Niciodată primul. Niciodată altfel decât primul

Radu Marina | 18 decembrie 2020

Simona

Guillermo Vilas a câștigat 2 Slamuri și 16 turnee într-un an, dar, din cauza unor erori, clasamentul vremii nu l-a înregistrat niciodată pe locul 1. O strădanie de o viață de a-i obține recunoașterea nu a avut niciodată succes.

Dar pentru Guillermo, fericirea înseamnă să mănânci o înghețată sau să faci un duș cald după o zi dificilă. Guillermo Vilas a fost un star al tenisului care a apreciat lucrurile simple, dar n-a fugit de cele sofisticate. A fost un rebel cu plete, care a iubit viața și tot ce i-a oferit ea, dar care a tratat cu o seriozitate extraordinară tenisul. A fost și este un boem, pasionat de tenis și poezii, capabil să execute orice lovitură posibilă, fiind atent la orice detaliu și efect pe care îl imprimă mingii.

Guillermo Vilas s-a născut în Mar del Plata, un oraș argentinian situat pe malul Oceanului Atlantic, și, de când și-a descoperit pasiunea pentru tenis, obsesia sa a fost să fie cel mai bun. Și-a dorit să fie numărul 1 la categoria lui de vârstă, numărul 1 în Mar del Plata, numărul 1 în Argentina, numărul 1 în lume. 

Ca să fie numărul 1 mondial, Vilas a făcut totul. În 1977, a câștigat mai mult decât oricine (145 de victorii într-un singur sezon), a câștigat mai multe titluri de Grand Slam decât oricine (Roland Garros, US Open, plus finală la Australian Open), a câștigat mai multe turnee decât oricine (16, un record). A câștigat totul, dar n-a urcat niciodată mai sus de locul 2. ,,Câștigam și câștigam și câștigam dar nu puteam face niciodată ultimul pas, către numărul 1. Răspunsul era întotdeauna același: Willy, ești încă al doilea.”

Willy Vilas și-a încheiat cariera fiind ,,încă al doilea” în toate statisticile oficiale referitoare la clasamentul ATP, Guillermo Vilas este al doilea. Niciodată primul. 

*

În 1968, când avea doar 16 ani, Vilas a început să joace tenis la nivel profesionist. Pasiunea pentru tenis, sport pe care inițial l-a practicat în copilărie jucând singur în garajul familiei, la perete, era prea mare. Asta, în ciuda faptului că ambii săi părinți au încercat să-l convingă să renunțe la tenis, motivând că nu va obține suficienți bani pentru a putea trăi. Tatăl său, Jose Roque Vilas, președintele Clubului Nautic din Mar del Plata, e cel care l-a apropiat de tenis; însă era convins că fiul său va lăsa în urmă această pasiune, atunci când va realiza că din acest sport nu se câștigă bani. 

Vilas însă a aplicat un sfat primit chiar de tatăl său. ,,Pasiunea te va duce departe”, își amintește el că îi spunea tatăl său, îndemnându-l să facă lucrurile cu pasiune. ,,Jumătățile de măsură nu-ți vor face bine. Așa că mi-am adunat pasiunile și am făcut mereu la fel”, spune Guillermo. 

Tenisul nu era singura lui pasiune. Pentru un jucător de tenis, Guillermo Vilas avea preocupări atipice: scria poezii, era fermecat de jazz, iar un vis al său a fost să aibă o trupă de jazz-rock. Îi plăceau provocările, dar și singurătatea. Căuta să își găsească liniștea în diverse locuri izolate, departe de lume și îi plăcea să scrie în jurnal. Sau să se înregistreze cu reportofonul când vorbea despre călătoriile sale din timpul turneelor de tenis. ,,Mereu am căutat o logică în tot ce s-a întâmplat. Când m-am ars prima dată cu focul mi s-a părut fantastic. Era fierbinte, se simțea plăcut și mi-am zis: Ce ar fi să îl ating? Poate am să mă simt fierbinte în interior”, mărturisește el, într-una din zecile de înregistrări făcute în timpul turneelor, publicată în documentarul ,,Settling the score”, care poate fi văzut pe Netflix. 

Ca jucător de tenis, Vilas a stabilit, în anii ’70, un reper. Reperul jucătorului extrem de muncitor, care nu se bazează doar pe talent, care se antrenează cu orele și care e capabil să stea pe terenul de tenis oricât e nevoie. Această capacitate a lui de a se perfecționa continuu, de a munci mereu mai mult și mai mult, l-a transformat într-unul dintre cei mai dominanți jucători ai tuturor timpurilor. ,,Victoria e o consecință a lucrurilor bune pe care le faci într-un an, a muncii, a efortului pe care îl depui în ceea ce faci. Cel mai mult contează autoperfecționarea.”

