Adevăratul Nadal şi minuţioasa reconstrucţie

Dana Maria | 7 februarie 2013

Adevăratul Nadal şi minuţioasa reconstrucţie

 

Cred că n-a existat suflet de fan de tenis în mintea căruia să nu fi pândit, înaintea meciului de aseară, întrebarea: ce fel de Nadal vom vedea pe teren? Va fi sau nu va fi Nadal?

Prin decembrie, Neil Harman de la The Times, ne avertiza, după ce se întâlnise cu Rafa în Mallorca pentru un interviu exclusiv, că vor trece luni bune până îl avea din nou în faţa ochilor pe “adevăratul Nadal”. La vremea aia, declaraţia lui m-a făcut să zâmbesc, nu pentru că, Doamne fereşte, aş îndrăzni eu să nu fiu de acord cu reputatul jurnalist. Ci pentru că mi-am adus aminte de ceea ce se întâmplase la o conferinţă de presă.

Era imediat după precedenta pauză mare pe care şi-o luase ca să-şi îngrijească de genunchi, iar Rafa a fost întrebat: “Când crezi că îl vom vedea jucând pe adevăratul Rafa?” Jurnalistul în cauză probabil că nu ştia că Nadal este, dacă nu cea, atunci printre cele mai ne-metaforice persoane de pe faţa pământului. Rafa s-a scuturat ca o pisică aruncată în apă, iar răspunsul lui a venit prompt: “Adevăratul Rafa sunt eu, şi atunci când greşesc, şi atunci când câştig. Ăsta este adevăratul Rafa. Altul nu există”.

Iar adevărul este că am văzut prea mulţi fani ai tenisului a căror referinţă este un Nadal inventat, exacerbat fie în sensul calităţilor sau al defectelor pe care el le are, ca să nu fiu de acord cu viziunea realistă pe care o propune Rafa despre sine. Aşa că, ieri seară, din toate aceste motive, am ales să îl privesc pe adevăratul Nadal şi să nu fac nici un efort să îl caut pe „adevăratul Nadal”.            

Ce-am văzut? În primul rând, schimbarea de look. Rafa a infirmat presupunerile celor care, văzându-l la dublu în tricoul polo, au decretat imediat că bagajele sale au fost rătăcite la aeroport şi că apelase, pentru a pune ceva pe el, la un prieten. De data asta, a ieşit la joc în tricoul mov, cu dunguliţă portocalie la gât, pe care i-l pregătise Nike de atâta vreme. Ca de obicei, încă înainte ca Rafa să apuce să lovească vreo minge, mediile sociale au reacţionat prompt la schimbare. Unii au aprobat, alţii au făcut observaţia că pe undeva, cumva, Rafa arată ca un ou de Paști.

Imediat cum a început meciul, însă, toată lumea a uitat rapid de stil, pentru că pe teren lucrurile au început să se desfăşoare cu o iuţime fulgerătoare. Federico Delbonis, argentinianul numărul 128 mondial, venit din calificări, lovea atât de repede, de plat şi de tare în minge, că Nadal părea că joacă cu Del Potro, Soderling şi Rosol deodată.

Delbonis este descris pe site-ul ATP aşa: nickname-uri, “Delbo” şi “Gordo”; obiectivul în tenis: “visul meu este să ajung No. 1″; idolii, Vilas şi Borg. Cel mai bun loc în ranking l-a ocupat în iulie anul trecut, când ajunsese 113, iar cea mai mare realizare este o semifinală în 2011, la Stuttgart, pierdută la Ferrero 36 64 64). Mereu utilii connoiseurs de pe Twitter mai adăugaseră la acest dosar ceva alte fapte grăitoare. Argentinianul avea victorii la Ramos şi Belluci. Plus, aproape că îl bătuse pe Tipsarevic la Madrid anul trecut.       

