Exclusiv pentru membrii Treizecizero Plus

Exclusiv | „De la un antrenor, Simona așteaptă în primul rând onestitate. Simte imediat dacă o direcție e bună sau nu”

„Darren a ajutat-o să-și îndeplinească niște țeluri, niște visuri. Dar Simona nu are o motivație exterioară, ci o motivație intrinsecă în tot ceea ce face. Dacă Simona crede în ceva cu tărie, e foarte greu să-i schimbi opinia. Întotdeauna, ceea ce a simțit ea că e bine, a crezut și a făcut. De multe ori a luat decizii controversate din punctul altora de vedere, dar s-a dovedit ulterior că a avut dreptate în ceea ce a făcut. Chiar îi spuneam că, dacă ar fi la fel încrezătoare pe teren cum e în luarea deciziilor în afara lui, i-ar fi mult mai ușor în meciuri.”

Adrian Țoca 24 aprilie 2019

În ultima parte a interviului cu Daniel Dobre (prima parte, AICI, iar un segment dedicat Fed Cup este aici), am discutat despre teme mai largi: ce așteaptă Simona de la un antrenor, ce așteaptă lumea de la Simona, perspectivele pentru următoarele luni în circuit, rivalele din WTA și multe altele. Notă: discuția a avut loc înainte de meciul de Fed Cup.

Senzația multora anul trecut a fost că Simona a reușit să-și planifice foarte bine vârful de formă pentru Roland Garros. Se poate face asta? Cum tratează seria următoare de turnee mari pe zgură?

Acum doi ani, ea a făcut poate cel mai bun sezon de zgură al ei; țin minte că am făcut și eu pregătirea cu ea. A câștigat meciurile de Fed Cup cu Marea Britanie, apoi a făcut semifinală la Stuttgart, a câștigat titlul la Madrid, finală la Roma, finală la Roland Garros, pierdută de la set și 3-0. Mai bun sezon ca ăsta pe zgură, e greu să ai. Poți să spui că îți planifici forma pentru așa ceva? Anul trecut, nu se poate spune că a planificat să piardă la Madrid că știa că sigur va câștiga Roland Garros. 

Roland Garros, da, este ca obiectiv, dar nu m-ar deranja nici să câștige iar Madrid, unde-s multe puncte și e un turneu de prestigiu, sau Roma, că nu l-a câștigat niciodată. Nu poți să spui că mergi la un turneu și te menajezi. După mine, dacă ai șansa să-l câștigi, îl câștigi. Ce-i în mână, nu scapi. Între turnee are destul timp de recuperare, iar la Paris se joacă cu o zi de pauză. 

Ceea ce mie mi se pare foarte bine e că joacă, de multe ori, săptămână după săptămână. Poate că acum niște ani, după ce câștiga un turneu, se proteja un pic, îi era frică să nu riște, să nu se accidenteze. De câțiva ani a jucat și turnee la rând, chiar dacă a câștigat. Și a avut serii de titlu-finală, finală-semifinală, a jucat și simplu cu dublu. Toată experiența asta i-a arătat că corpul ei, dar mai ales psihicul ei, poate să ducă foarte mult. Chiar și meciurile de dublu pe care le joacă sunt mai bune decât un antrenament. E foarte greu, într-o zi de pauză, să faci un antrenament de o oră jumate sau chiar două ore, cât mai ține un meci de dublu ocazional. Și atunci, un dublu te ține în ritm. 

Va mai juca dublu? 

Da, vrea să mai joace. La Madrid va juca cu Irina Begu (n.a. interviul a fost realizat înainte de accidentarea Irinei din Fed Cup), chiar și cu Goerges a vorbit. poate vor mai face echipă; au jucat bine împreună la Miami. De câte ori va putea, va mai juca dublu. Chiar îi place și e cel mai bun antrenament. Se motivează mult mai mult la un meci de dublu față de un antrenament. Ceea ce e ok, până la urmă. 

Ce așteaptă Simona de la un antrenor? Sfaturi tehnice, sprijin emoțional, partea de scouting, câte puțin din fiecare? Ce e mai important pentru ea?

Cred că Simona este persoana care are nevoie în primul rând de onestitate. De sinceritate. Adică Simona e greu de păcălit. Să încerci să-i vinzi… Și are nevoie de sfaturi, dar nu orice fel de sfaturi, ci sfaturi aplicabile, pe care ea le poate cuantifica. Ea știe foarte clar, atunci când vorbești cu ea, dacă sfatul ăla e bun sau nu. Are o capacitate foarte mare de a prelua lucrurile bune și de a le putea aplica. Imediat poți să vezi: dacă un lucru e bun, înseamnă că e și aplicabil. În momentul în care îi spui anumite lucruri pe care ea nu le poate aplica sau care nu o ajută să devină mai bună, nu îi câștigi încrederea.

