David Popovici și Roger Federer: cum să ajungi campion în trei pași simpli

Camelia Butuligă | 21 iunie 2022

În orice sport, la asta trebuie să fii atent pentru a-i deosebi pe cei mari de cei buni: cei mari, pe lângă faptul ca iau titluri și medalii, reușesc să schimbe cumva și regulile jocului prin tehnica lor, care pare că sfidează uneori legile fizicii. Ali, Nadia, Jordan, Federer, Messi. După ei, sporturile în care au concurat n-au mai fost la fel.

Nu știu mare lucru despre înot, nici în teorie, nici în practică. Am un sănătos respect pentru apă, mai ales în starea ei sălbatică (mări, oceane, râuri), iar în starea ei domesticită (bazine și piscine) m-am împrietenit cu ea abia recent. 

Mă fascinează însă orice fel de mișcare, de la sportivi la dansatori, de la pensionari care se dau jos din autobuz până la motanul părinților mei, care se învârte un minut până găsește un loc confortabil. Bănuiesc ca e o chestie specifică organismelor vii, fascinația asta pentru mișcare. Mișcarea e felul primordial de a ne exprima, înainte să învățăm să vorbim sau să scriem. 

Azi m-am uitat la înregistrarea finalei de 200 metri liber de la Campionatul Mondial de la Budapesta, câștigată de David Popovici. Triumful său e pe prima pagină a tuturor site-urilor de sport din lume, iar cele mai frecvente adjective care-l descriu pe Popovici, pe lângă “adolescent minune”, “fenomen” și “precoce”, se referă la felul său unic de a înota: alunecă fără efort, creează ușor viteza, stă la suprafața apei, iar aceasta parcă îi opune mai puțină rezistență decât adversarilor. 

În orice sport, la asta trebuie să fii atent pentru a-i deosebi pe cei mari de cei buni: cei mari, pe lângă faptul ca iau titluri și medalii, reușesc să schimbe cumva și regulile jocului prin tehnica lor, care pare că sfidează uneori legile fizicii. Ali, Nadia, Jordan, Federer, Messi. După ei, sporturile în care au concurat n-au mai fost la fel. E prematur acum să-l băgăm pe David în același grup. E abia la început de drum și acest drum e lung și trebuie cucerit.  

Însă m-au intrigat uluirea și inabilitatea comentatorilor de a pune degetul pe cum face David să înoate așa repede. Am hotărât să sap un pic și am citit excelentul material făcut de colega noastră Andreea Giuclea. Pe măsură ce înaintam, n-am putut să nu observ asemănările izbitoare dintre David Popovici și Roger Federer, atât din punct de vedere al stilului în bazin, cât și al personalității și vieții familiale. 

Nu e simplu să fii simplu 

Toți experții care l-au urmărit până acum, inclusiv comentatorii finalei de 200 metri liber de la Campionatele Mondiale de la Budapesta de ieri, au remarcat ușurința cu care prinde viteză și faptul că are unul dintre cele mai plăcute ochiului stiluri din înotul actual. Același lucru l-a remarcat și antrenorul lui la 9 ani. Deși nu avea cele mai bune date fizice din grupa lui de copii, David “înota nefiresc de repede pentru cât se antrena. Minim de efort, maxim de impact. Îți dai seama că nu e doar că e mai înalt. Ok, era înalt, dar erau și alții înalți. Nu era cel mai forțos. Nu putea să facă o flotare, alții făceau 100. Era clar că exista altceva acolo.” (articol)

Probabil cele mai frecvente caracterizări ale jocului lui Federer sunt “economia de efort” și “frumusețea” loviturilor. Cele două sunt cu siguranță legate între ele, căci simplitatea mișcărilor și a traiectoriilor este atât eficientă, cât și percepută ca atrăgătoare și elegantă, nu numai în sport, dar și în arhitectură, artă sau design. “Form follows function”, e probabil prima regulă dacă vrei să proiectezi ceva util. 

Interesant este că înotătorul cu care David este comparat cel mai des este rusul Alexander Popov, multiplu campion olimpic și mondial la probele de 50 și 100 metri liber și considerat de mulți cel mai bun sprinter din istoria înotului. Și Popov, pe care mi-l amintesc că l-am urmărit, copil fiind, la Olimpiada de la Barcelona din ‘92, a surprins prin tehnica aparent simplă care-i permitea să facă foarte mult cu foarte puțin. 

