Ana Bogdan își caută drumul. “Top 100 nu e neapărat un obiectiv, ci doar o etapă. Mulți mi-au spus că mai bine mă las. De ce să mă las?”

Adrian Țoca | 17 ianuarie 2017

La prima ei apariție pe tabloul Australian Open și abia a doua într-un turneu de Grand Slam, Ana Bogdan vorbește despre cariera ei de până acum și cum încearcă să-și construiască un nume

Am scris adesea, poate cel mai interesant lucru când vine vorba de grupul jucătoarelor de top din România este diversitatea. Este, probabil, un beneficiu ascuns și întâmplător al faptului că nu a existat o strategie în spatele acestei generații de mare valoare, ci totul s-a petrecut din întâmplare. Nu-s două stiluri de joc sau două personalități asemănătoare. Avem jucătoare de atac sau defensive, avem stilul “câte puțin din fiecare“ și stilul Monica Niculescu, avem fete retrase sau expansive, avem traiectorii diferite: fie salturi valorice surprinzătoare și rapide, fie graduale, care au nevoie de timp. Fiecare aduce ceva diferit la masă și e aproape imposibil să nu-ți găsești o preferată. 

În acest grup încearcă să-și facă acum intrarea Ana Bogdan, al cărei drum e iarăși diferit. Ana e ceea ce am numi un late bloomer, o apariție pe care puțini o mai vedeau posibilă în destule momente ale carierei ei. La 24 de ani, Ana se apropie încet de prima sută, cu toate că au fost momente în cariera ei în care această bornă părea ieșită din discuție. Anul trecut, a început să apară pe radarul turneelor WTA, după ani buni la nivel inferior sau maxim calificări, fără foarte multe rezultate notabile. A reușit prima apariție pe tabloul unui Grand Slam toamna trecută, la US Open, și n-a fost departe de prima finală WTA la Florianopolis. Acum încearcă să construiască pe fundația acestui progres în aparență timid, dar sigur. Australia e o altă etapă: Ana a pierdut cu Elena Vesnina în primul tur, după ce a câștigat trei meciuri în calificări, dar deși nu a găsit tenisul ei cel mai bun astăzi, e gata să învețe din experiența adunată aici.

Discursul ei este, la fel ca în cazul celorlalte fete, bine închegat, elegant. Anei îi lipsește uzura circuitului, are ceva din prospețimea celui care vine din exterior, iar asta poate fi un lucru bun. E self-made, vorbește fără rețineri despre lipsuri și greutăți. Dar e investită în planurile ei. În plus, e ceva răcoritor și impresionant când auzi o jucătoare de nivel WTA recunoscând candid că își dorește foarte mult să joace turnee la care n-a ajuns niciodată până acum, precum Indian Wells sau Charleston. N-a avut prea multe șanse până acum, iar problemele de sănătate i-au întârziat progresul. Are multă răbdare și crede că poate ajunge acolo unde își dorește, cu o singură condiție, să nu renunțe. Ceea ce i s-a recomandat “înțelept” pe parcurs. N-ai cum să nu-i dorești tot binele din lume Anei, la fel ca oricărui alt sportiv și om care își construiește singur drumul, face sacrificii pentru visul său și îndrăznește să creadă în el până la capăt. 

Am vorbit cu Ana după meciul cu Vesnina, despre AO, restul sezonului și drumul ei până aici. 

Debutul pe tabloul principal de la AO.

Au fost multe emoții, multă presiune, poate și pentru că-mi doream foarte mult să câștig și să merg mai departe. dar știam că e o jucătoare extrem de bună, știam că nu va fi un meci ușor, și cred că s-a văzut în inceputul meciului, care a fost, da, un pic mai timorat. Apoi, da… Mi-am mai revenit, am început să nu mai greșesc în primul rând, pentru că primele game-uri le-am dat pe greșelile mele. Am avut câteva oportunități după ce am revenit și am făcut 5-5 și am urmat eu la serviciu. Acolo ar fi trebuit să fiu mai agresivă, să deschid mai mult terenul și să fac puncte mai bune decât ce am făcut eu. Apoi, în setul 2, am avut două mingi de break. La una chiar a fost aproape, adică am intuit bine dar din păcate s-a dus în fileu și astea au fost niște puncte cheie, care, cred eu, ar fi putut schimba oarecum scorul meciului, cel puțin în setul al 2-lea.

Evoluția de azi raportat la maximul ei.

Destul de jos… Adică mi-am dorit atât de mult să joc bine și să câștig, încât am pus singură presiune pe mine, clar. Loviturile mele nu au fost nicidecum la acel nivel la care am vrut să fie. Însă iau tot ce e pozitiv. Mi-am dorit să fiu aici, mi-am dorit să mă calific pe tabloul principal, am atâtea motive să fiu fericită și să merg mai departe cu optimism, așa că nu-mi doresc să mă mai gândesc la altceva.