Trebuie să fii sincer cu ea, să poți să îi dai niște direcții pe care ea să le poată folosi, și să poată să simtă că are încredere în tine cu orice problemă. Pentru că nu e cineva cu care să vorbești doar despre tenis. Vorbești despre foarte multe lucruri, de toate felurile. Trebuie să poată știe că, indiferent de situație, ești acolo pentru ea. Trebuie să știe că persoanele care sunt cu ea sunt acolo. Nu e mare filosofie. Plus chestiile de bază, care țin de profesionalism: participare 100 la 100 în ceea ce faci, energia pe care o aduci în echipă, astfel de lucruri. Nu poți să fii cu gândul în altă parte când ea se pregătește de meci și are nevoie de tine. Nu merge, ea reacționează foarte dur la astfel de chestii. Le simte. Are instinct, e foarte greu să o păcălești. 

Și e așa pentru că, la rândul ei, și ea oferă aceleași lucruri. Nu-mi aduc aminte să se fi întâmplat vreodată să întârzie, să îi propui anumite lucruri și să nu le facă. E foarte parolistă și asta așteaptă și de la echipa ei. În plus, ea având foarte multe calități, efortul tău de a lucra cu ea e mult mai mic, pentru că ea face oricum de la ea.

Dar și când are nevoie, trebuie să știi ce să-i spui ca să o faci să devină mai bună. Și, în general, este destul de nerăbdătoare. Trebuie să faci pași mici, simpli, care să fie verificabili, pentru că asta îi dă încredere. Firește, trebuie să poți să te descurci, pentru că tot timpul apar lucruri pe care trebuie să le rezolvi. Pentru că echipa protejează jucătorul, nu-l lasă pe el să le facă pe toate. Teo (n.a. Cercel) face foarte bine lucrurile astea. El gestionează foarte multe lucruri. Nu trebuie ca jucătorul să aibă grijă de ce nu e racordajul cum trebuie, de ce n-a venit mașina, sau alte asemenea, pentru că își pierde energia. Și atunci echipa trebuie să rezolve toate astea, ca jucătorul să se simtă bine. Iar binele ăsta al jucătorului se reflectă pe urmă pe teren. 

Spuneați în interviul de acum doi ani că vi se pare că încă nu-și folosește tot talentul.

Chiar vorbeam cu ea despre asta. Ea și-a atins aproape toate obiectivele sportive, or asta îi permite să joace mult mai relaxat, să aibă mai multă încredere în potențialul ei. De exemplu, poate încerca să conducă jocul mai mult. A arătat în multe meciuri momente de geniu. Înainte o obliga mai degrabă situația să apeleze la soluții diferite – o contrascurtă, un slice, o venire la fileu. Ceea ce încercăm acum e să le facă mai conștient.

Eu cred că pe măsură ce trece timpul o să facă lucrurile astea tot mai mult. Vorbeam cu ea că, dacă ar juca mereu tot ce arată la antrenament, ar deveni o legendă; ar deveni chiar și mai apreciată decât este și ar fi considerată drept unul dintre cele mai mari talente. Acolo aș vrea să ajungă, pentru că poate și are ce să arate. Eu îi spun asta pentru că văd ce se întâmplă în circuit și am văzut-o de ce e în stare la antrenamente.

Am văzut-o și ce face în situații de stres, când poate câștiga șase game-uri la rând fără să greșească o minge. Sper să aibă energia în continuare pentru asta, pentru că un an în circuit te consumă mult. Indiferent cu cine joci, meciurile sunt grele, mai ales pentru că ea este o jucătoare atât de studiată și de urmărită de celelalte. Valorile sunt multe, și atunci nu e ușor să rămâi acolo sus. Dar, în cazul ei, motivația e acolo. Mai toate fetele au avut căderi, în schimb ea s-a păstrat în top. Și sper ca și anul acesta să se întâmple la fel. Să meargă la Turneul Campioanelor, să-l câștige, că poate. Din ce-am văzut în perioada asta scurtă alături de ea, este pe un drum bun și sper să rămână la acest nivel alți câțiva ani. 

Ca antrenor, dumneavoastră ce faceți să vă perfecționați?

În primul rând, te uiți la tot ce se întâmplă în stânga și-n dreapta. Vezi ce fac alții, ce se practică. Asculți specialiști, asculți opinii. Nu-s neapărat niște pași de urmat ca să devii un antrenor mai bun. Și ce înseamnă un antrenor mai bun; pentru cine, în primul rând?

