Fast
Simo explică de ce a intrat pe teren

Simona Halep face ce poate cu resursele limitate de care a beneficiat azi, pierde cu Cibulkova la Wuhan

Treizecizero | 25 septembrie 2018

Simona Halep a pierdut meciul de revenire în circuit după o lună de absență, fiind învinsă în turul al doilea la Wuhan de Dominika Cibulkova, scor 6-0, 7-5.

Simona, care a întrerupt brusc antrenamentul cu Petra Kvitova de duminică din cauza unor dureri la spate, a fost afectată de accidentare încă de la începutul meciului; ea a acuzat de asemenea dureri și la coapsa stângă și a cerut de mai multe ori intervenția fizioterapeutului, primind și analgezice. Întrebată de starea spatelui la conferința de presă de dinainte de meci, Simona a declarat: „Mi s-a blocat spatele ieri la antrenament, nu știu de ce. Ultimele 24 de ore au fost foarte grele. Sper că mâine (n.r. azi) va fi mai bine și voi putea juca.”

Cibulkova a câștigat primele opt game-uri ale meciului, înainte ca Simona să facă meciul competitiv și chiar să ajungă în postura de a servi pentru setul secund, în cea mai frumoasă bucată a meciului, în care cele două s-au măsurat de la egal la egal de pe baseline. Dar problema a venit de la serviciu, unde nu a putut consolida break-urile obținute, deși a ajuns să servească pentru setul secund la 5-4.

Halep a încheiat meciul cu doar 37 la sută procentaj pe primul serviciu și 33 pe al doilea, cu 12 lovituri direct câștigătoare și 18 erori neforțate.

Simona a explicat, imediat după meci, contextul accidentării și de ce a intrat pe teren. S-a întâmplat la un forehand lovit în primul game al meciului de antrenament cu Kvitova, iar după aceea a petrecut două zile în pat și la tratament, dar timpul rămas la dispoziție până la meciul din turul doi cu Cibulkova a fost prea scurt. În schimb, nu a vrut să se retragă din turneu sau în timpul meciului, pentru că simțea nevoia de meciuri și pentru că a muncit mult după US Open:

„Dacă am venit aici, vreau să dau totul, până la ultima speranță, până la ultima șansă. Chiar și în condițiile astea, am avut șanse în setul doi. Meciul acesta îmi dă încredere că nivelul tenisului meu este foarte bun. Așa că nu-s dezamăgită. Sunt doar supărată că această accidentare a venit de nicăieri”.

Simona a spus că s-a ales și cu o mică accidentare la piciorul stâng, probabil de la compensare. „N-am vrut să renunț. Am forțat un pic, pentru că mi s-a părut că meciul acesta, deși pierdut, e important; am putut juca niște puncte și e un turneu mare în față”, a spus numărul 1 mondial, cu referire la Beijing, ultimul turneu de Premier Mandatory al anului și locul unde anul trecut a urcat pentru prima dată pe locul 1 în lume.

A fost a cincea înfrângere din șapte meciuri a Simonei cu jucătoarea slovacă, cu care se întâlnise anterior acum doi ani, în grupe la Singapore. E, de asemenea, a treia înfrângere la rând a Simonei, o rară serie de eșecuri în ultimii ani pentru ea – anterioarele fiind finala de la Cincy, cu Bertens, și primul tur de la US Open, cu Kanepi.

Pentru Simona, care rămâne în continuare lider cu un avans confortabil și are șanse foarte mari să încheie anul pe locul 1, urmează Beijing, săptămâna viitoare.

Simona a anunțat că a cerut și primit un wildcard la Moscova, turneu indoor, programat în săptămâna premergătoare Singapore. Simona a câștigat la Moscova în 2013, unul dintre cele șase titluri obținute de ea în acel sezon de lansare.

Simona a justificat decizia de a merge în Rusia atât de aproape de Singapore prin dorința de a schimba ceva în program. „Am vrut să fac o schimbare, pentru că în ultimii doi-trei ani am ieșit din grupe. Locul 1 la final de an, dacă e să se întâmple, se va întâmpla. Nu de aia merg la Moscova. Vreau doar să schimb ceva”, a spus Simona, citată de WTA Insider.

Cum am detaliat în acest articol, Simona este bine poziționată pentru a încheia și 2018 pe locul 1, așa cum a făcut-o anul trecut.

Simona este și în postura de a obține un bonus cumulat de un milion de dolari, în cazul în care reușește să ia startul la toate turneele de Premier Mandatory și Premier 5 dintr-un sezon. Prezența unei jucătoare de Top 10 este obligatorie la măcar 8 dintre cele 9 turnee Mandatory+Premier 5 dintr-un sezon, iar prezențele în serie sunt premiate. Bonusurile pe care le primește un număr 1 mondial se cumulează, potrivit regulamentului WTA, astfel: 450.000 de dolari pentru prezența în toate turneele Mandatory, 450.000 de dolari pentru prezența în toate turneele Premier 5, și 100.000 de dolari pentru prezența în toate cele 9, Mandatory + 5.

O jucătoare de Top 10 mai trebuie, de asemenea, să joace și două turnee de Premier 700 (categorie din care face parte turneul de la Moscova) în fiecare sezon, ceea ce ar explica prezența ei în Rusia.

 

 

***

Bunătăți din Shop-ul 30-0 de care tu și prietenii tăi ar trebui să știți:

1. Pachetul One e reeditat: după ce tricourile Onederful au fost sold-out, pachetul One revine și e compus acum din tricoul Onederful Tricolor și ediția a doua a albumului foto Simona de Păstrat. Cum Simona se pregătește să încheie un nou sezon pe locul 1 în lume, iată un cadou perfect pentru fanii ei. O combinație de două produse populare, la un preț avantajos.

2. Tricoul „N-o să”. Considerat de mulți dintre voi (și de noi :D) drept cel mai bun tricou făcut de 30-0. „N-o să” vorbește pentru sine. Prinde o mărime aici, cât încă mai poți!

3. Neînvinșii. Cartea colegei Andreea Giuclea e o colecție grozavă de povești motivaționale a unora dintre cei mai buni sportivi români. Merită să le ducem aceste povești mai departe, fie și ca o formă de inspirație pentru viitorii campioni, de care sportul românesc are atâta nevoie.

4. „Povestea Primului Slam”. Unii dintre voi i-ați zis „carte”, alții, „revistă”. Dar cei mai mulți ați descris-o drept o publicație la standardele cele mai înalte, așa cum găsim în străinătate, despre campionii altora. Ei bine, avem și noi campionii noștri world-class. Simona Halep și titlul ei câștigat la Roland Garros sunt în centrul acestei colecții de articole, reportaje, interviuri și texte de opinie, colecție pe care n-o mai găsiți nicăieri în altă parte.

5. Tricoul „Icecream”. Iubim cu toții tenisul de ne topim după el. Ce mod mai bun de a transmite asta decât printr-un tricou cu mesaj? Tennis to melt for. 

6. Ești genul care preferă bundle-urile? Iată un super pachet, care cuprinde toate produsele de print scoase vreodată de 30-0, în cea mai avantajoasă ofertă cu putință.

Verifică aici toate produsele din Shop.