Dimitrov îl bate pe Djokovic în turul 2 la Madrid; victorie cât o schimbare de macaz pentru cariera lui Grigor?

Adrian Țoca | 7 mai 2013

Dimitrov îl bate pe Djokovic în turul 2 la Madrid; victorie cât o schimbare de macaz pentru cariera lui Grigor?

Grigor Dimitrov a reușit surpriza săptămânii la Madrid, eliminându-l pe liderul mondial, Novak Djokovic, într-o partidă cu multe răsturnări și evenimente. A fost 7-6(6), 6-7(8), 6-3 pentru bulgar – prima sa victorie din carieră împotriva unui lider mondial și una dintre cele mai timpurii eliminări din ultimii trei ani pentru Nole.

Grigor, care nu și-a putut stăpâni lacrimile la final, a scris pe cameră ‘I love you, Dad!’, în vreme ce Djokovic a pierdut și meciul cu tribuna, pe lângă cel cu Dimitrov, fiind fluierat copios de la mijlocul setului secund și până la final. Sârbul a avut, de altfel, și o reacție nervoasă contra fanilor după ce a câștigat setul doi. Dimitrov a mai avut o minge de meci și în tiebreak-ul setului doi, ratată însă. 

Meciul a trecut de trei ore. În pofida înfrângerii, avansul lui Nole în fruntea clasamentului nu se va diminua prea curând. În cazul în care Federer își va păstra titlul, elvețianul va veni la 4.000 de puncte în spatele lui Novak. Dacă Murray va câștiga titlul, distanța va fi de 3.000 de puncte. 

 

Ce e până la urmă mai interesant și mai impresionant? Că Dimitrov a depășit dezamăgirea pierderii setului secund și nu s-a predat rapid în decisiv, așa cum s-ar fi așteptat… ei bine, toată lumea? Felul în care a recuperat în setul inaugural, când, de asemenea, a lăsat inițial să-i scape o situație convenabilă din mână? Faptul că și-a depășit, în fine, eternele și problematicele crampe și a reușit să câștige suferind și biruindu-și durerea? Sau maniera în care a jucat și cu care și-a croit propriul drum spre victorie, unul diferit de orice scenariu pe care i l-ar fi putut scrie cineva?

Toate sunt impresionante, într-o măsură mai mică sau mai mare. Iar cumulate dau un rezultat care, tradus în cifre seci, singurele care vor rămâne atunci când se face bilanțul, reprezintă cea mai mare victorie a carierei bulgarului. Anunțat de atâta vreme drept un potențial viitor candidat la șefia tenisului masculin, Dimitrov dă, în sfârșit, semne reale, concrete, că e pe cale să își concretizeze talentul în ceva măsurabil. Iar o victorie la un lider mondial, prima a carierei pentru GD, ar putea fi exact acel moment definitoriu, de la care drumul lui Grigor capătă alt contur, momentul în care ‘poate’ se transformă din adverbul cu sensul de ‘posibil’, în verbul cu sensul de ‘este în stare’. 

Este în obișnuința jurnaliștilor să găsească astfel de puncte de cotitură în cariera marilor jucători, genul de victorii în care outsider-ul care promite bate liderul în exercițiu, iar apoi purcede în a-și upgrada cariera în mod fulgerător, transformându-se din speranță în certitudine. Cel mai faimos astfel de meci e victoria lui Federer contra lui Sampras, la Wimbledon, în unicul lor meci direct, exemplul perfect de schimb de generații. Dimitrov versus Djokovic e departe de a semăna cu cazul RF vs Pistol Pete, și în mod cert nu va fi ultimul meci dintre sârb și bulgar, dar asta nu-l face un meci lipsit de semnificații și de poveste. Motiv pentru care e foarte tentant să-l numesc momentul de cotitură al lui Dimitrov, victoria de care avea mare nevoie puștiul numit până acum BabyFed – o etichetă de care încearcă disperat să se dezbare, tocmai pentru a-și putea construi, la fel ca și cel cu care e comparat, propria-i poveste.