Dar trebuie să ai ochii și urechile deschise. Să citești, să asculți, urmărești mult material video. La turnee te uiți la ce fac ceilalți, cum se pregătesc inclusiv pentru meciul cu jucătoarea ta. Foarte mult se merge acum pe partea psihologică, lucru pe care nu am apucat să-l fac încă.

Mi-ar plăcea să fac pregătire de psihologie sportivă. Dar în circuit găsești mereu lucruri din care să înveți. Tenisul nu se schimbă, în principiu, lucrurile de bază rămân cam aceleași. Viteza de joc se schimbă, ceea ce înseamnă pregătire fizică mai bună, materiale mai bune. Dar trebuie să găsești ce funcționează pentru jucătorul tău, pentru că nu poți să o antrenezi pe Simona cum o antrenezi pe Pliskova. Cu Alexandra Dulgheru făceam altceva, cu juniorii făceam altceva. E mai greu să mergi la cursuri, pentru că e dificil să îți planifici asta.

Cer și sfaturi de la alți oameni din tenis, alți antrenori; pentru că doi ochi în plus văd altfel. Niciodată nu trebuie să-ți fie rușine dacă nu știi ceva, mai ales că o faci spre binele sportivului. O să vorbesc și cu Darren dacă e nevoie de ceva; am o relație foarte bună cu el și el o știe pe Simona foarte bine. Chiar le mulțumesc celor cu care mă sfătuiesc. 

Ea a mai vorbit cu Darren? Vi s-a părut că ar fi afectat-o despărțirea?

Da, au mai vorbit. Au o relație foarte bună, iar el e un tip extraordinar. E important, el este o persoană pozitivă, care o știe pe Simona foarte bine. Nu cred că a afectat-o, pentru că au avut o relație foarte bună, și nu are de ce să o deranjeze până într-acolo încât să nu mai poată să joace tenis.

Darren a ajutat-o să-și îndeplinească niște țeluri, niște visuri. Dar Simona nu are o motivație exterioară, ci o motivație intrinsecă în tot ceea ce face. Dacă Simona crede în ceva cu tărie, e foarte greu să-i schimbi opinia. Întotdeauna, ceea ce a simțit ea că e bine, a crezut și a făcut. De multe ori a luat decizii controversate din punctul altora de vedere, dar s-a dovedit ulterior că a avut dreptate în ceea ce a făcut. Chiar îi spuneam că, dacă ar fi la fel încrezătoare pe teren cum e în luarea deciziilor în afara lui, i-ar fi mult mai ușor în meciuri.

Ea ia decizii bune în general, ceea ce e foarte greu în viață. Și ea a luat multe decizii importante. A și știut să zică nu la multe chestii și întotdeauna a mers înainte, ea n-a făcut pași înapoi, dacă stăm să ne uităm. Iar chestia asta trebuie să-i dea încredere în tot și să le arate și celorlalți că ea nu e așa influențabilă cum cred ei, cum se scriu anumite lucruri în presă. 

Ce credeți că așteaptă lumea, în general, de la Simona? Pentru că adesea așteptările sunt sufocante. Ce vrem, de fapt, de la ea? Ca fani, lumea tenisului, media?

Cred că mai toată lumea așteaptă de la ea să fie un fel de SuperWoman, care în orice moment și oricând și oriunde să fie la cel mai înalt nivel. Lucru care este foarte, foarte greu. Ea să zicem acum că e undeva la 85 la sută din ceea ce ar putea să facă. Dacă fiecare dintre noi ar ajunge la nivelul ăsta în viață, lumea ar fi un loc mult mai bun.

Pe undeva, marea majoritate poate văd în ea un exemplu de urmat și sunt câteodată dezamăgiți că nu performează la nivelul pe care și-l închipuie ei. Ceea ce este utopic până la urmă, pentru că nu poți să fii o mașină. Și dacă fiecare s-ar gândi cât performează ei zi de zi și câte zile proaste au pe săptămână sau pe lună sau câte realizări au în timpul unui an, sigur ar vedea că sunt la un procent mult mai mic decât al Simonei, și atunci nu și-ar mai permite să fie așa de negativi câteodată.

Dar, per total, eu cred că marea majoritate a celor care într-adevăr sunt fani adevărați de tenis știu chestiile astea și au reacții normale. E un mic procent care sunt un fel de fani de rezultat, de vreme bună. Mi se mai întâmplă și mie să critic echipele mele favorite, dar nu e bine. Ultima oară când am fost la Wimbledon, am stat la o familie, iar bunica familiei era fană Leicester de 31 de ani și mergea regulat la meciuri, și în ligile inferioare și când au câștigat campionatul. Și tot așa ar trebui să fie și cu tenisul. S-ar putea ca la 35 de ani Simona să fie 100 în lume,  înseamnă că nu mai e Simona? Nu merge așa. 