Anul de referință a lui Vilas în istoria tenisului este 1977. Când vine vorba de dominație în tenis, sezonul făcut de Guillermo Villas în 1977 este un bun exemplu. N-a fost un an izolat, ci punctul maxim; între 1973 – 1988, el a câștigat 632 de meciuri doar pe zgură. 

În 1977, Vilas a atins niște borne care par ceva de neimaginat și acum. A jucat 31 de turnee, a ajuns în 22 de finale și a câștigat 16 dintre ele, stabilind un record la nivelul celor mai multe turnee câștigate de un jucător într-un singur sezon. A câștigat două turnee de Grand Slam (Roland Garros, US Open, unde l-a învins pe marele său rival Jimmy Conors) și a jucat o finală (Australian Open). A câștigat șapte turnee la rând pe zgură, și a ajuns la 46 de meciuri fără înfrângere. După ce Ilie Năstase i-a oprit seria, Vilas a început o alta, ajungând la 53 de victorii consecutive (tot Năstase a întrerupt-o și pe aceasta) – un record care a fost depășit abia în 2006, de Rafael Nadal. A încheiat anul cu 145 de victorii și doar 15 înfrângeri, un alt record în ceea ce privește numărul de victorii într-un singur an, la nivelul tenisului masculin.  

Performanțele reușite de el în acel sezon i-au fost recunoscute de majoritatea publicațiilor internaționale, care l-au considerat numărul 1, cel mai bun jucător al acelui an. World Tennis, Agenția France-Presse, Le livre d’or du tennis și multe alte publicații l-au numit, la finalul anului, numărul 1 mondial.

Și totuși, clasamentul oficial era altul. În ciuda tuturor acelor rezultate extraordinare, Vilas rămăsese cumva tot al doilea, în spatele lui Jimmy Connors, liderul mondial la final de 1977. ,,Știam că sunt în față. Cum de, după tot acest timp, nu treceam linia, astfel încât să fiu, măcar pentru o zi, numărul 1?”

Guillermo Vilas și-a încheiat cariera, oficial, în 1992. A făcut-o după mai bine de 20 de ani în care a câștigat cam totul și a ajuns să influențeze tenisul sud-american cum nimeni nu a mai făcut-o până atunci, mulți părinți alegând să-și numească copiii după el, sau să-i dea la tenis datorită lui. Guillermo Coria, Guillermo Canas sau Guillermo Garcia-Lopez au fost numiți după Vilas și au început să practice tenisul datorită lui Vilas. 

Plecarea lui Vilas din tenis s-a petrecut însă cu regretul că a fost ,,veșnicul număr doi”, cum l-a numit presa argentiniană. Dar și cu speranța că cineva îi va face dreptate, după ce el a încercat toată cariera să afle de ce nu a fost niciodată numărul 1 mondial. A făcut asta în repetate rânduri, fără să ceară vreo compensație financiară. Dar de fiecare dată răspunsul autorităților din tenis a fost negativ. ,,Sunt sigur că se va găsi cineva care să-și asume răspunderea. Pentru că jucătorul cu cele mai multe victorii e numărul 1”. 

Chiar și așa, povestea lui Guillermo Vilas nu trebuie privită, în particular, despre ce nu a fost Vilas. Moștenirea pe care el a lăsat-o tenisului e mai presus de lupta pentru locul 1 mondial. E despre munca bine făcută, e despre efort și capacitatea de a evolua mental – ,,Cel mai greu la o victorie nu e să o obții, ci să-ți convingi adversarul că va pierde”, spune el. E despre prospețimea pe care Vilas a adus-o tenisului acelor ani, prin felul în care se raporta la viață și la modul în care el vedea fericirea. Pentru Guillermo, fericirea înseamnă să mănânci o înghețată sau să faci un duș cald după o zi dificilă. Vilas a fost un star al tenisului care a apreciat lucrurile simple, dar n-a fugit de cele sofisticate. A fost un rebel cu plete, care a iubit viața și tot ce i-a oferit ea, dar care a tratat cu o seriozitate extraordinară tenisul. A fost și este un boem, pasionat de tenis și poezii, capabil să execute orice lovitură posibilă, fiind atent la orice detaliu și efect pe care îl imprimă mingii. 

