Shapovalov îi strică planurile lui Zverev, Nadal câștigă un tiebreak de o jumătate de oră

Radu Marina | 23 ianuarie 2022

Alexander Zverev e învins de Denis Shapovalov și își vede năruite obiectivele, Ash Barty continuă să impresioneze iar Madison Keys s-a reîntors în tenisul mare

Înaintea noului sezon, Alexander Zverev era foarte optimist în ce privește șanse lui la Australian Open 2022. Majoritatea declarațiilor lui au fost îndrăznețe, germanul proclamând un nou Big 3 în acest sezon (el, Djokovic și Medvedev), că e favorit să câștige la AO și să ajungă pe locul 1. Speranțe ce au crescut și mai mult după scoaterea de pe tablou a lui Djokovic.

E adevărat, după sezonul 2021 avut, încheiat cu titlul la ATP Finals, existau suficiente argumente în favoarea unui parcurs lung la AO. Dar, ca de atâtea ori, am aflat încă o dată că în tenis nu există garanții, iar titlurile mari nu vin ușor. Zverev, favoritul 3 (2, post-Djokovic) pleacă de la Australian Open cu o înfrângere dură, pe care el a pus-o pe seama unei zi absolut dezastruoase, în care nimic nu a mers. A fost eliminat, 6-3, 7-6, 6-3, de Denis Shapovalov, favoritul 14, care ajunge acum la trei victorii din ultimele patru jucate contra neamțului. 

Rezultatul îl duce pe canadian în premieră în sferturile de finală la Australian Open și al treilea sfert de Slam al carierei, după US Open 2020 și Wimbledon 2021. Asemănător precedentelor meciuri dintre cei doi, Shapovalov a arătat în repetate rânduri că știe cum să-l joace pe Zverev  și poate jongla cum dorește cu mingile venite de la adversar: i-a tăiat opțiunile pe partea de rever (partea cea mai solidă din jocul lui Zverev), căutând constant reverul în cross scurt, s-a juca cu unghiurile și înălțimile, iar toată această combinație de creativitate și forță nu a făcut decât să-l enerveze pe Zverev, care nu a putut construi nimic și, cu mici excepții, nu a știut cum să apuce acest meci. 

Totul a fost despre Shapovalov și abilitățile sale de a executa lovituri spectaculoase, din alergare, cu top-spin sau plat. Toate aceste combinații – minge înaltă, cu top-spin, în unghi scurt, slice, accelerări brutale – l-au scos pe Zverev din ritmul obișnuit și nu i-au dat vreo șansă să poate reintra în meci. 

“La sfârșitul zilei, trebuie să încerc să joc mai bine. Am venit aici cu obiectivul de a câștiga și poate să devin numărul 1. Dar dacă joc așa, nu merit. E simplu. Cred că după un meci ca acesta, este foarte prostesc să vorbesc despre nr. 1. Cred că trebuie să mă înțeleg mai întâi”, a spus Zverev. 

Tipul acesta de obiective, care nu sunt neapărat nerealiste, nu par să îi facă deloc bine neamțului. Ele par însă nepotrivite, pentru că lasă senzația că sar o etapă. În turneele de Grand Slam Zverev nu stă deloc bine când întâlnește un jucător suficient de bun. Cifrele sunt aproape brutale. A pierdut toate cele 11 întâlniri vs Top 10 în turnee de GS. Și are un bilanț de 4-15 vs Top 20. Fie nu reușește să mențină un nivel înalt de joc pe parcursul mai multor seturi, fie nu reușește să-și dozeze suficient de bine consistența, fie pur și simplu nu ii convine un anumit stil de joc și îi e greu să facă ajustările necesare. Cert e că, în 3 din 5, Zverev se lovește constant de obstacole pe care nu le poate depăși; lucru care nu e neapărat valabil când joacă două seturi din trei.

Revenind la Denis, canadianul tocmai a bifat prima lui victorie vs. Top 5 din 2017 încoace (Montreal, turneul lui de lansare, în meciul câștigat contra lui Rafa Nadal). Și apropo de Rafa Nadal, el va fi următorul său adversar, după ce Nadal a trecut în trei seturi – dar ce prim set! – de Adrian Mannarino. 

