David Ferrer, competitorul neobosit, s-a retras. O privire spre cariera jucătorului care a oferit tot ce a avut tenisului

Radu Marina | 9 mai 2019

Deși îi lipsesc anumite titluri, deși a jucat în umbra unor sportivi mai mari decât el, deși sunt borne pe care Ferrer nu le va atinge niciodată, el a reușit să-și clădească un loc important în istoria tenisului, scoțând maximum din cariera lui. Ceea ce nu e puțin lucru; Ferru are dreptate, există mulți jucători poate mai talentați decât el, dar care nu au și nu vor avea niciodată palmaresul lui. Munca și devotamentul pentru tenis, acestea vor fi moștenirile lui.

Zgura
Zgura


În vara anului trecut, după o serie de accidentări care nu i-au mai permis să joace la nivelul obișnuit, David Ferrer a decis că e momentul pentru a pune capăt carierei de jucător. Turneul de la Wimbledon, unde a fost învins în primul tur de rusul Karen Khachanov, a fost pentru el confirmarea că retragerea este cea mai bună opțiune; acela, spune David, a fost momentul în care a înțeles că el nu va mai fi niciodată “acel David Ferrer pe care-l știe lumea”, iar corpul său “nu va mai fi niciodată la fel”.  

Cu toate că decizia de a se opri fusese, așadar, luată încă din iunie 2018, Ferrer și-a dorit să iasă din tenis în termenii săi: avea să încheie anul 2018 cu un titlu challenger câștigat la Monterrey, și a ținut neapărat să joace și în sezonul 2019 pentru  a-și lua rămas bun de la circuit, într-un scurt tur de adio. Tur care a cuprins câteva dintre turneele pe care el le-a îndrăgit în mod special. Remarcabil că nu a ținut neapărat să joace la Slamuri, ceea ce ne indică faptul că această serie de meciuri a fost pentru suflet. Planul a fost să pună punct acasă, la Madrid, în fața propriilor suporteri.

David și-a început sezonul la Cupa Hopman, alături de Garbine Muguruza, acolo unde jucat (și câștigat) ultimul său meci în Australia. Și-a luat apoi rămas-bun de la Auckland și Acapulco, turneele pe care le-a câștigat de cele mai multe ori în carieră (de câte patru ori). A reușit să ne arate încă o mostră din “vintage David Ferrer” la Miami, unde l-a învins pe Alexander Zverev (prima victorie vs. top 5 după o pauză de patru ani), într-unul din cele mai bune meciuri din acest an. Iar în final, avea să-și încheie cariera în Spania,, pe suprafața favorită. Tragerile la sorți i-au oferit prilejul de a-i întâlni încă o dată pe Rafael Nadal, la Barcelona, și pe Roberto Bautista Agut la Madrid – doi dintre rivalii și prietenii săi, cu care a luptat împreună, ani la rândul, în Cupa Davis. A pierdut cu Rafa în Catalunia, dar a avut o ultimă răbufnire, întârziind finalul cu o zi, după ce l-a învins remarcabil pe Bautista Agut, în primul tur la Madrid. Asta a pregătit terenul pentru o nouă reîntâlnire cu Sascha Zverev (deja a 4-a în acest an), la care a pierdut miercuri seara, în aplauzele publicului de la Caja Magica.

La finalul fiecărui meci pierdut în aceste turnee, Ferrer și-a dorit să lase o amintire, lăsându-și bandana (un element care nu i-a lipsit niciodată în întreaga sa carieră) întinsă pe teren, dorind să sugereze că a dat totul și își lasă pe teren ultimele sale picături de transpirație.

O imagine sugestivă a ceea a reprezentat și reprezintă David Ferrer pentru tenis. Un sportiv neobosit, capabil să dea totul, uneori chiar mai mult, în fiecare punct sau game. Pentru el nu exista diferențe; că era primul punct din meci, minge de set sau de meci, intensitatea era aceeași. De aceea, pentru mulți dintre adversarii săi a fost un adevărat coșmar atunci când trebuia să-l întâlnească. Era un zid mișcător, capabil să direcționeze și redirecționeze puternic si precis mingile venite de la adversar, iar și iar și iar. Era prea consistent, prea puternic, mult prea greu de scos din teren pentru o mare parte din adversarii săi. Întrebat cum și-ar dori să rămână în amintirea fanilor, Ferrer a răspuns: “Ca jucătorul care nu obosește niciodată, consistent, care dă tot ce are în ziua acea pe teren. Am dat totul în fiecare meci și voi face asta până la ultimul punct jucat din carieră. Asta a fost și este esența mea.”

