Simona Halep a fost suspendată pentru 4 ani!

Treizecizero | 12 septembrie 2023

Simona Halep a fost suspendată pentru 4 ani din tenis, se arată într-un comunicat ITIA. Jucătoarea a anunțat că va face apel la Tribunalul de Arbitraj Sportiv.

Simona Halep a fost suspendată pentru 4 ani din tenis, se arată într-un comunicat ITIA.

Informațiile cheie

» Jucătoarea română a fost acuzată de două încălcări separate ale regulamentului anti-doping, după ce a fost depistată pozitiv la un test din timpul US Open 2022 și pentru nereguli în pașaportul ei biologic.

» Un tribunal independent a ajuns la concluzia că Simona a încălcat regulile anti-doping „intenționat”, potrivit motivării publicate azi de International Tennis Integrity Agency (ITIA).

» Decizia poate fi și va fi atacată cu recurs de Simona. Ea are un termen de trei săptămâni pentru a depune apel la Tribunalul de Arbitraj Sportiv. Potrivit jurnalistului american Jon Wertheim, ea l-a angajat pe Ron Berkowitz, CEO-ul Berk Communications, pentru a-i reprezenta imaginea.

» Dacă va fi menținută la apel la 4 ani, suspendarea va expira în 6 octombrie 2026, când jucătoarea va avea 35 de ani.

» Mai jos: Comunicatul ITIA, reacția oficială a Simonei Halep, reacția ITIA, reacția WTA, reacția lui Patrick Mouratoglou, reacția Agenției Naționale Anti-Doping, reacția lui Darren Cahill.

Comunicatul ITIA:

„ITIA poate confirmă că un tribunal independent a suspendat-o pe Simona Halep pentru o perioadă de 4 ani, în urma încălcării Programului Anti-Doping. Dubla campioană de Grand Slam, în vârstă de 31 de ani, a fost acuzată pentru două încălcări separate. Prima, cu substanța interzisă roxadustat, la US Open 2022, în urma unui test de urină. A doua acuzație este legată de iregularitățile descoperite în pașaportul său biologic. 

Un tribunal independent constituit de Sports Resolutions s-a întrunit pe 28 și 29 iunie 2023 la Londra și a audiat opiniile specialiștilor, care au reprezentat atât ITIA, cât și pe Simona Halep, jucătoarea prezentând personal dovezi în fața curții.

Pe 11 septembrie 2023, tribunalul a confirmat că a găsit-o vinovată pe jucătoare, potrivit articolului 2 al Tennis Anti-Doping Programme, pentru:

– prezența roxadustatului în proba de urină colectată pe 29 august 2022 la US Open 
– folosirea unei substanțe sau a unei metode interzise pe durata anului 2022, concluzie bazată pe colectarea a 51 de probe de sânge oferite de jucătoare prin programul antidoping. 

Tribunalul a primit argumentul Simonei Halep că un supliment ar fi fost contaminat, dar a determinat că cantitatea de supliment consumată nu putea rezulta în volumul de roxadustat prezent în proba pozitivă.

Acuzația de nereguli în pașaportul biologic a fost, de asemenea, menținută, tribunalul declarând că nu există motive să pună la îndoială „opinia foarte fermă” la care au ajuns în unanimitate cei trei experți independenți Athlete Passport Management Unit, care au ajuns la concluzia că explicația pentru neregulile descoperite în pașaportul biologic al sportivei este „probabil doping” [în original: likely doping].

Halep a fost suspendată provizoriu din octombrie 2022, perioadă care i se scade din suspendare, ca atare, suspendarea fostului număr 1 se va încheia pe 6 octombrie 2026. Cazul rămâne subiectul unui apel”.

REACȚIA SIMONEI: „Lupta mea continuă!”

Jucătoarea a postat pe rețelele sociale prima ei reacție după anunțul suspendării:

„Astăzi, un tribunal din cadrul Agentiei Internaționale pentru Integritate în Tenis (ITIA) a anunțat o decizie provizorie în cazul meu. Ultimul an a fost cel mai greu meci din viața mea și, din păcate, lupta mea continuă. Mi-am dedicat viața tenisului. Iau foarte în serios regulile care guvernează sportul nostru și mă mândresc cu faptul că nu am folosit niciodată, în mod conștient sau intenționat, vreo substanță interzisă. Am refuzat să accept decizia de suspendare pentru patru ani și am contestat-o potrivit prevederilor legale.

