Improbable is nothing: Rafa câştigă turneul de la Sao Paulo

Dana Maria | 18 februarie 2013

Improbable is nothing: Rafa câştigă turneul de la Sao Paulo

Când Rafa se întâlneşte cu Nalbandian pe un teren de tenis se lasă de obicei cu focuri de artificii. De ce? Pentru că vedem tenis la cea mai înaltă cotă.

Tot când Rafa se întâlneşte cu Nalbandian, istoria ultimilor cinci ani a arătat că  nu sunt posibile decât două scenarii. În primul, argentinianul câştigă fără drept de apel. În al doilea, Rafa câştigă într-o manieră absolut dramatică, întorcând meciul de la un scor la care părea imposibil de întors, după ce Nalbandian aproape că-l câştigase, având una sau mai multe mingi de meci.

Scenariul numărul unu ţine de anul de graţie al lui Nalbandian, 2007, atunci când, la Madrid şi, imediat, la Paris, trecea de numerele unu şi doi mondial, respectiv Federer şi Nadal, ca un bolid prin faţa ochilor unor puşti uimiţi, care nici n-au apucat să clipească. Scenariul numărul doi este caracteristic perioadei 2009-2012, când în turneele din circuit şi, mai ales, la Indian Wells, Rafa şi Nalby au făcut ce ştia fiecare mai bine, transformând meciurile lor în întâlniri cu scenarii fantastice, pe care Tarantino ar fi cu siguranţă invidios.

Când Rafa-abia-revenit-după-opt-luni-de-pauză se întâlneşte cu Nalbandian-abia-revenit-după-şase-luni-de-pauză, lumea are tot dreptul să se aştepte la orice. Mai ales după turneul pe care l-a făcut argentinianul, care l-a eliminat pe numărul 11 mondial, Nicolas Almagro. Mai ales după ce Rafa s-a plâns cam de toate: terenuri, mingi, linii, regula de 25 de secunde, altitudinea la care se află Sao Paulo, năbădăile propriului său genunchi. Şi în special după semifinalele de ieri, când David a reuşit să o scoată rapid la capăt în faţa lui Bolelli, în două seturi, iar Nadal s-a chinuit trei seturi cu necunoscutul Alund, declarând după aceea că a fost ziua în care genunchiul l-a chinuit cel mai rău şi că e improbabil că va câştiga titlul.

În fine, când un mare încăpăţânat şi un mare nonşalant se întâlnesc pe o suprafaţă pe care nu s-au mai întâlnit niciodată, iar acea suprafaţă se întâmplă să fie suprafaţa preferată a celui dintâi, lumea are dreptul să se aştepte la orice cu şi mai multă anticipaţie. Atâta timp cât n-a plecat urechea la pronosticul pe care încăpăţânatul îl dădea tot după meciul de ieri: „Zgura de aici este mai rapidă decât hard-ul de la Australian Open şi chiar de la US Open […] Condiţiile îl favorizează pe David.”

Mai rapidă sau nu ca hard-ul, cert e că pe zgura de la Sao Paulo Nadal şi-a câştigat, în faţa unui public partizan, care l-a susţinut cu ferocitate, primul titlu din această nouă etapă a carierei lui, al cincizeci şi unulea în total. S-a întâmplat la capătul unui meci care n-a semănat cu niciunul dintre scenariile pe care le ştiam şi pe care le aşteptam să se desfăşoare.  Un pic de vintage Rafa apărut pe ici, pe acolo, însă în punctele esenţiale, şi un prea puţin vintage Nalbandian au scris de data asta un nou scenariu.     

Ostilităţile au început destul de cuminte, cu ambii jucători făcându-şi serviciul până în game-ul cinci, cu Rafa mereu surprins prea în faţă de retururile lungi şi rapide trimise de Nalbandian, dar beneficiind din plin de greşelile făcute de acesta, în încercarea lui de a lovi decisiv cât mai devreme. În game-ul şase însă, Rafa reuşeşte să joace în nişte unghiuri ceva mai ascuţite şi face break. 4-2. Mulţimea din arenă a izbucnit în urale. Cei care păstrează în amintire unele dintre meciurile lui Rafa din perioadele lui de îndoieli, probabil că au ales să mai aştepte puţin. Aceştia şi-au amintit probabil că, în astfel de momente, este mai problematic pentru el să consolideze un break decât să obţină unul.

Nici vorbă de aşa ceva, însă. În game-ul următor, deşi Nalbandian ajunge să aibă avantaj, Rafa îl anulează cu o combinaţie perfectă de serviciu şi forehand câştigător. În următorul punct, răspunde unei încercări de lob a lui David cu un overhead de rever absolut fenomenal, care îl aduce în poziţia de a servi pentru 5-2. Ceea ce şi face, trimiţând un serviciu fulgerător la T. Setul îl câştigă cu 6-2, iar impresia generală pe care o lasă este de luciditate în gândire şi versatilitate în lovituri.                

Însă impresia este contrazisă imediat ce începe setul doi. Nu că nu ne-am fi aşteptat. Pentru că, aşa cum ştim cu toţii, la Nadal niciodată nimic nu este simplu. Pentru că Nalbandian, cu tot cu burtica lui şi în ciuda faptului că a stat departe de terenul de tenis jumătate de an, este totuşi jucătorul care are cel puţin o victorie în faţa a optsprezece dintre jucătorii din top douăzeci. Şi pentru că acesta ar trebui totuşi să fie un meci marca N & N.

