Horia Tecău vrea și cantitate, și calitate de la un 2016 foarte aglomerat. Și titluri mari, și succes la Jocurile Olimpice. Și învață să câștige meciuri ca un număr 1

Rămas singur dintre români în săptămâna a doua a Australian Open, Horia Tecău a trecut astăzi și de al treilea obstacol și se pregătește, mâine, de meciul care-l poate readuce în semifinale la Melbourne. A mai fost acolo în două ocazii, și de fiecare dată a scăpat victoria printre degete. Se pregătește pentru o nouă încercare. Ca să ajungă în ultimii patru, el și Jean Julien Rojer vor avea de trecut de francezii Mannarino și Pouille; o echipă pe calapodul celor pe care le-au întâlnit pe traseu până acum, atipice pentru circuitul de dublu.

Tabloul de dublu de la AO evoluează spectaculos, cu o mulțime de surprize, ca o consecință a modificărilor ce s-au făcut la început de sezon în componențele echipelor de dublu. Dar au căzut și echipe de top, echipe veterane. Au ieșit deja din turneu favoriții 2, Dodig/Melo, la fel ca și favoriții 4, Florin Mergea/Rohan Bopanna. De asemenea, au fost eliminați campionii și finaliștii de anul trecut, Fognini/Bolelli și Herbert/Mahut. Tuturor acestor echipe li s-au alăturat azi frații Bryan, care-și continuă criza de formă începută anul trecut, americanii fiind învinși din nou de Klaasen/Ram. Rămân, însă, destule echipe puternice pe tablou, însă se profilează tot mai clară o oportunitate pentru Horia la un nou titlu de Slam și la consolidarea dominației asupra circuitului de dublu.

Am vorbit despre toate astea cu Horia la Melbourne, după victoria sa din turul secund. Am (re)descoperit un sportiv care continuă să aplice aceleași principii, care nu-și modifică modul de a fi doar pentru că o cifră s-a schimbat în dreptul numelui său și care vorbește deschis despre pericolul delăsării. Horia se păstrează fidel planificării atente și al execuției planului, odată ce l-a identificat pe cel potrivit. Își propune lucruri mari în 2016 și, din tot ce spune, recunoști semnele unui sportiv care își upgradează neîncetat condiția. E tot mai limpede că Horia nu vede urcarea pe locul 1 drept o chestie pasageră, ci caută deja soluții ca să-și cimenteze noul statut, să se ridice la înălțimea presupusă de el.

Spre exemplu, referința la modelul intimidant al fraților Bryan, perfecționarea antrenamentelor, aluzia la programul lui Federer sau Djokovic sau ridicarea ștachetei așteptărilor – toate astea sunt semne de emancipare. După un an cu un Slam și un titlu la ATP Finals, Horia vrea foarte multe lucruri pe noul sezon. Vrea și calitate, adică alte titluri mari, și cantitate, adică mai multe trofee decât în 2015. Vrea și Olimpiadă, și mixt, ar vrea și București, și titluri de Masters, vrea să găsească echilibrul perfect al marilor campioni. Își pune în farfurie multe feluri pentru 2016 și va fi captivant să-i urmărim traseul.

***

O schimbare în bine: el și Jean Julien Rojer învață să câștige meciurile de rutină chiar și atunci când nu pot fi la 100 la 100

Am ajuns anul trecut pe locul 1, asta ne dă convingerea că am făcut bine ce-am făcut până acum. Încercăm să ne îmbogățim jocul, să adăugăm, avem încrederea că facem ceea ce trebuie, că jocul e bun. De exemplu, un meci precum cel cu Becker și Thiem. Poate că nu executăm grozav azi. Dar, față de alți ani, avem încredere că suntem “acolo”. Ne așteptăm oportunitățile și credem că și dacă jucăm cu 80, 90 la sută din potențial, putem să câștigăm oricum. Asta ne ajută să luăm meciul, chiar dacă execuțiile nu-s perfecte.

Asta sesizam de multe ori în trecut când jucam cu frații Bryan. De multe ori, ieșeam de pe teren după meciurile cu ei și ziceam “ăștia n-au făcut nimic special. Ne-am bătut noi singuri!”. Aveam impresia că trebuie să facem niște lucruri supraomenești ca să-i batem. Dar nu trebuia. Era de ajuns să execuți ce-aveai de executat. Dar faptul că ei erau acolo, prezenți în meci tot timpul, cu o atitudine bună, cu încredere, le era suficient. Chiar dacă nu jucau cel mai bun tenis al lor, te făceau pe tine să crezi că trebuie să faci tu ceva ieșit din comun și într-un final, asta te costa. Am vrea să avem același efect asupra adversarilor.

