai și a învins-o pe Caroline Wozniacki în trei seturi, 2-6, 6-1, 6-1, pentru a doua victorie din carieră asupra danezei. Simona a răspuns puternic după un prim set în care a fost dominată și a câștigat 12 din ultimele 14 game-uri, încheind meciul cu un rever câștigător în lung de linie. 

Simona și Pliskova nu s-au mai întâlnit până acum. O victorie va însemna recuperarea locului 3 în clasamentul WTA. Meciul se va juca sâmbătă, de la ora 17:00.

Unul dintre tweet-urile care au curs imediat după ultimul punct al victoriei Simonei, acel backhand necontestat în lung de linie, a spus că, după ce a pierdut primul set cu Wozniacki, „Simona Halep takes care of business”. Este cel mai potrivit rezumat a ceea ce s-a întâmplat pe teren, dar, în același timp, fraza e și un fel de compliment deghizat. Ea exprimă normalitatea rezultatului și a revenirii în meci a jucătoarei mai complete și mai capabile să-și corecteze tactica. Mai exprimă firescul superiorității Simonei, așteptată acum să câștige astfel de meciuri și să găsească soluții la situații inconfortabile precum cea din primul set.

Adaptat într-o română colocvială, „takes care of business” poate însemna că, atunci când dai de greu, nu stai să-ți plângi de milă și să te panichezi, ci îți sufleci mânecile și treci la treabă, să rezolvi problema. Într-adevăr, Simona s-a asigurat că startul nefast de meci își primește răspunsul cuvenit și și-a ajustat corespunzător jocul, în drum spre o victorie liniștitoare. “La începutul meciului, n-am făcut decât să lovesc fiecare minge și să produc mult prea multe greșeli. Nu mi-am găsit deloc ritmul”, a analizat Simona primul set. Prinsă în plasa lui Wozniacki, Simona a dansat așa cum i s-a cântat de peste fileu, n-a găsit fluență, n-a variat, a făcut eroare după eroare. Credit ei, daneza a fost aproape fără cusur preț de 30 de minute. Solidă pe serviciu, unde n-a pierdut decât cinci puncte în patru game-uri, Wozniacki a fost agresivă, construindu-și câteva atacuri frumoase, încheiate cu lovituri puternice pe forehand, iar în rest a adunat liniștită erorile de pe serviciul lui Halep. Putea fi dublu break mai devreme, dar Simona a răspuns cu trei winners consecutivi la 1-4. N-a mai făcut același lucru și la 2-5, dar și-a păstrat liniștea și limbajul pozitiv al corpului, semn că depozitul de încredere făcut de victoria la Makarova este exact așa cum era de intuit, adică foarte important. N-a durat mult până când s-au văzut efectele. În setul doi, românca și-a protejat mai bine serviciul (70 la sută procentaj pe serviciul doi, versus 37 la sută în primul set) și a început să returneze mai inspirat, preluând rapid controlul în punct grație unei variații căreia Caroline n-a putut să îi mai răspundă.

Se spune că joci atât de bine pe cât ești lăsat să joci, iar afirmația, pe cât de valabilă în primul set, și-a păstrat conținutul și în setul secund, numai că în sens invers.

“Am știut că trebuie să schimb ceva, că trebuie să-mi deschid terenul mai mult, să joc cu mai multă lungime în lovituri și că nu mai pot să forțez precum în primul set. Planul a funcționat bine pentru mine și n-am făcut decât să continui să îl aplic până la final”, a spus Simona, care s-a întors la traseele pe care le stăpânește atât de bine și a început să o țină într-o permanentă deplasare pe daneză. Un fel de 2014 și ceva în plus, pentru că agresivitatea și forța s-au păstrat, dar au fost însoțite de măsură, de control, de precizie și de constanță, toate asortate cu încrederea că face ceea ce trebuie. Game-urile au început să curgă în dreptul româncei, chit că situațiile tricky au mai existat pe parcurs, în special mingea de rebreak pe care Wozniacki a avut-o la 1-0 în setul secund, moment care a coincis și cu scăderea bruscă a jocului acesteia. Daneza a mai avut o ultimă tresărire în decisiv, când a recuperat un break la 2-0 ajutată și de o dublă greșeală a Simonei, dar era destul de evidentă direcția în care se îndreaptă semifinala.