Nadal îşi pierde primul game de serviciu. Apoi face o eroare monumentală la fileu pe serviciul lui Nalbandian, dându-i acestuia şansa să revină în game-ul doi al setului şi să îl câştige. Apoi, la 30-15 pe propriul serviciu, Rafa primeşte de la Carlos Bernardes, un time warning. De aici şi până la 3-0 în set pentru Nalby nu mai e prea mult.

Din nefericire pentru argentinian, însă, uraganul pe care părea să-l dezlănţuie se transformă, înainte ca noi să apucăm să cotrobăim după pastilele de inimă, într-o furtună într-un pahar cu apă. Rafa face re-break, iar după aceea îşi câştigă, într-un final, şi serviciul. Apariţia lui Ronaldo în tribune pare să fie de bun augur pentru Rafa. Îşi recuperează şi al doilea break, după un retur bun, care îl face pe Nalbandian să îşi trimită backhand-ul în lung de linie fix în fileu. Este trei egal în cel de-al doilea set.

Din acel moment încolo, Nalbandian, cel care loveşte curat, puternic şi cu multă acurateţe nu a mai apărut în joc sau a apărut prea puţin. Improbabilul era pe cale să se întâmple şi s-a şi întâmplat. Rafa nu a mai pierdut nici un game şi a câştigat un meci care ar fi putut să fie al tuturor posibilităţilor, dar a rămas doar o promisiune pe care o mai aşteptăm să se împlinească. Next time.

La capătul celei mai lălăite ceremonii de premiere pe care mi-a fost dat să o văd, după ce tot felul de oficiali au fost nominalizaţi şi înşiraţi pe teren, lui Rafa i s-a dat un premiu pentru cel mai rapid serviciu din meci (imagine that), finaliştilor  şi câştigătorilor la dublu li s-au prezentat premiile cuvenite, iar David a primit premiul pentru runner-up, a venit şi momentul încoronării învingătorului.

Nadal şi-a ridicat cupa, a avut un moment în care a părut că o scapă, iar apoi a reuşit să o redreseze şi să o ridice deasupra capului. A fost o celebrare scurtă şi calmă. Una dintre cele mai scurte şi mai calme celebrări pe care le-am văzut la el. În cel mai deplin contrast cu intensitatea emoţiilor pe care le avea pe faţă la sfârşitul finalei de la Viña del Mar.

Este un contrast care, nu pot să nu observ, merge dincolo de rezultatul finalelor. Dacă Viña del Mar a fost, în mare parte, despre euforia reîntoarcerii în circuit, Sao Paulo a fost în principal, despre aşezarea în rutina din circuit. În Chile au fost zâmbete, mulţumiri şi mulţumiţi. În Brazilia, încruntări, nemulţumiri şi nemulţumiţi. Chile a fost despre jocul de dublu şi simplu. Brazilia despre renunţarea la jocul de dublu pentru a putea continua în cel de simplu. La Viña, tema la ordinea zilei a fost Nadal în relaţie cu Nadal. La Sao Paulo, tema principală a fost Nadal în relaţie cu ATP-ul. Chile a fost despre plăcerea lui Rafa de a juca tenis, Brazilia despre necesitatea ca jocul lui să fie validat de o cupă.

La capătul a două săptămâni atât de diferite din această complicată saga a revenirii, singurul lucru care mi se pare cert este că Rafa a câştigat ceva mai mult decât un titlu. El pare să-şi fi recâştigat încrederea de a construi din nou pe premisa că improbable is nothing.

 

Nu știe dacă merge la Indian Wells

Cum mulți dintre fanii lui au anticipat, Rafa a lăsat să se înțeleagă că nu știe dacă va evolua sau nu la Indian Wells, primul Masters al anului. Nadal are o săptămână pauză după Sao Paulo, apoi va merge la turneul de 500 de la Acapulco, unde este așteptat să fie favorit 2, după David Ferrer. Indian Wells începe imediat după Acapulco, ceea ce l-ar face al patrulea turneu în numai cinci săptămâni pentru fostul lider mondial, iar Rafa a cerut, logic, răbdare: “Mă gândesc doar la Acapulco, nimic altceva. Nu sunt într-o poziție să mă gândesc cu săptămâni înainte. Vom lua lucrurile de la o zi la alta. Să vedem cum răspunde genunchiul după Acapulco, apoi vom vedea dacă sunt gata să joc IW. Nu este vorba despre suprafață, sau despre adversari mai buni, e vorba despre cum progresează genunchiul. Nu am nicio problemă să joc contra unor adversari mai puternici, pentru că accept victoria și înfrângerea, știu că a trecut mult timp de când n-am mai jucat la cel mai înalt nivel. Abia am avut două săptămâni să-mi reintru în ritm, dar am nevoie de timp să îmi îmbunătățesc jocul”.  

Îți place?
Susține Treizecizero
Sprijinul tău e esențial ca să putem produce acest conținut. Susține-ne pentru un jurnalism de sport cât mai relevant și valoros!
Prin cont bancar:

IBAN RO51RNCB0079145659320001

Asociația Lideri în Mișcare,

Banca Comercială Română

Treizecizero.ro Abonează-te la 30-0+
Cele mai noi