Și, cum ziceam, n-a fost lipsit de dramă și de răsuciri spectaculoase – suficient material pentru două articole, nu unul. Povestea celor trei ore și cinci minute (cel mai lung meci de trei seturi al anului) curge simplu. Grigor a servit pentru setul 1 la 6-5, dar, la fel ca la precedentul meci din acest an cu Nole, a clacat, pierzându-și serviciul. A urmat un tiebreak care părea să curgă liniștit în contul numărului 1, care și-a procurat două mingi de set la 6-4. Dar Grigor a răspuns cu patru puncte consecutive, și deja aveam o primă situație în care ‘ce credeam că se va întâmpla conform tradiției’ n-a mai corespuns cu realitatea de pe teren.

Setul doi a continuat să ne arate un Djokovic absent, ezitant și îngropat de propriile greșeli, dar Dimitrov și-a dat concursul din plin la evoluția neconcludentă a sârbului, dominând meciul cu stilul său de joc flashy, exuberant și foarte plăcut de privit. Până la urmă, Grigor a făcut break și s-a desprins la 4-2, plus set, plus serviciul. Alt deja-vu, și bulgarul s-a trezit imediat la 0-40, pe fondul unor ezitări pe care parcă le ține la cutie special pentru momentele în care îi e lumea mai dragă. A salvat-o pe prima, apoi s-a petrecut momentul de la care am trecut la un cu totul alt nivel de dramă: Djokovic a călcat strâmb pe glezna care i-a făcut mari probleme de la meciul cu Querrey încoace, a pierdut punctul și s-a dus să-și îngroape fața în florile de pe marginea terenului, de durere. Medical time-out, îngrijorări, întrebări: Va reveni? S-a agravat? Dacă ratează RG? Da, dar la Monte Carlo a câștigat turneul cu aceeași gleznă. Și tot așa. Publicul l-a aplaudat, inițial, dar, după mai bine de opt minute de îngrijiri, sârbul a revenit pe teren mișcându-se perfect normal și a făcut rebreak.

Nu e foarte clar ce și-ar fi dorit fanii din tribune să vadă în continuare. Poate un sârb tăvălindu-se de durere la fiecare punct? Cert e că nu e chiar așa ieșit din comun să continui să joci la o intensitate maximă după ce ai călcat strâmb, chiar și pe o gleznă cu probleme. Adrenalina te poate purta de una singură spre finalul meciului, iar medicația contribuie și ea la revenirea la normal. Însă reputația lui Nole e veche și se schimbă greu, vezi prima parte a articolului “10 mituri supărătoare din tenis’. Așa că, la următoarea pauză, publicul a început întâi să-l fluiere răzleț, apoi copios, și, într-un final, la scenă deschisă. Situația a căpătat, mai apoi, accente de-a dreptul triste și întâlnite rar pe terenurile de tenis. Greșelile sârbului au fost aplaudate cu patimă, fanii s-au bucurat zgomotos chiar și atunci când Novak nu punea în teren primul serviciu, iar punctul maxim a fost când tribuna a scandat ‘Di-mi-trov! Di-mi-trov!’ cu atâta energie, de parcă pe teren era un spaniol.

S-au făcut multe interpretări pentru reacția dezolantă a publicului. Cum că fanii și-l doreau eliminat pe Djokovic pentru ca Nadal să aibă culoar liber. Sau că l-au pedepsit pentru ‘dezinteresul’ și declarațiile din turneul de anul trecut. Sau că s-au răzbunat pe el, așa cum fac suporterii de regulă, pentru că l-a bătut pe Nadal la Monte Carlo. Sau că l-au bănuit că trage de timp, cu ajutorul acelui medical time-out, pentru a-i tăia din elan lui Dimitrov, aflat în plin sprint spre victorie. Cert e că meciul a continuat într-o atmosferă de Cupa Davis, ceea ce nu e deloc fair pentru Nole, dar asta l-a ajutat să remonteze.

