Grantland: "Simona Halep, tot mai greu de clasificat, tot mai greu de oprit"

Treizecizero | 13 iunie 2014

Simona Halep obișnuia să intre pe teren zicându-și că trebuie să câștige. Dar sfârșea prin a încerca să nu piardă, rezultat previzibil, pentru că se întâmplase de multe ori.

Simona

Grantland este unul dintre cele mai bune site-uri americane de conținut sportiv. Deținut de ESPN, Grantland se axează pe texte de substanță și este unul dintre favoritele noastre, aici, la Treizecizero. De aceea, nu mică ne-a fost bucuria atunci când am văzut, în timpul Roland Garros, că Grantland a descoperit-o pe Simona Halep. Textul semnat de Louisa Thomas e unul dintre numeroasele articole care au introdus-o pe Simona publicului american și lumii întregi în ultimele săptămâni. Deși mulți dintre voi l-au citit deja, deși sunt multe lucruri pe care le-ați citit deja și la noi, merită să mai aruncăm o privire pe el. Mai jos:

 

*** 

 

Simona Halep obișnuia să intre pe teren zicându-și că trebuie să câștige. Dar sfârșea prin a încerca să nu piardă, rezultat devenit oricum previzibil, pentru că se întâmplase de atâtea și atâtea ori. Ce-i drept, nu era lipsită complet de succes. Foarte talentată – a câștigat Open-ul francez la junioare în 2008 – Simona a crescut în mod constant, dar lent, în turneele ITF iar mai apoi, în Top 100 WTA. Dar avea momente când lucrurile mergeau oribil pentru ea. „Adevărul e că și un tenis slab poate fi fascinant la acest nivel, asemenea unei calamități naturale”, scria un reporter de la New York Times după meciul pierdut de Simona în fața Jelenei Jankovic, la US Open în 2010.

Simona era mereu cea mai scundă, adesea mai scundă cu 15-20 de centimetri decât adversarele. Exceptând atenția nedorită primită cu ocazia operației, a fost mereu o jucătoare necunoscută pentru presă. Era irelevantă pentru ziariști. Era mereu pe fugă, în sensul că pierdea în primele tururi la turnee, apoi fugea la avion ca să zboare în altă parte, unde să piardă iar în primele tururi. Și tot așa. Presiunea pe care o punea pe ea îi afecta capacitatea de efort, îi încetinea ritmul de progres. Uneori, nu reușea să se miște așa cum trebuie. Suferea multe accidentări. Devenise timorată, neîncrezătoare. Nu reușea să își îmbunătățească jocul suficient de mult. În primele patru luni din 2013, n-a reușit decât o singură dată să câștige două meciuri unul după altul.

Apoi, în luna mai, Simona a participat la Roma, chiar înainte de Roland Garros. Era pe poziția a 64-a în lume, trebuia să joace calificări. A câștigat șase meciuri în opt zile, inclusiv împotriva a trei jucătoare clasate în Top 20. Ceva se schimbase. Dar ce? Ea indică spre o schimbare la nivel mental: „Diferența a fost că mi-am dat voie să joc relaxată pe teren, fără presiune. Mi-am propus să mă bucur de tenis și să joc cu plăcere”. Acesta este, desigur, un lucru pe care-l spun toți sportivii. Dar, în cazul Simonei, alchimia a fost reală. Poate că aceasta este, de fapt, definiția conceptului de “joc cu plăcere”: Simona a încetat să mai spere că adversara ei se va bate singură. În schimb, a început s-o oblige să nu aibă altă alternativă decât înfrângerea.

 

Și-a îmbunătațit jocul de picioare. A devenit dintr-o dată evident pentru toată lumea că Simona e uimitor de rapidă. A început să gândească și să anticipeze în timpul punctului. A devenit dintr-o dată evident pentru toată lumea că spiritul ei de anticipație e atât de bun, încât e inexplicabil. Apoi a devenit și mai rapidă, iar faptul că știe mereu prima unde va ateriza mingea, asta i-a dat control și avantaj în schimburi. În final, loviturile ei au devenit mult mai simple, mai compacte, mai frumoase și mai greu de „citit” de către adversare.

 

Cum scoți din papuci și din ritm un alt jucător? Nu este suficient doar să joci tu la un nivel constant ridicat. Halep a învățat să rupă ritmul adversarei și să îl mascheze foarte bine pe al ei. Când joacă tenisul ei cel mai bun, nu joacă după tipare. Lovește cu o putere surprinzătoare, nebănuită. Acoperă extraordinar tot terenul. Imprimă o forță zdravănă mingilor, și asta fără să scoată sunete. Ea e cea care a împins-o pe Marion Bartoli, proaspătă câștigătoare a titlului de la Wimbledon, să se retragă în lacrimi din tenis la turneul de la Cincinnati. Halep nu doar că a început să joace mai curat decât adversarele sale, ci a început să le determine să fiarbă în suc propriu, să greșească. În finala de la New Haven, când a învins-o pe Petra Kvitova, o altă câștigătoare pe iarba de la Wimbledon, Simona a făcut cinci erori; adversara sa, 25.

Între mai și decembrie 2013, Halep a câștigat șase titluri – mai multe decât oricare altă jucătoare din circuit, cu excepția Serenei Williams.

Obiectivul lui Halep pentru 2013 a fost să intre în Top 20, dar a făcut ceva mai mult decâ atât: a terminat pe locul 11 și a fost desemnată jucătoarea care și-a îmbunătățit cel mai mult jocul (Most Improved Player of the Year). Premiul în sine a sunat ca atingerea unui vârf, o realizare adevărată. Depășise așteptările tuturor și demonstrase că știe să abordeze turneele mici, că e un contender, că merită să fie luată în seamă. Totuși, palmaresul ei la turneele de Slam era dezastruos. Pierdea în mod constant în primul sau în al doilea tur. Lumea începuse s-o vadă ca pe o potențială luptătoare numai bună pentru mize mici, prea mică și prea timidă pentru marile bătălii ale tenisului, prea dependentă de greșelile adversarelor. Apoi, ceața s-a ridicat pentru Simona și a început ascensiunea.