Declarațiile, dar mai ales punerea lor în practică, vorbesc din plin despre abilitatea în continuare subestimată a Simonei de a găsi soluții. Depășită de evenimente în primul set, numărul 4 mondial a făcut două lucruri. În primul rând, a evitat să apese pe butonul de panică, în vreme ce, dincolo, Caroline și-a chemat inexplicabil antrenorul după un set în care n-avea absolut nimic ce să-și reproșeze. În al doilea rând, Simona a venit cu elemente tactice și tehnice noi, care i-au adus rapid meciul în control. Ieri, făcuse același lucru pe plan mental, încăpățânându-se să nu piardă un duel emoțional teribil, pe care l-a câștigat în cea mai pură manieră sharapoviană (sau nadaliană. Sau ambele). În ambele zile a găsit răspuns, a găsit soluții în fața a două adversare care au început sau încheiat meciurile bine, care au creat probleme, fie în jocul, fie în mintea Simonei. Fără victorii strălucitoare înaintea acestei săptămâni, Simona intră în finala de mâine cu două succese consecutive contra unor jucătoare de Top 10. A 16-a finală a carierei vine într-un moment cum nu se poate mai bun pentru Simo. Ea își confirmă statutul de favorită, într-o săptămână în care a pornit la drum cu destule dubii, multe dintre ele recunoscute franc, la începutul turneului. Acum, după victoria din semifinale, Simona le-a reamintit: “Nu poți să spui niciodată că ești sigură că vei ajunge în finală, dar pas cu pas am reușit să-mi cresc jocul”.

Acum, Halep e la un meci distanță de a-și egala cel mai important titlu al carierei, obținut anul trecut la Doha, în aceeași perioadă a sezonului. Îi stă în față Karolina Pliskova, revelația acestui an, o jucătoare cu un salt fulminant în ultimele 6-7 luni, care va intra în Top 12 de luni. Pliskova, pe care Simona ar fi putut-o întâlni la Sydney, dacă nu s-ar fi retras, corespunde profilului nu tocmai agreat de româncă, dar e de văzut câte resurse mai are cehoaica înainte de finala de mâine (ora 17:00, ora României). Karolina a avut nu doar un sezon supraîncărcat, ci două săptămâne pline, cu semifinală la Antwerp (turneu după care a luat în calcul să renunțe la Dubai) și un parcurs presărat cu meciuri grele aici. Ultimul obstacol trecut, semifinala maraton cu Muguruza, a necesitat trei ore. “Mâine nu va fi doar despre serviciul ei puternic, ci despre toate celelalte. Ea lovește fiecare minge în forță, nu doar serviciul. Dar eu am un retur bun și dacă lupt, pot să câștig. Cred în șansele mele și vom vedea ce se va întâmpla”.

Dacă va lupta – ei, aici n-ar mai trebui să mai fie dubii. Victoria cu Makarova a reconsolidat reputația de luptătoare a Simonei, i-a fortificat încrederea, iar meciul cu Pliskova, deși greu din motive de matchup, îi e în rachetă. O finală mai are și efectul magic al liniei de sosire, dintr-o dată vizibilă, iar românca are mai multă experiență la un astfel de nivel. Obiectivul declarat al Simonei pe 2015, “cât mai multe trofee, să stau cât mai mult în fiecare turneu”, e în grafic. Mâine și-ar putea egala deja totalul de titluri de anul trecut. Și suntem abia în februarie.

Până una-alta, tradiția românească din 2014 se păstrează. Săptămâna și finala. După titlul lui Horia de la Rotterdam, săptămâna aceasta are deja două finale, iar Irina Begu are, mâine, șansa de a o aduce pe a treia.

Lista titlurilor și a finalelor reușite de jucătorii și jucătoarele din România în 2015, ATP și WTA: două titluri  – șase finale

Titluri

Simona Halep – simplu, Shenzhen

Horia Tecău – dublu, Rotterdam

Finale

Monica Niculescu – dublu, Hobart

Florin Mergea – dublu, Auckland

Florin Mergea – dublu, Montpellier

Horia Tecău – dublu, Sydney

Irina Begu – dublu, Rio *

Simona Halep – simplu, Dubai *

* urmează să se joace

Îți place?
Susține Treizecizero
Sprijinul tău e esențial ca să putem produce acest conținut. Susține-ne pentru un jurnalism de sport cât mai relevant și valoros!
Prin cont bancar:

IBAN RO51RNCB0079145659320001

Asociația Lideri în Mișcare,

Banca Comercială Română

Treizecizero.ro Abonează-te la 30-0+
Cele mai noi