A venit fără antrenor

M-am pregătit singură. Am făcut antrenamente cu fetele, am venit cu prietenul meu aici, mă poate ajuta la antrenamente sau să facem anumite teme, dar în mare parte am vrut să fac antrenamente (și meciuri) cu fetele, pentru că eram înainte de turneu și aveam nevoie de lucrul ăsta. I-am simțit și nu i-am simțit lipsa antrenorului. De cele mai multe ori, în meci, nici nu aud ce zic cei de pe margine, deci toate se întâmpă înainte de meci. În timpul meciului, oricum nu pot să-ți spună foarte multe, decât la turneele la care poți să-ți chemi antrenorul pe teren. În rest, ești tu cu tine și cu ceea ce ai acumulat deja. Pe teren, de multe ori poate să-ți strige ceva, iar ție să-ți intre pe o ureche și să-ți iasă pe cealaltă, din cauza emoțiilor.

Cu ce rămâne din experiența de la Melbourne

Anul trecut mă uitam și mă gândeam mereu la scoruri, mereu la ceea ce se întâmpla la Australian Open, îmi doream foarte mult să fiu aici, dar nu puteam să joc din cauza unei accidentări la tendon. Anul ăsta mi s-a îndeplinit dorința, am fost aici, mi-am îndeplinit obiectivul de a fi pe tabloul principal, și ar trebui să fiu împăcată, să nu plec cu capul plecat acasă, ci din contră, să zâmbesc și să merg mai departe. E abia începutul anului. Până acum eu nu am avut un început (de an) atât de bun ca acesta.

Top 100 și ce și-a propus pentru 2017

Consider ca top 100 nu e neapărat un obiectiv, ci mai mult un hop. E o altă etapă. Chiar așa și privesc lucrurile. În primul rând vreau să fiu sănătoasă, m-am chinuit foarte mult: în 2015 cu umărul, anul trecut cu tendonul… Singurul lucru pe care pot să mi-l doresc este să pot să joc, să mă antrenez în fiecare zi și să îmbunătățesc ceea ce am de îmbunătățit. Restul cu siguranță vor veni de la sine. Chiar îmi doresc să joc turnee cât mai multe, să mă bucur de fiecare meci și să acumulez experiență, pentru că și astăzi s-a văzut clar: ea era cu siguranță obișnuită cu atmosfera, cu terenul mai mare, cu tot ceea ce a fost astăzi acolo, cu camerele… Pe când eu, eu am avut abia câteva meciuri de genul ăsta în toată cariera mea, adică le numărăm pe degete. Cumva, am simțit încărcătura aceea.

Următoarele turnee

Este un turneu în Franța de 60k. Urmează vreo 3-4 turnee ITF, pentru că deocamdată nu mă pot înscrie la turneele mari. Dar e bine că este o perioadă în care fac meciuri. Din martie urmează Indian Wells, Miami, Charleston. Acolo intru cu siguranță și de-abia aștept turneele alea, pentru că nu le-am jucat niciodată, și, tot așa, mi-am dorit de ani de zile să particip.

În rest, chiar îmi doresc să joc cât mai multe turnee, să fiu cât mai mult timp pe teren și să umblu în toată lumea. Anul trecut, daca vă uitați, am avut 15 sau 16 turnee, cred că e extrem de puțin – la jumătate față de ceea ce au jucat celelalte jucătoare. Asta e tot ce vreau!

Ce caută să îmbunătățească

În primul rând, vreau să nu mai fiu atât de defensivă, pentru că și astăzi am stat cam la doi metri în spatele terenului. De multe ori trebuia să intru în minge și n-am făcut-o. Dreapta – am de îmbunătățit câte ceva la ea. Și serviciul, vreau să fiu mai constantă. În rest, multă mișcare în teren. În fiecare zi voi avea ceva de îmbunătățit.

Cum se definește: o jucătoare care caută inițiativa sau răspunde la ce propune adversara?

Stilul meu de joc e unul agresiv, îmi place să dau tare, să intru în minge, dar în unele meciuri, având emoții foarte mari, sau simțind o anumită presiune, sau jucând pe un teren precum cel de astăzi, cu multe lucruri pe care nu le-am mai întâlnit până acum, cumva sunt mai timorată și nu mai am același stil de joc. Fac un pas în spate și intru în defensivă. La asta chiar trebuie să lucrez. Presiunea de la un Grand Slam e complet diferită față de cea de la alte turnee. Chiar atmosfera din calificări față de cea de pe tablou e complet altceva. În calificări nu e atât de multă lume, terenurile pe care joci sunt mult mai mici, unele au avut o tribuna din aceea mică pe lateral. Acum am jucat pe un show-court. Și când m-am antrenat, dimineață, se simțea altfel mingea, cumva suprafața terenului era atât de mare încât… Sunt lucruri diferite.

