Timea Bacsinszky, despre cum și-a regăsit dragostea pentru tenis: "La început nu dădeam totul, pentru că nu alesesem eu să joc"

Fiică a unui tată autoritar care s-a nimerit să fie şi antrenor de tenis, Timea nu a avut de ales: trebuia să joace şi, după cum chiar ea a declarat, ghinionul ei a fost că juca bine. Acum este surpriza turneului feminin de la Roland Garros și una dintre revelațiile anului.

TreizecizeroTreizecizero este la Australian Open

TreizecizeroSecțiune sprijinită de

Am văzut-o pe Timea Bacsinszky în 2009 la Wimbledon în turul doi, la sfârşitul unei zile lungi, pe unul dintre terenurile acelea semi auxiliare, cu tribune destul de mari, dar foarte aproape de jucători. Toţi eram obosiţi şi năuciţi puţin de căldura zilei. Mulţi spectatori plecaseră deja, tribunele erau semi goale şi începuse să fie răcoare şi întunecat. 

Era dificil să-ţi păstrezi energia ridicată în astefel de condiţii, dar adversara Timeei, Marion Bartoli, făcea o treabă foarte bună. Sărea, făcea genuflexiuni, lovea drepte şi revere imaginare între puncte. Era complet conectată la misiunea ei. De partea cealaltă, Timea era într-o zonă emoţională diametral opusă. Nu o mai văzusem niciodată, nu ştiam mare lucru despre ea, dar îmi amintesc că am gândit: „Nu ţine foarte mult la meciul acesta.” Avea o atitudine nonşalantă, ironică, un pic sfidătoare. Purta rochie albă, adevarat, dar brăţările amestecate, piercingurile din urechi şi, dacă îmi amintesc bine, creionul dermatograf indicau că nu este o jucătoare de tenis chiar după normă. 

Cu toate astea, Marion nu a dominat-o aşa cum îmi închipuiam că o va face. Cu toată atitudinea ei un pic jemenfichistă, Timea a reuşit să se ţină de adversara ei. Eram uimită şi mă întrebam ce ar putea face dacă şi-ar da mai mult silinţa. În final, disciplina şi concentrarea lui Bartoli au încheiat meciul cu 7-5 6-1. 

Ştiindu-i istoria personală, înţeleg acum de ce Timea părea ambivalentă şi neconvinsă de rolul ei de jucătoare. Povestea ei este povestea atâtor copii, jucători de tenis sau nu. Fiică a unui tată autoritar care s-a nimerit să fie şi antrenor de tenis, Timea nu a avut de ales: trebuia să joace şi, după cum chiar ea a declarat, ghinionul ei a fost că juca bine. „A vrut să-şi trăiască visul prin mine. Ca fată, când eşti mică, nu ai nicio putere în faţa tatălui. Nu ai bani, nu ai nimic. Eram ca într-o închisoare.”

Bacsinszky a avut succes foarte devreme. A fost dublă campioană a turneului Les Petits As, performanţă realizată înaintea ei doar de Martina Hingis. Cu ajutorul unui psiholog, a realizat însă că succesul ei la juniori era motivat de dorinţa de a păstra pacea acasă. „Ştiam că dacă jucam bine sau câştigam, nu vor fi probleme între părinţii mei.”  

După trecerea la profesionişti, a urcat încet şi sigur în clasament. Cea mai bună clasare a fost locul 37 în 2010. „Eram mândră de rezultatele obţinute fără să mă străduiesc aşa tare. Dar nu eram mândră de mine, pentru că, pe undeva, ştiam că nu dau totul. Sunt sigură că nu dădeam totul pentru că la început nu fusese alegerea mea să joc. Jucam mai degrabă pentru că eram foarte talentată şi toată lumea se aştepta de la mine să câştig.”

În 2011, după o accidentare la picior în afara terenului de tenis care a necesitat  trei operaţii, clasamentul ei a suferit drastic. Revenirea a fost plină de şi mai multe frustrări. Pe lângă întrebările dificile din trecutul ei, Timea se chinuia şi cu drumul complicat al oricărui atlet care trebuie să revină după o accidentare. Atunci a venit şi realizarea dură că atenţia pe care o primise de la public cât timp câştigase dispăruse cu desăvârşire. 

“Căutam cred un fel de dragoste pe care nu o primeam acasă. Credeam că e important că oamenii vorbesc despre mine şi că mă plac. Dar înţeleg că mă plăceau doar pentru că aveam rezultate. Am realizat asta când m-am accidentat. Atunci, brusc, au dispărut cu toţii.”

După o serie de rezultate dezamăgitoare în turnee ITF, Bacsinszky a hotărât să încerce altă carieră, în domeniul hotelier. A inceput de jos, cu stagii în care a lucrat în hoteluri şi bucătăriile restaurantelor. „Cred că are legătură cu faptul că vreau să am grijă de oameni. Să găteşti pentru cineva este o formă de dragoste.”

În conferinţa sa de presă de ieri, după victoria contra belgiencei Van Uytvanck, Timea a vorbit despre ce a învăţat din perioada ei de om obişnuit cu un job obişnuit.

