Simona, înainte de semifinale: ”Da, aveam nevoie de un meci precum cel cu Kerber. Dacă mâine voi juca la fel de bine ca azi, va fi ok, indiferent de rezultat”

Adrian Țoca | 6 iunie 2018

Cred că nu pun presiune pe mine. Cred că am jucat bine în acest turneu. Că fiecare meci a fost din ce în ce mai bun. Am avut adversare puternice, iar mâine va fi o alta. Nu vreau decât să joc cum am făcut-o azi, iar dacă voi face asta, voi fi ok pentru meci, indiferent de rezultat.”

Și au mai rămas doar patru jucătoare. Și un trofeu. Și Simona e iar printre cele patru. Suntem într-o fază a competiției în care ”all bets are off”, în care percepția se schimbă, greutatea e alta, iar calculele hârtiei contează mult mai puțin. Când ești în semifinale, pe de o parte dispare stresul confirmării, acel ”trebuie să”. În schimb, apar alt tip de emoții, cele specifice unor faze în care aerul e așa de rarefiat. Aer cu care Simona spune că s-a obișnuit și pe care îl găsește ceva mai ”normal” acum. Dar înaintea unui meci care poate să o ducă în a doua finală de Grand Slam consecutivă anul acesta și o a treia în ultimele cinci Slamuri desfășurate, Simo nu uită să se bucure de rezultatul important reușit azi.

Îmbrăcată într-un hoodie colorat, potrivit probabil pentru starea ei de spirit, Simona savura discret victoria cu Angelique Kerber la ora conferinței de presă. Era, în mod evident, satisfăcută de replica pe care a avut-o după pierderea primului set, și, de asemenea, conștientă de greutatea victoriei contra unei adversare întotdeauna complicată, indiferent de atmosferă. ”Nu contează că e zgură, vom juca la fel”, spunea data trecută despre meciul cu Kerber, predicție îndeplinită azi. Un rezultat care o apropie din nou de marele obiectiv, și care o aduce într-o semifinală de cinci stele, cu o miză imensă, făcută și mai mare  de faptul că și locul 1 va fi pe masă.

”A fost un start greu. Cred că am făcut multe erori la început. Am încercat, de fapt, să fac prea multe. Ceea ce a fost greu, pentru că mingea ei este foarte joasă și de acolo e greu să închizi punctul. De fapt, vreau să uit game-urile alea”, zâmbește Simona, ”pentru că nu asta voiam să joc la început. Doar că n-am simțit mingea. Apoi am schimbat și lucrurile au mers mult mai bine. Acum cred că-s destul de sigură cum trebuie să joc cu ea data viitoare.”

Ce și-a spus după ce a pierdut tiebreak-ul? ”După ce am pierdut primul set, mi-am spus că dacă am putut reveni de la 0-4, înseamnă că ritmul e acolo. Știam ce trebuie să joc, iar când am făcut break în primul game al setului doi, m-am simțit mult mai încrezătoare și am simțit că am meciul în mâinile mele și că tot ce trebuie să fac este să fiu calmă și să continui să-mi fac treaba.”

Practic, cheia, atunci când joci cu o apărătoare, este să ai răbdare și să alegi mingea potrivită pentru a ataca, să nu te grăbești. Nu? ”Da, exact. M-am grăbit prea mult la început. Și cum am spus, e foarte greu să returnez mingea ei, pentru că e foarte joasă. Uneori joasă, alteori adâncă. Nu știi cum va fi. Apoi am încercat să joc cu mai mult spin, să deschid terenul și să o fac să se miște.”

