Richie s-a făcut băiat mare. S-a făcut Richard

Adrian Țoca | 5 septembrie 2013

Contrar oricărei așteptări, Richard Gasquet a câștigat sfertul cu David Ferrer, arătându-ne că știe să și lupte. Un „underachiever” pentru marea parte a carierei, Richard sărbătorește, după două victorii la rând în cinci seturi, a doua semifinală de Slam.

Richie e tipul acela morocănos pe teren, repezit și care obișnuiește să nu confirme niciodată așteptările. E tipul care cere mereu mingea cu care a câștigat ultimul punct, apoi se răstește la copiii de mingi că nu-i dau prosopul când și cum trebuie.

E tipul care e în stare să joace un set întreg ca pe Playstation, apoi, când ratează un prim moment prielnic, se prăbușește ca un castel de cărți. E tipul care are un rever cu o mână absolut fermecător – dacă ar fi vin, te-ai putea îmbăta numai mirosindu-l, dacă ar fi pensulă, tablourile lui s-ar vinde pe averi. L-ar putea lovi perfect, din punct de vedere tehnic, și noaptea-n somn. E tipul care s-a înconvoiat sub greutatea așteptărilor când era puști, doar pentru a se ridica, într-o palidă, dar remarcabilă recompensă, în partea a doua a carierei sale. E tipul care a vomitat pe teren după un rally monstruos cu Dimitrov, la Roland Garros, și care a pierdut multe meciuri vitale de-a lungul timpului din cauza condiției fizice precare. A pierdut și mai multe când l-a trădat nu corpul, ci mintea. E un francez, prin excelență, deci ori îl iei așa cum e, ori n-ai înțeles nimic. E tipul care-și aruncă șosetele pe teren, de nervi, în timpul meciului cu Raonic, le lasă acolo preț de un minut, apoi se duce și le ridică, un pic sfidător, un pic spășit.

E tipul care părea că nu va mai trece niciodată de turul IV într-un Slam. A pierdut, în această fază, mai multe bătălii decât ține minte statistica. Șaisprezece la număr, din șaptesprezece încercări. Unele, dureroase din cale afară. A servit pentru meci cu Andy Murray, pe Centre Court de la Wimbledon, în 2008, la 2-0 la seturi și 5-4 în setul trei. A ieșit de pe teren roșu, și nu de fericire. Doi ani mai târziu, tot cu Andy, dar la RG, în primul tur, a repetat isprava, cedând de la 2-0 la seturi. În 2009, în turul 3 la Australian Open, a condus cu 2-0 la seturi cu Fernando Gonzalez și a avut minge de meci în tiebreak-ul setului trei. A pierdut tiebreak-ul cu 12-10 și setul decisiv cu același scor. Anul acesta l-am privit pe viu într-un meci epic cu Stanislas Wawrinka, în care, de asemenea, a avut 2-0 la seturi, și a sfârșit prin a fi cel care a ținut conferința învinsului. Doar o altă dezamăgire, dar, după patru ceasuri de “Alleeeeez Reeee-shaaaaaaard”, francezii s-au uitat cu îngăduință cum talentatul Richie își căra gențile și greutatea neputinței în drumul spre ieșirea din Lenglen.


Gasquet este cel care, la 9 ani, apărea deja pe coperta unei publicații de tenis din Franța. Era parcă începutul sfârșitului. Ani întregi de așteptări puse pe umerii lui, ai lui și ai celorlalți din generația noilor mușchetari (Monfils, Simon, Tsonga) au fost confirmate la 17 ani, când câștiga French Open-ul la juniori. Apoi, US Open-ul. Apoi numărul 1 la juniori. La 19 ani, îl bătea pe Roger Federer. Isteria era gata să înceapă.

