Fast
Ambii lideri mondiali, eliminați în aceeași zi

Suspansul n-a dispărut în ATP: Djokovic, eliminat în turul al treilea la Indian Wells de Kohlschreiber!

Treizecizero | 13 martie 2019

La al doilea său meci post-Australian Open, Novak Djokovic și-a văzut oprit din nou prematur traseul la Indian Wells, la fel ca și anul trecut. Novak a fost eliminat în turul al treilea de veteranul german Philipp Kohlschreiber, care își vede premiată insistența cu prima sa victorie la un număr 1 mondial și prima asupra lui Nole după 10 ani: 6-4, 6-4. Meciul fusese oprit seara precedentă din cauza ploii, după un singur game.

A fost o zi în care reverul lui Djokovic a fost teribil, lovitura părăsindu-l aproape complet pe sârb, care a părut lipsit de încredere și de soluții, contra unui jucător pe care l-a dominat în alte ocazii. Kohlschreiber a fost, în schimb, plin de energie și n-a clipit la final când a contat. El și-a asigurat un avans de două break-uri în setul doi, astfel încât singura perioadă în care a lăsat garda jos (de la 5-2 la 5-4) nu l-a afectat.

La ultimele 3 Slamuri, Novak a fost intangibil, însă în două seturi din trei a fost vulnerabil în ultimele luni, el fiind învins la Mastersul de la Paris, la ATP Finals și la Doha. Se întâmplă din nou acum la Indian Wells, unul dintre turneele pe care le-a dominat de-a lungul timpului, dar la care rămâne fără trofeu din 2016. Sârbul căuta aici un al șaselea titlu, un potențial record.

Eliminarea lui Nole reprezintă o oportunitate imensă pentru jucătorii rămași pe tablou pe partea de sus. Optimile de acolo arată astfel:
Kohlschreiber – Monfils, Karlovic – Thiem, Struff – Raonic, Nishioka – Kecmanovic.

Pe larg, despre eliminarea lui Djokovic și celelalte meciuri de pe tablou, aici. Despre Federer – Wawrinka, aici.

A ieșit și Naomi

După Djokovic, și liderul mondial din clasamentul WTA a ieșit din concurs: Naomi Osaka a fost învinsă categoric de Belinda Bencic, a cărei formă impresionantă continuă. A fost 6-3, 6-1 pentru Bencic, ajunsă la a 12-a victorie consecutivă și a 5-a la rând vs o jucătoare de Top 10. Eliminarea lui Naomi păstrează foarte strânsă lupta pentru locul 1: Osaka, Kvitova și Halep sunt separate de doar 500 de puncte.

Pe larg, despre evenimentele din turneul feminin, aici.