Preview | E primăvară, e Europa şi e zgură. It’s All About … All

Dana Maria | 12 aprilie 2013

Preview | E primăvară, e Europa şi e zgură. It’s All About … All

M-am conversat deunăzi cu cineva care-mi spunea că o să ia o pauză de tenis până hăăăăăt după Roland Garros. Pentru că, în afară de moarte şi taxe, un singur alt lucru este la fel de sigur în viaţă: dacă-i primăvară şi e Europa şi e zgură (roşie), atunci it’s all about Rafa, you know.

Well, I don’t know. Is it?

Să admitem că la Monte Carlo ar fi all about Rafa. De opt ani la rând, el câştigă şi tot câştigă acolo. Ideea e una singură: între Rafa şi Monte există un zing. Iar cu zing-ul nu te pui. Restul e istorie, iar alte explicaţii inutile. Ca să facă lucrurile şi mai uşoare, the other guy, aka Roger Federer, a decis, ca şi anul trecut, să nu îşi facă apariţia la MC. The other other guy, Novak, s-a accidentat la gleznă, în Cupa Davis, lăsându-ne pe toţi nu numai mască de uimire în faţa spiritului de sacrificiu pe care l-a arătat, în numele echipei şi al orgoliului naţional, dar şi în incertitudine referitor la participarea lui la turneul monegasc. Ca să-i întristeze și mai rău pe organizatori, s-a retras și Ferrer, la rându-i accidentat. Din fericire, pentru a compensa puţin lucrurile, Delpo a decis să vină la Monte Carlo. În ciuda faptului că nu a câştigat niciodată vreun meci aici şi că ultima dată când a fost văzut prin Principat era prin 2009. Un alt wild-card a mers, spre deliciul tribunelor, către d-l Showman-oriunde-oricând-oricum-cu-orice-preţ, Gael Monfils.  

Anul trecut, la Monte Carlo au fost probleme mari cu terenurile, mult prea alunecoase. Din cauza lor, au fost trei retrageri, toate cauzate de probleme la gleznă: a lui Benneteau, în faţa lui Muzz, a lui Monaco în partida cu Haase şi a lui Couberes, în calificări, în partida contra lui Darcis. Ar fi de dorit ca anul ăsta condiţia terenurilor să se îmbunătăţească, că altfel turneul monegasc, și așa, rămas de căruță în ierarhia Mastersurilor, tinde  să devină un decor mult prea periculos pentru a scrie istorie.  

Simona

   

Lăsăm Bucureștiul, despre care vom vorbi, oricum, separat. Urmează Barcelona. Să zicem că şi aici it’s all about Rafa. În capitala Cataluniei, deznodământul, atunci când Nadal a participat, a fost copy-paste de la Monte Carlo. El are aici şapte titluri neconsecutive, pentru că nu a fost la ediţia din 2010. De asemenea, mai este protagonistul unei statistici interesante: în 2005-07-11-12, a câştigat turneul fără să cedeze un set. Mda.  

În afară de Ferrer, care a reuşit contraperformanţa de a pierde, în Catalunia, patru finale în faţa lui Nadal, în 2012, 11, 09 şi 08, vor mai fi acolo Berdych, Gasquet, Raonic şi alţii, pe care-i puteţi vedea într-un filmuleţ drăguţ de prezentare a turneului. În calificări, principalul favorit este letonul zburător, Gulbis. Dacă ajunge pe tabloul principal, şi ar cam trebui s-ajungă, înseamnă că avem sare şi piper garantate. În calificări vor mai fi Carlos Berlocq, Dmitri Tursunov şi Mikhail Kukushkin.

La vecinii din peninsulă, la Portugal Open, nu mai este all about Rafa. It’s all about Juan. El a câștigat titlul de la Estoril doi ani la rând, în 2011 şi 2012, iar întrebarea principală e dacă va reuşi acelaşi lucru şi în 2013. Delpo a avut anul trecut un sezon bun pe zgură. A ajuns în semifinale la Madrid şi a jucat acel sfert de cinci seturi de la Roland Garros împotriva lui Federer. Puţini sunt cei care îl văd ca pe un competitor de calibru pe zgură, însă, în meciul din 2011 din finala Cupei Davis împotriva lui Rafa, Juan l-a pus, în unele momente, cu spatele la zid pe The King of Clay aşa cum puţini au fost în stare să o facă pe această suprafaţă.

