Naomi Osaka și-a găsit echilibrul și identitatea, iar asta a ajutat-o să treacă la nivelul următor

Radu Marina | 20 februarie 2021

Nu i-a fost tocmai ușor să ajungă la un astfel de nivel; până la urmă, nimic nu e ușor și nimic nu vine ușor. Jocul ei a crescut de la an la an, iar de când a ajuns foarte sus, a avut momente în care a clacat. Precedenta ei dublă US Open – Australian Open a fost urmată de schimbări de antrenori și de o căutare de identitate, care s-a tradus prin destulă confuzie pe teren. Dar una dintre marile ei calități e aceea de a se întoarce la anumite înfrângeri, de a analiza, de a învăța și de a pune în aplicare.

Mulțumim pentru că ne citiți și vă încurajăm să vă abonați la 30-0+ pentru acces la conținutul special pentru abonați, dar și la informațiile și comentariile trimise direct pe telefon abonaților în timpul turneelor de Grand Slam. Plus alte surprize.

Mai important, ne ajutați astfel să putem produce mult mai mult conținut de calitate.

Sprijinul vostru e esențial ca să putem produce cât mai mult conținut de calitate pe Treizecizero și pe Lead, tot mai necesar în momentul actual în presa din România. Susțineți-ne pentru un jurnalism de sport cât mai valoros!

În tenisul feminin, nu cred că există vreo jucătoare care să se simtă în siguranță având-o în față pe Naomi Osaka. Japoneza face totul atât de bine, atât de rapid și presează *atât* de mult, încât e foarte greu să ajungi să-ți faci tenisul tău obișnuit. Ești tot timpul forțat să joci în termenii ei. Opțiunile tale sunt să blochezi, când e de blocat, să reziști puțin mai mult decât ea în defensivă, poate se ivește o șansă, să încerci să pui un retur un teren, poate apare vreo eroare neforțată din partea ei. 

Jennifer Brady e însă una din acele jucătoare căreia îi place destul de mult ritmul pe care îl impune Osaka, drept dovadă și faptul că a învins-o în trecut, dar, mai ales, faptul că la US Open a dus-o în decisiv, în ceea ce a fost considerat de mulți meciul anului 2020. Stilul ei de joc îi permite să reziste și chiar să domine schimburile forehand-forehand (un minus pentru Osaka, care preferă să dicteze și să-și deschidă terenul cu această lovitură); la asta se adaugă variația la serviciu – toate acele servicii slice, kick, cu mult efect îi creează lui Naomi mari dificultăți. 

De aceea, finala a fost, o vreme, competitivă. Nu mult, dar cât a fost, adică un set, a indicat că există o cale spre o finală de Grand Slam disputată. Primul set a fost neașteptat de echilibrat, cu Brady revenind de fiecare dată și punând mari probleme, inclusiv la retur și chiar câștigând multe dintre raliurile scurte, grație loviturii de forehand. Doar că setul bun pe care Brady l-a făcut a fost oprit de două lucruri. Primul, formidabila capacitate japonezei de a reveni și a răspunde când e încolțită, o abilitate pe care am tot văzut-o în acest turneu, în particular în meciurile cu Muguruza, când a înfruntat mingi de meci, dar și în potențialul moment-cheie din setul doi cu Serena.

Brady a primit și ea același tratament. Când Osaka a fost condusă pe un serviciu cu 0-30, a venit cu trei ași și și-a câștigat game-ul. Într-un altul, la 15-30, Naomi a răspuns cu un as și un forehand câștigător și și-a făcut, din nou, game-ul. Al doilea lucru care a costat-o pe americancă a fost lipsa ei de experiență în asemenea ocazii. La 4-5, Brady a clipit, a gândit prea mult, a făcut două erori enorme și a pierdut setul. 

De fapt, a pierdut finala chiar acolo. Au fost două lovituri de forehand ratate, care au destabilizat-o și au blocat-o complet. Pentru că în setul doi n-a mai fost vorba de echilibru sau competitivitate. A fost doar despre Osaka și tenisul ei extraordinar. 

Tenisul lui Naomi îmbracă două filosofii de joc. Una americană: multă forță, joc agresiv, serviciu și forehand devastator. Și una asiatică: retrageri scurte, mingi razante, o ușurință extraordinară în a schimba direcțiile. 

Când unui astfel de tenis îi mai adaugi o deplasare suficient de bună (nu trebuie să fie foarte bună, având în vedere viteza de execuție și forța generată) și un mental pe măsură, vorbim de o jucătoare care poate deveni (sau chiar a devenit) aproape imbatabilă, în special pe hard. Naomi jonglează extraordinar de bine cu fiecare astfel de element din jocul său – știe când să le acceseze, știe când să pluseze, știe când să-și lase serviciul și jocul agresiv de pe baseline să lucreze. Dar știe și când e nevoie de mai mult, deci trebuie să se folosească de partea mentală, știe să găsească o modalitate de a rămâne în meci, deși e la un punct de eliminare. Știe să joace scorul, știe să iasă dintr-o situație complicată la retur la scurt timp după un game complet ratat la serviciu. 

Nu i-a fost tocmai ușor să ajungă la un astfel de nivel; până la urmă, nimic nu e ușor și nimic nu vine ușor. Jocul ei a crescut de la an la an, iar de când a ajuns foarte sus, a avut momente în care a clacat. Precedenta ei dublă US Open – Australian Open a fost urmată de schimbări de antrenori și de o căutare de identitate, care s-a tradus prin destulă confuzie pe teren.