Despre așteptările cu care vine primul loc: “Nu-ți dă nimeni victoria pe tavă doar pentru că ești locul 1. Dimpotrivă”

Până la urmă, noi am ajuns numărul 1 făcând lucrurile de bază bine. Pregătim meciurile foarte bine, încercăm să ne concentrăm la ce-avem de făcut pe teren, la executarea planului, nu că suntem locul 1 și “suntem favoriți, deci avem așteptări” și “trebuie să câștigăm”; astea-s niște lucruri care te pot deranja un pic la concentrare. Până la urmă, noi jucăm bine când suntem concentrați, când executăm planul. Așa că ne gândim mai puțin că suntem favoriți 1 și la așteptările pe care le-au pus, poate, alții de la noi. Oricum, și dacă ești locul 2 sau 3, tot cam aia e, nu se schimbă prea mult situația pe tablou; la fel, eviți alte trei echipe de top până-n semifinale. Eventual se poate schimba la tine-n cap. Nu-ți dă nimeni meciul că ești favoritul 1. Ba dimpotrivă. Trebuie să rămânem la fel de concentrați și să ne facem bine lucrurile de bază. În rest, nu se schimbă nimic.

Despre obiectivul la Australian Open

Da, titlul ne propunem aici. Încercăm să ne bucurăm și de joc, să creștem în evoluție, am avut un an incredibil anul trecut și încercăm să construim pe acel an. Iar primul mare obiectiv este să încercăm să câștigăm aici, la Melbourne.

Despre cum se desprinde de bucuria enormă trăită de anul trecut

Prima experiență de genul acesta am avut-o după Wimbledon. Pluteam. După Turneul Campionilor, ne-am simțit la fel. Împliniți, fericiți, dar am simțit că putem face mai repede switch-ul către anul următor. După Wimbledon, ne-a fost mai greu. Perioada aia de mulțumire a fost mai lungă. Pe măsură ce vin experiențele astea, învățăm din ele, știm ce avem de făcut și cum să ne desprindem. Acum suntem deja la un turneu de Grand Slam și ne dorim să câștigăm. Și atunci, având un obiectiv clar, trebuie să ne facem switch-ul ăla repede. Și atunci, e clar ce e de făcut: vedem care-i planul, exersăm loviturile, pregătim meciurile în funcție de adversari, ne vorbim între noi, ne spunem tot timpul, ne amintim unul celuilalt niște lucruri pozitive. Ca să n-avem timp să ne gândim la altele.

La ce a lucrat în offseason

Am lucrat mult pe retur, pe serviciu, pe câteva execuții surpriză, pe care nu le foloseam atât de des, de exemplu să folosim loburile mai des, să închidem fileul mai bine. Lucruri pe care le poți îmbunătăți tot timpul. Mai ales serviciul și returul, din care se schimbă dinamica punctului.

Despre evoluția ostilităților în circuitul de dublu și care vor fi principalii rivali anul acesta

O să fie un an interesant, pentru că avem echipe care deja sunt împreună de câțiva ani. Frații Bryan rămân între favoriți. Așa-i, au o motivație suplimentară acum, iar anul ăsta au schimbat părțile. Acum joacă Mike pe dreapta și Bob pe rever. După atâția ani de jucat împreună, acum caută o altă soluție împotriva echipelor care i-au ghicit și știu ce să folosească împotriva lor. Va fi interesant cum vor evolua ei anul acesta.

Florin cu Bopanna sunt o echipă care rămâne împreună pentru al doilea an și construiesc pe ce-au reușit deja împreună. Francezii – Herbert/Mahut -, chiar dacă au pierdut aici, sunt o echipă puternică. Dintre echipele noi, Murray/Soares sunt o combinație interesantă. Kontinen/Peers, Matkovski cu Kubot, o echipă care poate avea forță, Lindstedt/Inglot. Pe lângă ei, mai sunt și Cuevas/Granollers, care pot face o surpriză pe zgură. Dodig cu Melo, care au rămas împreună, sunt la al patrulea an împreună.

Anul trecut, el și Jean Julien și-au făcut programul ca să prindă vârful de formă la Slamuri. Și a funcționat. Cum face programul pe 2016 și ce se schimbă?