Rugată să detalieze mai exact în ce fel a fost greșită tactica de la început, Simona s-a amuzat: ”Tactica greșită a fost când am greșit totul, iar tactica potrivită a fost când n-am mai greșit nimic!” A adăugat apoi: ”Am schimbat, în senusl că n-am mai jucat flat, ci am adăugat mai mult topspin și am făcut-o să alerge ”

Faptul că Simona și Angie au avut acel meci epic în Australia era un motiv în plus de nerăbdare pentru acest meci? ”Nu tocmai, pentru că mereu jucăm meciuri lungi și ne luptăm pentru fiecare punct. E greu contra ei, dar e cu atât mai plăcut și mai bine după ce câștig un meci cu Angelique. Îmi demonstrează că am suficientă răbdare și că am putere să stau calmă și să joc ce am de jucat contra ei. Pentru că, pentru a o învinge, trebuie să fii poate la cel mai bun nivel al tău.”

Simona și-a reamintit de contrascurta spectaculoasă pe care a reușit-o în setul secund și cu ajutorul căreia a făcut 53. Dar nu crede că a avut un rol simbolic în meci. ”Da, îmi amintesc acel punct. Dar cred că Angelique nu renunță deloc, până la ultimul punct. Dar am simțit-o un pic obosită la final, dar știam că trebuie să nu scad ritmul deloc, să rămân agresivă. Nu m-am gândit la un punct în particular, ci am vrut să joc fiecare punct ca pe ultimul și am făcut o treabă foarte bună.”

 

Condițiile de meci, cu terenul mai greu la început din cauza ploii de azi-noapte, au complicat și ele lucrurile un pic. ”Greu, a fost greu să termin punctele. Un pic a ajutat-o pe ea, pentru că îi place stilul ăsta și are mai mult timp. Pe la sfârșit a ieșit soarele și a fost un pic mai rapid, m-a ajutat pe mine mai mult.” Mâine, în schimb, se anunță ceva mai mult soare, șanse ca terenul să fie mai uscat. ”Nu știu dacă mă va ajuta pe mine sau pe ea; Muguruza are un stil agresiv, lovește mingea din toate pozițiile.”

Ce semnifică pentru Simona gestul făcut la final către cap? ”L-am făcut pentru că a fost cu adevărat despre mental. A fost și un meci fizic, cu siguranță. Dar mental am fost puternică. Și după ce am pierdut primul set, când am revenit, am simțit că e un moment greu, dar am rămas acolo, în meci, nu am renunțat vreo secundă, și cred că de aceea am câștigat azi. Am câștigat cu capul.” În schimb, a râs refuzând politicos să explice gesturile făcute către boxă: ”Oh, nu vă zic asta. Come on. E treaba mea. Îmi pare rău!”

Și la tot la capitolul mental, n-a vrut să intre în detalii atunci când a fost întrebată în română dacă discută cu psihologul ei în timpul turneului. ”Detaliile astea nu vreau să le dau, e de ajuns să spun că lucrez cu cineva și mă ajută să mă descopăr pe mine și să mă înțeleg pe mine. Acesta e cel mai important lucru și cred că e suficient.”

Pentru a treia oară în semifinale la Roland Garros, Simona dă credit experienței pentru felul în care reușește acum să găsească o balanță între calm și intensitatea necesară în timpul meciurilor. ”Ei bine, experiența. Cred că experiența mă ajută, pentru că am mulți ani la acest nivel. Acum se simte un pic normal, ca și cum m-am obișnuit. Cu siguranță că e special ori de câte ori joc o semifinală de Grand Slam. Mai ales aici, în Paris, unde îmi place atât de mult. Mâine mă aștept la un meci greu, dar mă aștept să dau tot ce am pentru această oportunitate.”

”E la fel de emoționant și acum, ca și acum patru ani. Mă voi bucura cu siguranță. Este un rezultat foarte bun. Chiar dacă am jucat de două ori aici semifinale, este special. Voi încerca tot ce pot să fac un meci frumos, asta e tot ce-i în gândul meu acum.”

