Fast
Simona vs Kiki 6-3, 6-1

Simona Halep câștigă cu Kristina Mladenovic, aduce României primul punct la Rouen!

Treizecizero | 20 aprilie 2019
Zgura
Zgura

Simona Halep câștigă meciul de deschidere al semifinalei Fed Cup dintre Franța și România, 6-3, 6-1 cu Kiki Mladenovic.

Într-o sală de la Rouen dominată sonor de fanii români, Simona și Kristina Mladenovic au început la un nivel foarte bun. A fost nevoie de 54 de minute pentru primul set, pe care Simona l-a decis, 6-3, făcând trei break-uri. Asta, deși Mladenovic a deschis meciul cu două game-uri consecutive pe propriul serviciu în care a revenit de la 0-40. Dar Kiki n-avea cum să reziste la nesfârșit tot salvând mingi de break. În cele din urmă, la al treilea asalt, Simona a făcut break-ul.

Meciul a fost unul de o calitate excelentă; Mladenovic și-a adus cel mai bun tenis, deranjând-o pe Simona de câteva ori la început cu armele ei și justificând alegerea tactică a lui Benneteau. Kiki e capabilă să lovească puternic, dar și să adauge execuții de finețe; scurtele ei au intrat în două ocazii, devreme în meci. Dar Simona, ultra motivată, a avut toate răspunsurile și a adus o intensitate superioară, pe care Mladenovic nu a putut-o susține.

Ultima ocazie în care Mladenovic a mai putut sta aproape în scor a fost la 3-3, când Simona a avut unicul game slab al zilei, cedându-și break-ul.

Asta ne-a adus la momentul crucial al meciului, game-ul al șaptelea, în care a fost rupt echilibrul. Un game șapte de peste 10 minute, pe care Simona l-a tranșat în favoarea ei cu o serie de trei lovituri câștigătoare cu reverul, arma ei de bază care a funcționat grozav azi. Desprinsă la 4-3, Simo a mai făcut apoi un break, tranșând primul set.

Setul secund a fost unul mult mai dezechilibrat; dezlănțuită, Simona a dominat și a sprintat spre victorie: 6-3, 6-1.

Setul secund, pornit cu întârziere după ce Mladenovic a încercat să se regrupeze cu o pauză prelungită de toaletă, a început cu un hold iute al Simonei, care a ratat apoi posibilitatea unui break. Aici s-au oprit similitudinile cu primul set. Simona a dominat cu autoritate manșa a doua, arătând un tenis care parcă continuă lucrurile de unde le-a lăsat anul trecut, la Paris.

„A fost dificil la început din cauza emoțiilor, Kristina e o jucătoare dificilă, nu-ți dă ritm. In setul doi a fost mult mai bine. Vreau să mulțumesc celor care m-au susținut, atmosfera e extraordinară”, a spus Simona, la interviul de pe teren.

Toate declarațiile ei de la conferința de presă sunt AICI.

Fanii români, ce bucurie!

Orele de dinaintea meciului au fost ca o sărbătoare a tenisului. Sutele de români au împânzit din timp împrejurimile Kindarena. Și-au făcut poze, și-au făcut prieteni noi, și, mai apoi, au început să ocupe sala. La propriu, pentru că galbenul fost culoarea care a dominat vizual Kindarena. Steaguri din Apoi, fanii tricolori au început să domine și sonor. Build-up-ul meciului a fost nemaipomenit, cele două galerii luându-se amical la întrecere, pregătindu-și tobele și repertoriile. Când MC-ul arenei le-a provocat la o întrecere, a fost pur și simplu să nu te simți cumva recunoscător pentru energia pe care acești oameni veniți de acasă și din Europa au adus-o în arenă.

Aceeași energie s-a simțit și la prezentarea celor două echipe, fetele noastre fiind copleșite cu aplauze și scandări. Momentul emoționant al intonării imnurilor a fost poate și singurul când i-am simțit pe francezi dominând sala, cu impunătorul lor imn. Când a început evenimentul în sine, curând, singurii care aveau să aibă motive de sărbătoare au fost ai noștri.

Articol în curs de actualizare

***

Tenisul românesc chiar este „Fire”. Adică puternic, performant, apreciat, iubit!

Urmărește sezonul 2019 purtând „Romanian Tennis is Fire”, noul tricou de la 30-0, inspirat și dedicat incredibilelor rezultate ale tenisului românesc din ultimii șase ani! 😍😍

Și nu avem doar rezultate; avem o mulțime de personalități puternice; sportivi care ne bucură și de la care ne putem inspira.

Tricoul „Romanian Tennis is Fire” vrea să sărbătorească multitudinea de campioni pe care ni i-a oferit tenisul românesc în ultimul deceniu.

Poartă un tricou care transmite asta, indiferent că ești pe străzile din România sau în tribune la Melbourne sau la New York, la Paris sau la Londra, la București sau la Madrid, în meciurile de Cupa Davis sau de Fed Cup! 🇹🇩🎾🔥