Dar să nu ne lăsăm păcăliți. Aceasta simplitate este oricum, numai simplă nu. Nu-i nimic mai greu decât să fii succint, să nu faci exces, să știi sau să simți instinctiv ce-i în plus. “Less is more”, spunea celebrul arhitect Mies van der Rohe. “Înainte să ieși din casă, uită-te în oglindă și scoate un accesoriu”, spunea Coco Chanel. După ce termina de scris o povestire, Cehov se întorcea la început și tăia primele două pagini fără să clipească. “Să mă ierți că ți-am scris atât de mult, îi spunea la sfârșitul unei scrisori Blaise Pascal unui amic. Azi n-am avut timp sa fiu succint.” 

“Învingătorii vor să înțeleagă de ce”

Și personalitatea lui David arată similarități cu a lui Federer. Pe de o parte jucăuș și pus pe șotii – David obișnuia să facă trucuri de magie pentru colegii lui înainte de concursuri, Federer era celebru în tinerețe pentru farsele pe care le făcea celorlalți jucători în vestiar. Pe de altă parte, la antrenamente se plictiseau amândoi și fie deveneau recalcitranți și își aduceau antrenorii la disperare (Federer) fie găseau motive sa se sustragă (David). “… un copil neastâmpărat și pus pe glume, care se plictisea repede, mai ales când avea de înotat distanțe lungi. Se oprea și se juca cu ochelarii, cerea la toaletă, spunea că-l doare capul, umărul sau burta.” (articol)

Soluția pentru amândoi a fost nu niște oameni care i-au forțat, ci care le-au explicat de ce e necesar să se antreneze. Pierre Paganini, celebrul preparator fizic al lui Federer, declara că pentru fiecare nou exercițiu pe care i-l dădea lui Roger, avea o explicație amănunțită despre cum anume avea să-l ajute acel exercițiu să lovească mai bine pe teren. Odată ce Federer înțelegea logica, era “all in”. Adrian Rădulescu, antrenorul lui David, a avut o abordare similară: “A înțeles că e genul de copil la care funcționează argumentele, căruia nu poți să-i spui să înoate 10 bazine că așa vrei tu. Așa că i-a dat să citească despre antrenamente și să rezume pe o foaie ideile principale. I-a explicat de ce simte anumite lucruri și ce se întâmplă în corpul lui, ca să înțeleagă de ce i-e rău după efort.” (articol

A înțelege pare un ingredient esențial în modul de a funcționa al amândurora. Ashton Eaton, campion olimpic la decatlon, a spus că, în opinia lui, ceea ce-i unește pe învingători este că vor să afle și vor să înțeleagă. “De obicei, pun mai multe întrebări și ascultă cu mai multă atenție decât majoritatea oamenilor, iar apoi trec răspunsurile printr-un fel de test interior pentru a le verifica utilitatea și validitatea.”

Părinții și rolul lor 

Știm cu toții poveștile despre părinții care sunt mai competitivi decât copiii lor, care pun presiune, condiționează susținerea, se amestecă în treaba antrenorilor, într-un cuvânt, care ar intra ei pe teren sa joace în locul celor mici. Din păcate, aceste povești sunt mai degrabă norma decât excepția. Iar genul ăsta de parenting disfuncțional nu prea duce la nimic bun pe termen lung. Din fericire, și Federer și Popovici au avut noroc de o familie care i-a susținut într-un mod sănătos, de pe margine, respectându-le deciziile și încercând să le ofere o viață echilibrată. 

Federer a povestit că părinții lui nu au luat nicio decizie în locul lui: el a hotărât să plece de acasă la 14 ani și să se antreneze la Centrul Național de la Ecublens. El a hotărât să devină profesionist la 16 ani. Cand le-a spus părinților că vrea să-și câștige existența din asta și că obiectivul este să între în top 100, singurul comentariu al tatălui sau a fost ca trebuie să țintească un pic mai sus dacă vrea să câștige destul din tenis. În general, implicarea familiei Federer în crearea unuia dintre cei mai mari jucători de tenis din toate timpurile seamănă cu stilul lui de joc: minimală și elegantă. Da, l-au dus cu mașina la turnee cand era copil, l-au susținut financiar fără îndoială, dar au apărut sporadic în loja sa de-a lungul carierei, au dat interviuri și au apărut în public lângă el fără a-l eclipsa. 

