Premieră istorică: americanii rămân fără niciun jucător în Top 20

Adrian Țoca | 7 august 2013

Pentru prima oară în cei 40 de ani de existență ai clasamentului ATP, SUA nu mai au un jucător între primii 20 ai lumii.

Luni, când se va face update-ul în clasamentul ATP, vom asista la o premieră absolută în istoria de 40 de ani a clasamentului ATP: niciun american nu va mai fi între primii 20 de jucători ai lumii. Asta după ce, tot într-un august, dar cu trei ani în urmă, s-a întâmplat pentru prima oară ca SUA să rămână fără reprezentant în Top 10. S-a ajuns la situația de acum după ce John Isner, ultimul mohican, a pierdut în turul 1 la Rogers Cup, contra canadianului Vasek Pospisil, cum altfel decât printr-un scor foarte strâns, 5-7, 7-6, 7-6. Big John a pierdut meciul deși a condus cu 4-1 în setul decisiv și cu 4-2 în tiebreak-ul final, situații din care, cu serviciul său faimos, nu prea pierde. Canadianul a avut însă o serie de retururi remarcabile cu care a întors meciul.

Semifinalist anul trecut în Canada, Isner pierde 360 de puncte în clasament, situație care îi anihilează eforturile disperate din ultimele săptămâni de a se păstra între cei mai buni 20 de jucători din lume și de a duce mai departe tradiția americană. În ultimele săptămâni, John a jucat aproape non-stop. A câștigat titlul la Atlanta, în startul sezonului nord-american de hard, apoi a făcut finală la Washington, săptămâna trecută, unde a pierdut cu Juan Martin Del Potro. Dar, cum orice serie are și un sfârșit, el n-a putut evita inevitabilul.

Și vorbim despre ceva inevitabil, pentru că, la urma urmelor, tenismanii americani au cochetat cu ieșirea din Top 20 de ceva vreme. Ba Querrey, ba Isner au reușit să se agațe cu mari eforturi de prezența între primii douăzeci, însă n-au avut niciodată un avans care să le asigure liniștea, nereușind să urce mai sus de locul 18. În plus, niciunul dintre ei nu este ceea ce America își dorește și are nevoie de: un lider, adică. De la ieșirea din prim-plan, apoi retragerea lui Roddick, SUA a suferit în tenisul masculin, pierzându-și din relevanța pe care a avut-o ani și ani, prin unii dintre cei mai mari campioni pe care i-a dat vreodată sportul. Mai îngrijorător este pentru americani că nici viitorul nu se anunță tocmai strălucit. Dacă parcurgem lista celorlalți americani din Top 100, e greu de spus ce se (mai) poate aștepta de la unii dintre aceștia: după Querrey, acum pe 26, următorul este tocmai pe 78, în persoana lui Mardy Fish, cu atâtea probleme personale pe cap încât ar fi aproape nefiresc să se mai aștepte ceva de la el. Apoi vine Jack Sock, pe locul 90, un jucător cu potențial, despre care unii spun că ar aduce cu Roddick, și de la care americanii se așteaptă să preia greutatea de lider pe umeri. Pe 94 e veteranul expert în turnee challenger, Michael Russell, pe 99 e alt veteran, James Blake, iar pe 100 e Steve Johnson. Mai la vale mai sunt alți opt americani înșirați până la locul 134. Printre ei, Ryan Harrison, precedenta mare speranță, acum parcat la locul 104, după ce își făcuse intrarea în Top 50 acum un an.

Că tot vorbeam de viitor, Andy Roddick, ultimul campion veritabil al SUA, e mai îngrijorat de ce va urma decât de ce e acum: „Când îi vezi pe britanici vorbind despre cei 77 de ani pe care i-au avut de așteptat la Wimbledon, îți dai seama că poate am fost un pic răsfățați până acum”.

Montreal, prima zi: cinci canadieni merg mai departe

Dacă americanii suferă, vecinii de la Nord au trăit o zi de grație în debutul Mastersului pe care-l găzduiesc. Nu mai puțin de cinci jucători au trecut de turul 1, o performanță rarisimă pentru o țară care a trebuit, deseori, să-și importe talentele. Pe lângă Pospisil, deja amintit mai sus, au mai trecut Frank Dancevic (l-a eliminat pe Lu), ex-americanul naturalizat Jesse Levine (l-a scos pe Malissse), tânăra speranță Filip Peliwo (a trecut de Nieminen) și numărul 1 canadian Milos Raonic (l-a învins pe Chardy). Ziua grozavă a Canadei a fost completată de victoria unei alte tinere speranțe, de data asta la fete: Eugenie Bouchard a învins-o pe Alisa Kleybanova, care și-a făcut, cu această ocazie, revenirea la nivel WTA după o serie de apariții în challengers/futures.

Rafa, emoții la dublu

Ca și în februarie, când și-a pregătit reintrarea în circuit cu o prezență la dublu, Rafa Nadal a făcut același lucru și la Montreal, unde face pereche pe tabloul de dublu cu Pablo Andujar. Cei doi au trecut de altă pereche iberică, Ferrer/Lopez, 6-7, 6-1, 12-10, cu două mingi de meci salvate în decisiv. Rafa debutează la simplu miercuri, cu Jesse Levine. Tot miercuri reapare și Andy Murray, care a scăpat de un potențial meci interesant cu Grigor Dimitrov, după ce bulgarul a pierdut cu Granollers. 

La feminin, pe un tablou rămas fără Sharapova încă înainte de turneu, apoi fără Azarenka și Robson, retrase de ultim moment, singura noastră reprezentantă a rămas Sorana Cîrstea. Sori a trecut cu Savchuk în primul tur și o întâlnește în seara asta pe Caroline Wozniacki (2-3 în meciurile directe).

Dansul lui Nole

Liderul mondial și-a făcut și el reapariția pe teren post-Wimbledon, și a fost o victorie seacă, 6-2, 6-1 cu Mayer. Ca să mai compenseze un pic pentru lipsa spectacolului, Nole s-a apucat să servească o porție de dans. 

În termeni de tenis însă, hot-shot-ul zilei a venit de la David Goffin. Belgianul a pierdut însă cu Tommy Haas. 

Îți place?
Susține Treizecizero
Sprijinul tău e esențial ca să putem produce acest conținut. Susține-ne pentru un jurnalism de sport cât mai relevant și valoros!
Prin cont bancar:

IBAN RO51RNCB0079145659320001

Asociația Lideri în Mișcare,

Banca Comercială Română

Treizecizero.ro Abonează-te la 30-0+
Cele mai noi