Simona și îndoiala

Treizecizero | 25 decembrie 2018

Textul este scris de Louisa Thomas în exclusivitate pentru Treizecizero în vara lui 2018, după succesul Simonei Halep la Roland Garros. Articolul a apărut în ediția specială de print „Simona. Povestea Primului Slam”.

Simona

de Louisa Thomas

Au fost cu siguranță zile când Simona a visat să devină câștigătoare de Grand Slam și numărul unu mondial. Multă vreme, visul a rămas doar vis. Și nu mulți au crezut că se poate transforma în realitate.

În primul rând, Halep e scundă – uneori cu 20 de cm mai scundă decât adversarele ei. Legile fizicii i se împotriveau și, de multe ori, la fel făcea și mintea ei, îndoindu-se. Era o îndoială insidioasă, dar care i se strecura în inimă și pe care puteai să o vezi prin ecranul televizorului, de la mii de kilometri depărtare, la fel de clar ca pe un cățel ce traversează strada. În acele momente, Simona renunța.

Uneori îndoiala apărea în forehand, iar acea lovitură atât de frumoasă devenea urâtă. Alteori își făcea loc în deplasare, de obicei atât de iute și sigură. Nimeni nu are un joc de picioare mai rapid sau mai grațios decât Halep, cu excepția momentelor când intervine îndoiala. Atunci vedeai cum picioarele ei șovăie, încetinesc, se bâlbâie; siguranța cu care anticipau loviturile adversarei și cu care o duceau în poziția potrivită dispărea. Uneori îndoiala se așeza atât de ferm încât abia și le mai putea mișca.

De multe ori îndoiala apărea la serviciu. Din cauza înălțimii ei, trebuie să se cațere prin aer, să se întindă mai sus decât i-ar fi comod pentru a lovi mingea corect. Îndoiala i se înfășura ca un lanț în jurul genunchilor, în timp ce corpul ei încerca să se propulseze spre cer. Chiar și când urca vertiginos în clasament, câștigând meciuri grele și devenind „Fata luptătoare”, îndoiala era mereu prezentă.

În 2014 a ajuns în prima ei finală de Grand Slam și pe locul doi mondial – cu toate astea, îndoiala era acolo, așteptând momentul potrivit. A arătat că poate învinge pe oricine, inclusiv pe cea mai bună jucătoare a tuturor timpurilor. Dar îndoiala e alunecoasă; oriunde se ducea, o regăsea așteptând-o. Și atunci, pierdea.

Înfrângerile erau urâte – indiferent cât muncea, cât de bun era planul de joc, cât de bine citea terenul sau cât de repede alerga, îndoiala îi putea oricând pune bețe în roate. Multe seturi au fost pierdute la zero sau la 1 contra unor adversare pe care le putea învinge ușor; multe victorii aproape sigure i-au scăpat printre degete.

Acum însă, Halep a triumfat împotriva îndoielii. A reușit acest lucru făcând ceva radical și dificil: a acceptat că nu va scăpa niciodată de ea. Îndoiala va face mereu parte din ea, așa că trebuia să se schimbe în alte feluri. Este emotivă și critică cu sine însăși (este până la urmă româncă, așa cum îi place să spună), dar poate transforma aceste emoții. A învățat să se concentreze pe cele pozitive: euforia luptei, bucuria. A cerut ajutor, ceea ce este foarte greu. A învățat să-l asculte pe antrenorul ei, Darren Cahill. A construit o echipă de oameni în care are încredere. A dovedit tărie, nu slăbiciune, când a decis să vorbească cu un psiholog.

Îndoiala nu va dispărea niciodată, însă nu mai are automat putere asupra ei. Când aceasta începe să vorbească, Simona a învățat să-i răspundă și să o neutralizeze. Știe cum să câștige – a câștigat cel mai mare trofeu dintre toate. Însă aceasta e numai o parte din triumful său, care este cel mai uman triumf cu putință: capacitatea de a conviețui cu îndoiala. De a reuși în ciuda ei.

*

Louisa Thomas este o jurnalistă și scriitoare americană care a publicat în Grantland, New York Times sau New Yorker. A scris prima dată despre Simona în 2014.

 

Textul a apărut în ediția specială de print „Simona. Povestea Primului Slam”, care documentează contextul și drumul Simonei către primul titlu de Grand Slam. Poți comanda publicația aici.

Îți place?
Simona câștigă Wimbledon!