Într-o decizie de 126 de pagini, tribunalul a admis ambele acuzații aduse de ITIA – un test de urină pozitiv pentru o substanță interzisă și o încălcare a Programului de Pașaport Biologic (ABP). Reprezentanții mei și cu mine am prezentat ITIA și tribunalului dovezi convingătoare în sprijinul apărării mele și am formulat mai multe intrebări legitime cu privire la concluziile la care s-a ajuns în legătură cu dosarul ABP. Deși sunt recunoscătoare să am în sfârșit un deznodământ în fața unui tribunal, după numeroase întârzieri nefondate și cu sentimentul de a trăi în purgatoriu timp de peste un an, sunt șocată și extrem de dezamăgită de decizia acestui tribunal.

Cred într-un sport curat și, în aproape două decenii ca jucător profesionist de tenis, de-a lungul a sute de turnee și două titluri de Grand Slam, am fost supusă la peste 200 de teste de sânge și urină pentru a verifica dacă există substanțe interzise – toate au fost negative, până la 29 august 2022.

Înaintea sezonului pe hard din 2022, la recomandarea echipei mele de încredere și a fizioterapeutului, am revizuit suplimentele nutritive. Niciunul dintre ingredientele enumerate pe aceste noi suplimente nu include substanțe interzise, însă acum știm – și tribunalul a fost de acord – că unul dintre ele era contaminat cu roxadustat. Am fost testată aproape săptămânal după testul meu inițial pozitiv până în prima parte a anului 2023, toate rezultatele find negative.

În ciuda acestor dovezi, ITIA a adus o acuzație ABP numai după ce grupul său de experți a aflat identitatea mea, ceea ce a făcut ca doi din trei experți să își schimbe brusc opinia in favoarea acuzațiilor ITIA. ITIA s-a bazat exclusiv pe opiniile acestor experți care au analizat doar parametrii mei sanguini – care s-au menținut timp de peste 10 ani în același interval. Acest grup de experți a ignorat faptul că nicio substanță interzisă nu a fost găsită vreodată în probele mele de sânge sau de urină, cu singura excepție a unui test pozitiv din 29 august pentru roxadustat, care era prezent la un nivel extrem de scăzut și care, dacă luăm în considerare testul meu negativ făcut cu trei zile înainte de testul pozitiv, ar fi putut fi cauzat doar de o expunere accidentală la roxadustat.

Sunt profund recunoscătoare pentru sprijinul pe care l-am primit din partea familiei mele, a prietenilor și a fanilor tenisului din întreaga lume. Continui să mă antrenez si să fac tot ce-mi stă în putință pentru a-mi reabilita numele în fața acestor acuzații false și pentru a mă întoarce pe teren. Intenționez să apelez această decizie la Tribunalul de Arbitraj Sportiv și să urmez toate căile legale de atac împotriva companiei producătoare a suplimentelor în cauză.

Simona.”

View this post on Instagram

A post shared by Simona Halep (@simonahalep)


Reacția CEO-ului ITIA

„După un proces de audieri complex și riguros, am primit decizia tribunalului independent. Volumul de probe luat în considerare de tribunal pentru această decizie ținând cont de ambele capete de acuzare a fost substanțial. ITIA a urmat procedurile corecte, așa cum am face în orice alt caz individual, în concordanță cu Codul Anti-Doping, îndeplinindu-ne astfel misiunea și responsabilitatea, aceea de a asigura principiul unei competiții corecte. Comisia apreciază în decizia scrisă că au fost urmate toate procedurile necesare”

Înțelegem interesul semnificativ al publicului în acest gen de cazuri și rămânem dedicați să fim pe cât de transparenți putem. O decizie completă va fi publicată”. – Karen Moorhouse, Chief Executive Officer ITIA.


Reacția WTA

„Este de maximă importanță pentru jucători să fie la curent cu regulile Tennis Anti-Doping Program (TADP) și să le respecte. Tribunalul Independent a luat decizia în ce privește cazul Simonei și, sub regulile TADP, decizia poate fi atacată la TAS. WTA va susține deciziile la care se va ajunge la capătul acestui proces și va urmări acest caz cu atenție”.

Reacția lui Patrick Mouratoglou

„E o rușine! Am stat acolo pe parcursul întregilor audieri și decizia asta nu are niciun sens pentru mine! Sunt șocat și sper că TAS, care-i un tribunal independent, spre deosebire de cel care a luat această decizie, va vedea adevărul” (într-un comentariu la postarea de pe Instagram cu comunicatul Simonei)

Patrick a revenit apoi cu un comunicat în nume propriu:

„Nu pot să cred decizia pe care ITIA a luat-o azi în cazul Simonei. Sunt extrem de șocat și am fost șocat pe parcursul întregului an de metodele și de comportamentul unei organizații care se presupune că ar trebui să trateze jucătorii corect și care să încerce să stabilească adevărul. 