Așteptările probabil sunt că ea trebuie să fie perfectă, lucru care nu se poate. Nici în tenis, nici în viața de zi cu zi. 

Se face un an de când a câștigat Roland Garros, iar acel moment a fost, indiferent de cum se va termina cariera ei, un moment absolut istoric pentru sportul românesc. Credeți că în mentalul nostru colectiv a ajuns, de fapt, importanța acelei realizări?

Eu cred că s-a înțeles. Pot să spun doar atât: a doua zi după finală, la clubul de care mă ocupam, am avut un total de 85 de ore de tenis rezervate; toate terenurile rezervate toate orele disponibile. Marea majoritate, oameni care au venit să joace o dată în viață. Un fel de bucurie de a juca tenis după finala Simonei. Deci a fost percepută ca o mare realizare.

Dacă stăm să ne uităm câți au câștigat sau câți au atins acest nivel, să câștigi Slam și să fii pe locul 1, sunt foarte puțini. Vom vedea, sau marea majoritate vor înțelege magnitudinea acestei performanțe când Simona nu va mai fi.  Și atunci ne vom da seama cât de unică a fost performanța ei. 

Să dea Domnul să mai avem asemenea realizări. Sunt ceva copii buni prin țară, sunt niște fete bunicele, micuțe încă, dar bunicele. Generația din spate nu-i rea, n-au demonstrat încă, sunt pe la 200, n-au ajuns încă. La 21-22 de ani, actuala generație era deja în zona locului 50. Mi-e greu să cred că vom mai avea cât de curând un număr 1, și la băieți și la fete. Și atunci, probabil că ne vom da seama cât de unică a fost performanța. Eu sper să mai prind un nr. 1, nu să-l fac eu, dar să mai prind un asemenea campion, să mai avem în România pe cineva la nivelul ăsta.

De fapt, sper să mai avem pe cineva la nivelul celorlalte fete, care toate au realizat performanțe la un nivel foarte înalt, nu numai Simona. Toate. Toate au câștigat turnee, de simplu, de dublu. Au fost ani de zile acolo sus. După mine, toate fetele trebuie apreciate.

Simona, ca lider de echipă. „Mie mi se pare că nu-i place să se considere ca lider. O văd că le consideră egale pe fete. O văd că nu bate niciodată cu pumnul în masă. S-au tot scris lucruri de genul „Simona a impus numărul 2 în echipă”, „Simona a impus căpitanul nejucător”. Eu sunt în anturajul Fed Cup de șase ani. Poate mai mulți, am fost cu Marius Comănescu în Israel, 2011 sau 2012, când se jucau acolo grupele zonale. Nu-mi aduc aminte ca Simona sau vreuna dintre fete să încerce să influențeze vreo decizie, să zică fă așa sau altfel. Cu atât mai puțin Simona. Care poate că prin rezultatele pe care le are și prin poziția pe care o are în tenisul mondial ar fi probabil îndreptățită să o facă, dar n-o face. Se discută împreună, se hotărăște împreună. Dacă fetele nu-s de acord cu ea, ok, majoritatea decide. Ia lucrurile așa cum sunt, nu deranjează; poate a fost vreodată când a vrut să joace dublu și căpitanul a decis că nu, a acceptat decizia. 

Din punctul meu de vedere, e o jucătoare de echipă exemplară, care nu-și face simțită în vreun fel poziția superioară în clasament, prin modul în care se comportă. Le respectă pe toate celelalte fete și acceptă ceea ce spune căpitanul. Niciodată nu s-a pus problema să-și folosească poziția ca să facă rău cuiva.”

Cine-s cele mai puternice rivale pentru ea în WTA în următoarele luni?

E foarte greu de spus. E așa de amestecat circuitul acum! Barty joacă bine, e o jucătoare care e foarte deșteaptă pe teren. Simona nu ar trebui să aibă multe probleme cu ea, pentru că are arme, dar este foarte incomodă. Kvitova, în continuare, care este de nejucat într-o zi bună. Pliskova, iarăși. Pe Bianca Andreescu nu am văzut-o jucând. Am văzut-o la Fed Cup, în România. Dar după rezultate e foarte periculoasă. Alte jucătoare?

Cu Sloane nu înțelegi nimic, anul acesta pare că nu mai poate câștiga un meci. Osaka câștigă Slamuri, apoi și ea are probleme. N-aș putea spune că e cineva anume care poate domina, dar într-o zi bună, sunt foarte multe jucătoare care pot pune probleme.