Vine la rând Madridul, unde nu e deloc all about Rafa. N-a fost niciodată, nici când turneul era pe hard, indoor, nici de când s-a mutat pe zgură, în Caja Magica. De fapt, sunt multe şanse ca anul ăsta, în capitala Spaniei, să fie all about Roger. El este deţinătorul titlului, pe care l-a câştigat anul trecut jucând pe faimoasa zgura albastră, păstrându-şi calmul pe teren şi în afara lui, în timp ce R&N (fiecare bătut, ironic, de un conaţional care, în mod normal, nu ar fi avut cum să îi bată, respectiv Verdasco şi Tipsarevic) îşi luau tălpăşiţa înspre Roma, într-o trombă de nemulţumiri şi ameninţări cu eterna nereîntoarcere. Lui Federer pare a-i merge bine la Madrid. În total are trei titluri (1 pe hard, 2 pe zgură) şi cel mai mare număr de finale jucate dn istoria turneului (cinci, trei dintre ele pe zgură). Ca o paranteză, aşa cum se întâmplă în fiecare ţară, şi în Spania lumea e înnebunită după Roger. Iar spectacolul verbal şi vizual al scindării între ce spune inima de fan şi se spune mintea de patriot, care are loc în tribune atunci când Roger joacă împotriva unui conaţional de-al lor, în mod special al acelui conaţional, este de toată frumuseţea.

În primul şi-n primul rând, însă, va fi all about Roger pentru că el va apărea pe teren după o pauză măricică, iar toată lumea va fi curioasă dacă strategia sa de planificare a calendarului este cea potrivită. S-a scris foarte mult, în ultimul timp, despre acest subiect. Am scris şi noi. Am văzut şi câteva liste destul de substanţiale de argumente pro şi contra programului lui Federer, scrise cu îngrijorare şi cu speranţă. Sincer, am tendinţa să cred că Federer, tocmai pentru că a atins nivelul pe care l-a atins, ştie cel mai bine ce fel de calendar merge sau nu pentru el. Iar dacă Nadal a câştigat un Masters 1000 pe hard, imediat ce a revenit după o absenţă de opt luni, de ce nu ar câştiga Federer un Masters 1000 pe zgură, după o pauză de două luni?

La Roma, cel mai probabil it’s going to be all about despre cel care va ajunge acolo mai puţin obosit, pentru că turneul din capitala Italiei suferă consecinţele de a urma imediat după Madrid. Iar principala consecinţă este că cei care ajung în fazele superioare la Madrid riscă să ajungă la Roma mult prea obosiţi sau să se retragă. Anul trecut, de exemplu, toată suflarea de la Foro Italico a stat cu teama că Roger va decide să nu participe, în condiţiile în care era foarte obosit. Ceea ce bineînţeles că nu a făcut. Pentru că e Roger şi nu se retrage.

Toată povestea asta cu programarea Romei imediat după Madrid face, însă, şi mai remarcabile performanţele celor care au câştigat cele două turnee back-to-back: Nadal de două ori, în 2010 şi 2012, Djokovic în 2011. Nadal are şi aici recorduri: 6 titluri câştigate, cele mai multe din istoria turneului, din şapte finale jucate, tot cele mai multe din istoria turneului. La fel, are şi cele mai multe titluri consecutive, trei, în perioada 2005-2007. În schimb, Roma este unul dintre cele trei turnee de Masters 1000 (Monte Carlo şi Shanghai fiind celelalte două) pe care Roger nu le-a câştigat. Nu că nu ar fi fost aproape, în acea finală aiuritoare, memorabilă din 2006, câştigată până la urmă cu 6–7 (0–7), 7–6 (7–5), 6–4, 2–6, 7–6 (7–5) de Rafa.