Uite ce vreau să spun azi: 

1.Cunosc ce persoană integră este Simona și nu am niciun dubiu că nu a luat niciodată vreo substanță interzisă. 

2.Am stat pe întregul parcurs al celor două zile de audieri cu ea și NU POT să cred că tribunalul al ajuns la această decizie pe baza evidențelor și argumentelor aduse acolo, pe care le-am auzit. 

3.Procesul și ITIA au fost cu totul nedrepte cu Simona și asta e complet inacceptabil. 

4.Sper că Simona va câștiga la TAS, care-i singurul tribunal ce nu este controlat de ITIA. 

Nu cred că ITIA a căutat adevărul în cazul Simonei și nu cred că au tratat-o într-un mod care e acceptabil. Sper că WTA, ATP și PTPA vor face tot ce le stă în puteri ca să schimbe un sistem ce distruge carierele unor jucători nevinovați.”

Reacția PTPA

„În calitate de Asociație a Jucătorilor de tenis profesioniști, susținem cu fermitate și protejăm drepturile jucătorilor în orice situație. Asta include exercitarea drepturilor la un proces potrivit și drepturile la apel în cazurile de anti-doping. Repetatele amânări neexplicate în cazul Simonei Halep sunt în același timp incorecte și inacceptabile. PTPA este cu totul dedicată în a o susține în orice apel viitor, la fel ca pe toți jucătorii care au nevoie de asistență. Precum am indicat în principiile PTPA, vom continua să pledăm pentru proceduri îmbunătățite, pentru binele tuturor.”

Reacția Agenției Naționale Anti-Doping

„În conformitate cu art. 8.5.2 din Programul anti-doping din tenis, Agenția Națională Anti-Doping (ANAD) a primit decizia motivată cu privire la cazul sportivei Simona Halep. 

ANAD este instituția publică din România responsabilă cu implementarea reglementărilor și politicilor anti-doping la nivel național, atât în sportul de performanță, cât și la nivelul sportului recreativ practicat în mod organizat. 

ANAD a participat la audieri în procesul de gestionare a cazului Simonei Halep în calitate de observator, fără a avea dreptul la a se implica în administrarea probatoriului și luarea deciziei”.

„În decizia făcută publică astăzi, tribunalul Sport Resolutions a reținut cele două abateri de care a fost acuzată Simona Halep și anume: prezența în proba de urină și utilizarea substanței Roxadustat, precum și utilizarea unei substanțe sau metode interzise pe parcursul anului 2022, pe baza recoltării și analizei a 51 de probe biologice de sânge oferite de sportivă ca parte a programului pașaportul biologic.

Conform art 10.9.4.1 din TADP, acuzațiile formulate de ITIA, așa cum au fost menționate anterior, au fost gestionate împreună ca fiind o singură abatere, motiv pentru care Tribunalul a impus o sancțiune de 4 ani de suspendare din activitatea sportivă.

Decizia poate fi contestată exclusiv la CAS (n.r. Tribunalul de Arbitraj Sportiv), conform prevederilor art. 13 din TADP.

Având în vedere că România este țară semnatară a Codului Mondial Anti-Doping, ANAD va respecta prevederile din Cod incluse mai jos: 

  • Art. 15.1 din Codul Mondial Anti-Doping – Caracterul automat obligatoriu al deciziilor luate de organizaţiile antidoping semnatare. 
  • 15.1.1 O decizie privind încălcarea reglementărilor anti-doping dispusă de o organizaţie anti-doping semnatară, un organism de apel (Articolul 13.2.2) sau CAS va deveni automat obligatorie, după notificarea părţilor, nu doar pentru părţile care iau parte la procedură, dar şi pentru orice semnatar din orice sport…”. 

Reacția lui Darren Cahill

„Cei care mă cunosc știu ce cred despre toate astea. Susținerea mea pentru Simona e de neclintit. Fii tare, Simo. Povestea asta era clar că va ajunge oricum la TAS în cele din urmă”, a scris antrenorul australian pe Twitter.

Îți place?
Susține Treizecizero
Sprijinul tău e esențial ca să putem produce acest conținut. Susține-ne pentru un jurnalism de sport cât mai relevant și valoros!
Prin cont bancar:

IBAN RO51RNCB0079145659320001

Asociația Lideri în Mișcare,

Banca Comercială Română

Treizecizero.ro Abonează-te la 30-0+
Cele mai noi