Sorana Cîrstea: „Absolut, discuția din sport despre eșec ar trebui să se schimbe”

Adrian Țoca | 29 iunie 2022


(Londra)

După o înfrângere cât se poate de frustrantă în turul al doilea de la Wimbledon, un meci pe care părea să-l fi întors definitiv în favoarea ei și în al cărui control părea, Sorana Cîrstea a explicat că, pe cât de dureros rezultatul, îi e mai ușor să gestioneze astfel de momente acum, spre deosebire de prima parte a carierei.

Sorana a mai vorbit și despre nevoia și impactul pe care îl are un mental coach, dar și despre cum ar trebui să purtăm discuția despre eșec în sport.

Sorana despre ce aduce Andrei Cociașu, recent readus în echipa ei

„La vârsta mea, cred că am destulă experiență adunată cât foarte mulți antrenori. Important e să ai pe cineva pozitiv, care să te susțină, disciplinat, muncitor, să poată să ducă munca asta zi de zi. Cred că la vârsta mea și la experiența mea contează mai puțin antrenorul în momentul de față, cât ce fac eu, cum reușesc să-mi controlez emoțiile, jocul. Am foarte multă experiență. Antrenorul, în momentul de față, cred că trebuie să fie mai mult un mentor și un psiholog, nu neapărat un tehnician. Cred că, din punctul de vedere al tenisului, am destulă experiență.” 

Proiect oferit de

Nevoia de mental coach și la cel mai înalt nivel

„Cred că toți sportivii au, nu mai e vreo noutate. Da, clar, ai nevoie și ca om și ca sportiv, în orice etapă a vieții tale, sau cel puțin asta cred eu, ai nevoie de îndrumare, ajutor sau de cineva să te asculte, cineva să fie acolo pentru tine. Eu cred că e important, mai ales în sport, unde totul se întâmplă foarte repede și trebuie să-ți gestionezi emoțiile foarte bine.” 

„Eu cred că sunt o persoană norocoasă care a avut un început în viață destul de bun, care a venit cu părinții, cu educația, am fost mereu altfel, am avut o atitudine corectă, cred eu, față de sport. Apoi, da, am avut oameni lângă mine cu multă experiență, care m-au îndrumat. În general, de-a lungul carierei am încercat să iau ce este bun de la fiecare și cred eu că fiecare persoană, bună sau rea, poate să te ajute într-un anumit fel.”- Sorana Cîrstea

Despre vehiculata venire a lui Daniel Dobre în echipa ei

„Nu vreau să vorbesc foarte mult pe partea asta. Sunt bine momentan, sunt recunoscătoare tuturor cu care am lucrat, cred eu, de bine, de rău, cu toți antrenorii am fost fair și am terminat foarte frumos. Toți au avut un aport și le sunt recunoscătoare. Însă în momentul de față cred că sunt suficient de matură încât să știu ce am de făcut singură.”

Dacă îi e mai ușor acum să lase în urmă un turneu terminat precum acesta 

„Da, da, clar. Cu vârsta îți dai seama că nu e vreo dramă, că nu s-a terminat totul, că nu e sfârșitul pământului.

Însă, din păcate, la noi este treaba de psihologie sportivă pentru copii și adolescenți este egală cu zero și atunci pleci din copilărie cu o presiune extrem de mare și ți se pare că fiecare turneu este șansa vieții tale. Și este extrem de multă presiune.

Iar după aceea, cu vârsta începi să-ți dai seama că n-are niciun sens. Ok, dai tot ce poți, 100 la 100 ce ai în ziua respectivă, poți să te uiți în oglindă după aceea că ți-ai făcut treaba. Ok, încercăm să analizăm, vedem ce se putea face mai bine, dar gata, nu, de mâine suntem înapoi la treabă, sau înapoi la alt turneu, n-are sens să stăm să analizăm 2-3 zile, sau să fim triști. Normal că-ți pasă, că e munca ta.

Dar e foarte important să ai memoria scurtă. Să analizezi, dar pe urmă să mergi mai departe.”

Dacă simte că discuția despre cum e înțeles eșecul ar trebui să se schimbe la noi 

„Absolut. Eșecul e foarte important. Mai ales în tenis, unde, dacă nu câștigi turneul, înseamnă că ai pierdut un meci într-o săptămână. Nu știu câte turnee câștigă pe an un jucător bun, 2, 3, 4, 5, însă restul săptămânilor pierde. Și atunci e foarte importantă acea gestionare a înfrângerii. Și, în general, să nu se mai pună atât accent pe rezultat, cât pe ce ai de făcut, pe atitudine, pe lucrurile care sunt în mâna ta și poți să le controlezi. Ți-ai făcut treaba, ai dat 100 la 100, n-ai de ce. Ieși cu capul sus, iar data viitoare încerci să iasă mai bine. 

DRIVEN este o serie editorială oferită pe 30-0 de Porsche. De-a lungul anului, citește interviuri, analize și reportaje clasice 30-0 cu și despre jucătoarele de top din România și nu numai.

Îți place?
Susține Treizecizero
Sprijinul tău e esențial ca să putem produce acest conținut. Susține-ne pentru un jurnalism de sport cât mai relevant și valoros!
Prin cont bancar:

IBAN RO51RNCB0079145659320001

Asociația Lideri în Mișcare,

Banca Comercială Română

Cele mai noi