Această ambiție, combinată cu o etică a muncii ieșită din comun (des s-a vorbit despre el că se antrenează ca un adevărat războinic) i-a adus performanțe extraordinare, care l-au apropiat de cei mai buni jucători din istoria tenisului. Mai important, i-a adus respectul tuturor celor din vestiar.

Cu 27 de titluri ATP câștigate (din 52 de finale), Ferrer este cel mai titrat jucător care NU a câștigat un Grand Slam. A ajuns, totuși, într-o finală, la Roland Garros în 2013, pierdută la Nadal. Spaniolul a câștigat toate celelalte categoriile de turneu (ATP 250, 500, 1000), a jucat și o finală la Turneul Campionilor (Shanghai 2007) și a urcat până pe locul 3 mondial. Într-o eră cu Roger Federer, Andy Murray, Novak Djokovic și Rafael Nadal pe rând sau simultan în formă maximă, Ferrer a fost tot timpul în umbra acestora – mai ales în cea a lui Nadal. A fost privit întotdeauna ca jucătorul modest, constant și muncitor (a jucat 17 sferturi de finală în turneele de Grand Slam), dar fără sclipirea celor patru.

S-a spus în repetate rânduri că Ferrer nu primește atenția pe care o merită, respectiv atenția nu este proporțională cu rezultatele pe care el le-a reușit (pe lângă cele enumerate mai sus mai este câștigător al Cupei Davis și medaliat olimpic). Însă cu toate astea, Ferru, cu modestia lui obișnuită, a declarat că nu s-a simțit niciodată nedreptățit și, deși a fost în permanență în umbra lui Nadal, pe el acest lucru l-a ajutat. “Am învățat multe lucruri de la Rafa. El câștiga un turneu, iar ziua următoare era pe terenul de antrenament, se antrena să-l câștige pe următorul. Lucrurile astea au contat pentru mine și mi-au arătat cât de importantă e ambiția. Am văzut destui jucători buni, dar care nu aveau ambiția lui Rafa. Pe mine asta m-a ajutat să fiu un jucător mai bun, să progresez, să nu fac erori, să avansez în carieră și să nu iau toate lucrurile astea ca fiind garantate. În mare parte, ceea ce am reușit în carieră se datorează și lui Rafa și Toni Nadal”, spunea David despre influența lui Nadal asupra carierei lui.

Deși îi lipsesc anumite titluri, deși sunt borne pe care Ferrer nu le va atinge niciodată, el a reușit să-și clădească un loc important în istoria tenisului, scoțând maximum din cariera lui. Ceea ce nu e puțin lucru; Ferru are dreptate, există mulți jucători poate mai talentați decât el, dar care nu au și nu vor avea niciodată palmaresul lui. Munca și devotamentul pentru tenis, acestea vor fi moștenirile lui.

N-a fost lider mondial, dar este unul din jucătorii cu cele mai multe victorii din istoria tenisului (peste 700). N-a câștigat cel mai dorit trofeu de tenis din lume, dar a jucat peste 1100 de meciuri, fiind depășit doar de Roger Federer și Rafael Nadal. N-a putut domina circuitul, dar a fost unul dintre cei mai constanți jucători în ultimii zece ani, drept dovadă cele 52 de finale, care îl situează pe locul 8 în topul jucătorilor cu cele mai multe finale jucate. Sunt motive pentru care Ferrer povestea că se retrage fără regrete și că e împlinit, știind că a făcut tot ceea ce a ținut de el pentru a-și atinge obiectivele, într-o eră în care a trebuit să se lupte cu patru din cei mai buni jucători din istoria tenisului.

Iar când faci tot ce ține de tine, e tot ce trebuie.

Îți place?
Cele mai noi

'When I go home I try to see the girls, but I just want to know they have everything they want. A lot has to be done to keep girls active in sport.'

Exclusive Simona Halep interview @VickiHodges_tel
https://t.co/NVuIRJ981E