E un challenge cum abordezi programul ăsta. Anul trecut a funcționat, dar va fi importantă Olimpiada pentru noi, e cel mai mare obiectiv. Perioada de vară e foarte aglomerată cu turnee. Mie mi se pare foarte greu să fii prezent mereu 100 la 100 fizic, mental, ca joc în fiecare săptămână. Îi înțeleg acum pe Federer, Djokovic că joacă doar 16-17 săptămâni pe an și nu joacă foarte multe turnee din astea mici. Și-au găsit programul potrivit. Știu ce să facă, cum să se pregătească astfel încât să fie mereu în vârf de formă în turneele importante. Noi încă mai jucăm turnee pregătitoare. Iarăși, turneele Masters Series sunt importante pentru mine. Ne dorim să câștigăm un turneu Masters Series, să jucăm bine la Indian Wells și Miami. Pentru mine e important și turneul de la București, unde iarăși vreau să câștig. De asemenea, importante și turneele unde am avut succes de-a lungul anilor.

Așa că va fi un challenge să vedem cât de bine ne mobilizăm de la un turneu la celălalt. În plus, vrei să te și odihnești între turnee, să fii proaspăt. O să ne luăm cu noi un maseur ca să fie cu noi anul acesta, pentru că va fi un an solicitant. Și o să facem eforturi și mai mari decât în trecut ca să fim mai motivați și concentrați la mai multe turnee. Asta-i provocarea pe care o avem în 2016: cum putem face și pentru celelalte turnee ce-am făcut pentru cele de Grand Slam? Așa-i, am vrea și cantitate, și calitate. 

Despre intenția de a juca un turneu alături de Florin Mergea

Trebuie să stăm de vorbă. Alt obiectiv pentru amândoi este să ajungem la Turneul Campionilor și trebuie să acumulăm puncte pentru calificare alături de partenerii noștri. Până la Miami avem un Grand Slam, două Masters Series și două de 500. Așa că trebuie să ne facem punctele cât mai repede alături de partenerii noștri, ca să ne putem lua pauză de la ei și să jucăm împreună, poate două turnee. Dacă le jucăm pe astea două, plus săptămâna de Cupa Davis cu Slovenia, pe care sper s-o câștigăm și să mai avem astfel încă una cu Spania, ar fi deja patru săptămâni împreună. Pe lângă ce mai reușim să ne antrenăm împreună când suntem în turnee, ar fi un plus pentru Olimpiadă.
Da, poate să fie și cel de la București unul dintre acele turnee pe care să le jucăm împreună.

Despre planul de a juca dublu mixt la Jocurile Olimpice cu Simona Halep

Da, Simona vrea să joace, și eu vreau să jucăm împreună. Am vrut să joc cu Simona mixt și aici, la Melbourne tot ca o pregătire pentru JO. Dar era accidentată și firește că trebuia să se concentreze pe simplu. Am vrut să joc și cu Irina, dar și ea era puțin accidentată.

Tabloul de mixt e mic la Jocurile Olimpice, sunt 16 poziții, dintre care 2 wildcard-uri. Trebuie să ne înscriem cu top ca să prindem tabloul. La Londra, data trecută, eu eram pe 11 la dublu, mi se pare că Irina era jucătoarea cu cel mai bun clasament, 21 la dublu. Și n-am intrat. Așa că trebuie să ne înscriem cu un clasament cât mai bun, ca să fim siguri că intrăm. Iar Simona ar fi bine să joace (râde).

Ok, prea multă bucurie strică, a găsit metoda să “facă switch-ul” și să se întoarcă la muncă după performanțele reușite. Dar sigur se mândrește cu rezultatele lui și ale colegilor lui, nu?

Ne mândrim, sigur că da, rezultatele ne arată că am făcut ceva bine. E o mândrie personală pentru toate aceste rezultate. La fel și când o văd pe Simona, e locul 2, e favorită, toată lumea vorbește despre ea, a crescut numărul suporterilor care vin la tenis. Peste tot pe unde mergem sunt mai mulți români care vin la terenuri decât înainte, pentru că suntem mereu acolo, printre favoriți. Pe lângă asta, a crescut și popularitatea internațională, pentru că toată lumea vine să îi vadă pe favoriți. Ne crește nouă popularitatea, crește popularitatea tenisului în România, crește și popularitatea țării. E un sentiment de mândrie să vedem că noi am reușit toate astea.