Când i-a fost cel mai greu

Am trecut prin multe accidentări, prin o grămadă de alte probleme. Cand aveam 16 ani eram 400 la senioare, dar au urmat 2 ani de accidentări, tot timpul pățeam câte ceva. M-au dat peste cap, am pierdut clasamentul, am luat-o de la zero, cu turnee de 10k, am pierdut sponsori, tot ce aveam la juniori, apoi am reușit și am urcat din nou în clasament. Am mai avut încă un hop din punct de vedere financiar când eram 300. Atunci am făcut un rezultat la un WTA și așa am reușit să merg mai departe. Consider că acum e un mic hop să intru în top 100; dacă-l reușesc, o să am mai multe avantaje. 

Ce a motivat-o când i-a fost greu

Îmi doream extrem de mult să pot continua. Am crezut, nu m-am îndoit că există încă o șansă și încă o șansă. Dacă vrei, cu siguranță găsești o portiță și ajungi acolo. Am considerat că nimic nu poate să mă oprească, cumva tot voi reuși. Important e să încerc.

Despre timingul saltului ei

Clar nu este niciodată prea târziu. Multă lume mi-a spus că ar fi cazul să mă las, că oricum sunt prea bătrână la vârsta asta. De când aveam 21 de ani mi-au spus: “Păi, la 21 de ani, daca ești 300-400 mai bine te lași”. Dar de ce?? Dacă aia e dorința mea, merg pe drumul ăsta chiar dacă am 30 de ani.

Cu cât înaintezi în vârstă, cu atât capeți mai multă experiență. Asta le spuneam și celor care sunt aici cu mine: față de US Open am gestionat complet altfel meciurile din calificări. A fost mult mai ușur față de ce a fost la US Open. Acolo, după calificări mă simțeam ca și când jucasem 3 turnee, eram atât de epuizată în primul rând psihic, nu fizic. Dar aici a fost mai ușor. Cu cât treci treci prin ele, cu atât devine mai ușor.

Sunt unii sportivi care au noroc, vin din academii bune, au toată echipa în spate, au fizio, au tot ce le trebuie, sponsori, și reușesc mai devreme, și sunt unii care nu au toate facilitățile astea și trebuie să se lupte mult mai mult. De fapt, cel mai important este să crezi și să vrei. Nu contează vârsta, nu contează prin câte trebuie să treci ca să ajungi acolo, cât de greu îți e, dacă tu vrei și crezi în asta, se poate întâmpla!

Găsește inspirație la celelalte fete sau la alți sportivi

Da, ne întâlnim, mă bucur când au succes, ne felicităm una pe cealaltă, chiar m-am bucurat că am fost 6 pe tablou, cum s-a întâmplat acum. E o mare performanță pentru noi ca țară și ca rezultat personal. Nu sunt genul de persoană care să se concentreze pe ceea ce fac ceilalți, fiecare trebuie să aibă treaba lui, drumul lui, fiecare e construit în felul lui. Inspirația mea este o schioare (n.a. Lindsey Vonn). Îmi place să mă uit la tenis, să urmăresc meciuri. Îi admir foarte mult pe cei care sunt în top, însă mă inspiră foarte mult această schioare, care a avut foarte multe accidentări, o grămadă de probleme, dar a făcut istorie pentru America.

De la cine cere sfaturi despre carieră

În primul rând mă sfătuiesc cu tatăl meu care a fost și este în continuare antrenorul meu. În ultimii 10 ani am lucrat împreună. Apoi cu oamenii apropiați mie. Nu am alt antrenor să spun de el, dar cred mult în cei care sunt lângă mine. Lângă ei am și involuat și evoluat, dar e clar că lucrurile merg spre bine.

Alte dorințe și obiective

Îmi doresc să câștig un tuneu WTA în acest an și să câștig cât mai multe meciuri. Mi-aș dori să joc și în Fed Cup, îmi doresc tare mult să intru în echipă, dar când va veni timpul. Și să mă bucur, efectiv să mă bucur de joc și de toate turneele la care particip, pentru că este o muncă foarte frumoasă. Nu am niciun motiv să nu vreau să fie bine și să câștig. 

Despre fanii ei

Da, chiar m-au întrebat zilele trecute de ce nu-mi fac pagină pe Facebook pentru că profilul de Instagram, profilul de Facebook sunt private și nu postez, adică nu sunt chiar toate publice.  În ultima vreme, odată cu rezultatele, au venit și fanii. Adică s-a mărit „echipa”.

Îți place?
Susține Treizecizero
Sprijinul tău e esențial ca să putem produce acest conținut. Susține-ne pentru un jurnalism de sport cât mai relevant și valoros!
Prin cont bancar:

IBAN RO51RNCB0079145659320001

Asociația Lideri în Mișcare,

Banca Comercială Română

Treizecizero.ro Abonează-te la 30-0+
Cele mai noi