Uite, de exemplu meciul cu Hercog care acum câștigă la Lugano (n.a. la ora interviului). A fost un meci incredibil de greu. Am văzut-o cu un meci înainte și le-am spus băieților: dacă câștigă meciul ăsta, Simona ajunge departe în turneu. Nu prea credeau ei, pentru că Hercog nu mai câștigase de mult timp. Dar are un joc incredibil de complet. Și ca ea sunt multe care au armele necesare, dar din cauza unor motive, nu își ating potențialul. 

Osaka e mereu periculoasă pe suprafață rapidă, pentru că servește constant cu 180-190. La nivelul acesta, totuși contează foarte mult forma de zi. Ce aduci în ziua respectivă. Poți să fii un pic ca reacție sub adversar și să fie de ajuns. Ce faci, dacă Osaka servește non-stop cu 190? Sau, invers, dacă ești Naomi, ce faci dacă nu-ți intră serviciul; pentru că nu poți să stai la joc cu Simona. Cât privește matchup-urile favorabile, mai ales jucătoarele tinere sunt mai puțin sensibile la chestia asta. Sunt mai nonșalante, uită repede, nu țin cont, nu te poți baza că le ai respectul. 

Spuneați că v-ați dori să câștige Wimbledon.

Eu o văd jucând bine pe iarbă, și chiar o văd că ar câștiga un pic mai ușor din punct de vedere al efortului fizic. E într-adevăr mai intens, mai rapid, dar nu poți să spui că ai meciuri ca alea de pe zgură. 

La Wimbledon e important să scapi de primele tururi, apoi deja intră rutina, știi unde să dai, nu te mai surprinde, te așezi mai bine la minge, iarba se încetinește, poți să-ți faci o tactică mai bună. Ea are arme pentru iarbă. Serviciul ei slice e perfect pentru iarbă, poate să stea jos pe picioare, reverul mai drept care rămâne jos e foarte bun, se mișcă bine, pasează bine, de returnat nu returnează rău. Deci are arme.

De exemplu, a pierdut acel sfert cu Kerber în 2016, putea avea apoi o semifinală cu Venus, nu se știa. Sau semifinala cu Bouchard din 2014, cu piciorul scrântit a fost acolo. 

Sunt multe situații în care a fost mereu ocolo. Oamenii dacă ar vedea cât oscilează celelalte, ar aprecia și mai bine constanța ei. E de cinci ani în Top 10. Aici intervine și presa română, care în loc să aprecieze aceste situații, aceste nenumărate momente bune pe care nu doar ea, ci și celelalte fete le-au oferit, în loc să fim pozitivi zi de zi, încercăm din fiecare meci pierdut să faci scoți ceva. Asta e ceva ce nu știu de ce ține, dar presa ar putea să facă mult mai bine pentru acești sportivi, fiind alături de ei tot timpul. Și la bine și la rău. 

Notă pentru publicațiile care doresc să folosească pasaje din conținutul de pe 30-0: vă rugăm frumos să citați sursa și să nu preluați întregul conținut.

Din prima parte a interviului:

-„Indiferent de ce rezultate va avea sau nu va avea, felul acesta de a fi mai împăcat și mai răbdător, mai pacifist vizavi de tine, te face să fii mai bun în general și să te simți mai bine. Pentru că altfel, când ești tot timpul negativ, faptul că vezi mereu ce nu faci bine te face să te simți prost și în afara terenului. Și nu e ok, pentru că la urma urmelor ea are o viață împlinită, de care trebuie să se bucure.”

– „Simona are acum un aer de împlinire, de maturitate”

– „Nu e mare lucru, doar să verifici ceva, înainte să scrii. Nu am o problemă cu presiunea, presiunea clar există. Partea proastă e că nu se văd lucrurile bune. Se ia efectiv momentul, nu vezi tot întregul și încerci să scoți din momentul ăla o știre.” 

– „Este la fel de profesionistă, la fel de ambițioasă, la fel de doritoare să câștige, la fel de intransigentă cu ea însăși, dar un pic mai deschisă să accepte ajutorul atunci când are nevoie.” 

Fotografii: SportPictures

Nu uita! Ca abonat 30-0+ beneficiezi automat de o reducere de 30 la sută din orice comandă făcută din 30-0 Shop pe toată durata abonamentului tău. Verifică-ți mailul și folosește voucherul pe care l-ai primit de fiecare dată când faci o comandă! Poartă tenisul mai departe la propriu, cu tricourile, totebags-urile și șosetele colorate de la Treizecizero.

Îți place?