Nu-s multe lucruri mai periculoase pe un teren de sport decât Novak Djokovic rănit în orgoliu și încolțit, urât de toată lumea. E situația în care oricât de accidentat sau ieșit din formă ar fi, sârbul se aricește și devine mai agresiv și mai scary, în atitudine și joc, decât oricând. Oarecum așa s-a întâmplat și acum. Nole a ridicat nivelul și, deși în continuare vioara a doua, a trimis și setul doi în tiebreak, pe fondul apariției crampelor la Dimitrov. Încă o dată ND a fost cel care s-a desprins, și totul părea gata. Cumva, bulgarul a găsit forță să revină, deși a jucat multe puncte într-un picior, tăvălindu-se, la figurat, dintr-un colț în altul, așa că a întors de la 3-5 și 5-6 la 7-6 și minge de meci. Ca să accentueze drama, Novak a făcut inimaginabilul, adică a făcut serve-and-volley la match point, ceea ce în sine e o știre, dar și un exemplu despre cât curaj are sârbul. I-a ieșit, iar câteva secunde mai târziu se îndrepta răsuflând ușurat către bancă: 1-1 la seturi. A fost momentul în care Nole a avut o descărcare nervoasă, urlând ceva în direcția publicului, un ‘ceva’ pe care voci de pe Twitter l-au descris drept înjurături sârbești destul de colorate.

Atmosfera s-a calmat un pic la startul setului decisiv, asta și pentru că probabil nimeni nu mai dădea o ceapă degerată pe șansele la victorie ale unui Dimitrov dezamăgit de șansa ratată, plus doborât de crampe. În ciuda tuturor așteptărilor, Grigor a revenit însă la un nivel spectaculos în decisiv: a făcut break în chiar primul game, l-a consolidat salvând trei șanse de rebreak, apoi a ținut serviciul până la final, făcând un alt break pentru victorie.

La conferință, Djokovic a dat credit, ca de obicei, învingătorului, așa cum, elegant, face de fiecare dată când pierde. A spus că ‘omul mai bun a câștigat azi’ și că se gândește deja la Roma. Zgândărit de ziariști, s-a arătat contrariat de reacția publicului: “De ce m-au fluierat? Nu înțeleg, n-am făcut nimic rău. Chiar nu știu!”. Apoi a dezvăluit că, după Monte Carlo, n-a atins racheta vreme de 12 zile, pentru că a încercat să-și menajeze piciorul. A caracterizat pregătirea pentru Madrid drept precară.

Interesante și declarațiile lui Dimitrov, cel care nu și-a putut stăpâni lacrimile pe teren după meci: “A fost una din acele zile când te simți bine pe teren. Am simțit că pot să stau la același nivel cu el pe tot parcursul meciului. E motivul pentru care muncim la antrenamente (n.r. să joace de la egal la egal cu cei mai buni)”. Și partea cea mai bună: “Talentul e bun, dar nu-ți câștigă meciuri. Te ajută să câștigi meciuri, dar nu câștigă meciul de unul singur”.

Acum:

1. Surpriză? Sau nu prea! Explozia lui Dimitrov era anunțată de ceva vreme, iar victoria de azi, chit că a venit cu un Nole departe de ziua lui cea mai bună, e un semn că bulgarul s-a lovit la cap până când a înțeles ceva. În 2013 el s-a tot învârtit pe lângă un rezultat mare: a făcut prima finală a carierei la Brisbane, pe care a pierdut-o, deși a jucat pe alocuri sclipitor, în două seturi strânse, la Murray. Apoi, la IW + Miami, i-a avut atât pe Djokovic, cât și, din nou, pe Murray, în mână, capotând însă când a servit pentru set, numeroasele duble greșeli vorbind de la sine pentru felul în care a clacat. La Monte Carlo i-a luat set lui Nadal și, până să-l apuce iar crampele, a ținut foarte aproape în decisiv. Cu toate astea în minte, victoria de azi era, cumva, anunțată.