*

,,Oamenii cred că istoria e scrisă de oricine, dar istoria e scrisă de timp. Timpul îți dă totul” spunea Vilas într-una din înregistrările sale personale, prezentate în documentarul Guillermo Vilas: Settling the Score, realizat de Netflix, care a avut premiera în octombrie 2020. Un documentar excepțional și tulburător, care se desfășoară pe două planuri: viața și cariera lui Vilas pe de o parte, respectiv lupta unui jurnalist argentinian specializat în tenis de a demonstra că Vilas a fost, de fapt, numărul 1 mondial. 

Filmul are începuturile lui Vilas în tenis și poveștile lui despre cum spărgea lampa din garaj, jucând la perete și cum mama sa îi spunea că are voie să spargă doar o lampă pe zi. Dar și evoluția lui ca jucător și om, pasiunea pentru scris, dorința lui de a face parte dintr-o trupă de jazz-rock, momentele lui de singurătate, capacitatea lui de a munci oricât și oricând pentru a obține ceea ce își dorește, părerea lui despre evoluție și atingerea limitelor. Nu în ultimul rând, relația cu Ion Țiriac, care l-a antrenat și i-a fost manager ani de zile. 

Despre această relație cu Ion Țiriac, documentarul vine cu o multitudine de informații. Țiriac a apărut în viața lui Vilas într-un moment în care acesta a început să piardă meciuri, într-un moment în care argentinianul simțea că nu mai evoluează. După mai multe înfrângeri, Vilas a hotărât să meargă singur în Hawaii, pentru a petrece mai mult timp, el cu el. Acolo s-a decis să îl angajeze pe Țiriac, pe care îl cunoștea destul de bine, ca antrenor. ,,Uneori trebuie să ajungi pe fundul prăpastiei pentru ca orice ajutor venit să-ți prindă bine”, spunea Vilas. 

Când Vilas a simțit că a atins pragul de jos, l-a sunat pe Țiriac și l-a întrebat cât îl costă să îl angajeze, explicând că alături de el îi va fi mai simplu să-și depășească anumite limite. Cu Țiriac ca antrenor, viața lui s-a schimbat complet; românul nu i-a mai permis să scrie poezii sau să se uite la filme, dar nici să ducă viața pe care a dus-o până atunci. I-a testat limitele, încercând să vadă cât timp poate juca tenis fără să obosească, i-a impus mai multe diete, ajungând chiar și la înfometare. 

Țiriac, care a jucat un alt rol foarte important și într-un alt parteneriat faimos, cel alături de Gunther Bosch și de Boris Becker, a preluat tot ce ținea de activitatea lui Vilas, pe teren și în afara lui. ,,A început să se ocupe de toate, de antrenamente, de program. Nu mă gândeam la nimic. Obișnuiam să mă uit mereu filme și să citesc cărți, dar el mi-a luat toate astea. A început să mă toaleteze ca pe un copac bătrân. Îl ascultăm în toate și a funcționat perfect.”

Al doilea plan al documentarului e reprezentat tot de o călătorie și o luptă. O luptă a unui jurnalist argentinian, Eduardo Puppo, care și-a dorit să arate că Guillermo Vilas a fost, pentru mai multe săptămâni, numărul 1 mondial în urma mai multor erori de întocmire a clasamentului ale autorităților din tenis. O provocare care a durat 13 ani. 

Totul a început în 2007, când două lucruri i-au atras atenția lui Puppo. Primul a fost (o nouă) sesizare făcută de Guillermo Vilas în iunie 2007 către ATP, prin care cerea să i se recunoască faptul că, la un moment dat, a fost numărul 1 mondial. Al doilea a fost cazul lui Evonne Goolagong, care pe 27 decembrie 2007 devenea al 16-lea lider mondial din istoria clasamentului WTA. Autoritățile tenisului feminin au recunoscut atunci că au avut loc mai multe erori la nivelul clasamentului, iar în realitate Goolagong a fost numărul 1 mondial pentru două săptămâni în anul 1976. 

Situația lui Goolagong a fost un semnal de alarmă și pentru istoria tenisului mondial, dar mai ales pentru Eduardo Puppo. Faptul că WTA recunoștea o eroare atât de veche, acordându-i unei jucătoare locul 1 după 31 de ani de la obținerea acestuia, l-a încurajat pe jurnalistul argentinian să înceapă o cercetare cu privire la Guillermo Vilas. O cercetare care, credea el, va dura două săptămâni. 

