Păcat! Gabi Ruse joacă foarte bine, dar pierde un meci spectaculos cu Coco Gauff

Andrei Năstase | 28 iunie 2022

Gabriela Ruse a trecut foarte aproape de una dintre cele mai importante victorii din cariera ei, însă a pierdut până la urmă cu Coco Gauff, considerată a fi între primele cinci favorite ale acestei ediții de Wimbledon. A fost 2-6, 6-3 și 7-5 pentru Gauff, care va juca în turul secund contra Mihaelei Buzărnescu. A […]

Wimbledon este oferit pe 30-0 de

Gabriela Ruse a trecut foarte aproape de una dintre cele mai importante victorii din cariera ei, însă a pierdut până la urmă cu Coco Gauff, considerată a fi între primele cinci favorite ale acestei ediții de Wimbledon.

A fost 2-6, 6-3 și 7-5 pentru Gauff, care va juca în turul secund contra Mihaelei Buzărnescu.

A fost prima întâlnire dintre Gabi Ruse și Coco Gauff, finalistă la Roland Garros, acum câteva săptămâni, și cap de serie numărul 12 aici. O întâlnire pe care nici Gabi, dar nici Coco, obligată să se apere vreme de două ore și jumătate, nu o vor uita curând.

Nu-mi amintesc să o fi văzut pe Gabi Ruse atât de agresivă. Și chiar dacă Gabi a făcut adesea puțin prea mult, deși a avut peste 50 de erori neforțate azi, mi-a plăcut cum a interpretat rolul acesta de agresoare. Mai ales când a avut liniștea să atace zonele, nu liniile. Că ea a făcut asta mai ales în punctele importante, salvând vreo 20 de mingi de break, asta a fost cu atât mai spectaculos.

Din păcate pentru Gabi, n-a fost și suficient. Dar ea poate culege multe lucruri bune dintr-un meci ca ăsta, în care a fost jucătoarea care a făcut și desfăcut.

*

Pe Terenul 2, unde vântul s-a simțit parcă mai puternic decât în alte zone ale All England Club, Gabi a început cu break, a salvat apoi patru mingi de re-break, pentru un 2-0 care ne-a garantat un început abrupt de meci.

Coco, care încă are doar 18 ani (și face lucruri importante în circuit de vreo trei ani), și-a dat seama imediat că Gabi a venit să joace; și că are argumentele să o încurce.

Vântul i-a dat parcă mai multe bătăi de cap americancei – mai ales la serviciu -, dar Gabi a intrat în teren agresivă, optimistă.

Chiar și când adversara ei a reușit să egaleze la 2, după cel mai lung game al începutului de meci, Gabi a păstrat inițiativa: a returnat apăsat și lung, în șireturile lui Gauff, după care și-a deschis terenul cu prima ocazie. Și a făcut asta de pe ambele părți, lovind din scurt și plat, jos pe genunchi.

Răsplata pentru jocul ei avântat? Patru game-uri la rând și un prim set închis cu multă încredere (hold la zero) pe propriul serviciu: 6-2!

Până aici, timing-ul Gabrielei a fost mai bun. La fel de important, Gabi a fost mai rapidă și în deplasare, dar mai ales în execuții – una dintre condițiile esențiale pentru jocul (bun) pe iarbă, unde mingea nu sare în înălțime, în schimb alunecă foarte jos spre tine.

Gabi a făcut multe erori neforțate (16 față de 11 ale adversarei), însă n-a stat să se gândescă prea mult la ele. Dimpotrivă, s-a încurajat vocal cu fiecare ocazie, iar ocaziile astea chiar au fost numeroase în primul set, 40 de minute în care Ruse ne-a amintit că știe să joace pe suprafața asta.

Așa cum îți amintești, primul ei mare meci – prin care s-a și anunțat în tenisul de top – a fost tot pe terenurile astea, în 2018, când a avut șase mingi de meci contra Agnieszkăi Radwanska, înainte să piardă cu 7-5 în decisiv.

De atunci, Gabi a jucat mai mereu bine pe iarbă.