Şi ajungem şi la ceea ce se prefigurează a fi cel mai disputat titlu de Grand Slam de anul acesta: Roland Garros. Mai este o lună şi jumătate până atunci şi multe se vor mai scrie şi se vor mai zice în perioada asta. Dar unele declaraţii de intenţie au fost deja făcute. Djokovic vrea cu tot dinadinsul titlul, pentru a închide cercul şi a face the Career Slam, dacă nu cumva the Grand Slam. Şi are toate motivele să emită pretenţii la Cupa Muschetarilor. Dacă ne uităm pe FedEx Reliability Index, după Nadal, lider absolut al tuturor timpurilor (.946) şi Federer (.882), următorul jucător pe listă, dintre cei activi, este Nole (.810). În ultimii doi ani, Djokovic parcă a fost urmărit de un pic de ghinion la Paris. În 2011, anul în care îl bătea pe Nadal cam peste tot, a dat în semifinale de un Federer magnifique, care i-a blocat accesul în finala cu Rafa. Anul trecut, când l-a bătut în trei seturi pe Federer în semifinală, a dat ploaia peste finală şi i-a stricat lui Nole momentum-ul. A treia oară să fie cu noroc?

Muzz, un underachiever pe zgură, la zero titluri în carieră, vrea şi el un rezultat bun. Încă din februarie, scoţianul declara că anul acesta face din sezonul de zgură o prioritate. A mai trecut de atunci o lună jumătate, dar el nu şi-a schimbat intenţiile. După Miami a declarat, în mare, aceleaşi lucruri: că zgura este „suprafaţa lui cea mai rea”; că poate să joace tenis decent pe ea, dar că trebuie să muncească din greu pe zgură, pentru că n-a jucat de zece luni şi jumătate, drept pentru care îi va lua ceva timp să se obişnuiască; că o să fie dificil, acum că Nadal e prin preajmă, dar că o să facă tot posibilul. Anul trecut, Murray n-a trecut de sferturi în niciunul dintre turneele pe zgură, aşa că are muuuuult loc de îmbunătăţit şi ceva puncte frumuşele de câştigat în clasament, dacă face o figură mai bună.

Trecând de la numărul doi la numărul trei mondial, Roger nu a spus deocamdată că ar vrea ceva în particular de la Roland Garros. Oricum nu este nevoie să zică ceva pentru că toată lumea se aşteaptă ca, la orice Grand Slam, Roger să participe ca să câştige. Nu ştiu în ce măsură l-ar motiva un scenariu în care ar câştiga un titlu la Roland Garros într-o finală cu Nadal, dar zău că aşa ceva ar fi în egală măsură unbelievable şi perfect.

Cât despre Nadal, dacă genunchii permit, el mai mult ca sigur va face orice ca să îşi ofere, de ziua de naştere, un cadou cu parfum de RG No 8. Ar putea să-i pună beţe în roate faptul că anul ăsta nu va fi între primii patru favoriţi. Ceea ce înseamnă că ar putea să dea ochii cu Nole/Muzz/Fed încă din sferturi – veste rea şi pentru el, dar şi pentru ei – şi să fie nevoit, pentru a câştiga cupa, să treacă de cei mai buni trei jucători ai lumii în meciuri succesive.

Iar asta va face Roland Garros 2013 un pic mai interesant, un pic mai plin de neprevăzut, un pic mai mult… about all

Îți place?
Cele mai noi

Strașnic comeback! Sabalenka a fost condusă cu 6-0, 4-0, iar Sorribes Tormo a avut și minge de 5-0. De acolo, Aryna a câștigat 12 game-uri la rând 😳

O va întâlni pe Jennifer Brady în faza următoare; Azarenka - Sakkari e cealaltă semifinală la Ostrava.

wta@WTA

12 games in a row 🤯

@SabalenkaA defeats Sorribes Tormo, 0-6, 6-4, 6-0.

#jtbankaostravaopen