“Nu ştiu dacă acea perioada mi-a ajutat reverul sau forehandul, dar am devenit mult mai modestă. Sunt foarte mulţi oameni în lume care lucrează în hoteluri, restaurante, în bucătării. Ca jucător de tenis, ţi se dă totul pe tavă. De fapt, eşti servit tot timpul. Nu vezi oamenii care lucrează în umbră, femeile de serviciu, cei care pregătesc micul dejun. Sunt mulţi oameni care nu realizează cât de norocoşi sunt. De exemplu, să ai bani să mergi la restaurant.  Eu am fost în ambele lumi. Prietenii mei nu înţelegeau de ce lucrez acolo. Dar eu l-am rugat pe director să nu-mi facă favoruri, să mă trateze ca pe un salariat oricare. Voiam să fiu un om normal, nu VIP care nu stă la coadă. De aceea am luat o pauză de la tenis. Acum, nu mă mai supăr pe copiii de mingi, pe arbitri, persoanele care lucrează în vestiar. Cu toţii sunt oameni. Când lucram la hotel, uneori clienţii ţipau la mine. Eu le ceream să nu-şi proiecteze furia asupra mea, pentru că nu făcusem nimic greşit. Când eşti stresat, te descarci pe cine se nimereşte să fie aproape, pe angajaţi mai ales.”


Acum doi ani, Timea a primit un email de la organizatorii Roland Garros care o anunţau că rankingul ei era suficient de bun încă pentru a se înscrie în calificări. Deşi nu se mai antrenase de mult timp, a luat hotărârea să joace. Şi-a luat liber de la serviciu şi a condus singură cinci ore până la Paris. “Parcă aveam un plămân în plus, respiram mai bine. Acele cinci ore au fost grozave. Parcă jucam la Paris pentru prima oară.” A pierdut în primul tur, dar asta nu a avut importanţă. Hotărârea fusese luată: decisese singură, pentru prima oară în viaţa ei, să joace tenis.  

“Am decis să mă reîntorc la tenis pentru că am lucrat asupra mea, psihologic. Chiar dacă îmi plăcea munca de la hotel, voiam să revin la tenis. Aveam încă spirit competitiv, îmi amintesc de exemplu că la restaurant încercam să spăl vasele mai repede şi mai bine decât toţi ceilalţi!”

După acel prim tur de calificări, Timea l-a angajat pe antrenorul elveţian  Dimitri Zavialoff, care lucrase timp de 17 ani cu alt jucător din Lausanne, Stan Wawrinka. Bacsinszky a fost însă un alt fel de elevă. “A trebuit să-mi îmbunătăţesc metodele,” spune el.  „Am citit multe cărţi de psihologie şi este interesant cum găseşti în cărţi ceea ce vedeai deja în realitate. O persoană este însă o carte întreagă. Şi Timea este o carte destul de mare, fără îndoială.” 

Munca psihologică pe care Timea a făcut-o a ajutat-o pe teren ca jucătoare? „Nu, nu am făcut-o cu acest scop în minte. Am făcut-o pentru a-mi uşura viaţa în general. Dacă eşti liniştit, dacă eşti împăcat, vei consuma mai puţină energie. Te vei simţi mai bine, în special seara, când te duci la culcare. Vei dormi mai bine, vei profita mai mult de viaţă. Nu credeam că va avea un impact şi asupra jocului meu, dar a avut şi sunt foarte mandră.”

Anul trecut la Roland Garros Timea a trecut de calificări şi s-a oprit în turul doi, învinsă de Carla Suarez-Navarro în trei seturi. Acum este în semifinală şi va juca azi contra cei mai titrate jucătoare active, Serena Williams. 

„Când intru pe teren, nu mă gândesc la cine e favorită. Nu zic că nu resimt presiunea, dar atâta timp cât suntem pe un teren de tenis, suntem pe picior de egalitate, într-un fel”. Ce are de gând să facă contra Serenei, să pună scurte din retur? „E amuzantă întrebarea. Nu mă aşteptam să ajung în semifinală, deci voi încerca să savurez momentul. Serena joacă foarte bine, asta e puţin spus. Voi pune la punct trei tactici diferite pentru acest meci. Dacă vor funcţiona, foarte bine. Dacă nu, mă voi reîntoarce la antrenament şi voi încerca meciul următor. În ceea ce priveşte scurtele, eu sunt spontană pe teren, voi vedea. Dar în mod clar nu va fi suficient să pun scurte pe al doilea servicu pentru a câştiga. Voi avea nevoie de multe alte lucruri. Dacă te uiţi la câte titluri are, ea este favorită, da, dar treaba mea este să găsesc breşe în jocul ei care să mă ajute să câştig. Dacă nu, nu-i nicio tragedie. Nu-mi joc viaţa în acest meci. Orice s-ar întâmpla, o să încerc s-o conduc în zone care sunt incomode pentru ea, voi încerca să-i fac viaţa grea. O să-mi vând scump pielea, în concluzie.”    

Cele mai noi articole

TreizecizeroConținut susținut de

Comentarii