Cu acest bagaj la purtător, Delbo îi face break lui Rafa încă din începutul meciului, cu lovituri în unghiuri ascuţite pe care Rafa, destul de înţepenit şi fără fluiditate în mişcări, nu le poate ajunge. La fel de rapid se scurge şi al doilea game, câştigat de argentinian pe serviciul său. Abia în game-ul trei, după al doilea deuce, Rafa reuşeşte, în sfârşit, să se poziţioneze şi el corect pentru a lovi mingea şi să trimită un forehand down-the-line, din alergare. Este primul moment de Vamos şi pumni strânşi. După încă o egalitate, Rafa reuşeşte să îşi recupereze breakul pierdut. Meciul pare să se echilibreze şi se ajunge la 3-3.

În game-ul şapte, pe serviciul lui Rafa, apare primul indiciu că lucrurile ar putea să se întoarcă. Sunt indicii aproape inefabile, dar sunt. Bandana lui Rafa deja nu mai e la locul ei, este mult urcată pe frunte, iar asta se întâmplă doar când Rafa este foarte muncit, extrem de concentrat şi pune la cale ceva. De pe faţă i se preling picături de sudoare. Delbo continuă să îl surprindă cu forehand-uri grele, dar Rafa îşi câştigă serviciul cu un smash perfect. La pauza de la 4-3 e calm şi liniştit.

În următorul game se întâmplă. La 0-15 pe serviciul lui Delbo, Rafa intră mult în interiorul terenului şi loveşte o dreaptă inversă minunată. Forehand-ul care îi mai câştigă un punct e la de fabulos, dar la următorul punct bagă mingea în fileu. Game-ul se prelungeşte, dar punctele sunt frumoase. La una din egalităţi, lui Rafa îi reuşeşte al doilea forehand down-the-line, ceea ce aduce imediat după sine o altă strângere de pumn. Îşi obţine, astfel, avantajul. La punctul imediat următor, însă, dintr-o poziţie identică, lovitura nu-i mai reuşeşte. Este unul dintre tiparele care se vor repeta pe tot parcursul meciului. În fine, Rafa îşi obţine break-ul după două forehand-uri masive succesive. A treia strângere de pumn. La pauza dintre seturi îşi schimbă tricoul, bea apă şi zâmbeşte. Pare destul de relaxat.

Setul doi începe bine, cu break pentru el. În game-ul doi, Rafa serveşte pentru prima dată la T. Este un serviciu câştigător, pe care îl repetă încă o dată, cu acelaşi rezultat. Este cel mai bun game de serviciu pe care îl face în meci. Este dovada clară că minuţioasa reconstrucţie a încrederii în sine, pe care Rafa şi-o clădeşte, mereu şi mereu, în fiecare meci care începe prost funcţionează şi de data asta. L-am văzut făcând lucrul acesta de zeci de ori şi mereu porneşte la fel, de la reglarea forehand-ului, continuând cu ajustarea backhand-ului, pentru ca, mai apoi, să adauge şi serviciul. De cele mai multe ori funcţionează. Se pare că şi de data asta.

Ajutat şi de erorile la serviciu ale lui Delbo, Rafa ajunge la 4-0, punct în care Steve Tignor scrie pe Twitter: „Eram aproape să declar că acesta este Anul lui Delbonis, după primele două game-uri din meci. Probabil că e mai bine că m-am reţinut”.

Argentinianul mai reuşeşte încă două game-uri, înainte ca Rafa să închidă setul şi meciul.

Câştigă cu 6-3, 6-2, zâmbeşte şi îşi dă bandana jos, în timp ce aleargă uşor spre fileu, ca să dea mâna cu adversarul, repetând fără nici cea mai fină abatere acelaşi scenariu al victoriei pe care îl ştim prea bine. Este adevăratul Nadal.

Chiar dacă mişcările lui au apărut adesea stinghere şi frânte. Chiar dacă a ajuns de mult prea multe ori târziu la minge. Chiar dacă a lovit de multe ori din poziţii dezechilibrate. Chiar dacă are încă probleme în a lega trei mingi bune una după alta din spatele terenului. Chiar dacă a scăpat prea des forehandul în afară. Chiar dacă nu a ajuns la nicio scurtă pusă de adversar. Chiar dacă i-a luat un set până a ajuns să joace un game de serviciu lejer.