2. Ce-i cu crampele alea? Ivan Lendl a spus acum câteva săptămâni că motivul pentru care Dimitrov nu e mai sus e condiția lui fizică. “Ca să obțină titluri, trebuie să fie mult mai fit decât este”, a spus omul care l-a transformat mult pe Murray din acest punct de vedere. Deși Dimitrov a mai ridicat nivelul la pregătirea fizică, e încă departe de ce ar trebui să fie, motiv pentru care continuă să cedeze când meciurile capătă lungime. Iar în fața unor jucători precum cei din Big 4, ai nevoie de toate puterile ca să răzbați pe final. Iată însă și o altă teorie, foarte plauzibilă, care pune crampele pe seama altei cauze: 

 

3. Continuă oscilațiile celor din Big 4. Multe ups & downs, una caldă și alta rece. Iar asta contribuie la farmecul acestui an. Niciunul nu reușește să domine cu autoritate anul. Spre exemplu, Nole. A câștigat Australian Open cu autoritate, dar apoi a devenit foarte uman și atacabil la IW + Miami, bătut de Delpo și de Haas. A revenit apoi în forță la Monte Carlo, și exact când ai fi zis că e imbatabil, iată-l pierzând într-o fază atât de timpurie la Madrid.
La rândul său, Murray a fost foarte solid la AO, dar apoi a dezamăgit la IW, exact când promitea că atacă locul 1. Apoi, din nou pe val: s-a redresat la Miami, câștigând titlul, numai ca să dispară din nou de pe radar la Monte Carlo. Și despre Nadal, paradoxal, deși a făcut finale la toate turneele de la revenire, se poate vorbi despre o oscilație. Ezitant (explicabil) la primul turneu, unde a pierdut la Zeballos, a redevenit puternic la Acapulco și, contrar oricărei așteptări, a fost formidabil și exuberant la Indian Wells. Când te-ai fi așteptat să profite de Monte Carlo pentru a-și păstra starea, a apărut în Principat mai degrabă mohorât și preocupat. 

Doar despre Federer nu se poate vorbi despre o oscilație, asta pentru că, post-AO, el a ținut-o din jos în mai jos. “Jos” pentru standardele sale, bineînțeles.

4. Fără exagerări. Oricât de spectaculoasă o fi fost, e doar o victorie. Iar ca Dimitrov să ajungă departe, are nevoie de mai mult decât o victorie. Așa cum spunea chiar el la conferință: “Mai e mult de muncă. A fost frumos, dar e abia turul 2″.

5. Cum va fi Nole mai departe? Sau ne spune ceva acest meci despre restul sezonului său de zgură? Nu musai. De regulă, el a reușit să revină în forță după un moment slab. Rămâne valabil ce spuneam aici vizavi de Roland Garros.

6. Cine profită de acest rezultat? Tabloul se deschide mult după această surpriză: sus se creează culoar pentru Stanislas Wawrinka, recent campion la Estoril, dar, cu siguranță, și pentru Dimitrov. E de văzut dacă el va reuși să se recupereze fizic. Și Murray are motive să spere, însă britanicul trebuie să convingă că poate să câștige în mod constant pe zgură. Pe partea de jos, Nadal și Federer au deja o motivație suplimentară acum.

Îți place?
Susține Treizecizero
Sprijinul tău e esențial ca să putem produce acest conținut. Susține-ne pentru un jurnalism de sport cât mai relevant și valoros!
Prin cont bancar:

IBAN RO51RNCB0079145659320001

Asociația Lideri în Mișcare,

Banca Comercială Română

Treizecizero.ro Abonează-te la 30-0+
Cele mai noi