Părinții lui David sunt și ei implicați în viața lui, dar mai ales în afara bazinului: au căutat sponsori, s-au informat în legătură cu nutriția și suplimentele, îl susțin în chestiuni logistice legate de program, transport și organizare. Dar înotul și timpii din bazin îi lasă lui David și antrenorului. „Îmi doresc foarte tare normalitatea în viața lui”, spune Georgeta Popovici. Preferă să fie cea care-l întreabă de teme – e elev la George Coșbuc, la engleză bilingv –, a insistat să meargă în tabăra din clasa a VIII-a, chiar dacă a stat doar trei zile, pentru că avea cantonament, sau să-și dea examenul de engleză Cambridge, chiar dacă e cu două săptămâni înainte de Mondiale.” 

Talentul e un cal nărăvaș

Nu cred că sunt întâmplătoare aceste asemănări dintre David și Roger. Bineînțeles că pe lângă ele sunt și deosebiri, poate mai multe decât asemănări. Dar aceste similarități indică spre faptul că oamenii foarte talentați au un fel anumit de a vedea lumea: mai altfel, mai creativ, mai independent. Din acest motiv trebuie crescuți într-un anumit fel, respectându-le talentul, inteligența și autonomia. Trebuie susținuți, dar nu sufocați. Trebuie să fie lăsați să-și învețe lecțiile singuri. După ce la începutul carierei refuza interviurile sau răspundea in doi peri jurnaliștilor, Federer a învățat singur, după ce a citit niște fantasmagorii publicate de jurnaliștii refuzați, că e mult mai bine pentru toată lumea să le răspundă serios la întrebări. David a învățat și el toamna trecută, după primele sale succese mari, despre capcanele celebrității pe social media și a înțeles că “trebuie să filtreze mai bine solicitările, pentru că îi consumă timp și energie. Și-a dat seama și că superlativele nu îl definesc.” It’s a process, vorba ceea. Sau, în cuvintele tatălui lui David: “Se poate, dar nu imediat.”

Și ca să nu mă dezmint (apropo de preferința pentru citate din domenii random) închei cu unul de Jerry Seinfeld. Comicii, mai ales cei foarte buni, spun, sub deghizarea umorului, chestii foarte filozofice. Într-un episod din “Comedians In Cars Getting Coffee” Seinfeld și invitatul lui vorbeau despre comici foarte talentați din trecutul lor, dar care se pierduseră pe drum.

“Talentul” a spus Seinfeld, “e ca un cal pursânge nărăvaș pe care te trezești într-o bună zi. Mulți nu reușesc să-l strunească”.

David Popovici, la doar 17 ani, a înțeles că “talentul a fost doar primul pas, dar „e un procent mult prea mic. E pur și simplu vorba de muncă”. Munca e cea care strunește calul nărăvaș, simplifică, rafinează și face ca totul să pară ușor celor care privesc de pe margine. 

Credit foto: Gian Mattia d’Alberto | LaPresse / ARENA

Lead.ro e prezent la Campionatele Mondiale de Natație de la Budapesta – găsești aici interviuri și reportaje în exclusivitate. 


Abonează-te aici gratuit la noul tău newsletter de sport – pentru analize, comentarii și idei despre momentele relevante din sport și despre personajele care contează!

Îți place?
Susține Treizecizero
Sprijinul tău e esențial ca să putem produce acest conținut. Susține-ne pentru un jurnalism de sport cât mai relevant și valoros!
Prin cont bancar:

IBAN RO51RNCB0079145659320001

Asociația Lideri în Mișcare,

Banca Comercială Română

Treizecizero.ro Abonează-te la 30-0+
Cele mai noi

Sabalenka on 9WWOS after seeing her coach in tears: "There was a moment last year when he said 'I think I'm done, I can't give you anything else.' & I was like 'No, it's not you, we just have to work through these tough moments & we'll come back stronger."