În realitate, ,,Proiectul V”, cum a numit el această cercetare, a durat 13 ani. Investigația lui Eduardo a urmărit o reconstituire a celor 280 de săptămâni dintre 23 august 1973, când a fost publicat primul clasament oficial ATP (cel cu Ilie Năstase pe primul loc) și decembrie 1978 – interval în care Vilas a avut cele mai multe ocazii să fie numărul 1 mondial.

După multe căutări, cercetări, mail-uri trimise către turnee, foști oficiali ai turneelor, solicitări către arhivele ATP și bibliotecile Wimbledon, Roland Garros sau USTA, Puppo a adunat sute de surse și documente. A început să le așeze, să calculeze, să cerceteze. Dar, la un moment dat, a cedat. 

Soția sa a realizat că nu va putea face asta de unul singur, așa că început să caute pe forumuri și bloguri oameni care ar putea fi interesați de așa ceva. A găsit un slovac, care nu a dorit să se implice, dar care i-a recomandat un matematician pasionat de tenis și clasamente. Pe românul Marian Ciulpan, stabilit în Australia. 

Marian Ciulpan a fost de acord să intre în această provocare, dorind să rescrie istoria. ,,Am simțit că se cuvine să recompletam istoria. I-am cerut lui Puppo să îmi transmită toate datele și documentele, am construit un sistem care calcula totul automat și care așeza și recalcula pozițiile.” 

Acest program a arătat faptul că Vilas fusese, într-adevăr, numărul 1 mondial. Timp de șapte săptămâni: cinci săptămâni în septembrie 1975 și alte două săptămâni în ianuarie 1976. ,,Am luat clasamentul oficial, originalul din 8 septembrie 1975, am luat acea foaie și am calculat data de 22 septembrie cum ar trebuit să fie. Practic, începând de luni, 22 septembrie 1975, Vilas a ajuns pe locul 1 în lume pentru prima dată în viața lui.”

Despre această investigație, dar și faptul că, într-adevăr, conform cercetării făcute de Eduardo Puppo și Marian Ciulpan, Vilas fusese pe primul loc mondial, Guillermo Vilas a aflat abia în 2013, când jurnalistul i-a trimis o scrisoare. ,,Îți dai seama ce înseamnă hârtia asta pentru mine?”, a spus emoționat Vilas. 

Un an mai târziu, în 2014, Eduardo a trimis către ATP toate documentele – 1.232 de fișiere criptate online, alte 1.119 pagini ale investigației propriu-zise. Răspunsul ATP a venit după mai bine de două luni și a fost negativ, motivând faptul că nu au toate datele complete din anii ’70 și nu pot proba motivele erorilor găsite de Puppo și Marian. Vilas s-a alăturat acestui grup de investigație și i-a trimis un e-mail personal lui Chris Kermode, președintele ATP de la acea vreme; e-mail care a venit rapid, cu același răspuns: negativ. 

ATP se temea, în principal, de faptul că prin această recunoaștere se va crea un precedent și vor veni mulți alții să ceară și ei recunoașterea unor performanțe. Au urmat trei ani de discuții între un avocat angajat de Vilas și reprezentanții ATP; pe 9 mai 2018, conducerea ATP a emis al treilea verdict negativ – iar din acel moment cazul nu a mai fost luat în considerare. Guillermo Vilas rămânea ,,încă al doilea”. 

Documentarul se încheie cu vizita lui Eduardo Puppo în Monaco, acolo unde s-au mutat Vilas, soția sa și copii lor; vedem un Willy firav, vulnerabil și marcat de boala Alzheimer. Filmul se încheie cu promisiunea lui Puppo făcută lui Guillermo de a avea grijă de absolut toate lucrurile, jurnalele și obiectele pe care tenismenul i le-a încredințat, spunându-i că tot ce are el trebuie să rămână în Argentina, acolo unde a început totul. Dar și cu mărturisirea lui Guillermo, care îl numește pe Eduardo miracolul din viața lui. Pentru că a avut curajul de a intra într-o luptă care nu era a lui și pentru că a avut răbdarea să demonstreze că Guillermo Vilas n-a fost ,,încă al doilea”, n-a fost ,,veșnicul număr doi mondial”, n-a fost ,,niciodată primul”.

https://twitter.com/RicardoNorber18/status/1339019048261201921?s=20
Îți place?
Cele mai noi

Vineri avem tenis demonstrativ la Adelaide. Programul evenimentului A day at the Drive👇🏻

Ziua:
Novak Djokovic - Jannik Sinner
Serena Williams - Naomi Osaka

Seara:
Rafael Nadal - Dominic Thiem
Ash Barty - Simona Halep.

Bonus: un meci de un set între Venus Williams și Irina Begu