Și a continuat să fie la conducerea jocului și-n debutul setului secund cu Gauff, când a mai salvat două mingi de break, a avut o bună șansă să câștige pe serviciul advers pentru 3-2, însă n-a făcut-o și a scăpat din mână game-ul următor: de la 40-15, Gabi și-a cedat serviciul și, în loc de 3-3 (sau chiar 4-2 pentru ea), jocul s-a schimbat brusc.

Ieșită dintr-o situație complicată, Coco s-a distanțat ea la 4-2, a deschis imediat umerii (începuse să arate crispare în lovituri) și ne-a arătat ce poate face când are încredere: scurte, voleuri ridicate din iarbă și mingi câștigătoare din alergare, jucătoarea din America le-a făcut pe toate în finalul setului secund, pe care l-a închis cu 6-3.

Decisivul a început cu Gabi la serviciu. Și cu Gabi la conducerea jocului.

Din nou mai agresivă, în continuare curajoasă, ea a legat patru puncte la rând de la 0-30, a deschis setul cu bine și a încercat să pună presiune pe serviciul advers. A și reușit două retururi lungi, a condus cu 30-15, însă a ratat două forehand-uri din preajma liniei de serviciu, ajutând-o pe Gauff să-și țină serviciul.

La 1-1 în setul 3, statistica ne-a arătat deja 35 de greșeli neforțate (unele chiar frustrante) în dreptul Gabrielei. Dublu față de Gauff.

Din păcate, alte trei erori simple au costat-o pe Gabi game-ul următor de serviciu, iar asta i-a dat și mai mare liniște adversarei ei.

Atentă la serviciu și la prima lovitură de după serviciu, Gauff a știut să o lase pe Gabi să adune – în încercarea ei de-a lovi tot mai apăsat – greșeli de pe linia de fund. Și până la 3-1 pentru favorita 12, Gabi a părut iritată de apărarea bună a americancei; și a încercat uneori să facă prea mult.

Poate că a simțit și ea asta, pentru că a jucat mai îngrijit în game-ul al cincilea, a strâns scorul la 3-2, apoi a găsit din nou acele returi lungi, în picioarele adeversarei, mingi care au ajutat-o să facă re-break-ul și să egaleze la 3.

Au fost, în game-ul ăsta al șaselea, unele puncte superb construite de Gabi, care a continuat să atace, dar a știut să atace zonele, nu neapărat liniile.

Din nou cu pumnii strânși, din nou vocală în încurajările ei pentru ea, Gabi a fost jucătoarea mai spectaculoasă în momentele astea. Și mai inspirată.

Cu alte câteva atacuri bune, ea și-a ținut serviciul, a trecut înainte, 4-3, și a părut din nou jucătoarea mai bună. Pregătită să facă (tot) ce trebuie să facă pentru a se impune în acest final tensionat.

Mai ales că Gabi a rămas în continuare jucătoarea care a dictat: ea a greșit, ea a reperat lucrurile cu următorul punct. Iar dinamica asta s-a văzut cel mai bine în game-ul nouă, un game în care Gabi a salvat excelent (în ofensivă) toate cele cinci mingi de break ale lui Gauff, înainte să facă 5-4 și să se așeze la un singur game de mare victorie.

Din păcate, victoria asta n-a venit. Și n-a venit pentru că Gauff a găsit resursele să-i ceară lui Gabi o minge în plus, apoi încă una, până când Gabi a cedat.

La trasul liniei, Gabi și echipa ei trebuie să adune ce-i de adunat din meciul ăsta și să păstreze probabil o parte din agresivitatea pe care Gabi a arătat-o aici.

https://twitter.com/Wimbledon/status/1541797324065751042?s=20&t=7nXuHAgE_C9WI_3BDgrUqw



Îți place?
Susține Treizecizero
Sprijinul tău e esențial ca să putem produce acest conținut. Susține-ne pentru un jurnalism de sport cât mai relevant și valoros!
Prin cont bancar:

IBAN RO51RNCB0079145659320001

Asociația Lideri în Mișcare,

Banca Comercială Română

Treizecizero.ro Abonează-te la 30-0+
Cele mai noi