Dar una dintre marile ei calități e aceea de a se întoarce la anumite înfrângeri, de a analiza, de a învăța și de a pune în aplicare. Mi-a dat constant impresia că e unul dintre acei sportivi cu o capacitate extraordinară de a absorbi informațiile – și nu doar atât. Ci știe și ce să facă cu ele. Ca o paranteză, poate nu întâmplător saltul ei a devenit mai vizibil în momentul în care a început să colaboreze cu Sascha Bajin, un tip care oferă multe informații și perspective. Diferența față de alte jucătoare e că ea a știut și ce să facă cu ele și cum să le aplice, efectiv, în meci, la antrenament, în viața de zi cu zi.

Atitudinea copilăroasă pe care o afișează la interviuri sau conferințele de presă – înțeleasă greșit, în multe ocazii – e într-un puternic contrast cu ceea ce ea a devenit pe terenul de tenis, adică o adevărată forță, care nu se lasă intimidată de nimic, care își știe foarte bine locul și pentru care nimic nu e imposibil. Cel mai bun exemplu este relația cu Serena Williams, la care nu încetează să se raporteze cu respect și admirație în afara terenului („câtă vreme Serena e pe teren, ea e fața tenisului”), dar pe care o învinge tot mai clar, fără să clipească, fără să ezite.

Osaka nu vorbește aproape niciodată despre tenisul ei, despre rezultatele ei, și cu atât mai puțin nu vorbește despre importanța lor. Îi lasă pe alții să o facă, iar asta funcționează cumva în favoarea ei. De câte ori ați auzit-o făcând referire la trofeul cucerit la US Open, în 2020, deși vorbim de un titlu câștigat în urmă cu câteva luni?

Dar, în realitate, în interiorul ei, totul e extrem de bine așezat și știe foarte bine importanța fiecărui meci, a fiecărei victorii, a fiecărei evoluții. “Mentalitatea mea e că oamenii nu-și amintesc neapărat finalistul. Poate și-l amintesc, dar numele câștigătorului e cel care rămâne gravat. Iar pentru mine, a fi a doua nu e o opțiune”, a spus ea înaintea finalei. 

Faptul că nu vorbește despre succesul ei pe teren o ajută mult în plan mental, pentru că deviază presiunea și duce atenția pe orice alt lucru la îndemână care n-are legătură cu tenisul. Iar în cazul ei, o jucătoare pe care industria sportului a sărit cu nesaț ca să o pună în locul Serenei, presiunea chiar există. Un alt exemplu: deși tocmai o eliminase pe Serena Williams, la interviul de după meci a evitat referințele la meci și a preferat să vorbească despre o cină luată la un restaurant grecesc. Când a vorbit despre revenirea cu Garbine Muguruza, a făcut-o scurt, aproape vag și a dat impresia că a fost o luptă și atât – pe care ar fi putut-o la fel de bine și pierde – dar că are lucruri mult mai importante pe care să se concentreze de acum încolo. Nu se agață niciodată de ce a fost – chiar dacă ce a fost, a fost frumos și spectaculos –, se detașează cu o ușurință extraordinară de orice aspect, dând senzația că privește întotdeauna pe ce va fi acum. Sau pe ce ar trebui să facă acum.  

Chiar și când lucrurile devin evidente și nu mai poate evita, acceptă și înfruntă orice ar veni spre ea. “Simți presiunea”? “O simt, dar am învățat cum să o gestionez”, “Îți e teamă că nu ai suficientă experiență?” “Când ești bun, nu ai nevoie de nicio experiență” “Ce părere ai despre traseul virtual de la AO21?” “E greu, știu că nu întotdeauna se respectă, dar îmi place când joc cu jucătoare bune”. 

Naomi a crescut mult în ultimii ani. A crescut ca persoană, a ieșit din acea timiditate cu care venise pe scena tenisului și s-a găsit pe sine. Și de aceea e atât de clară pe teren.

Cu acest al patrulea Grand Slam câștigat, Osaka intră într-un club al unor legende. Pentru că, devine prima jucătoare de la Monica Seleș încoace care câștigă primele 4 finale de Grand Slam pe care le joacă. La 23 de ani, cariera ei cuprinde șapte titluri, dintre care patru sunt de Slam. Doar trei jucătoare au reușit, în istoria tenisului feminin, să ajungă la patru titluri de Grand Slam la o vârstă atât de mică. E vorba de Serena Williams (care la 21 de ani avea 5 titluri), Venus Williams și Justine Heinin (câte 4, la 21 de ani). 

Aacest trofeu îi saltă cariera la un alt nivel; e un nivel pe care nu prea multe jucătoare reușesc să-l atingă, după cum am văzut mai sus. Pentru că, în ultimii zece ani, nu a existat nicio altă jucătoare, în afara Serenei Williams, care să confirme atât de des și atât de evident statutul acesta de campioană de Grand Slam. Nu a existat o jucătoare care să domine și să câștige atât de clar două titluri consecutive de Grand Slam. Și toate astea, afișând o nonșalanță ieșită din comun, vizibilă prin modul în care iese din situații dificile, prin maniera în care reușește să câștige și prin modalitatea cu care face că lucrurile să pară mai ușoare decât sunt. 

Îți place?
Susține Treizecizero
Sprijinul tău e esențial ca să putem produce acest conținut. Susține-ne pentru un jurnalism de sport cât mai relevant și valoros!
Prin cont bancar:

IBAN RO51RNCB0079145659320001

Asociația Lideri în Mișcare,

Banca Comercială Română

Treizecizero.ro Abonează-te la 30-0+
Cele mai noi

Într-un sezon grozav pentru ea, Paula Badosa merge în cea mai importantă finală a carierei. Va întâlni o veterană care știe bine cum să câștigi Indian Wells. Turneul masculin are, prima dată în istoria turneelor Masters, 4 semifinaliști din afara Top 25.

https://t.co/z2Cmm8D1lm