Rafa a câștigat cu 7-6 (16-14), 6-2, 6-2, într-un meci de peste două ore, cu un tiebreak în primul set care a durat aproape 30 de minute, în care a revenit de la 3-0 și a salvat patru mingi de set. Rafa merge pentru a șasea oară consecutiv în sferturi la AO și va avea parte de un super meci contra canadianului Denis Shapovalov, pe care îl conduce cu 3-1 la întâlnirile directe. Ultimul duel dintre ei a avut loc anul trecut, la Roma, meci încheiat cu victoria lui Rafa în trei seturi. 

Și celelalte două meciuri de pe tabloul masculin s-au încheiat în minimum de seturi. Într-o formă grozavă în acest început de sezon, Gael Monfils își continuă parcursul eficient, învingându-l, cu 54 de lovituri direct câștigătoare, pe sârbul Kecmanovic, și asta fără un consum inutil de energie, 7-5, 7-6, 6-3. Gael îl va întâlni, în primul lui sfert la AO din 2016, pe Matteo Berrettini. Italianul, care e o mașină de făcut sferturi de finală în Slamuri în acest moment (a ajuns în sferturi în ultimele sale 5 Slamuri), a trecut de Pablo Carreno-Busta cu un scor aproape identic, 7-5, 7-6, 6-4.

Gael și Matteo s-au văzut într-un sfert de finală de Slam și la New York, în 2019, când italianul a câștigat cu 7-6 în decisiv, iar judecând după forma în care se găsesc acum, un final similar de strâns este foarte posibil și de data aceasta.


Keys, specialistă în Australia

Trecând spre tabloul feminin, aici o oarecare surpriză ar fi eliminarea Mariei Sakkari, favorită 5, care a fost eliminată, 7-6, 6-3, de Jessica Pegula. Dar Pegula joacă excelent pe hard de mai bine de doi ani și ajunge în ultimele opt la Melbourne al doilea an la rând. Nici victoria lui Madison Keys, care i-a oprit seria de 8 victorii a Paulei Badosa (6-3, 6-1) nu e inexplicabilă. Și Keys joacă mereu bine în Australia, iar Paula a rămas fără resurse. 

Madison, locul 51 după un 2021 complicat, cu multe accidentări și pauze forțate, e din nou în atenția tuturor. O jucătoare capabilă de multe lucruri pe un teren de tenis, care are forța să distrugă orice adversară într-o zi bună, nu i-a dat absolut nici cea mai mică șansă Paulei: 26 de lovituri câștigătoare, doar 18 erori neforțate, fără să își piardă serviciul. 

Keys se întoarce într-un sfert de finală la un Grand Slam pentru prima dată din 2019, ajunge la 9 victorii la rând după titlul câștigat la Adelaide și e de urmărit cu atenție de aici încolo: tenisul ei e prea puternic. 

Barabora Krejcikova și-a ușurat considerabil munca cu o Victoria Azarenka accidentată, 6-2, 6-2, după un meci în care cehoaica a făcut, încă o dată, ca tenisul să pară atât de ușor și fluid.

Iar Ash Barty n-a avut mari emoții cu Amanda Anisimova în ceea ce a fost un dublu 6-4, după un meci pe care l-a controlat în mare parte. După șase meciuri consecutive, Barty și-a pierdut pentru prima dată serviciul. În setul doi, Anismova a făcut break-ul, a urcat la 2-0, dar acela a fost și singurul moment în care a avut control asupra partidei, reușind să mai câștige până la finalul meciului doar două game-uri. 

Liderul mondial se vede pentru un loc în semifinale cu Jessica Pegula. Cele două se vor întâlni pentru a doua oară, după meciul jucat în 2019 Roland Garros, câștigat în două seturi scurte de Barty.

Îți place?
Susține Treizecizero
Sprijinul tău e esențial ca să putem produce acest conținut. Susține-ne pentru un jurnalism de sport cât mai relevant și valoros!
Prin cont bancar:

IBAN RO51RNCB0079145659320001

Asociația Lideri în Mișcare,

Banca Comercială Română

Treizecizero.ro Abonează-te la 30-0+
Cele mai noi