Scopul ei pentru 2014 a fost acela de a rămâne în Top 20. Aum este pe 4 (n.r. pe 3, între timp). Cu Williams eliminată devreme din turneu, Halep este a doua favorită la câștigarea Open-ului francez, după Maria Sharapova. Halep este, după mine, o mai bună jucătoare de zgură decât Sharapova, dar asta nu contează întotdeauna. Halep a dominat-o pe Sharapova în primul set de la Madrid, la începutul lunii mai, câștigând cu 6-1. Dar la începutul setului 2 Halep s-a contractat, iar Sharapova a profitat și a întors meciul.

Halep nu se exteriorizează sonor atunci când lovește mingea și este la fel de liniștită și în afara terenului. Ea nu trecuse niciodată de al doilea tur la Open-ul francez. Rămâne de văzut dacă Simona poate să fie genul de jucătoare care nu încercă să evite înfrângerea, ci pur și simplu refuză să piardă.

La sfârșitul anului 2013 – cel mai bun an al său – Halep a luat o decizie curajoasă. S-a despărțit de antrenorul ei, Adrian Marcu. Tehnic, mental și tactic, Marcu atinsese maximul pe care l-ar fi putut atinge cu Simona, oricum mai sus decât și-ar fi putut imagina oricine. Dar Simona a văzut lucrurile altfel. În Australia a jucat fără antrenor și a făcut sfert de finală. Dar știa că mai are mult de progresat și că are nevoie de ajutor. La 1,68 m înălțime, ea avea nevoie de un serviciu îmbunătățit. L-a găsit pe Wim Fissette, fostul antrenor al lui Sabine Lisicki – cea care are unul dintre cele mai bune servicii din circuit – dar și al lui Kim Clijsters – care a fost, la vremea ei, una dintre cele mai agresive jucătoare din spatele terenului.

La Qatar Open, la scurt timp după ce a început să lucreze cu Fissette, Halep a învins trei jucătoare de Top 10 în drumul spre titlu, inclusiv pe Agnieszka Radwanska în sferturi, într-una dintre cele mai impresionante victorii ale anului. Cândva, Radwanksa însemnase traducerea cuvântului “imposibil” pentru Halep. După ce a pierdut cu 6-1, 6-2 la Melbourne în 2011, Halep și-a spus „eu nu o voi putea bate vreodată”. Tocmai de aceea, reușita lui Halep în meciul cu Radwanska de la Roma din 2013 a însemnat cel mai mare impuls pe care l-ar fi putut primi încrederea ei. Dar victoria categorică de la Doha (7-5, 6-2) a fost pur și simplu altceva. A fost genul de evoluție care a demonstrat lumii tenisului mondial că tenisul arătat de Simona până acum este doar începutul.

Halep a afirmat că modelul său este Justine Henin. Ambele sunt mici de statură, inteligente, precise și rapide. Ca și Henin, Halep poate fi fantastic de agresivă cu reverul în lung de linie. Dar văd la ea și similitudini cu jocul lui Novak Djokovic: mișcările netede, încheieturile puternice, execuțiile atât de simple, curate, surprinzătoare; loviturile îndrăznețe. Simona are un talent special de a lovi decisiv din poziții defensive. Simona devine agresorul defensiv, apărătorul agresiv. Devine imposibil de clasificat.


Simona încă se mai chinuie cu accidentările. E la fel de mică și acum. E la fel de tăcută. Mai are, uneori, meciuri în care se mai pierde. E încă insuficient de băgată în seamă, cel puțin nu atât cât ar merita.

Halep a jucat primul tur la Roland Garros pe Philippe Chatrier, stadionul principal de la Roland Garros. Era dimineața, pe o vreme rece și întunecată. Scaunele erau în mare parte goale. A întâlnit-o pe Alisa Kleybanova, o jucătoare puternică, revenită recent în circuitul WTA și care a avut unele rezultate bune în acest an. Halep a lovit puternic și a rămas lucidă. Kleybanova a avut 32 de erori în meci, Halep numai 6. A câștigat primul set cu 6-0, a avut 5-0 în al doilea și a închis meciul la 6-2. Rezultatul a trecut neobservat în presă. Pe parcursul turneului, presa a acordat atenție maximă surprizei reprezentate de eliminarea Serenei și performanța impresionantă a jucătoarelor de 19-21 de ani – generația următoare.

Halep are 22 de ani, deși arată mai tânără de atât. Dacă o compari cu fetele precum Bouchard sau Svitolina, zici că e în circuit de când lumea. „Este o persoană foarte modestă care încearcă, pe cât posibil, să joace fără nici o presiune”, a spus managerul ei, Virginia Ruzici, la sfârșitul lui 2013. „Sunt sigură că, adânc în sufletul ei, are ambiții profunde”.

Este momentul Simonei. Este șansa ei de a arăta că este mai bună decât am putea crede cu toții. Are șansa de a arăta că a venit vremea ei. Acum.

Îți place?
Simona câștigă Wimbledon!

Viața are căile sale misterioase: după un ocol de doi ani și aducerea pe lume a unui copil, eveniment care a schimbat-o și a maturizat-o, Patricia Țig pune la treabă armele pe care știam că le are încă din urmă cu patru ani. Va juca a doua ei finală https://t.co/Py9FZjOtRx