Ne mutăm, încet-încet, către meciul cu Muguruza. Care va fi o cu totul altă mâncare de pește față de ce a avut de înfruntat azi. ”Mâine e un meci complet diferit, va trebui să mă aștept la niște mingi lovite tare, la un joc de forță. Așa că vom vedea. N-am o idee acum, pentru că vreau să mă bucur de victoria din sferturi. Iar mâine, cu siguranță că înainte de antrenament mă voi gândi la meci.”

Rugată să evalueze presiunea pe care o aplică singură asupra ei acum, comparativ cu alte situații din alți ani, Simona a rezumat starea ei de spirit actuală și felul în care a trecut prin turneu până acum. ”Cred că nu pun presiune pe mine. Cred că am jucat bine în acest turneu. Că fiecare meci a fost din ce în ce mai bun. Am avut adversare puternice, iar mâine va fi o alta. Nu vreau decât să joc cum am făcut-o azi, iar dacă voi face asta, voi fi ok pentru meci, indiferent de rezultat.”

Despre adversara de mâine, Simona crede că o așteaptă un test ”Da, Garbine joacă repede indiferent de adversară. Își face mereu jocul. Va trebui să stau tare pe picioare, să încerc să o fac să se simtă inconfortabil, și să-mi fac jocul. Nu-s multe de zis despre acest meci. Ea are un stil cu care poate juca orice. E o jucătoare foarte bună. A mai fost în poziția asta. A câștigat acest turneu. Va fi o provocare mare pentru mine.”

Fizic, Simo spune că e în regulă, iar meciul de azi nu a dat-o câtuși de puțin peste cap. ”Nici eu n-am jucat foarte mult”, a spus Simona, întrebată dacă faptul că Muguruza a stat mai puțin pe teren e un factor. ”Azi a fost un pic mai greu, în primul set, dar după aceea nu a fost chiar la limita efortului. Dar sunt lucruri pe care nu vreau să le analizez foarte mult acum. Suntem aici unde suntem, suntem așa cum suntem, acum trebuie să mă adapteze cât se poate de bine, să mă recuperez, iar mâine să dau tot ce am mai bun. Vom vedea limita mea mâine, pe teren.”

Un ”mâine” în care vor conta toate aspectele, de la cele evidente până la cele mai mărunte. ”Recuperarea în sine, partea mentală … cred că toate la un loc contează. Când joci o semifinală de Grand Slam, cu o câștigătoare de Grand Slam provocarea este mare”.

Însă ce e cert e că Simona se simte cumva împlinită de efortul bun de azi. Am întrebat-o dacă simțea că avea nevoie de un astfel de meci, după cele patru victorii mai clare obținute anterior; dacă simțea nevoia să câștige un meci fiind testată. ”Da, aveam nevoie să joc un meci așa strâns, mai ales cu Kerber, nu e prea confortabil să joci contra ei. Mă bucur că am putut să fac un meci bun și că am jucat mai bine decât în meciul de dinainte.”

Finalul este potrivit: ”Nu mai e așa de greu când zâmbesc. Dacă câștig, va fi frumos. Dacă nu câștig, tot voi continua să zâmbesc.”

 

 

***

Albumul foto „Simona de păstrat” – cele mai bune fotografii din cariera liderului mondial – este disponibil în ediția a doua, într-un număr limitat! ULTIMA PARTE A STOCULUI

Ce ai în plus în tirajul al doilea:

– conținut nou: 16 pagini în plus. Sunt 160 în total acum;
– o copertă modificată, cu imaginea care a făcut înconjurul lumii după victoria cu Kerber de la Melbourne;
– imagini de la Australian Open, cu ipostazele care definesc traseul eroic al Simonei la Melbourne: accidentarea din turul 1, meciul epic cu Lauren Davis, drama cu Kerber sau finala ireală cu Wozniacki.
– cu toate astea, prețul nu se modifică: rămâne același ca la prima ediție!

Albumul este disponibil ÎN STOC, asta înseamnă că ajunge la voi foarte repede după plasarea comenzii. Ia-ți unul de AICI.

Îți place?
Cele mai noi