Patru ani mai târziu, mulți dintre ei punctați de dezamăgiri (în măsura în care faptul că n-a putut urca mai sus de locul 7 în lume e o dezamăgire), Richie era suspendat pentru dopaj. Cocaină. Dar lumea nu s-a supărat pe el pentru asta, mai ales că era vorba de o cantitate aproape insesizabilă, despre care Richie a explicat că a ingerat-o sărutând o femeie într-un club. S-au supărat că nu a putut să câștige un Slam pentru ei. Un ziarist francez explică, într-un articol mai vechi din Grantland, ce s-a ales din faza cu cocaina în legendă: “Nimeni n-a luat povestea cu drogurile în serios. Lumea gândea: are rezultate atât de proaste, e un luptător atât de slab, are un fizic care-l trădează mereu, încât nu putea să fi luat droguri. N-avea sens. Și-au zis: dacă a luat ceva, atunci n-a luat ce trebuia. Dacă Monfils ar fi fost cel prins, atunci francezii și-ar fi zis: Aha, iată pe unul care a luat ceva ce funcționează! Măcar la Monfils am fi avut o explicație!”

Dar Gasquet nu a fost mereu la capătul greșit al meciurilor memorabile de cinci seturi. You win some, you lose some. În 2007, la Wimbledon, l-a bătut pe Andy Roddick în sferturile de finală revenind de la 0-2 la seturi și un break în setul trei. A încheiat meciul (4-6, 4-6, 7-6, 7-6, 8-6) cu un total halucinant de 93 de lovituri direct câștigătoare, multe dintre ele faimosul său rever down-the-line. A mers în semifinale, unde a pierdut cu Roger Federer în trei seturi. Atunci avea să atingă maximul său în clasament: locul 7. O insulă într-un ocean de dezamăgiri.


Acum, la 27 de ani și cu mai multă minte ca oricând, Richie l-a angajat pe Sebastien Grosjean să-l ajute. Oamenii din jurul său spun că e mult mai profesionist, mai atent la detalii, la regim, mai conștiincios la antrenamente. Ia decizii mai bune în meciuri. Nu tot timpul, dar e mai bine. Are două titluri și o semifinală la Miami în 2013. E în Top 10, la marginea lui, acolo unde spune că îi e locul. Nici mai sus, nici mai jos. Iar la US Open a trecut, în fine, de blocajul optimilor. L-a bătut pe Raonic în cinci seturi, salvând o minge de meci în setul 4 (și recuperându-și ciorapii de pe teren pe parcurs). Iar azi l-a bătut pe David Ferrer, dintre toți oamenii. Un Ferrer la care pierduse 8 din 9 meciuri. Trebuie să fie frustrant să fii mai talentat, din punct de vedere tehnic, și totuși să pierzi 8 din 9. Te gândești câte din cele opt înfrângeri au venit tocmai din cauza asta, pentru că ți-ai zis: „cum să mă bată unul care n-are loviturile mele?”

Dar azi, nu. Gasquet a câștigat comportându-se cât mai ferrer-icește cu putință. Rezistând fizic, și mai ales psihic. A refuzat să se predea chiar și atunci când toată suflarea tenisistică era gata să jure că, odată pierdut avantajul celor două seturi, Ferrer va câștiga, inevitabil, și decisivul. Iar Ferrer e tipul cu care, dacă îl ascultăm pe un alt francez, pe Simon, nu ți-ai dori să joci vreodată. Te va alerga și va scoate sufletul din tine până când va obține greșeala. Până când vei claca. E mai puternic decât tine și mai dispus la muncă silnică decât vei fi tu vreodată, și are grijă să-ți transmită clar asta. Azi, nu. Azi, Richard este, în sfârșit, tipul care câștigă două meciuri de cinci seturi unul după altul. E tipul care se califică în abia a doua lui semifinală de Slam, la șase ani după prima. E tipul care nu mai are doar execuții, ci are și inimă de luptător. E tipul care va da acum piept, cel mai probabil, cu amicul din copilărie, pe care nu l-a mai bătut de la 13 ani (video must-see, mai jos). Dar ce mai contează. Contează prea puțin ce va fi în semifinale. Azi, Richie a încetat să mai fie Richie. 

 

Highlights din Gasquet – Ferrer

Gasquet – Nadal la 13 ani

Îți place?
2performant

Cele mai bune jucătoare de tenis sunt la Singapore. Cei mai buni generatori de vânzări online sunt în Affiliate Ranking by 2Performant

Cele mai noi