Dar a avut forehand-uri fabuloase în lung de linie, unele backhand-uri la fel. Ca să nu mai vorbim de dreptele în cros. S-a luptat iar cu bau-bau-urile din capul lui, care îl fac să fie plin de îndoieli şi extrem de nesigur la orice început şi în faţa oricărui necunoscut pe care-l are în faţă. Şi-a strâns pumnii şi s-a bucurat atunci când i-au intrat loviturile. Şi-a ridicat ochii spre cer, exasperat, şi s-a bombănit secunde în şir după un forehand ratat. Toate astea sunt adevăratul Nadal, acel Nadal care, aşa cum zicea un jurnalist american, într-o lume a tenisului în care totul, turnee şi oameni, arată din ce în ce mai mult la fel, standardizat, este imposibil de omogenizat cu restul. Asta e ceea ce îl face adevărat.        

Cât despre „adevăratul Nadal” şi posibilitatea ca el să apară la timp  pentru a păşi din nou pe scena pe care ştim că se va juca următoare mare miză a anului în tenis, Rafa a avut de spus următoarele:   

„Mi se pare puţin inadecvat să fiu întrebat despre Roland Garros după prima mea partidă pe care o joc după şapte luni. Roland Garros este la ani lumină. Roland Garros este un eveniment important, dar nu mă gândesc la Roland Garros până nu ajung la Roland Garros. Nu ştiu dacă Chile îmi va servi pentru a câştiga Roland Garros-ul, dar ştiu că mă ajută pentru a ajunge în formă. Nu îmi pasă dacă sunt sau nu favorit la Roland Garros. Nu îmi pasă dacă ajung acolo ca numărul 15 sau 20 sau 30 sau 40 mondial…. Sau 100. Nu cred că mă afectează. Singurul lucru care este important este să joc în săptămânile premergătoare şi să ajung în săptămâna aia şi să fiu fizic la 100%. Dacă sunt numărul 100 în lume, dar nivelul meu este de top 5, atunci am opţiunea de a concura. Dacă sunt numărul 100 şi nivelul meu este de numărul 100, nu voi avea opţiunea de concura deloc.”   

Poate că nu e chiar ceea ce vor unii să audă, dar există întotdeauna opţiuni. Una dintre ele este să asistăm, cu răbdare, la minuţioasa reconstrucţie.

***

Cred că prea puţini şi-au pus problema ce fel de Delbonis va apărea pe teren, dar argentinianul a lăsat o impresie mai mult decât plăcută. Nu numai că ştie să lovească o minge, dar a avut şi o atitudine potrivită, acea atitudine de ireverenţialitate pozitivă, deloc sfiit în faţa adversarului, dar în acelaşi timp deloc agresiv în gesturi şi comportament, o atitudine pe care am văzut-o la Denis Istomin, atunci când a jucat cu Rafa la USO şi care mi-a plăcut enorm. „Federico este într-un progres clar”, a zis Nadal despre Delbo, pe care îl ştie de la antrenamentele pe care le-au efectuat împreună anul trecut. „Are multă forţă şi asta îl va ajuta să progreseze. Îi trebuie mai multă regularitate. Serviciul are mult potenţial, iar înălţimea îl avantajează. De asemenea, are lovituri puternice din spatele terenului”.  

Rezumatul meciului:

 

Plus inevitabila și prețioasa reacție a lui PseudoFed, cunoscutul cont de parodie de pe Twitter, despre toată tărășenia:
 

 

 

(P)                 Produse Adidas, Nike, Puma, Lacoste, Converse, reduse și cu 40%. Cumpără pe Bodosport.ro

Îți place?
Susține Treizecizero
Sprijinul tău e esențial ca să putem produce acest conținut. Susține-ne pentru un jurnalism de sport cât mai relevant și valoros!
Prin cont bancar:

IBAN RO51RNCB0079145659320001

Asociația Lideri în Mișcare,

Banca Comercială Română

Treizecizero.ro Abonează-te la 30-0+
Cele mai noi